Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui

preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt

trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul

Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una

cu cealaltă?

- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai

presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de

greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de

foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că

lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să

ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot

de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu

dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi

tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi

lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre

fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt

Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.

Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de

Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi

înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale

Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că

nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu,

le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea,

ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

„Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul,

Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire

Ţie!” (Sfântul Ioanichie).