ÎN SUFLETUL CURAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

În sufletul curat e pace
Și e atâta de frumos,
Că Domnului Hristos Îi place
Să stea în el la loc umbros.

Și Duhul Sfânt Se odihnește
Când vine-n sufletul curat,
Iar Tatăl nostru îl iubește
Ca pe copilul preferat.

În sufletul curat încape
Iubirea unei națiuni,
De va voi să se adape
Cu cât mai multe rugăciuni,

Căci dacă Domnul nostru spune
Că „bun” e numai Dumnezeu,
Iar El pătrunde-n rugăciune
În casa sufletului meu,

Înseamnă că de fapt Iubirea
În mine tainic a intrat,
Căci mi-a găsit curată firea
Atunci când am îngenuncheat.

În sufletul curat e soare
Și zâmbet mult și bucurii,
Ca într-o zi de sărbătoare
În timpul Sfintei Liturghii,

Când raza soarelui voioasă,
Prin geamul Sfântului Altar
Coboară lin pe Sfânta Masă,
Precum dumnezeiescul Har.

În sufletul curat e bine,
La fel de bine ca în Rai!
O, Doamne, sufletul din mine
E plin de murdărie, vai..

Te rog să picuri har din ceruri
Și ca zăpada să-l albești,
Apoi venind la ceas de seară,
În el să Te sălășluiești.
Amin
(11 septembrie 2026)

DINTR-O INIMĂ BOLNAVĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Dintr-o inimă bolnavă
Și rănită de păcate
Eu te rog, Măicuță Sfântă,
Să-mi dai iarăși sănătate.

Dintr-o inimă răcită
De invidie și ură
Eu te rog, Măicuța noastră,
Dă-mi a dragostei căldură.

Dintr-o inimă legată
De țărână și greoaie
Te implor, Măicuță bună,
Fă-mi-o tu prin har vioaie.

Dintr-o inimă ce parcă
A uitat de cele sfinte
Eu te rog, Măicuța noastră,
Dă-mi aducere aminte.

Dintr-o inimă ce bate
Fără grija veșniciei
Eu te rog să-mi dai, Măicuță,
Darul mare al trezviei.

Mamă, inima aceasta
Este plină de păcate..
Ar dori să se întoarcă
La credință, dar nu poate.

Ar dori să fie iarăși
Sfântă, fără de prihană,
Cum era când de la diavol
Nu primise nici o rană,

Ar dori din nou să fie
Milostivă, blândă, pură,
Fără nici o răutate,
Fără nici un pic de ură,

Fără pofte necurate
Ce-o despart de mântuire
Și-o înstrăinează tainic
De a Domnului iubire.

Dar eu n-am acea putere,
N-am în mine-acea voință
Ca să pot ca restul vieții
Să-l trăiesc în pocăință.

Gândul nu-mi devine faptă,
Nici dorința acțiune
Până ce pe tine, Maică,
Nu te chem în rugăciune.

Dintr-o inimă bolnavă
Ce nevolnică se știe
Rugăciune umilită
Îți înalț, Fecioară, ție:

Să-mi trimiți, te rog, din ceruri
Har și binecuvântare,
Arătându-mi eu căința,
Iar tu dragostea cea mare.

CÂND SE LOGODI FECIOARA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru.

După o pruncie sfântă
Petrecută-n rugăciune,
Prunca deveni fecioară
Plină de înțelepciune.

Învățase să citească
Prin cămări cu uși secrete;
Mintea Ei cea sclipitoare
Era plină de versete.

Când pe culmile Scripturii
Nu putea să se ridice,
Îi ruga pe marii preoți
Textul sfânt să i-l explice

Și așa creștea-n vîrtute
Progresând în cunoștință,
Iar cunoașterea Scripturii
Izvora în ea credință

Și la rândul ei credința
Întărită-n rugăciune
Devenea putere sfântă
Pentru multe fapte bune.

Și era de fel Maria
O fecioară cumpătată.
Nici un preot de la Templu
N-o vedea râzând vreodată,

Însă zâmbetul pe față

Nu putea să și-l ascundă
Când, primind vreo întrebare,
Era musai să răspundă.

Zâmbetul era dovada
Păcii și a bucuriei
Care odihneau într-Însa
Datorită fecioriei,

Căci avea preafericita
Conștiința nepătată
Și-o iubea Divinitatea
Pentru inima-i curată.

“Era mândră-n toate cele”,
Nu cu sensul de-ngâmfare,
Ci avea o demnitate
Și-o noblețe în purtare,

Un respect de sine însăși,
Care o făceau exemplu
Pentru toate celelalte
Fete ce trăiau la Templu.

Ani frumoși trăi Maria,
Devenind desăvârșită;
Slujitorii tineri însă
O vedeau ca pe-o ispită,

Sau mai bine zis bătrânii
Deseori vedeau leviții
Urmărind-o cu privirea
Și făcând pe fâstâciții.

De aceea hotărâră,
Chiar de regretau în sine,
Să-i găsească un logodnic,
Căci așa era mai bine,

Să devină o soție,
Să-și întemeieze casă,
Să îi dăruiască Yahve
O familie frumoasă..

Dar decizia aceasta
Ce-au luat-o fără veste,
Nimeni nu știa că vine
De la Însuși Cel Ce Este:

Planul mântuirii noastre
Se țesea precum o haină,
Ca o pânză de păianjen
Noaptea într-un colț de taină..

Când îi spuseră Mariei,
Ochii i se umeziră
Și din inimă deodată
Lungi suspine îi ieșiră,

Se simți cumva pierdută,
Căci ceva în ea se frânse..
Spuse: “Bine” și se duse
În chilia ei și plânse.

Poate nu o înțelegem,
Poate logica ne spune
Că o viață printre preoți
Nu era o opțiune,

Poate noi vedem plecarea-i
Ca pe-o mare izbăvire,
Dar Fecioara fu cuprinsă
De o sinceră mâhnire

Fiindcă toată viața dânsei
Ce-o trăise înainte
Se desfășurase, iată,
Între zidurile sfinte.

Nu-și mai amintea părinții
Ce-o născuseră trupește,
Știa însă fiecare
Preot, care, când slujește,

Știa orice calitate
Și defect la fiecare,
Și-i erau mai dragi aceia
Cu evlavie mai mare.

De la mulți în timp primise
Câte-o mică mângâiere,
Câte-o vorbă cu blândețe
Ce i se păruse miere,

Fiindcă trebuie să spunem,
Fără tată, fără mamă,
Cea mai mare bucurie
E să fii băgat în seamă.

Pentru un copil “acasă”
Este locul unde crește,
Unde doarme-n pace noaptea
Și în pace se trezește.

Pentru orice om “acasă”
Este oaza de iubire
Unde își primește zilnic
Porția de fericire.

Cât a fost Maria mică
Viața ei a fost senină
În lăcașurile sfinte,
Sub protecție divină.

Pacea nu a părăsit-o,
Tot la fel și bucuria,
A crescut în armonie
Ca un prunc iubit Maria.

Și acum i-au spus deodată,
Fără preînștiințare,
Că va trebui să-și piardă
Locul ei între fecioare,

Să se ducă nu știu unde
Însoțind pe nu știu cine,
Un bărbat ales de dânșii,
Pare-se un om de bine,

Să se logodească, cică,
Și apoi să se mărite,
Ca să intre-n rândul lumii,
A femeilor cinstite

Care au un soț acasă
Și copii făcuți cu dânsul..
Da, Maria spuse: “Bine”
Și-ncepu în taină plânsul..

Mai demult, când întrebase
De mai are vreun părinte,
I-au răspuns că e menită
Unei vieți cu totul sfinte,

Că logodnic și părinte
I-ar fi fost chiar Yahve Sfântul..
O, de lacrima Fecioarei
Se înduioșa pământul..

Îngeri luminoși văzuse,
Un arhanghel o hrănise,
Deseori cu serafimii
În Altar se sfătuise

Și iubea această viață
Monahală, pustnicească,
Nicidecum nu își dorise
În alt mod să viețuiască,

Da, iubea și ea copiii,
Încă foarte mult, s-ar spune,
Dar iubea mai mult Maria
Lacrima la rugăciune.

Se simțea din altă lume,
Lumea sfântă a luminii,
Unde-și scutură mireasma
Lăcrămioarele și crinii,

Unde câmpul verde este
Presărat cu praf de stele,
Unde fiecare codru
Este plin de păsărele,

Unde fiece petală
E făcută din mătase,
Unde poamele-s din aur
Și din pietre prețioase,

Unde cetele de îngeri
Nu se mai opresc din slave,
Unde nu există trupuri
Ostenite sau bolnave..

Da, Maria viețuise
Pe pământ și pământește,
Dar cu mintea ei trăise
Întru totul netrupește,

Bucurându-se de pacea
Obținută prin credință,
Ridicându-se la ceruri
Prin nespusa-i umilință..

Nu mai plânge-n van, Fecioară,
Nu mai fi așa mâhnită,
Nimeni nu te dă afară
Din chilia ta iubită,

Nu te necăji, Marie,
Pentru drumul tău de mâine,
Că a fost Ierusalimul
Un cuptor, iar tu o pâine,

Și Atoatevăzătorul
Știe că ești bine coaptă,
De aceea vrea să-Și pună
Planul minunat în faptă,

Și-are mare trebuință
Ca să poată să-l plinească
Până-n cel mai mic detaliu
De-a ta fire feciorească,

Căci fiind cu totul sfântă
De atata rugăciune,
Tu vei deveni cuptorul,
Iar Hristos va fi cărbune,

Întru pântecele tale
Se va plămădi trupește
Pâinea Vieții, Ce coboară
Să trăiască omenește.

Sânii tăi ca spuma mării
Vor hrăni cu lapte dulce
Pruncul “tânăr” rupt de foame
Înainte să Se culce.

Ale tale mâini micuțe
Și atât de delicate
Legăna-vor trupul fraged
Și-l vor mângâia pe spate.

Ochii tăi mai clari ca cerul
Se vor umple de uimire,
Inima-ți va bate tare,
Încălzită de iubire,

Gura ta va fi fântână,
Izvorând preadulci cuvinte,
Vocea ta va fi duioasă,
Numai bună să alinte,

Mintea ta va fi uimită
De o taină-atât de mare,
Cum adică Cel Ce Este
Cere gângurind mâncare.

De mai multe stări opuse
Te vei umple deodată,
Vei muri de fericire
Și vei fi îngrijorată,

Vei îngenunchea sfiită,
Vei îmbrățișa cu milă,
Vei fi autoritară
Și-n același timp umilă.

Marele secret e-acesta:
Cel pe Care Îl vei naște,
Dumnezeu Atotputernic,
Din vecie te cunoaște.

Tu vei ști că ești urzită
De-ale Sale mâini divine,
De aceea o sfială
Va fi pururea în tine,

Însă pe de altă parte
El fiind copil, tu mamă,
Dragostea va fi în tine
Mai presus de orice teamă..

Greu ți-a fost să-ți lași în urmă
Toată viața liniștită,
Și prietenele tale
Și chilia ta iubită..

Ce-a urmat după aceea
E frumos ca o poveste,
O Fecioară ce-L primește
Pe Cuvântul CeL Ce Este,

Care-L simte întru dânsa
Și Îl va numi “Copilul”,
Candelă strălucitoare,
Pruncul - focul, ea – fitilul,

O Fecioară Preacurată
Care-L naște pe Mesia,
O Fecioară care naște
Nepierzându-și fecioria,

O Fecioară care-n viață
N-a dorit bărbat vreodată,
Alăptând un Prunc cu lapte
De la sânii ei de fată..

Te cinstim după putere,
Te slăvim după știință
Și îți oferim, Măicuță,
Bobul nostru de credință.

E puțin, dar e din suflet,
Și-i cu multă bucurie:
Pe pământ și-n ceruri sfinte
Preaslăvită fii, Marie!

Amin

(17 august 2026)

TABOR, IUBIRE INFINITĂ..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru
Tabor, Tabor, lumină lină,
Hristos în slava Sa divină,
Trei ucenici sorbindu-I harul,
Doi prooroci vestind Calvarul,

O Voce zguduind văzduhul,
Un nor în care este Duhul,
Tăcere care spune multe,
Descoperiri în vârf de munte,

O clipă cât o veșnicie,
Un colț de rai într-o pustie,
Icoana celor viitoare,
Iisus mai e puțin și moare,

Ca mielul merge la junghiere
Ca să ne ducă la-nviere,
Tabor, lumină nesfârșită,
Tabor, iubire infinită..

(6 august 2026)

UN SUSPIN E DE AJUNS!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Un suspin, nici nu-i nevoie
De mai mult de-atât, să știți,
Dacă voi de bunăvoie
De păcate vă căiți.

 
Căci un “Doamne miluiește!”
Rupe lacătul la cer:
Cel ce-n ceruri locuiește
N-are-o inimă de fier..

Oare ani de pocăință
Am văzut noi la tâlhar?..
Un suspin de umilință,
Și-a fost mântuit prin har!

 
Căci de stăm la urma urmei
O secundă să gândim,
Domnul e Păstorul turmei,
Doar prin El ne mântuim!

 
Slavă Domnului că Domnul
E atât de generos..
El îndată iartă omul,
Cât o fi de păcătos.

Ai păcătuit? Minune:
Un suspin îți e de-ajuns!
Un oftat la rugăciune
Grabnic va primi răspuns.

 
Nu v-aș spune-aceste lucruri,
De n-aș ști pe pielea mea
Cât de bun e Domnul nostru
Și cât poate El poate ierta,

Căci am mers pe căi greșite
Și mustrări nu mi-a făcut,
Ci din marile ispite
El m-a scos când I-am cerut.

 
Omul cât e viu, se zice,
Când e sus și când e jos;
Important să se ridice
Prin puterea lui Hristos.

 
Să Îi ceară ajutorul
Domnului, și-l va primi,
El este Mântuitorul,
Domnul ne va izbăvi.

 
Pentru asta deci, creștine,
Amintește-ți sfatul meu:
Roagă-te cât poți de bine,
Și te iartă Dumnezeu!

(31 iulie 2026)

NE-AI FOST DATĂ DE PE CRUCE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
O, Măicuță, ne-ai fost dată de pe Cruce de Iisus,
Căci știa ce multă slavă te-aștepta în ceruri, sus,
Și știa ce multă milă, Mamă, vei avea de noi,
Când te vom chema pe tine în tot felul de nevoi!..

Peste douăzeci de veacuri de atunci au mai trecut,
Și așa cum zis-a Domnul, tu tăcută ai făcut:
Te-au strigat la greu creștinii și pe loc i-ai ajutat,
Ți s-au plâns mereu orfanii și i-ai binecuvântat,

Văduva și cea bolnavă te-au chemat și ai venit,
Păcătoșii plini de patimi cu-al tău har s-au izbăvit..
Voievozilor în lupte inimi dârze le dădeai,
Scriitorilor de carte mintea tu le-o luminai..

N-a fost lacrimă să cadă către chipul tău cel sfânt,
N-a fost om să ți se-nchine, Maică, până la pământ,
Și să nu primească grabnic ajutorul cel cerut..
A avut dreptate Domnul? Da, Măicuță, a avut!

Ne-ai fost dată de pe Cruce cu iubire tuturor
Și ne ești spre mângâiere și spre mare ajutor..
Fericit acel ce-n viață se gândește-a te chema,
Căci aceluia, din ceruri mila i-o vei arăta!

amin

DE-ATÂTEA ORI..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!  

de Preot Sorin Croitoru

De-atâtea ori, Iisuse,
În viață Te-am jignit..
Tu mi-ai purtat de grijă
Și blând m-ai ocrotit.

Eu Ți-am călcat porunca
De a iubi mereu,
Tu m-ai iubit, Iisuse,
Cu tot păcatul meu..

Adesea mă cuprinde
Un nesfârșit regret
Că ai bătut o viață
La ușa mea încet,

Iar eu știam, Iisuse,
Că mâna ce bătea
Cu-atâta insistență
Era chiar mâna Ta..

Te-am amânat, Hristoase,
Pe-a doua zi mereu,
Deși știam prea bine
Că „mâine” nu-i al meu,

Dar adevărul este
Că am rămas lumesc,
Cu toate că în suflet
Eu simt că Te iubesc.

Îmi pare rău, Iisuse,
De timpul irosit,
Căci Te-am avut o viață,
Dar nu Te-am prețuit,

Și-acum, când văd cum viața
Se-ndreaptă spre apus,
Îmi pare rău de anii
Trăiți fără Iisus

Și mă cuprind suspine
Și lacrimi uneori,
Când mă smeresc în sine
Și-n suflet îmi cobori..

(17 iulie 2026)

NE IA DE MÂNĂ DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Pe fiecare-l ia de mână Dumnezeu
Și îi arată adevărul cu blândețe,
Deci dacă încă nu-l cunoști, zic eu
Că tu nu vrei să-L lași să te învețe.

Când un creștin îți sugerează blând
Să-încerci să te apropii de credință
Tu te opui și îi răspunzi râzând
Că ești prea tânăr pentru “pocăință”.

Când mama, tata, poate vreun bunic
Te sfătuiesc să mai citești Scriptura,
Din sfatul lor tu nu primești nimic
Și iritat le-închizi îndată gura.

Când un coleg de muncă credincios
Încearcă să te-învețe doar de bine
Vorbindu-ți despre Iisus Hristos,
Tu îl repezi cu vorbe de rușine.

De câte ori, te-întreb, s-a întâmplat
Să intre “popa” satului în slujbă,
Iar tu, deși știai că e păcat,
Te-ai apucat să tai butuci la drujbă?..

Tu nu te duci la slujbe, ce, ești prost?
Credința este o “mistificare”
Și nu-i găsești Bisericii alt rost
Decât că cere bani la fiecare,

Dar de ai merge, multe s-ar schimba,
Căci ai descoperi o altă lume,
Lumina ar pătrunde-n mintea ta
Și ți-ar vorbi, chemându-te pe nume..

N-a fost vreodată-n lume vreun creștin,
Oricât de slabă i-ar fi fost credința,
Să intre gol și să nu iasă plin,
Apoi să nu iubească pocăința.

Prin glasul Sfintei noastre Liturghii
Vorbește Duhul Sfânt cu voce blândă,
Grăiește Tatăl cu ai Săi copii,
Se vindecă mioara cea plăpândă.

Cu fluieraș de soc Iisus Hristos
Își păstorește turma cea smerită;
El vede în creștinul păcătos
O biată oaie slabă și rănită.

Adesea am văzut de la Altar
Cum vine omul plin de slăbiciune
Și cum apoi se vindecă prin Har
Prin Sfinte Liturghii și rugăciune.

Ne ia de mână Bunul Dumnezeu,
Ne dă nădejde, dragoste, credință,
Și-atâta cere de la noi mereu:
Să nu ne pierdem sfânta pocăință.

Iar pocăința nu e altceva
Decât o minunată transformare
Din omul vechi, cu îngâmfarea sa,
În omul ce trăiește-n ascultare.

ÎNȚELEPCIUNE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                      

de Preot Sorin Croitoru

 
M-am săturat să-mi spun părerea,
Vorbind ORICÂND despre ORICE.
Îmi văd de treburile mele,
Și dacă-ați ști ce bine e..

Căci când eram la începuturi
Vroiam mereu să spun ceva,
Chiar dacă treaba-n chestiune..
Adeseori nu mă privea!

Cădeam de multe ori în plasa
Unor agenți provocatori,
Că-s pline vremurile noastre
De farisei ispititori..

Da, îmi cereau să-mi spun părerea
Și să dezbat orice subiect,
Iar eu, luat adesea-n pripă,
Nu răspundeam chiar la obiect..

Doar nu suntem în viața noastră
Mereu ÎN TOATE specialiști..
Mai bine să nu-ți dai părerea,
Decât, vorbind greșit, să riști!

Și-atunci când zici ceva la oameni
Să spui că e PĂREREA TA,
Căci, bineînțeles, se poate
Să fie și greșeli prin ea..

Dar nu, în vremurile alea
Credeam, naiv, că-n tot ce spun
E doar înțelepciune pură..
Credeam că tot ce zic e bun!

Iar când, șezând pe un fotoliu,
Din când în când mai reciteam,
Descoperindu-mi vreo eroare,
În suflet tare mă mâhneam..

Pe frunte-mi apărea sudoarea
Și mâna mi-o treceam prin păr,
Văzând cu groază cum eroarea
Eu o numisem.. ADEVĂR!

E-o spovedanie aceasta?..
Putem să o chemăm și-așa,
Dar din greșelile-mi trecute
Aș vrea să învățați ceva,

Anume că Hristos nu-ți cere
Să spui CEVA despre ORICE,
Ci să vorbești cu multă grijă,
Iar dacă taci, mai bine e!

Iar când vorbești despre credință..
Să fii atent, că este foc!
De n-ai citit Filocalia,
Mai bine nu vorbi deloc!

Căci numai sfinții din vechime
Prin viața lor, primit-au har
Și ori interpretezi Scriptura
CA EI, ori totu-i în zadar!

Deci, fraților, vă rog din suflet:
Să nu vă credeți teologi;
Decât să semeni cunoștința,
Mai bine-ți este să te rogi.

Iar eu vorbesc de-acum încolo
Doar ce îmi este de folos,
Slăvindu-L cât mă ține gura
Pe Domnul meu Iisus Hristos!

ÎNVIAZĂ-MĂ, HRISTOASE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Înviază-mă, Hristoase,
Căci sunt mort, deși sunt viu,
Am murit pe dinăuntru
Și în suflet sunt pustiu.

Lenevirea mea prea multă
La ispita celui rău
M-au îndepărtat, Iisuse,
Prea mult timp de harul Tău.

M-am uscat precum smochinul
Cel de Tine blestemat,
Sunt lipsit de fapte bune
Și rodesc numai păcat.

Am pierdut Lumina, Doamne,
Nu mai pot să fac nimic,
Mi-a rămas numai suspinul
Și din lacrimă un pic.

Tot ce reușeam odată
Azi îmi e nespus de greu;
Am nevoie de putere
De la Însuși Dumnezeu.

Înviază-mă, Iisuse,
Domnul meu Cel bun și blând,
Prinde-mă de mână, Doamne,
Ca pe Petru oarecând,

Scoate-mă din patimi, Doamne,
Fiindcă rău m-am încâlcit,
Sunt ca oaia cea pierdută
Și ca mielul rătăcit.

Întru totul mă asemăn
Fiului risipitor;
Zac în tina vieții mele
Și de Har îmi este dor.

Câți argați mănâncă bine
La Stăpânul lor în cer,
Iar eu, fiu, de-atâta foame
Mă usuc încet și pier..

Sunt ca „omul oarecare”,
Cel „lăsat aproape mort”:
Deși trupul meu e teafăr,
Mii de răni în suflet port..

Te aștept oftând, Hristoase,
Ca să îmi aduci alean,
Taie, curăță și coase,
Fii al meu Samarinean,

Toarnă-mi untdelemn pe suflet,
Spală-mi rănile cu vin,
Iar pe umeri pune-mi, Doamne
Haină albă de creștin,

Înviază-mă din moartea
Unei vieți trăite rău,
Ia-mă-n turma Ta, Hristoase,
Ca pe mielușelul Tău.

Amin
(22 mai 2026)

ÎNTREBAREA DIFICILĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

“Ce-i moartea, tati?”, într-o seară
M-a întrebat fetița mea.
Cu ochii triști i-am spus fetiței
Că moartea-nseamnă.. a pleca,

Dar e plecarea într-o țară
Departe, unde-i Dumnezeu..
Și când am spus aceste vorbe
Un “of” ieși din pieptul meu,

Căci e adevărat că unii
Se duc la Dumnezeu Cel bun,
Dar alții, vai, se duc la chinuri,
Iar asta nu puteam să-i spun,

Și chiar de oamenii de treabă
Se duc la Dumnezeu în Rai,
În urma lor rămâne jale
Și doruri arzătoare, vai..

Și a văzut atunci fetița
Că tare m-am mai întristat,
Și nu înțelegea micuța
De ce-s atât de tulburat.

Vedeți, prieteni, eu ca preot
Ațâția morți am prohodit..
Atâtea lacrimi și suspine,
Atâta dor neostoit..

Atâta jale izvorâtă
Din dorul celor ce-i iubeau,
Atâtea haine strânse-n brațe
Ce până ieri îi cuprindeau,

Atâtea mame fără lacrimi,
Căci le-au secat de-atâta plâns,
Ei, dragii mei, în anii ăștia
Atâtea-n suflet mi s-au strâns..

Și-am preferat să schimb subiectul,
Și-atât i-am zis la puiul meu:
“Ce-i moartea? E când pleacă omul
Departe,-n cer, la Dumnezeu..”

Iar ea a înțeles deodată
Și-atât a spus, privind în jos:
“Să nu mori, tati, niciodată!”
Iar eu am plâns neputincios..
(14 mai 2026)

TREBUIA SĂ MORI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Dragostea Te-a dus la moarte,
Căci a trebuit să mori
Ca să scapi întreaga lume
De ai iadului fiori..

Dacă Tu, Iisuse Sfinte,
Nu Te-ai fi lăsat ucis,
Raiul zăvorât cu lacăt,
Nimeni nu l-ar fi deschis..

Buni și răi, deopotrivă,
Oameni generoși sau hoți,
Fără diferență iadul
I-ar fi înghițit pe toți!

Într-un mod ce nu-l pricepem,
Când întâiul om, Adam,
A căzut în înșelare,
A căzut întregul neam!

Tu Te-ai coborât, Iisuse,
Ca să dregi ce s-a stricat
Și prin jerta de pe Cruce
Să ne vindeci de păcat.

Sângele de Miel Îți curse
De pe Cruce, pe pământ..
Mântuire ne aduse
Sacrificiul Tău cel sfânt.

Așteptăm cu nerăbdare
Învierea Ta din morți,
Ca în sufletele triste
Bucurie să ne porți.

Oare pe pământul ăsta
Ce-i în viață mai frumos,
Decât strigătele noastre
Că "A ÎNVIAT HRISTOS"?..

amin

VINO, DOAMNE, UȘA-I DESCUIATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Ostenit-am, Doamne, de atâta
Fugă pentru cele trecătoare..
Semănăm cu Marta, amărâta,
Nu cu sora ei cea zâmbitoare.

Am uitat lucrarea rugăciunii
Și ne risipim în griji deșarte.
Viața ne-o jertfim deșertăciunii,
Care ne grăbește către moarte.

Noi ne plângem, dar a noastră-i vina
Că trăim cu sufletele-amare:
Am ales păcatul, nu Lumina,
Iar păcatul naște întristare.

Suferim, dar nu avem ce face
Câtă vreme-n toată libertatea
Am ascuns Lumina sub obroace
Și-am disprețuit Divinitatea.

Viața e așa de mohorâtă,
Oamenii au frunțile-încruntate;
Societatea s-a făcut urâtă,
Nu îmi place-această realitate..

Cel ce pe un nor la Înălțare
Te-ai întors în ceruri printre astre,
Te rugăm din suflet fiecare:
Vino iar în inimile noastre,

Luminează minți întunecate,
Descrețește frunți posomorâte,
Încălzește suflete-nghețate,
Veselește inimi mohorâte..

Fără mângâierile divine
Viața noastră, Doamne, e pustie;
Doar atunci când Te avem pe Tine
Înflorim frumos ca o câmpie.

Vino, Doamne, ușa-i descuiată,
Inima-i gătită pentru Cină,
Vino, Doamne, cum veneai odată
Și-mi umpleai ființa de Lumină..

FAPTA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Vorba sună, fapta tună,
Gândul trece, fapta nu.
Fără nici o faptă bună,
Cum te duci la Domnul tu?..

Gata vorba, treci la fapte,
Lasă gânduri și păreri.
Azi durează pân’ la noapte,
Mâine azi deja e ieri.

Nu e vreme de visare,
Visul e și el frumos,
Însă nici o plată n-are
De la Judele Hristos.

Fericiți aceia care
Știu cu fapta a vorbi:
Vor primi răsplată mare
De la Domnul într-o zi!

(vineri 14 martie 2025)

CREȘTINII DE AZI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Azi creștinii sunt puțini
Fiindcă cei ce-și zic “creștini”..
Buni de gură, fapte ioc,
Patimi multe, har deloc!

Numai scuze peste tot,
Azi “nu vreau” egal “nu pot”.
Dar în Rai cum vom intra
Dacă nu lucrăm ceva?!

Nu mai este ce a fost:
Postul “n-are nici un rost”,
(Cine-și pune pofta-n cui?!)
Timp de rugăciune nu-i..

Pe la Slujbă.. ce să spun?
Cam la Paști și la Crăciun,
Uneori la vreun necaz..
Toată vara.. stăm pe iaz!

Din ce-avea, ce-i mai rămân
Bietului creștin român?..
Slavă Domnului Hristos
Că românul e milos,

Mila de cel amărât,
Asta ne-a rămas, atât.
Ne mobilizăm mereu
Când aproapele-i la greu,

Când vecinul e-n război
Îi dăm pielea de pe noi,
Ajutăm din ce avem,
Facem bine cât putem.

Am motive, deci, să sper
Că mai sunt nădejdi de Cer
Pentru noi, ce prea puțin
Ducem viață de creștin.

Prin căință și regret
Să ne ridicăm încet
Din acest dezinteres..
Vă urez la toți SUCCES!

CONFESIUNILE UNUI PRUNC AVORTAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                    

de Preot Sorin Croitoru

Să mă prezint: sunt un băiat
Ce nu a fost adus pe lume,
Adică nu a fost născut,
De-aceea nici nu am un nume.

Pe când mă dezvoltam normal
În pântecul măicuței mele,
Chiar ea m-a dus la un călău
Ce m-a ucis în chinuri grele.

De-atunci trăiesc nemângâiat
Într-o continuă mâhnire,
Căci am murit nebotezat
Și nu am drept la fericire.

Se-aude-atâta râs din Rai
Și-atât de multă bucurie,
Dar țara unde sunt eu, vai,
E-întunecoasă și pustie..

Nu, nu sunt demoni pe aici,
Căci nu am săvârșit păcate,
De-aceea diavolul pe noi
Să-și pună labele nu poate,

Dar pentru faptul că pe noi
Mămicile “ne-au dat afară”,
Am fost privați din vina lor
De “nașterea a doua oară”

Și nu putem deci să intrăm
În locul cel de bucurie,
În casa Tatălui Ceresc
Numită-n cărți “Împărăție”..

O câte lacrimi mai vărsăm,
Și cât le blestemăm pe mame
Căci suntem, iată, nevoiți
Să suferim aceste drame,

Că-n pântecele lor cândva
Noi am avut de plânsuri parte,
Dar plânsul nu s-a încheiat
În viața asta după moarte,

Ci dimpotrivă, s-a-înmulțit,
Căci nu avem nădejdi de bine,
O, Doamne, ceartă-le cumplit
Pe toate mamele haine!

Aș vrea să vă decriu acum
Calvarul patimilor grele
Prin care trec de-atâta timp
Din clipa zămislirii mele:

Eu m-am trezit ca dintr-un somn
Cândva, la mama în burtică,
Și imediat în sinea mea
Am început să-i spun “mămică”.

Atât de mult o mai iubeam
Și-o mângâiam cu bucurie,
Și îmi ziceam în sinea mea:
“Ce mamă bună o să-mi fie..”

Ea a aflat că eu exist
Când împlinisem zece zile;
I-a fost cam rău și-a vomitat,
Și-a început să ia pastile,

Dar se simțea la fel de rău,
Și-a mers la doctor să-l întrebe,
Iar el, zâmbind, i-a spus voios:
“Felicitări, aveți un bebe!”

În clipa-aceea mama mea
A devenit emoționată,
Căci inima din ea bătea
Parcă prea tare dintr-odată,

Iar eu mi-am spus în mintea mea
De “om” mai mic decât o prună:
“Ce mulțumită o să fii
De mine, mama mea cea bună!..”

Apoi, când am ajuns acasă,
Îmi amintesc atât de bine
Cum tata se răstea la mama,
În timp ce arăta spre mine:

“Nu poți să-l lași, avem deja
Trei prunci, iar vremurile-s grele..
Tu nu muncești și toți trăiți
Din rodul ostenelii mele.

Ce, vrei să intru în pământ?..
Te duci urgent și-l dai afară!”
Iar mama repeta: “Te rog!”,
Dar el: “Să nu mai strig la tine iară!”

Am înțeles că în curând
Ceva urât o să se-întâmple,
Căci mama mea s-a prăbușit
Și-a plâns cu mâinile la tâmple

Și tot zicea: “Copilul meu!”,
Iar eu strigam: “Te-aud, mămica,
De ce te-ai întristat așa?..”,
Dar ea nu răspundea nimica..

Și într-o bună zi aud
O voce ce părea gentilă:
“Atunci rămâne stabilit?”
Iar mama a răspuns umilă:

“Da, domnul doctor, voi veni..”,
Iar el răspunse: “Nici o frică!”,
Iar eu atunci, îngrijorat:
“De cine să te temi, mămică?”

După o săptămână, vai,
Aud un fel de aparate
Și îl aud pe-acel bărbat:
“Au fost frumos sterilizate?”,

Iar o femeie a răspuns:
“Au fost”. “Atunci putem începe!”
Și ce s-a întâmplat atunci,
Vai, cine va putea pricepe?..

Deodată am văzut intrând
Un vârf de foarfecă spre mine,
Și-am început să strig plângând:
“Opriți-vă, nu vi-i rușine?!”,

Și imediat la picioruș
Eu am simțit durere mare
Mi l-au tăiat! Și am strigat,
Vai, am strigat fără-ncetare..

“Mămica mea, de ce îi lași,
Nu vezi că-mi taie trupușorul?!
Mămica mea, nu îi lăsa
Să îți ucidă pruncușorul!”

Dar ea dormea, dormea profund,
O adormiseră pe masă,
Iar ei tăiau, tăiau mereu,
Tăiau cărnița mea pufoasă..

Și dintr-odată n-am mai fost
În mama mea cea adormită,
Ci i-am văzut pe doctori cum
Smulgeau din carnea-mi hăcuită

Și am privit spre mama mea
Și-am plâns de mila ei, sărmana..
Atâtea foarfece prin ea,
Am plâns grozav, văzându-i rana..

Eram un suflețel acum,
Așa a fost, m-au “dat afară “..
O, mamă, dacă mă nășteai,
Și mă nășteai și-a doua oară,

Eu astăzi aș fi mângâiat
Obrajii tăi de bun părinte
Și aș fi sărutat cu drag
Acele mâini de mamă sfinte,

Aș fi privit în ochii tăi,
Iar tu ai fi văzut iubire,
Și ți-aș fi fost, ca frații mei,
Un alt motiv de fericire..

DOAMNE AJUTĂ!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                           


de Preot Sorin Croitoru

 
Unii se silesc din umbră
Ca pe câini să ne asmută.
Să rămânem tari de înger
Și să spunem „Doamne-ajută”,

Căci o scurtă rugăciune
Ca aceasta sus citată
Poate face diferența
Între oameni câteodată.

Lumea azi e rătăcită
Și în patimi rău căzută;
Să nu pierdem însă calmul,
Ci să zicem „Doamne-ajută”,

Căci o rugăciune scurtă
Ca acesta de mai sus
A făcut cândva tâlharul
Și.. l-a mântuit Iisus!

Ai simțit și tu cum fuge
Fericirea de la tine?
Când se-apropie timidă,
Un necaz pe cap îți vine.

Nu te întrista prea tare :
Câtă vreme porți o cruce
E normal să ai necazuri,
Căci cu lacrimi ea se duce,

Ci în locul supărării
Tu de fiecare dată,
Mângâind cu ochii cerul
Să-Ți slăvești Cerescul Tată

 
Și știind că Domnul nostru
Și-a dus crucea pentru lume,
Să-I privești prelung icoana
Și să chemi Preasfântu-I Nume

Nu cu voce, ci în suflet,
(Gura să-ți rămână mută),
Nu cu sute de cuvinte,
Ci zicând doar „Doamne-ajută”,

Și va suspina Stăpânul
Și Măicuța Lui, slăvita,
Și îți vor trimite harul
Și vei birui ispita

Și ca soarele ce iese
După norii de furtună,
Îți vei căpăta iar pacea
Zâmbetul și voia bună.

Deci când viața dumneavoastră
Nu va fi deloc plăcută,
Repetați în toată vremea
Rugăciunea „Doamne-ajută”,

Iar când, izbăviți de Domnul,
Veți fi plini de bucurie,
Cu recunoștință mare
Ziceți: „Doamne, slavă Ție!”

(28 ianuarie 2026)

CÂND OAMENII AVEAU PUȚIN..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Când oamenii aveau puțin,
Trăind și ei de azi pe mâine,
Se mai găsea câte-un creștin
Să rupă-n două câte-o pâine,

Să dea un pic la copilași

Pe masa lui sărăcăcioasă
Și-un pic la oameni nevoiași
Pe care îi primea în casă,

Și-n pacea-n care toți trăiau
Cu-a lui Hristos bunăvoință
Mâncând puțin se săturau,
Hrănindu-se și din credință,

Iar forța lor de mari eroi
Ce câștigau războaie grele,
De ne mirăm atâta noi,
Aflând la școală despre ele,

Venea din sufletele lor,
Nu din bucatele mâncate,
Din Harul cel întăritor
Al lui Hristos, nu din bucate.

Când oamenii aveau puțin
Și grijile erau puține;
Pe chipul lor mereu senin
Vedeai doar zâmbete blajine,

Puține certuri sau deloc
Se întâmplau pe-atunci prin sate,
Căci nu ardea al urii foc
Ce arde azi în societate,

Feciorii se luptau pe rând
Pentru un zâmbet de fecioară,
Bătrânii îi priveau râzând
La șezători în nopți de vară,

Era o lume ca-n povești
Și alte vremuri, altă eră,
De îți venea să tot trăiești
În minunata atmosferă..

Azi oamenii au din belșug,
Căci i-a îmbogățit progresul,
Nu mai înhamă boi la jug,
Li s-a urcat la cap succesul,

Dar în blândețe sunt săraci
Și-i secetă de bunătate,
Bogat de vrei, ușor te faci,
Dar bun, cu mare greutate..

Se mai trăiește și acum,
Dar viața parcă nu e viață,
La fiecare om pe drum
Lipsește zâmbetul pe față

Și mă întreb la ce-au servit
Atât amar de revoluții,
De vreme ce ne-am prăbușit
Din înălțimile virtuții

În adâncimi de necuprins
Din sfera imoralității,
“Evoluând” cu pas întins
Pe calea largă-a răutății..

Îi cer Preabunului Iisus
Să lumineze tot creștinul,
Ca luminat fiind de Sus,
Să prețuiască și puținul,

Căci viața cu puțin e rai,
Când o îmbogățește Harul,
Iar viața fără Har e vai,
Chiar de-am avea averi cu carul..

DOAMNE, DOAMNE..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, Doamne, plâng nemângâiat,
M-am trezit din somnul rațiunii
Fiindcă Tu în ochi mi-ai picurat
Harul Tău în timpul rugăciunii.

În acele clipe m-ai stropit
Din belșug cu isopul căinței.
Înălțat am fost, dar m-am smerit
Și-am sorbit din mierea pocăinței.

Doamne, Doamne, tare mai regret
Că în vremea nepăsării mele
Cei vicleni m-au înrobit încet
Și m-au aruncat în patimi grele..

Viața păcătoasă o iubeam,
Fiindcă ea îmi devenise fire;
Eram mort, deși cumva trăiam,
Condamnat la veșnica pieire..

Am greșit nespus în viața mea,
Însă Tu de fiecare dată
M-ai întors de pe o cale rea
Pe o cale binecuvântată.

Cum să-ți mulțumesc cu-adevărat
Pentru darul lacrimii curate?..
Am căzut și iar m-ai ridicat
Pentru-a câta oară din păcate..

Dă-le, Doamne, lacrimi tuturor
Și cu Duhul Sfânt îi înnoiește,
Pune har în sufletele lor
Și din patimi rele-i izbăvește.

Ca tâlharul de pe cruce oarecând,
Să ajungem toți în cer la Tine,
În Împărăția Tatălui Cel Blând,
Unde nu sunt lacrimi, nici suspine.
amin

DE CE EXIST?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                 

 
de Preot Sorin Croitoru

 
De ce exist? Exist căci în vecie,
Pe când ce este astăzi nu era,
Căci nu-l rostiseși încă pe “să fie”
Prin care ai zidit făptura Ta,

Ai hotărât ca eu să fiu și iată,
Exist, sunt plin de viață și gândesc,
Mă bucur de iubirea Ta de Tată,
Îți mulțumesc cum pot și Te slăvesc.

Tu m-ai gândit, apoi mi-ai dat ființă,
Manifestându-Ți harul creator;
Părinții mei, prin buna Ta voință
M-au dobândit rod al iubirii lor.

De ani fac parte din această lume,
Nu sunt în plus și nici nu-s de prisos;
La unii sunt un număr și un nume,
La Tine însă-s foarte prețios.

Prezența mea discretă și firavă
Nu-Ți este necesară nicidecum;
Tu veșnic și îndestulat de slavă,
Eu efemer ca praful de pe drum..

Dar ai voit să port ca pe-o comoară
Suflarea Ta de har dumnezeiesc:
O mână de pământ pe dinafară,
Pe dinăuntru înger netrupesc.

Îți sunt atât de drag, că pentru mine
Pe Fiul Tău din ceruri L-ai trimis,
Ca eu, crezând că El e de la Tine,
Să pot ajunge-n lumea Ta de vis.

Mi-am înțeles destul de greu menirea,
Căci începutul mi-l știam deja:
Exist ca să Îți savurez iubirea
Și să mă veselesc de slava Ta!

(23 ianuarie 2025)