Eu milostenia când o făceam,
Eu o dădeam ca să arăt că am.
În grabă poate-am dat un colț de pâine
Și l-am tratat pe om ca pe un câine.
Ori când am dat un măr asa mai mic,
Și l-am tratat pe om ca pe-un nimic,
A fost să-l văd asa din depărtare,
Că eu sunt mică și el este mare.
Căci el cu mâna-ntinsă când stătea,
Vroia ca să îmi dea ce el avea,
Împărăția mare a lui Hristos,
Ca sa îmi fie mie de folos.
Să-mi dea din a lui bunătate,
Să simt că iată am un frate,
Sa gust din marea lui iubire,
Iar eu să cad din marea nesimțire.
Si-apoi cu zâmbetu-i firesc
Ca să-l țin minte cât trăiesc,
Sa fim ca frații la Judecată,
Că eu am dat și el mă iartă.
Mihaela Stoica-Cucoanes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.