Povestea supei din piatră

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
      

            Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc.
Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.Soldaţii au schimbat repedeîntre ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului.Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar văvom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem:
Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre!
.”Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert.
Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie,unpătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărutşi o sticlă de vin.Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. “Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret,acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus:

“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.”

Un tată i-a spus fiului său:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

- Ai absolvit cu onoare ! Drept urmare, iată o mașină pe care am achiziționat-o acum mulți ani... dar înainte să îți aparțină, du-o în parcarea de mașini second-hand din centru și spune-le că vrei să o vinzi și vezi cât îți oferă.
Fiul s-a dus în parcarea respectivă, s-a întors acasă la tatăl său și a spus:
- Mi-au oferit 1,000 $ pentru că este veche.
Tatăl i-a spus:
- Acum, du-o la amanet.
Fiul s-a dus la amanet, s-a întors la tatăl său și a spus:
- La amanet mi-au oferit 100 $ pentru că este o mașină foarte veche și neîngrijită.
Tatăl l-a rugat pe fiul său să meargă la un club de mașini și să le arate mașina.
Fiul a dus mașina la club, s-a întors și i-a spus tatălui său:
- Unii oameni din club mi-au oferit chiar și 100,000$ pentru mașină, deoarece este una emblematică și este căutată de mulți colecționari.
Atunci, tatăl i-a răspuns fiului său:
- Am vrut să știi că în viață, doar la locul potrivit ești apreciat așa cum meriți. Dacă nu ești prețuit, nu te supăra; înseamnă că ești în locul nepotrivit. Cei care îți cunosc valoarea, sunt cei care te prețuiesc.
** Niciodată să nu stai într-un loc unde nimeni nu este interesat de valoarea ta.

DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune ca pe vremea cand Dumnezeu se plimba pe pamant, si mergea El din sat in sat, a ajuns intr-o asezare romaneasca, unde a fost gazduit de un om. Omul acesta o ducea destul de bune si era fericit. Dumnezeu a văzut insa, ca omul la care gazduise, se uita mereu cu invidie in curtea vecinului sau, care avea o capra, o mulgea si lua mereu lapte, facea branza, mai vindea si iezi... adica, o ducea mult mai bine ca vecinul sau. 

Si i-a povestit omul nostru lui Dumnezeu, ca era o vreme cand avea si el o capra, dar ca aceasta capra murise de curand si nu mai putea avea parte, de cele de care se bucura vecinul sau. Atunci, Dumnezeu i-a spus asa: Omule, Eu, Cel pe care ai binevoit sa-l gazduiesti, sunt Dumnezeu, asa ca, cere-mi orice, si iti voi da. Iar romanul a zis: DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI!

Prea Sfinte cuvintele Lui Iisus Hristos: “Nu ştiţi ce cereţi” (Marcu 10:10). Se intampla asta la tot pasul, si-n tot timpul, ca omul sa ceara de la Dumnezeu, nu ceea ce-i trebuie lui, ci ceea ce-i face rau aproapelui său, bucurandu-se de raul aproapelui sau. Asadar, daca vecinul tau inca mai are o capra careia nu i-ai pus gand rau, lasa-l pe el si capra lui, si ia aminte ca poate ai altceva mai bun de cerut de la Dumnezeu”.
Bucuria mea, un crestin ortodox adevarat, traitor, se bucura cu cei care care se bucura si plange cu cei care plang.

                                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

O, IARTĂ-MI TE ROG DOAMNE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu

In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai

Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta

Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!

FEMEIA SĂRACĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



A fost odată o femeie foarte sărmană, care avea trei copii, şi o femeie foarte bogată, care avea de asemenea trei copii. Cea bogată era aşa de zgârcită, că niciodată nu dădea ceva de pomană şi celei sărace.

Într-o zi, femeia săracă nu avea din nou pâine pentru cei trei copii ai ei. Şi copiilor le era foame. Atunci femeia săracă merse la cea bogată şi-i spuse:

– Dă-mi, te rog, o pâine pentru copii. Suferă cumplit de foame!

– Nici eu nu am pâine, îi spuse femeia bogată. Cum să-ţi dau ţie?

– Dar tu eşti bogată, spuse ea, sigur că mai ai nişte bucăţi de pâine uscată în dulap.

– Nu, spuse bogata. Dacă am chiar şi numai o bucăţică de pâine, atunci Dumnezeu s-o transforme în piatră !

Şi săraca plecă cu lacrimi în ochi. După ce plecă femeia săracă, bogata le spuse copiilor ei:

– Acum vă voi da câte o felie de pâine cu unt.

Şi merse la dulap să ia pâinea. Dar toate pâinile din dulap erau pietre.

– Asta nu face nimic, spuse femeia bogată. Le dădu copiilor bani şi un coş şi le spuse:

– Mergeţi, copii, la brutar şi cumpăraţi trei pâini proaspete!

Copiii merseră, dar trecu mult timp până se reîntoarseră.

– De ce aţi stat aşa de mult?, întrebă femeia bogată.

– Mamă, îi spuseră copiii, coşul de pâine era îngrozitor de greu. Femeia deschise coşul şi constată că şi aceste pâini se transformaseră în pietre. Atunci se sperie. Numaidecât merse la brutar şi cumpără pâine şi prăjituri pentru femeia săracă. Îi duse, de asemenea, făină, carne şi unt.

– Femeie, îi spuse ea, de acum înainte nu voi mai fi egoistă niciodată. Dumnezeu a transformat toate pâinile mele în piatră. Ce bine ar fi dacă ele s-ar reface în pâini pentru a le putea mânca cu fii mei !

Apoi femeia bogată se duse acasă. Şi iată, toate pietrele deveniră din nou pâini.

Pildă ...Sfanta Treime

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot.
Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
– Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate.
Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

Tăranul sărac

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



    "Un tânăr student a ieșit la plimbare cu profesorul său. În timp ce se plimbau, pe cealaltă parte a drumului, studentul a văzut o pereche veche de pantofi, care pesemne că aparțineau țăranului sărac care lucra în câmp în apropiere și deja își termina lucrul.Studentul îi spuse profesorului: ,,Haideți să glumim pe seama acestui țăran. Să-i ascundem încălțămintea și să-l urmărim, în ascuns, să vedem ce va face".
Atunci profesorul îi răspunse: ,,Tinere, niciodată să nu glumești pe seama scârbei și durerii altuia. Dar de vreme ce ești bogat, poți să te bucuri de următorul fapt - pune câte o monedă de aur în fiecare pantof apoi ne vom ascunde în tufiș și vom privi reacția lui". Studentul așa a și făcut și ei s-au ascuns în tufișul cel mai apropiat. Țăranul, în curând și-a terminat lucrul și a venit la locul unde și-a lăsat pantofii și paltonul.
În timp ce se încălța, a simțit ceva în pantoful său. La început a crezut că e o piatră, dar în curând și-a dat seama că e o monedă de aur. El a rămas uimit văzând moneda de aur, a privit gânditor în jur, un oarecare timp, dar nu văzu pe nimeni. A pus moneda în buzunar și a început să încalțe al doilea pantof, dar spre uimirea lui, a găsit și acolo o monedă de aur.
Deodată, fiind profund uimit, a căzut in genunchi, și-a îndreptat fața spre cer și a început să se roage și să mulțumească.
În rugăciunea sa el a pomenit-o pe soția sa grav bolnavă, pe copiii săi care nu au ce mânca, și acum, datorită unei mâini invizibile, care i-a dăruit monedele, ei în sfârșit vor fi salvați.
Studentul sta și privea, șocat, cu ochii plini de lacrimi. Profesorul îl întrebă: ,,Dacă ai fi glumit în modul în care ai dorit la început, ai fi fost mai fericit decât te simți acum?".
Tânărul a răspuns: ,,D-le profesor, mi-ați dat o lecție pe care nu o voi uita niciodată! Acuma am înțeles cuvintele pe care nu le înțelegeam mai înainte: cel ce dăruiește este mai fericit decât cel ce primește! Prin urmare, dacă vrei să faci un bine, grăbește-te că nu vei regreta. Urmează-ți glasul conștiinței și nu te abate din calea virtuților."

Nici cinici minute …

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



            Un preot de ţară a construit în satul său o biserica mare, pentru că cea veche era foarte mică şi nu încăpeau în ea decât puţini credincioşi. Între timp, părintele întrase la doctorat şi îşi împărţea timpul între slujbe, studiu şi supravegherea lucrărilor de construcţie. Când biserica din sat a fost gata, episcopul i-a propus să se ocupe de zidirea unei biserici în oraş, foarte aproape de catedrală. Fiind un bun gospodar, preotul a primit această propunere. Datorită priceperii sale şi hărniciei lucrătorilor, în mai puţin de un an a două biserică a fost ridicată. Aşa cum era de aşteptat, preotul a fost mutat de episcop la oraş, ca preot paroh al noii biserici despre a cărei frumuseţe se dusese vestea.

Fiind aşezată în centrul oraşului, noua biserică era plină de credincioşi. Mulţi erau atraşi de predicile părintelui, care avea o cultură vastă. Dar, de când îşi luase doctoratul, în inima acestuia se înfiripase mândria. Când veneau la el credincioşi din vechea sa parohie, nu le dădea atenţie. I se părea ca este prea deştept pentru a sta de vorba cu ei şi că nu avea de ce să îşi risipească vremea cu discuţii banale.

La un moment dat, la biserică a venit Însuşi Hristos în chipul unui ţăran.
– Ce vrei, omule? Vrei nişte bani? - L-a întrebat părintele, grăbit, băgând mâna în buzunar.
– Nu, părinte, nu vreau bani. Vreau să stau de vorbă cu dumneavoastră.
– Sunt ocupat, nu am timp astăzi, răspunse părintele.
– Vă rog mult, părinte, am venit de departe.
– Stai şi aşteaptă. Poate că până la urma o să îmi găsesc cinci minute şi pentru tine.

Hristos a rămas să aştepte. Timpul trecea, dar părintele se ocupa numai de alţii. A venit primarul, a stat cu el. A venit un colonel, a stat cu el. A venit un doctor, a stat şi cu acesta. La ţăran nici nu se uita. Până la urmă a venit un taxi şi o femeie fardată strident l-a luat pe părinte să-i facă sfeştanie. Părintele a plecat, prefăcându-se că nu Îl vede pe Cel care arăta ca un ţăran.

Rămas în biserică numai cu paracliserul, Hristos i-a spus:
– Să îi zici preotului că pentru râvna lui de a ridica biserici, o să îi dau multă slavă pe lumea aceasta. O să aibă tot ce îşi doreşte. Pentru cunoaşterea pe care a dobândit-o în studiile lui înalte va fi laudat şi de credincioşi şi de necredincioşi. 

Dar pentru ca nu a vrut să stea de vorbă cu Mine aici, nu va ajunge în Împărăţia Mea.
Și, zicând acestea, S-a făcut nevăzut.

Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004, p.132

Preluare: http://altarulcredintei.md/nici-5-minute/

CEI CU INIMĂ BUNĂ SĂ CÂNTE PSALMI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



De ce Psaltirea se citește doar cu binecuvântarea duhovnicului ?

Pentru că scris este :

“Este cineva cu inimă bună ?
Să cânte psalmi.” (Iacov 5, 13)

Să cânte sau să citească psalmi.

Nu e indicat oricui să citească Psaltirea întreagă decât dacă are binecuvântare de la propriul duhovnic. Eventual poate citi (sau cânta) doar anumiți psalmi, tot numai cu binecuvântarea duhovnicului.

De ce ?!?

Pentru că în unii psalmi se vorbește de vrășmași și de pieirea lor, iar cineva fără o înțelegere duhovnicească așa cum se cuvine poate crede că e vorba de vrășmașii - oameni ai omului și, gândind la ei, nu se mai roagă, ci efectiv blestemă pe alții oameni.

Noi suntem chemați de Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvântăm pe oameni, nu să-i blestemăm.

"Vrășmașii" din Psaltire sunt păcatele, viciile noastre și demonii, nicidecum alți oameni ca și noi. Pe acei "vrăjmași" nu trebuie să-i iubim: “Oare nu am urât pe cei ce te urăsc pe Tine, Doamne?” (fragment de psalm citat din memorie). Omul nu-L poate urî pe Dumnezeu dacă ajunge să-L cunoască așa cum este El; în schimb, diavolul, deși Îl cunoaște pe Dumnezeu așa cum este, tot Îl urăște. Nu Dumnezeu S-a declarat vrășmașul demonului, ci demonul s-a declarat vrășmașul lui Dumnezeu.

Numai diavolul este capabil de păcatul împotriva Duhului Sfânt până la capăt, pentru că numai el, deși cunoaște IUBIREA absolută a lui Dumnezeu, se opune ei pe față.

De așa ceva oamenii nu pot fi în stare la modul total, pentru că încă nu L-au întâlnit pe Bunul Dumnezeu Față către Față, așa cum le este rânduit să-L întâlnească toți în Ziua cea de Apoi.

        Când iudeii se împotriveau lui Hristos, la prima Lui venire în această lume, ei nu știau că Hristos e Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea tuturor oamenilor, Fiul lui Dumnezeu și Fața lui Dumnezeu Tatăl întoarsă cu milostivire spre fiii oamenilor, ci Îl credeau un mare înșelător, un prooroc mincinos (iar în Legea Veche era scris: "pe proorocul mincinos să nu-l lași să trăiască", de aceea spun ei lui Pilat: "noi avem Lege și după Legea noastră El trebuie să moară"); Îl percepeau ca pe unul care se face pe sine deopotrivă cu Dumnezeu în chip mincinos ... și L-au dat la moarte pentru aceasta. Însă demonii știau cine e Iisus și strigau din cei demonizați: "Te știm cine ești ... ai venit mai înainte de vreme să ne chinuiești ?!" 

Căci chinul demonilor e să nu mai aibă oameni pe care să-i mai chinuiască . De această răutate maximă e capabil doar demonul.

De aceea îi arde pe demoni citirea Psaltirii, dacă este citită cu această înțelegere duhovnicească, pentru că, prin aceasta, omul se smerește, se acuză pe sine și patimile sale, nu caută vinovați în alți oameni, care sunt semenii lui și la a căror iubire este chemat de Bunul Dumnezeu, ci înlăuntrul lui caută vinovăția, unde, prin gânduri, se duce tot războiul nevăzut cu puterile cele rele și potrivnice iubirii lui Dumnezeu și iubirii a toți oamenii.

Nimic în lume nu poate birui puterea diavolului decât smerenia lui Hristos și smerenia în numele lui Hristos. E singura care poate nimici toate uneltirile celui viclean.

Prin urmare, un părinte duhovnic știe mai bine la ce nivel duhovnicesc de înțelegere a ajuns fiul său duhovnicesc și îi poate recomanda citirea Psaltirii sau nu. E suficient să constate dacă fiul duhovnicesc are între oameni "vrăjmași" sau nu, dacă poate ierta pe oamenii care i-au făcut cândva rău sau nu.

Toate se cuvin să le facem cu bună rânduială, cu înțelepciune și bunătate în Biserica luptătoare a lui Hristos din această lume. Amin.

Dimitrie Ivașco

Samarineanul necunoscut

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiașă, cu o spuză de copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți al lor se stinseră din viață.
Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă destul de însemnată lângă coșciugul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.
Credincioșii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, îl întrebară:
- Fii bun și spune-ne cum te cheamă.
-Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?
- Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.
- Foarte bine! Zise bogatul. Eu mă leg să vă spun numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.
Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.

Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El.

LACRIMILE LUI HRISTOS

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu. El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie. A lepădat hainele călugăreşti, apoi în lume, într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaş beat apoi a cerut o slujbă unui cârciumar. 

Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie şi i-a dat şi o cameră. Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopţii după obiceiul pe care şi-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopţii când era monah. Şi-a dat seama că poate rugăciunea îl va ajuta să mai spele din păcatele pe care le-a făcut în acea zi şi s-a dus într-un colţ îngenunchind. 

Acolo rugându-se l-a podidit plânsul. Nu a băgat de seamă la lacrimile care îi curgeau, şi acolo – după atâta oboseală şi după atâta păcat – adormi din nou.

 A dormit adânc şi trezindu-se dimineaţă, a văzut că locul era pătat de sânge acolo unde el a plâns. S-a uitat peste tot, chiar şi în oglindă; şi-a cercetat fiecare parte a corpului. Văzu că nu are nici cea mai mică zgârietura, că sângele nu era al lui. S-a uitat mai bine şi iar s-a apropiat de locul unde făcuse rugăciunea şi văzu din nou stropii de sânge. Atunci a înţeles că pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge.

Ajutorul iconițelor ascunse într-o geacă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Sfântul Paisie a salvat un motociclist de la moarte după ce motocicleta lui s-a izbit frontal de o mașină. Iată relatarea unui preot de mir evlavios care studia la acea vreme în Salonic: „Cu ceva timp în urmă, a venit la mine un tânăr și mi-a spus: «Părinte, eu ieri ar fi trebuit să mor, dar Dumnezeu m-a salvat. În timp ce rulam cu mare viteză m-am lovit cu motocicleta de o mașină și am fost aruncat la distanță. În acel moment am văzut un bătrânel care m-a prins cu putere de mâna dreaptă și astfel nu am pățit nimic.» Eu (preotul) i-am arătat mai multe icoane cu sfinți și fotografii ale marilor stareți contemporani. Îndată ce l-a văzut pe starețul Paisie, a strigat emoționat: «Acesta este!» După câteva zile s-a întors și mi-a precizat faptul că a descoperit ulterior în buzunarul drept al gecii sale (exact în locul de unde îl prinsese starețul) două iconițe, una cu Hristos și alta cu chipul Cuviosului Paisie, pe care i le pusese în ascuns mama sa.”

Rugăciunea celui care nu poate birui patima fumatului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doamne, Numele Tău este Iubire; nu mă respinge din cauza păcatelor mele. Numele Tău este Putere; întărește-mă să nu cad în răutate. Numele Tău este Pace; îmblânzește sufletul meu cel tulburat. Numele Tău este Milă; nu înceta să mă ierți.”(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce m-ai făcut, îndură-Te de mine, păcătosul/păcătoasa( numele de botez ), care mult greşesc în faţă Ta, nerespectând Legile Tale, lăsându-mă pradă viciului. Vezi neputinţa mea, vezi lipsa mea de voinţă, din care cauza nu reuşesc să lupt şi să înving duhul cel rău al fumatului, care a pus stăpânire pe mine. De aceea mă rog Ție, din tot sufletul, să vii în ajutorul meu/nostru şi să-mi dai puterea de a mă abţine de la fumat şi să biruiesc acest viciu, care-mi pângăreşte sufletul şi trupul. Fii pavăză biruitoare şi ajutătoare mie şi trimite-mi un înger vindecător, care să mă ajute în stăruinţa mea de a învinge această patimă ce mi-a năpădit fiinţa. Pentru acest ajutor, Doamne, Îţi mulţumesc, Te cant, Te laud, fiindu-Ți veşnic recunoscător, pentru că vrei să mă ajuţi să scap de focul veşnic al gheenei, unde ar trebui să ajung pentru acest păcat. Iartă-mă! Iartă-mă! Iartă-mă, şi ajută-mă, după mila şi îndurarea Ta! Amin.

Coşul de nuiele

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           Un tânăr, care se străduise foarte mult timp să înveţe să se roage, îşi dădu seama că experienţa rugăciunii nu avea niciun efect asupra lui. Ba mai mult, rugăciunea i se părea precum apa care se strecoară printre degete şi care nu poate fi oprită. Fiind descurajat, voia să abandoneze rugăciunea. Dar auzi de la un prieten de existenţa unui parinte înţelept în pustiu, care era un om al rugăciunii. Deci se hotărâ să pornească la drum spre acest înţelept. Ajuns aici, îi spuse: „De mult timp m-am apucat de rugăciune, dar n-am simţit niciun efect în viaţa mea. Şi, auzind că eşti un om al rugăciunii, am venit la tine să-mi dai un sfat. Spune-mi, te rog, cum trebuie să mă rog ca să simt plinătatea rugăciunii?”. „Bine, frate! Ia te uită! La cca. 100 m se vede un râu. Ia acest coş de nuiele, chiar dacă este murdar, şi adu-mi-l plin cu apă”. Tânărul se duse la râu, umplu coşul, dar până să ajungă la înţelept, coşul se goli. Tânărul a fost trimis încă o dată, dar şi de data aceasta se întâmplă la fel. Fiind rugat să meargă pentru a treia oară, tânărul îi spuse înţeleptului: „Parinte, tu vezi doar că niciun pic de apă nu se poate căra cu un asemenea coş. Coşul a rămas precum a fost”. „Frate, îi replică înţeleptul, acum coşul este curat. Tot aşa se întâmplă şi cu rugăciunea. Când te rogi, ai impresia că rămâi cum ai fost înainte, dar în realitate nu este aşa, pentru că rugăciunea curăţă. Ea curăţă sufletul omului”.