Odată, au venit niște filosofi la Sf. Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mulți oameni să-i asculte cuvântul înțelept. Pasă-mi- te, erau oarecum invidioși, că după ei nu se prea înghesuia lumea.
Când au sosit în pustie, au găsit un bătrân sărăcăcios îmbrăcat, cu vorbă curată, dar meșteșugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Și au început să-l întrebe:
-Macarie- ai citit cutare carte ? N-am cetit-o, răspundea Macarie.
-Dar cutare învățat, știi ce a zis despre lume și despre altele ?
-Și la acestea, Macarie, răspundea că nu știe.
-Ei însă îl tot întrebau, cu gândul de a-l rușina.
-Atunci Macarie, ghicindu-le gândurile, le-a zis:
-Rogu-vă, îngăduiți-mi să vă întreb și eu ceva.
-Întreabă, părinte, răspunseră ei veseli.
-Fiți buni și spuneți-mi, ce-a fost mai întâi: mintea sau cartea? După oarecare răgaz, răspunseră, oarecum nedumeriți de rostul întrebării:Vezi bine că a fost mintea!
-Nu vă supărați, răspunse Macarie, că eu am ceea ce a fost mai întâi: mintea.
-Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-și folosește darul minții dat de Dumnezeu, poate să fie înțelept, cu sau fără prea multă carte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.