CREDINTA

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: ,,Cine oare mă va mângâia pe mine, în ceasurile cele grele ale vieţii mele?”, şi cu acest gând a adormit.
În vis, i-a apărut un bărbat strălucitor şi mândru, care îi spuse:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul însă răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Apoi, veni şi o femeia orgolioasă şi atrăgătoare care-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâiere.
- Dar tu, cine eşti?
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul acoperindu-şi faţa să nu o mai vadă, îi spuse:
- O, te-am ascultat de multe ori, şi numai rău mi-ai pricinuit. Pleacă din faţa mea!
A mai venit apoi şi un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe care i-a spus:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar tu, cine mai eşti?
- Eu sunt Banul – Averea – Puterea.
- Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi grele suferinţe…
După ce plecă şi aceasta, apăru şi o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o binecuvântată pace, care-i spuse cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt Credinţa, şi glas bun îţi aduc de la Cel Ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă, şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma.
Şi într-adevăr, Credinţa i-a adus omului mângâiere în întreaga sa viaţă şi l-a însoţit până la mormânt.

Zidul și parcul!

            Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferește din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă ipotetica priveliște pe care o oferea unica fereastră.

Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria amănunțit ceea ce se întâmpla în afara spitalului. Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulțime de rațe sălbatice și lebede își găsiseră cămin în acel lac, iar copiii se jucau lansând în apă bărci în miniatură. Îndrăgostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creșteau din belșug în parc. Copacii seculari mărgineau aleile, iar pe cer se profilau clădirile orașului ce se vedea în depărtare.

Omul de la fereastră povestea cu o voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsa purtat de poveste închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-amiază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deși bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe șansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliștea. Începuse să-și antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fel așezat în locul aceluia.

Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constantă că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheamă asistenții să ia trupul neînsuflețit.

Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întrebă dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât. Infirmiera îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lăsă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși se să proptească într-un cot și să încerce să arunce o primă privire afară. În sfârșit, se putea bucura nemijlocit de priveliștea de afară!

Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întreabă: „Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac și îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi de cărămidă?”

Sora îi răspunse surprinsă: „Vai! Nu știai că bietul tău coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adăugă tristă: „Poate vroia doar să te încurajeze”[1].

---

[1]Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu Panaite, Prin joc spre viață, Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, pp. 267-268

sursa:

file:///C:/Users/user/Desktop/hrabalexandru.blogspot.com-Zidul%20%C8%99i%20parcul.

CINSTEA

Ce-i mai mare?

Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înţelept şi credincios a zis:
"E mai mare cinstea ... 
Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta." 

Cămila şi punga cu aur

Un arab creştin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:
- "Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi?.
Tatăl le răspunse:
- "Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?"
 - "Nu ... "
- "Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos .. '"
Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:
- "Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.
Şi dădu fiecăruia, câte un dar.

Ce te costă?

Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

Doi oameni

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- ?Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus?.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine??
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 

- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 

Atunci, credinciosul "îi zise: 

- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 

- "Unu-doi-trei?"

- ?Nu, nu aşa." 

- "Dar cum?" 

- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 

- "Nu, se poate." 

Credinciosul îi spuse atunci: 

- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." — 

Cerşetorul cinstit !

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.

Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:

- "Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur...? 

Bogatul îi răspunse:

- "Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale... Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: "Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.?

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte. 

Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul. 

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise: 

- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"

Căzând în genunchi, ucigaşul zise: 

- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!? 

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie. 

Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.

PÂINIȘOARA VĂDUVEI

( de Eliana Popa)
Trăia odată-n Capernaum...demult pe vremea lui Hristos
O văduvă tare săracă dar cu un suflet luminos
Își câștiga cu greu bănuții cârpind năvoade pescărești
Doi trei arginți primea ca plată sau poate-un blid cu câțiva pesti!
Dar iarna asta fiind lungă, pescarii n-au mai pus năvod
Căci viforul era năpraznic și pescuitul incomod!

Biata femeie necăjită , că foamea îi dădea târcoale
Plecă pe malul mării tristă, că poate o-ntâlni pe cale
Un om s-o-nvete și s-o-ndrume cum să câștige un bănuț
Sau să-mprumute pân' la vară, grâu ori făină un săcut !
Când își pierdu orice nădejde că va vedea vreun om milos
În fața ei se-opri, ghici cine ? Chiar Domnul nostru Sfânt Hristos !

AICI SE IMPARTE FERICIRE!

   “Un crestin ortodocs, a iesit intr-o dimineata in oras si a descoperit un magazin, aparut ca din pamant peste noapte, avand o reclama curioasa: “AICI SE IMPARTE FERICIRE!” A intrat sa cumpere. La tejghea statea un inger.

 Crestinul ortodocs l-a intrebat:

 - “Cat costa un kilogram de fericire?”
- “Nu se vinde, se imparte gratis”, i-a raspuns ingerul.
 Crestinul i-a zis:
- “Dati-mi o tona, sa am de unde sa dau si la altii!”
 - “Un moment”, i-a spus ingerul, “sa o impachetez”.
Peste cateva clipe i-a adus un pliculet cu cateva seminte.
Uimit, crestinul i-a zis:
 - “V-am rugat sa-mi dati o tona de fericire”. Ingerul i-a grait:
- “Noi nu dam produse finite, ci seminte.


Sa semeni aceste seminte si vazandu-i pe altii fericiti, vei fi fericit si tu, te vei bucura pentru bucuria celorlalti”.

   Bucuria mea, sa te increzi in Dumnezeu la modul absolut.

Sa te ostenesti a implini cele 10 Porunci dumnezeiesti si cele 9 Porunci bisericesti, iar Cele 9 Fericiri sa le-ai bine intiparite in mintea ta. Sa nu te intristezi pentru pierderea unor lucruri (conteaza doar sa nu-ti pierzi sufletul).
Sa nu te bucuri atunci cand ai castigat ceva. Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti fie, singura si statornica ta bucurie, singurul si statornicul tau castig: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

Despre bârfă

O femeie bârfea cu o prietenă despre un bărbat pe care abia dacă îl cunoştea. În noaptea care a urmat, femeia a avut un vis. O mână a apărut deasupra ei şi a arătat-o cu degetul. Imediat, un sentiment copleşitor de vinovăţie a pus stăpânire peste ea. A doua zi s-a dus să se spovedească. L-a găsit pe preot şi i-a povestit toată tărăşenia. E bârfa un păcat? l-a întrebat ea pe omul bisericii. Era mâna Atotputernicului cea care mă arăta cu degetul? Ar trebui să cer iertarea păcatelor? Părinte, spune-mi, am făcut ceva rău? Da, i-a spus preotul. Da, femeie ignorantă şi needucată. Ai împrăştiat mărturii mincinoase împotriva aproapelui tău. Ţi-ai bătut joc de reputaţia lui şi ar trebui să fii profund ruşinată. Atunci femeia a spus că-i pare rău şi a cerut iertarea păcatelor. Nu aşa de repede, a mai spus preotul. Vreau să te duci acasă, să iei o pernă şi să te urci pe acoperiş, să o spinteci cu un cuţit şi apoi să te întorci la mine!

Aşa că femeia s-a dus acasă, a luat o pernă de pe pat, un cuţit din sertar, a urcat pe acoperiş, pe scara de incendiu, şi a înfipt cuţitul în pernă. Apoi s-a întors la preot după cum i se spusese. Ai spintecat perna cu cuţitul? a întrebat-o el. Da, părinte. Şi care a fost rezultatul? Fulgi, a spus ea. Fulgi? repetă el. Fulgi peste tot, părinte. Acum, vreau să te duci înapoi şi să aduni toţi fulgii care au fost luaţi de vânt. Bine, zise ea, dar asta nu se poate. Nu ştiu unde s-au dus. Vântul i-a împrăştiat peste tot. Asta, spuse amărât părintele, este bârfa!

: " Tu ce ai face ?

POVESTI CU TALC  " Intr-o dimineata , intimpul liturghiei , toti crestinii adunati in biserica au fost surprinsi sa vada intrand doi oameni - amandoi imbracati , din cap si pana-n picioare , in negru si avand la ei pistoale automate . Unul din ei spuse :

- Oricine este dispus sa incaseze un glont pentru Iisus , sa ramana pe loc ! .
Imediatrul a fugit , diaconii au fugit si cea mai mare parte a enoriasilor a fugit . Din cei 500 de enoriasi cat erau in biserica , au ramas numai 20 . Barbatul care vorbise si-a scos gluga . . . S-a uitat apoi la preot si a spus :

- Bine , parinte , te-am scapat de toti ipocritii . Acum poti continua slujba . O zi buna !
Si cei doi oameni s-au intors si au plecat .

MORALA
Multi dintre noi suntem gata sa dam bir cu fugitii atunci cand viata ne pune in situatii in care trebuie sa ne demonstram cu adevarat credinta . De multe ori suntem mai preocupati de aparente , de imaginea noastra in ochii oamenilor , decat de felul in care aparem cu adevarat in ochii lui Dumnezeu .