Un cioroi cu pana neagră tot privea cu mare jale,
Cum se plimbă porumbeii din scuarul Catedralei,
Cum i-alintă trecătorii cu firimituri de pâine
Și ei, țanțoși, merg agale, fără griji în zi de mâine.
„Păsările astea simple... se gândi el, n-au valoare,
Oare pentru ce virtute le iubește lumea oare?”
Și-atunci, hotărî cioroiul să se facă porumbel,
Ca să nu-i mai zică nimeni că-i vrăjmaș și că-i mișel.
Și zbură pe lună nouă la o babă vrăjitoare,
Ca să îi ghicească-n ouă și să-i schimbe-nfățișare...
Baba-l căută prin pene, îl drămălui nițel
Și îi zise: – Știu o cale, de-a te face porumbel...
Pentru asta, ia aminte, ce va trebui să faci,
Ca descântecul să meargă, tu va trebui să taci!
Iar la sfat cu porumbeii ș-alte păsări să nu stai,
Asta-i unica ta cale, dacă vrei noroc să ai!
– Asta-i o nimica toată, sunt de-acord și mă împac!
Bucuros sări cioroiul. Nu e greu, promit să tac!
Și îl descântă bătrâna, îl peni pe cârcotaș
Și din pasărea cea neagră îl făcu în hulubaș...
„Făt Frumos”... își zise dânsul. „Ah, ce pene, ce-aripioare,
Voi trăi ca porumbeii, am acum un loc sub soare!”
Bucuros de zile bune se plimba ca un „pigeon”
Îngâmfat... iar porumbeii îl crezură un bufon...
Nimeni nu-l băga în seamă, păsările liniștite
Ciuguleau din mana zilei, vesele și fericite.
Da-l zări o coțofană pe galantul „porumbel”
Și, cătând să intre-n vorbă, se apropie de el.
– Fugi de-aici, strigă acesta, jurământul încălcând,
Ori nu vezi că sunt de clasă, iar tu – pasăre de rând!?
Dar nici nu-și sfârși cuvântul că, în loc de gângurit,
Se-auzi o cârâială și-un puternic croncănit...
Car, car, car... și-atunci îndată, i s-a dus toată vrăjeala
Toți văzură porumbelul care glăsuia ca cioara...
Și apoi, mare minune, când cel hulubaș vioi
Se făcu deodată negru, prefăcându-se-n cioroi...
Morala:
Tot râvnind la viață bună și la ranguri cât mai multe,
Unii cred că pot obține orice merit și virtute.
Ascunzând a lor natură, uită să închidă gura
Și ajung de râsul lumii, când întrec de tot măsura...
Autor: Diana Sava Daranuța
Din volumul „FABULE”, 2021
