ULCIORUL CU VIN

ULCIORUL CU VIN

DOAMNE AJUTA!

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a-i rasplati pe parintii sai.

"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi muie mainile in apa care curgea dintr-o cascada si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gustase vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin, doar pentru voi."
Parintii au gustat apa si, desi nu simteau decat gustul apei, i-au zambit si i-au multumit din inima.
"Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa a facut, multe saptamani la rand.
Batranii au intrat in joc: au baut apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor. Astfel, s-a intamplat ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le-au disparut, ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii, timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi, n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".

A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad cu adevarat.

Casa Domnului- Pilda

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică,mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi amvândut şi casa aceasta frumoasă.
Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă multmai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat,unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi cavai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vommuta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţelescă, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în sufletdrumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fiecercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

TAINA FERICIRII

Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oameni. Baiatul a umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

Insa in loc sa intalneasca un sfant, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vanzoleala extraordinara: era un dute-vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.

- Dar pana atunci, vreau sa te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn sfintit. Cat mergi, poarta aceasta lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

- Vasazica, incepu Inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului Gradinar zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

- Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observand toate operele de arta care atarnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

- Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat ? a intrebat Inteleptul.

Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

- Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.

(Alchimistul - Paolo Coehlo)

Milostenia

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, o tânără femeie îmbrăcată cu nişte haine zdrenţăroase străbătea uliţele unui sătuc, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Însă nimeni nu îi dădea nimic. Mulţi îi adresau vorbe urâte, alţii asmuţeau câinii asupra ei. Unii îi aruncară doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi.

Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.

- Şezi un pic şi te încălzeşte, spuse moşul, în vreme ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine.

În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu vorbe bune şi înţelepte.

În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru nemaipomenit. Un slujbaş regesc aduse pentru familiile din fiecare casă câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură tot satul, iar a doua zi, toate familiile, îmbrăcate în straie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o impunătoare sală de ospeţe şi fiecăruia i se dădu un loc anume.

Când toţi se aşezară, servitorii începură să servească mâncarea. Îndată se ridică un murmur de dezaprobare şi mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. Ce se întâmplase? Servitorii puseseră pe farfurii coji de cartofi, pietre şi coji de pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu bucurie feluri de mâncare proaspete şi delicioase.

Pe neaşteptate, în sală intră tânăra femeie cu veşmintele zdrenţuite. Toţi amuţiră.

- Aţi găsit astăzi exact ce mi-aţi dat mie ieri, spuse ea.

Apoi îşi scoase hainele cu care era înveşmântată. Pe sub zdrenţe avea nişte straie aurite, presărate cu nestemate. Era însăşi regina.

Viaţa e minunată!

Un om veni la un întelept şi i se plânse că duce o viaţă prea aspră:

- "Înteleptule, viaţa mea a devenit insuportabilă. Într-o singură cameră locuim şase inşi.

 Ce să mai fac acum?".

 Înteleptul îi răspunse:

- "Tu ai o capră, nu-i aşa? Ia-o cu tine în cameră!". Omul crezu că nu a auzit bine:

- "Să iau capra cu mine în cameră?".

- "Fă cum ţi-am spus, îi răspunse înteleptul.

 Apoi, peste o săptămână de zile, vino din nou la mine!".

Peste o săptămână, omul, posomorât şi descurajat, veni la întelept şi-i spuse:

- "Nu mai pot rezista, capra miroase îngrozitor!". Înteleptul îi spuse:

- "Mergi acasă şi du capra în staul, la locul ei.

 Apoi, peste o săptămână, vino din nou la mine!".

Săptămâna trecu repede. 

Când veni la întelept, faţa omului strălucea de bucurie:

- "Viaţa e minunată, înteleptule. 

Ne bucurăm pentru orice minut! 

Capra nu ne mai creează probleme.

 Suntem numai noi şase!".

O POVESTE TRISTA

Într-o zi am mers la magazin să fac cumpărături, și dintr-o dată am observat casierul vorbind cu un băiat nu mai mult de 5 sau 6 ani. Casierul spune:
- Îmi pare rău, dar nu ai destui bani pentru a cumpăra această păpușă.
Apoi, băiețelul sa întors spre mine și întreabă:
- Domnule,е аdevărat ca nu am destui bani?
Am numărat banii și am spus:
- Dragul meu, nu ai suficienți bani pentru a cumpăra această păpușă. Băiețelul a continuat să tină păpusa în mînă .
După ce am achitat cumpărăturile, din nou, m-am dus la el și l-am întrebat de ce îsi dorea această păpușă ...?
- Aceasta păpusă îi plăcea mult surioarei mele.
Aș dori să-i fac cadou de ziua ei!
As vrea să-i dau păpusa mamei mele,ca să i-o transmită surioarei mele,cind va pleca la ea!
... Ochii lui erau atît de tristi cînd vorbea
- Sora mea a plecat la Dumnezeu.
Asa mi-a zis tata,si a zis ca curînd va pleca si mama la Dumnezeu,si eu m-am gîndit că va lua păpusa si o să i-o dee surioarei mele.
.... Inima mea sa oprit.
Băiețelul sa uitat la mine și a spus:
- I-am spus tatălui meu ca mama sa nu plece pînă nu vin eu de plimbare.
Apoi mi-a arătat o poză în care el este fericit și zâmbitor. - Vreau ca mami să ia poza mea cu ea, astfel sora mea nu ma va uitat.
Și a adăugat:
- O iubesc pe mama mea și nu vreau să plece, dar tata spune că ea trebuie să meargă la sora mea mai mică. Apoi se uită din nou la păpusa cu ochi triști ... Mi-am luat repede portofelul și iam zis băiatului:
- Poate mai numărăm odata banii,dacă tu zici că sunt deajuns pentru a cumpăra păpusa?
Da ... Eu cred că am destui bani pentru a cumpăra păpușa!
Fără ca să vadă el, am adăugat o parte din bani si din nou și am început să numărăm. Au fost suficienti pentru a cumpăra papusa și încă au mai rămas.
Băiețelul a spus:
- Mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat bani!
Apoi sa uitat la mine și a adăugat:
- Ieri seara inainte de culcare am cerut lui Dumnezeu să-mi dea bani pentru a cumpăra o păpușă pentru sora mea ca sa i-o transmit prin mama mea! El m-a auzit! Am vrut, de asemenea, să am suficienți bani pentru a cumpăra un trandafir alb pentru mama mea, dar nu am îndrăznit să-i cer de la Dumnezeu. Dar El mi-a dat destui bani pentru a cumpăra păpusa si un trandafir. Mama mea iubeste trandafirii albi! ...
Am terminat cumpărăturile îngîndurat.
Din capul meu nu iesea acest băiat.
Apoi mi-am amintit că acum două zile într-un articol de ziar local, era scris despre un om beat cu un camion, care a lovit o femeie și o fetiță.
Fetita a murit imediat la fața locului și femeia era în stare critică.
Familia trebuie să decidă pentru a opri aparatul care o tinea in viață, pentru ca tînăra femeie nu va mai iesi din comă.
Oare această familie este a băiatului, care a vrut să cumpere păpușa surioarei lui?
După două zile într-un ziar a fost publicat un articol în care ziceau că acea tînără a murit ...
Eu nu am reusit să tin lacrimile ...
Am cumpărat un trandafir alb și a mers la înmormîntare ...
Fată tînără îmbrăcata în alb într-o mână avea o păpușă și o fotografie, și pe de altă parte, avea un trandafir alb.
Am plecat cu lacrimi în ochi, și am simțit că viața mea se va schimba acum ...
Nu voi uita niciodată dragostea pe care băiatul o avea catre mama și sora lui!

sursa

https://www.facebook.com/marin.stefan.589/posts/2041551882746845

CĂLUGARUL INTELEPT.

   Intr-o zi, pe cand se aflau in calatorie si se pregateau sa treaca peste un rau care iesise din matca, doi calugari au vazut o femeie de o frumusete rara, care i-a rugat s-o ajute sa treaca peste apele involburate. Voia sa treaca pentru a merge la tatal ei bolnav, dar nu indraznea sa incerce.
   Primul calugar, fara macar sa asculte vorbele tinerei femei, a intrat in apa si a trecut dincolo. Se temea ca atingand-o ar fi cazut in ispita. Dar cel de-al doilea calugar, a luat femeia pe brate si cu multa grija a trecut-o pe malul celalalt. Aceasta i-a multumit si s-a indepartat in graba. Cei doi calugari si-au vazut mai departe de drum. Au mers in tacere cateva ceasuri. Deodata, primul calugar, l-a intrebat pe tovarasul sau  de drum: "Cum de ai putut sa o iei pe bratele tale pe tanara aceea? Nu te-ai gandit ca te-ar fi  putut ispiti? Fiindca, noi am facut un juramantul castitatii, adica acela de a nu ne atinge de femei. Nu ti-e teama ca ai calcat votul monahal facut inaintea lui Dumnezeu?"
   Uitandu-se putin mirat la fratele sau de nevointa, al doilea calugar i-a raspuns insa: "E adevarat, eu am purtat pe brate pe femeia aceea cat timp am trecut-o raul, dar tu se pare ca nici acum nu ai scos-o din minte"...
   De multe ori, atunci cand cadem in vreun pacat, cel pe care dam vina cel mai usor este trupul nostru cu neputintele lui. Uitam insa ca toate cele pacatoase se zamislesc mai intai in minte si pastrarea lor acolo, convorbirea noastra cu ele ne pot aduce intr-o ipostaza riscanta, periculoasa. De aceea scoaterea gandurilor care ne-ar putea dezorienta duhovniceste este indispensabila pentru pastrarea curateniei sufletesti si trupesti.

„De ce zâmbești, dacă ești sărac lipit?” .

Intr-o zi, un om bogat trecea pe strada cand, dintr-o data a vazut un batranel sarac, care statea pe treptele unei cladiri. Hainele ii erau murdare, incaltari nu avea in picioare, insa pe fata lui era un zambet incredibil…

A vrut sa il intrebe ceva, insa s-a razgandit si a mers mai departe. A doua zi, omul bogat l-a vazut din nou pe omul sarac… acesta era la fel de senin si pe fata lui se asternea un zambet fericit… Omul bogat nu reusea sa inteleaga motivul pentru care acest om, care nu avea nimic, este fericit… Asa ca a mers la el si l-a intrebat?:

„Cum poti sa zambesti cand esti asa? Pari foarte fericit.”

Batranelul sarac: „Chiar sunt, om bun.”

Omul bogat: „Si de ce esti fericit? Ai bani?”

Batranelul sarac: „Nu am nimic, om bun. Poate in timpul zilei primesc putina mancare de la trecatori.”

Omul bogat: „Ai casa? Ai familie?”

Batranelul sarac: „Nu am nici casa si nici familie. Sunt liber ca pasarea cerului.”

Omul bogat: „Atunci sigur esti complet sanatos.”

Batranelul sarac: „Nici vorba, om bun. Frigul noptii nu imi poate aduce sanatate… si aproape toti dintii mi-au cazut.”

Omul bogat: „Atunci nu inteleg… de ce esti fericit? Poate ca reteta fericirii este utila si pentru mine. Eu am totul, dar sunt nefericit.”

Batranelul sarac: „Dumnezeu nu ofera niciodata unei persoane mai multe provocari decat poate duce. Eu accept ceea ce sunt, unde sunt si ce se intampla cu viata mea. Sunt recunoscator pentru ca traiesc si, daca este necesar, infrunt fiecare problema cu rezistenta, rabdare si zambete. Inteleg ca Dumnezeu vrea sa ma puna la incercare. Nu am nimic, dar sunt fericit pentru ca viata nu este despre a avea ceva. Viata inseamna sa te trezesti dimineata si sa mergi mai departe orice ar fi.”

sursa: ganduridinierusalim.com

Regele credincios

 

Un rege credincios i-a întrebat odată pe trei învăţaţi din ţara lui care este cea mai mare nenorocire din lumea aceasta. Unul dintre ei a zis ca bătrâneţea este cea mai mare nenorocire, altul că boala şi sărăcia. Al treilea învăţat a grăit tare şi răspicat: Cea mai mare nenorocire este să ai moartea în faţă şi să ştii că ţi-ai cheltuit viaţa în ticăloşii şi păcate, că eşti nepregătit, eşti nespovedit, neîmpărtăşit, că nu ai ţinut post, n-ai mers în fiecare duminică la Sfânta Biserică, nu te-ai rugat, n-ai făcut fapte bune. Aceasta-i cea mai mare nenorocire. Da, tu ai dreptate! a zis regele.