Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 28 martie 2018

Raiul si iadul



Odată un creştin se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate Raiul şi Iadul. După ce s-a rugat el un timp, se pomeneşte într-o noapte cu un înger, care îi spune: Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi m-a trimis ca să-ţi arăt Raiul şi Iadul. L-a luat de mână şi l-a condus în faţa a două uşi. A deschis una dintre ele, iar creştinul nostru a privit înăuntru. În mijlocul încăperii era o masă mare şi rotundă. În mijlocul mesei era un vas mare cu mâncare, care, după mirosul îmbietor, părea a fi deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca nişte schelete, flămânzi, palizi si bolnăvicioşi. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuia să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reuşeau fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Se părea că de mult timp se chinuiau aşa. Creştinul s-a cutremurat la vederea acestei nenorociri şi suferinţe şi mare milă l-a cuprins. Îngerul i-a spus: ai văzut Iadul. Hai să vezi şi Raiul.

Au mers la a doua uşă şi au deschis-o. Era o încăpere exact ca prima. Avea masă mare şi rotundă cu o oală mare cu mâncare, care împrăştia acelaşi miros plăcut. Cei care erau în jurul mesei aveau în mâini aceleaşi linguri cu cozi lungi, cum aveau şi cei din camera alăturată. Nici ei nu puteau să introducă singuri mâncarea în gură, însă, spre deosebire de ceilalţi din camera alăturată, aceştia păreau hrăniţi, erau veseli şi cântau. Atunci creştinul i-a spus îngerului: nu înţeleg nimic. De ce aceştia se simt ca în Rai, iar ceilalţi se chinuiesc ca în Iad ? E simplu, i-a spus îngerul. Vezi tu, ei au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce egoiştii, lacomii, indiferenţii se gândesc doar la ei înşişi.

Frumoasă istorioară. Atâta timp cât îl vom hrăni pe aproapele, atâta timp cât îl vom folosi sufleteşte, pe noi înşine ne vom hrăni. De aceia vă îndemn, fraţilor, să nu pregetaţi al folosi pe aproapele, căci este poruncă de la Hristos: să-l iubim pe aproapele ca ne noi înşine

Gura spartă şi apa sfinţită



          O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând:
- Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.
Părintele, înţelegând despre ce este vorba şi vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:
- Mergi la trapeză şi spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ţi dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii şi s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghiţitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură şi apoi vei vedea minunea.
Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit şi nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghiţitură din apa misterioasă şi se străduia să n-o piardă.
Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel furtuna din acea seară trecu repede.
Încă o dată luă femeia acel medicament minunat şi din nou se lăsa cu acelaşi succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos şi o lăuda pentru gingăşia şi răbdarea ei.
Fericită din cale-afară pentru schimbarea soţului ei, femeia merse în grabă la părinte şi-i povesti despre succesul cu apa minunată.
- Nu apa din fântâna mănăstiri, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Mai înainte comentai înaintea bărbatului tău, care venea obosit de la muncă, şi-l enervai prin contraziceri. Tăcerea ta însă l-a îmblânzit.

sâmbătă, 24 martie 2018

De care lume sa fugim?

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand:
- Cum se cade a sedea cu tacere calugarul in chilia sa ?
Batranul i-a raspuns:
- A sedea calugarul in chilie, este ca sa-si aduca aminte pururea de starea sa inaintea lui Dumnezeu si sa-si pazeasca, dupa putinta sa, mintea si inima de gandurile necuvioase, cele semanate de vrajmasul si aceasta este a fugi de lume.
Fratele i-a zis:
- Ce este lumea ?
Iar batranul i-a raspuns:
- Lumea este a lucra peste fire si a-ti implini poftele trupului tau si a te griji mai mult de trup decat de suflet, a-ti petrece viata ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupesti decat pentru cele sufletesti si mai mult pentru agonisita trupeasca decat pentru cea sufleteasca. Aceasta este lumea, fiule.

vineri, 23 martie 2018

O istorioară despre Acatistul Buneivestiri



         Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu. Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.
„Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.
Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă.
Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zi-când că de multe ori mă doare. Atunci ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi s-a înălţat iarăşi la cer, precum venise”.
Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu acatistul Maicii Domnului.”


Povestiri Duhovnicesti – Monah Pimen Vlad

Toate rugaciunile catre Maica Domnului sunt grabnic ajutatoare ,dar Acatistul Buneivestiri are o putere aparte.Cititi-l in fiecare zi, sau macar 40 de zile ,atunci cand aveti nevoie de grabnic ajutor de la Maica Domnului.Si veti vedea puterea Maicutei noastre .

Cel mai de preț bun!…



Odată, au venit niște filosofi la Sf. Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mulți oameni să-i asculte cuvântul înțelept. Pasă-mi- te, erau oarecum invidioși, că după ei nu se prea înghesuia lumea. 
Când au sosit în pustie, au găsit un bătrân sărăcăcios îmbrăcat, cu vorbă curată, dar meșteșugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Și au început să-l întrebe: 

-Macarie- ai citit cutare carte ? N-am cetit-o, răspundea Macarie. 
-Dar cutare învățat, știi ce a zis despre lume și despre altele ? 
-Și la acestea, Macarie, răspundea că nu știe. 
-Ei însă îl tot întrebau, cu gândul de a-l rușina. 
-Atunci Macarie, ghicindu-le gândurile, le-a zis: 
-Rogu-vă, îngăduiți-mi să vă întreb și eu ceva. 
-Întreabă, părinte, răspunseră ei veseli. 
-Fiți buni și spuneți-mi, ce-a fost mai întâi: mintea sau cartea? După oarecare răgaz, răspunseră, oarecum nedumeriți de rostul întrebării:Vezi bine că a fost mintea! 
-Nu vă supărați, răspunse Macarie, că eu am ceea ce a fost mai întâi: mintea. 
-Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-și folosește darul minții dat de Dumnezeu, poate să fie înțelept, cu sau fără prea multă carte...

joi, 22 martie 2018

Raiul si Iadul



Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus: “Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline… Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul” Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg” “Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi” .

Grădina Sufletului



Un crestin l-a întrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai întâi, ce este cel mai important ?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina în care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?

- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...

- Dar daca le uzi si atât, vor creaste ele mari si frumoase ?

- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...

- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?

- În nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.

- Acum ai înteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, în care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, însa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa înfloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.

Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini în suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca în noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.

Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar încalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu în Biserica ?!

E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.

Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

“Toate lucrurile ne-au fost încredintate noua si noi acestora” - Sfântul Ioan Gura de Aur.

miercuri, 21 martie 2018

CERERE si MULTUMIRE


"Doi ingeri stateau in cer si unul din ei se odihnea mereu, foarte rar parasea locul care le era hotarat, iar celalalt calatorea constant intre Dumnezeu si oameni. Ingerul care statea tot timpul l-a intrebat pe celalalt:
 – De ce zbori tot timpul intre oameni si Dumnezeu si nu stai deloc sa te odihnesti? – Eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, acele mesaje care incep cu: “DOAMNE, DUMNEZEULE, AJUTA-MA TE ROG!…
” Dar de ce tu te odihnesti atat de mult?
 – Si eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, dar acele mesaje care incep cu…
”ITI MULTUMESC, DOAMNE DUMNEZEUL MEU!...”
Asadar, dragii mei, sa nu uitati sa multumiti lui Dumnezeu pentru tot si pentru toate: Bune si Rele, Stiute si Nestiute, Boala si Sanatate. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau.
                                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                     Preot Ioan.

sâmbătă, 17 martie 2018

GONGUL PENDULEI...


Se spune ca intr-o manastire, calugarii aveau in trapeza  (sala de masa), o pendula cu gong. De cate ori limba cea mare ajungea la cifra 12, batea o data. Unul dintre parinti, se inchina de cate ori auzea gongul pendulei batand. Un ucenic al parintelui, l-a intrebat intr-o zi: Parinte, de ce va inchinati de cate ori bate gongul pendulei, ca doar nu bate clopotul Sfintei Biserici? Iar parintele i-a spus: Ma inchin pentru ca de cate ori bate, ma apropii cu inca o ora de judecata care ma asteapta. Pentru fiecare dintre noi exista o "borna de hotar" pe cararea vietii noastre. Am putea sa spunem ca in lume domneste peste oameni pofta de A AVEA, insa peste cei care s-a pogorat Duhul Sfant, acestia 

POFTESC A FI IN VESNICIA LUI DUMNEZEU. 

   Luand aminte la ce gandea parintele de cate ori batea gongul pendulei, sa ne ostenim pentru mantuirea sufletelor noastre. Vom trece prin ceea ce a trecut si Iisus: Mai intai Rastignirea si apoi Invierea. Mai intai crucea si doar apoi cununa. Mai intai suferinta si doar dupa aceea slava. Nu suntem izbaviti de aceasta lume, ci PRIN LUME. Nu suntem izbaviti de suferinta ci PRIN SUFERINTĂ. Nu suntem izbaviti de cruce, ci, PRIN CRUCE.
Iar daca suntem ispititi de "dracul nepasarii", să nu ne pierdem nădejdea de îndreptare și de mântuire, fiindca, noi pacatosii il avem chezas si indeamnator pe talharul cel dea dreapta lui Iisus Hristos. Fiindca, iată, Sfinti mari ai lui Dumnezeu, precum NOE, AVRAAM, DANIEL, MOISE, IMPARATUL DAVID si multi altii zaceau in iad (fara a se chinui), iar talharul a intrat inaintea lor in Rai. Asadar, CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE! 

                                                                     Amin și Aliluia
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

vineri, 16 martie 2018

Femeia care-şi spovedea bărbatul!



Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea întelegea cu sotul ei si din această cauză în casa lor era tot timpul neliniste si război. Ea se credea foarte credincioasă si mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele sotului său si de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârsite erau din cauza lui.
Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedeste. Dar si de data aceasta Maria se îndreptătea si găsea explicatii păcatelor sale în purtarea sotului ei.
După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse asa:
- „Maria! Pentru toate păcatele săvârsite vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineată si de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire si…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia mintii, bunătate, blândete cu aproapele…. si câte 300 de metanii în zi!„
Maria stăta si asculta si consternată de faptul că i-a dat preotul un canon asa aspru l-a întrebat intrigată:
- „Părinte! Dar de ce să fac eu asa de multe, de ce să-mi dati un canon asa de greu, când eu toate le fac din cauza sotului? El se cade să-l facă, nu eu!„
Si părintele cu blândete i-a răspuns:
- „Maria! Se cuvenea ca tie să-ti dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedesti pe tine l-ai spovedit pe el. Asa că acest canon ţi se cuvine tie. El când va veni la spovedanie îi voi da si lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel si chip si deci se cade acum ca tu să-i faci canonul…”.

Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată si vremea de afară, si autobuzul care nu vine la timp, si şoferii din trafic, si ploaia si soarele si soacra si cătelul si purcelul, până si luna de pe cer greseste fată de noi si noi, smeritii, fată de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Îndreptătirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam si Eva, în rai, s-au îndreptătit si au pierdut totul. Aşadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, şi să dăm vina numai pe noi, nu (şi) pe alţii.
                                                                           Preot Ioan Danci

joi, 15 martie 2018

Dar mai înainte?


Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 
- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 
Atunci, credinciosul "îi zise: 
- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 
- "Unu-doi-trei?"
- ?Nu, nu aşa." 
- "Dar cum?" 
- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 
- "Nu, se poate." 
Credinciosul îi spuse atunci: 
- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." — 

"Fiţi înţelepţi ca şerpii... "


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un soldat credincios, îşi puse în gând să facă cunoscut camarazilor săi pe Domnul Hristos. Cum ei nu erau în stare a primi deodată lumina adevărului, soldatul se rugă lui Dumnezeu să-i arate calea ce avea de urmat. Şi primi luminată poruncă.
Luă aşadar o carte de poveşti şi, seara, după ce toate se sfârşeau în cazarmă, el începea să cetească celorlalţi, din această carte. Toţi ascultau cu mare plăcere.
Pe nesimţite, după o bucată de vreme, soldatul începu să le cetească nişte cărţi cu povestiri religioase, în care se vorbea despre Domnul Hristos, ca despre cel mai bun prieten al oamenilor necăjiţi. Soldaţii, fără să-şi dea seama, fură prinşi de dulceaţa povestirilor şi ascultau fermecaţi. Şi mai trecu o vreme, după care soldatul cel credincios aduse o Biblie, din care începu să cetească povestirea cea minunată si dumnezeiască.
Soldaţii nu numai că nu se împotriviră, dar cerură camaradului lor să le cetească din ce în ce mai mult din această carte.
Pe urmă, acei soldaţi deveniră cei mai buni din întregul regiment, iar când comandantul întrebă pe căpitan cui se datoreşte aceasta, acesta îi arătă o Biblie şi-i spuse: - "Această carte i-a făcut aşa ...

miercuri, 14 martie 2018

Înfruntând ploaia


Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

preluare din Popas Duhovnicesc

marți, 13 martie 2018

Cerşetorul cinstit !



Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.
Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:
- "Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur...? 
Bogatul îi răspunse:
- "Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale... Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: "Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.?

Rugăciunea superficială



         Gheorghe l-a intrebat intr-o zi pe vecinul sau daca Il iubeste pe Dumnezeu. Vecinul a raspuns afirmativ. Gheorghe a continuat: - Te rogi din toata inima Lui? - Sigur, de fiecare data cand ma rog, sunt cu gandul numai la El, a marturisit vecinul. Atunci Gheorghe a spus: - Vecine, daca vei reusi sa rostesti "Tatal nostru“ fara sa te gandesti si la altceva, iti daruiesc calul meu. Pe la jumatatea rugaciunii, vecinul a grait: - Imi daruiesti si saua? - Nici calul, nici saua, pentru ca in loc sa fii cu luare aminte la rugaciune, te-ai gandit la cal

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte.
Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul.

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise:
- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"
Căzând în genunchi, ucigaşul zise:
- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!?

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie.
Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.

Sfintii Zilei

Arhivă blog