Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

joi, 23 decembrie 2021

Ce inseamna dragostea unui orfan

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Câtă sensibilitate pot avea acei copii care în viața lor nu au simțit căldura unei mame sau al unui tată. Este recomandat să vizităm cu copii noștri orfelinatele din preajma. Părintele Nicolae Tănase recomanda creștinilor și copiilor lor vizitarea orfelinatelor pentru o bună socializare cât și o înțelegere a vieții.
Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului... Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea...
Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.
După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.
Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!
Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle.
Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle.
De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!
... Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El.
Şi L-am întrebat: „Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine?” Şi Iisus mi-a răspuns: „Dacă îmi ţii de cald, ăsta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.”
Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.
Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii.
Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…
(Povestita de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)
“Lumea credinţei”, Magazin Ilustrat

duminică, 19 decembrie 2021

Ce voi răspunde înaintea Domnului pentru fiii mei duhovniceşti dacă ei vor pieri?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un foarte bun preot îşi iubea din suflet enoriaşii. Era plin de bunătate către fiecare dintre ei. Preoteasa lui a început însă să-l pizmuiască şi să se umple de indignare. În ciuda acestui fapt, el şi mai mult s-a apropiat de fiii lui duhovniceşti, aşa că în toate zilele se afla printre cei suferinzi, bolnavi şi singuri. Iar seara, întorcându-se acasă, auzea de la soţia lui necontenite reproşuri: „Tu n-ai casă! Nu ai femeie, familie, ca să-i întrebi cum trăiesc şi ca să te îngrijeşti de ei! Toate puterile tale le foloseşti în scopul altora. De ce mai sunt eu soţia ta? Doar ca să mă dispreţuieşti?... Nu, nu pot să mai suport mai mult decât atât!"
Iar el îi răspundea: „Nu trebuie să judeci aşa! Nu mânia pe Dumnezeu! Cum să nu te iubesc eu pe tine? Şi cum să nu-mi iubesc familia? Însă pot eu, oare, să-i las fără de ajutor şi fără sfat pe aceia pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat? Diavolul, iacătă, tocmai una ca aceasta aşteaptă. El umblă ca un leu, căutând să-i înghită... (I Petru 5, . 

Ce voi răspunde înaintea Domnului pentru fiii mei duhovniceşti dacă ei vor pieri?

 Milă îmi este de fiecare dintre ei. Însă şi sufletul tău îmi este drag, îmi este foarte drag! De aceea te rog: nu păcătui! Nu cârti! Dimpotrivă, ajută-mă, ca să primim amândoi cununi de la Dumnezeu!"
Astfel, cu bunătate şi dragoste, preotul îi vorbea ei în fiecare seară, până ce, în cele din urmă, i-a câştigat pe deplin sufletul. La început, ea s-a învoit să conducă micul cor al bisericii, deoarece avea o deosebită ureche muzicală, iar mai târziu a ajuns până acolo, încât a devenit o adevărată maică duhovnicească pentru femeile şi copiii din parohie, contribuind cu sfaturi folositoare şi cu ajutor vădit la mântuirea lor sufletească.

Dacă acest preot nu ar fi avut dragoste şi bunăvoinţă, nu ar fi secerat aceste rezultate duhovniceşti.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, p. 71)


Viaţa şi săculeţul cu pietre

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Umblând odată pe ţărmul mării, un om a găsit un săculeţ cu pietre negre şi mărunte. Mergând încet pe drum şi neavând ce face, scotea pietre din săculeţ şi arunca în păsări cu ele. A zvârlit aşa toate pietrele în afară de una, pe care a dus-o acasă. Acolo i-a arătat-o unui vecin care, văzândo, l-a întrebat cu mirare: - Unde ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare preţ. Aflând aceasta, omul acela nepriceput s-a întors pe ţărmul mării să caute pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic. Aşa facem şi noi cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre sunt tot atâtea comori pe care ni le dă Dumnezeu ca să le folosim pentru mântuirea noastră şi ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri deşarte. Iar vremea trece şi întoarcere n-are, aşa că pătimim şi noi ca omul care arunca zadarnic pietrele găsite pe ţărmul mării.

vineri, 10 decembrie 2021

IISUS ERA ÎNGÂNDURAT..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Preot Sorin Croitoru
 
Pe tronul Său de heruvimi
Iisus ședea îngândurat..
Tristețe multă se vedea
Pe chipul Său înlăcrimat.

Atunci Părintele ceresc,
Nemărginitul Dumnezeu,
Îl întrebă îngrijorat:
"De ce Te tulburi, Fiul Meu,

Ce gânduri Te mâhnesc așa,
Sau cine-i cel ce Te-a jignit,
Ca să-l dezvăț de a-L huli
Pe Însuși Fiul Meu iubit?.."

"Nu, Tată, plâng de mila lor,
Că-s frații Mei și îi iubesc
Și plâng, văzându-i că nu vor
Să creadă ca să-i mântuiesc..

Te-am ascultat și M-am jertfit
Ca să îi curăț de păcat;
Făcut-am cum Mi-ai poruncit,
Murit-am și am înviat

Și n-a rămas nici un cuvânt
Să nu Ți-l fi îndeplinit.
Urcând la cer, pe Duhul Sfânt
Pământului L-am dăruit

Ca orice om ce va primi
Credința-n Fiul Tău Iisus
Să-Ți poată iarăși deveni
Copil, prin Nașterea de sus.

Dar ei nu cred, și-atunci nu pot
Să le devin Mântuitor;
Degeaba M-am jertfit, că tot
Nu pot să spăl păcatul lor..

Iar cei ce cred se pierd și ei
Căci la povața celui rău
S-au rupt de slujitorii Mei
Și L-au pierdut pe Duhul Tău..

Mai e o mână de creștini
Ce trec al casei Mele prag,
Dar nici pe-aceștia, Tată bun,
Nu pot să îi privesc cu drag

Căci tare mult s-au înrăit,
Pierdut-au dragostea de tot;
Oricât ar bea din Harul Meu,
Să-i mântuiesc, nicicum nu pot!

Atunci Preabunul Dumnezeu
Îl mângâie cu glasul blând:
"Nu Te mâhni, Feciorul Meu,
Eu știu că ai muri oricând

Pe-o altă Cruce, de-ai putea
Pe frații Tăi și fiii Mei
Să-i speli de firea lor cea rea
Și să îi duci în Rai pe ei,

Dar nu se poate, Fiul Meu,
Să-i mântuim de ei nu vor.
Îmi pare rău de-or merge-n iad,
Dar soarta e în mâna lor!"

joi, 9 decembrie 2021

PE CÂND BETLEEMUL DOARME...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa

Pe când Betleemul zace cufundat în somnul greu,
Într-un staul Maica naște, pe Fiul lui Dumnezeu.
Pruncul a venit pe lume într-o peșteră săracă,
Într-o iesle mititică, ceru-n fața Lui se pleacă!
 
Pe când Betleemul zace cufundat în bezna nopții,
Sus, în cer, deschis-au îngeri toate porțile Cetății.
Țin cădelnițe de aur și-au un legănuș din flori
Și-un arhanghel, în lumină, dă de veste la Păstori!

Pe când Betleemul doarme și-n palat Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște, jos pe fân în ieslea rece!
N-a găsit la nicio casă, un locșor sau un pătuț
Betleemul și-a-nchis poarta, pentru Maică și Pruncuț!

Pe când Betleemul doarme, magii cu argint în brâie,
Pun în leagănul din iesle, aur, smirnă și tămâie!
Au pus aur, cum se cade, a se pune l-a-mpărat,
Smirnă drept ofrandă Jertfei pentru care s-a-ntrupat.

Și tămâie parfumată drept un semn al preoției,
Întreite daruri sfinte, lui Iisus, Pruncul Mariei!
Tron de heruvimi e-n iesle, sfânt altar împărătesc,
Cu cădelniți de lumină, îngeri, staulul cădesc!
 
Și în noaptea asta sfântă, azi, îngenunchez și eu,
Să sfințești, Mărite Doamne, ieslea sufletului meu!
Ți-am făcut pătuț din rugă și din lacrimi nestemate
Și le-am prins pe scutecele doar în privegheri lucrate!

Pe când Omenirea, astăzi, tot precum Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște în a lumii iesle rece!
Pe când Omenirea zace învelită-n bezna nopții
Sus, în cer, alai de îngeri deschid porțile Cetății!


miercuri, 8 decembrie 2021

Cât pământ îi trebuie unui om!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Se zice că un anume Pahomie ar fi auzit că undeva prin Siberia un mare proprietar de pământ vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a spus: Iatăă, suntem în acest punct. Pleci de aici drept înainte, şi atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău, cu o singură condiţie: ca să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Deci te duci înainte şi te întorci înapoi. Cât de mult cuprinzi, e al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, pierzi mia de ruble. Şi omul a pornit să-şi cucerească pământul, şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Şi a mers, şi a mers. Şi-şi tot zicea mereu:- Am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să cuceresc cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă merge mai departe, nu mai are timp să se întoarcă înapoi. A pornit înapoi, dar întorcându-se, soarele tot scăpăta, se apropia de asfinţit, iar el era încă departe de locul de întâlnire. În sfârşit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mana, a ajuns pe locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reuşise să cucereasca o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa când a atins mâna şi a atins piciorul proprietarului, i-a stat inima şi a murit pe loc. Proprietarul le-a spus slujitorilor lui: – Săpăţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, că de fapt de atâta pământ are nevoie un om, şi nu de atâta cât cu lacomie a venit el să cucerească!


Plânge Domnul ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

       

Plânge Domnul în icoană ...
Îl doare a lumii ...rană. .
Nepăsarea...rătăcirea ..
Păcatul și neiubirea..
 
Plânge Iisus în icoană..
În frumosul meu Ardeal...
Plânge Domnul și suspină..
Turma-i rătăcită ... iar...

Azi ...venim cu mic ...cu mare..
Venim să cerem iertare..
Pentru multele păcate..
Pentru ...greșalele noastre..

Plânge Iisus în icoană..
În Ardealul meu iubit...
Îl doare a lumii... rană...
Prea mult Doamne ...am greșit...

Vor veni zile amare..
Zile grele pentru ... țară ..
Plânge pentru noi ...Hristosul..
Plânge Domnul în icoană..

Dacă nu ne vom întoarce..
Iarăși la credință..
Vom avea atatea lacrimi..
Și m-ai multă ...suferința...

Plânge Domnul în icoană..
În frumosul meu Ardeal..
Plâng creștinii...se închină..
Iarta-ne Iisuse...iar..

Maria Pintican...

Foto...Icoana Mântuitorului care plânge....
Se află la Cluj intr-o biserică în construcție din cartierul Zorilor..
Sper cu ajutorul lui Dumnezeu să ajung și eu ...să mă închin...să mă rog..să-mi plâng mulțimea păcatelor..să mă rog pentru țărișoara noastră...pentru bolnavi și orfani..pentru cei flămânzi și goi...


marți, 7 decembrie 2021

Doamne nu-Ți întoarce fața..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Doamne nu-Ți întoarce fața...nu Te supăra pe noi
Suntem oropsiți de soartă de necazuri și nevoi...
Ne-a intrat boala în case și în teamă ne-a-mbrăcat
Parcă am uitat de ceruri și de Tine am uitat!

Nu-Ți întoarce Doamne fața...Te chemăm din încercare
Să cobori prin Duhul Sfânt să ne dai eliberare...
Plânge sufletul în noi...plânge trupul ostenit
De prea multa alergare ce l-a frânt și l-a zdrobit!

Nu Te supăra pe noi...știu că Ți-am greșit Părinte!
Știu c-am rătăcit cărarea și a dragostei sorginte!
Știu că uneori ni-e ruga mult prea rece și pustie
Fără pic de har în ea, fără cânt și bucurie

Dar ne îndreptăm spre Tine...Te rugăm cu mic cu mare
Peste-acest bătrân pământ lasă Doamne îndurare!
Lasă ploaie de iubire și balsam vindecător
Să aline orice rană...să mângâie orice dor...

Cât de slabi suntem Părinte fără de-ocrotirea Ta!
Cad în jurul nostru mii și-ncă mulți vor mai cădea...
Dacă Tu nu ești la cârmă viața-i plină de nevoi
Doamne, nu-Ți întoarce fața...nu Te supăra pe noi!

Maria Luca


Ochiul mamei...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             
                           

"Mama mea avea doar un singur ochi. Am urât-o, căci îmi era jenă cu ea şi de cum arăta. Mama avea un mic magazin la un târg de vechituri. Ea colecta buruieni mici și le vindea… făcea eforturi pentru banii de care aveam nevoie şi îmi era şi mai ruşine de asta şi de faptul că nu avea bani mulţi. Apoi a fost acea zi din timpul școlii de care încă îmi amintesc...
Îmi amintesc că era zi de teren, iar mama mea a venit. Am fost atât de jenat! Cum a putut face asta pentru mine? I-am aruncat o privire plină de ură și a fugit afară. A doua zi, la școală, colegii mă întrebau: “Mama ta are doar un singur ochi?” Şi mă ironizau.
Mi-am dorit să se deschidă pământul în două şi să mă înghită, iar mama mea să dispară de pe suprafaţa pământului.

“Mamă, de ce nu ai şi celălalt ochi? Nu îţi dai seama că nu faci decât să fiu bătaia de joc a celorlalţi?”

Mama nu a răspuns. Eram prea plin de mânie şi nu m-am gândit nicio secundă la cuvintele pe care i le-am spus. Eram orb în faţa sentimentelor ei. Pur şi simplu voiam să plec din casa în care trăia ea. Deşi mă simţeam puţin prost, în acelaşi timp, m-am simţit bine că am putut să-i spun tot ce am ţinut în mine în tot acel timp. Poate fiindcă era mama mea, nu m-a pedepsit. Nici eu nu credeam că i-am rănit sentimentele foarte rău.
În acea noapte m-am trezit şi m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă. Mama plângea acolo, în linişte, ca şi cum îi era frică să nu care cumva să mă trezească. Am privit-o scurt şi apoi am plecat. Din cauza a ceea ce îi spusesem mai devreme, ceva mă mişca în colţul inimii. Chiar şi aşa, nu îmi doream să mai stau lângă mama, căreia îi curgeau lacrimile dintr-un singur ochi.
Aşa că mi-am spus că o să cresc şi o să am succes şi o să plec departe de mama şi de sărăcia noastră plină de disperare.
Mai târziu, am învăţat din greu. Am părăsit-o pe mama şi m-am dus în Seul să studiez, fiind admis cu bursă la o universitate de acolo. Apoi m-am căsătorit. Mi-am cumpărat propria casă. Apoi am avut şi copii.
Fericirea mea creştea din ce în ce mai mult până când cineva neaşteptat a venit să mă vadă.
“Poftim? Dar cine eşti dumneata?”
Era mama mea… Tot cu un singur ochi! Am simţit ca şi cum întreg cerul s-a prăbuşit peste mine. Fetiţa mea a fugit plângând, speriată de ochiul mamei.
M-am întors către ea şi am întrebat-o: “Cine eşti? Nu te cunosc!" dorindu-mi sa fi fost adevărat. Am ţipat la ea: “Cum îndrăzneşti să vii în casa mea şi să îmi sperii fiica? Pleacă de aici în acest moment!”
La toate acestea, mama a răspuns cu un ton jos: “Vai, îmi pare atât de rău! Poate că am greşit adresa!"
Şi a dispărut.
“Slava cerului că nu m-a recunoscut!” - am răsuflat uşurat. Mi-am spus că nu o să îmi pese şi nici nu o să mă gândesc la asta pentru tot restul vieţii mele.
Într-o zi, a sosit acasă o scrisoare care mă înştiinţa de o reuniune de şcoală. Voiam să-mi revăd vechii colegi de şcoala, aşa că am decis să mă duc. Mi-am minţit soţia ca o să plec într-o călătorie de afaceri. După ce reuniunea s-a încheiat, din pură curiozitate, m-am dus la vechea cocioabă pe care obişnuiam să o numesc casa. Casa era părăsită, gata să cadă. Vecinii mi-au spus că mama a murit recent şi mi-au înmânat un plic în care se afla un bilet scris de mâna mamei.
În el scria:
“Fiul meu, cred că viaţa mea a fost suficient de grea şi de lungă. Nu o să mai încerc să te vizitez în Seul, însă crezi că îţi cer prea mult să vii să mă vizitezi din când în când? Îmi lipseşti atât de mult, tu însemni lumea întreagă pentru mine! Am fost întotdeauna atât de mândră de tine, fiul meu! Am fost atât de bucuroasă când am auzit că vii pentru reuniune! Îmi pare rău că nu am decât un singur ochi şi că te-am făcut să-ţi fie ruşine cu mine toată viaţa! Vezi tu, când erai foarte mic, ai avut un accident şi ţi-ai pierdut un ochi. Ca mamă, nu am putut suporta să te privesc crescând doar cu un singur ochi… aşa că ţi l-am dat pe al meu… Eram aşa de mândră de fiul meu care vedea o întreagă lume pentru mine, în locul meu, cu acel ochi! Nu am regretat niciodată decizia mea. Cum aş putea? Când iubeşti pe cineva, fericirea celuilalt contează mai mult decât propria fericire.
Nu am fost niciodată supărată pe tine, pentru nimic din ce ai făcut. În acele momente când ai fost mânios pe mine, mi-am spus: “Este fiindcă mă iubeşte!” Îmi lipsesc acele momente când erai tânăr şi te învârteai în jurul meu! Îmi lipseşti atât de mult! Te iubesc!”

Lumea mea s-a cutremurat şi prăbuşit în acelaşi timp… Era mai mult în acea scrisoare, dar nu am putut să citesc mai departe. M-am prăbuşit în genunchi, plângând în hohote ca un copil şi strigând-o pe mama. Nu mai exista nicio modalitate prin care m-aş fi putut revanşa faţă de ea pentru felul urât în care m-am purtat cu ea.

“De acolo de unde eşti, te rog, iartă-mă, mamă!”

Morală:

Nu urî niciodată pe nimeni pentru handicapul său! Niciodată să nu uiţi să îi respecți pe părinții tăi, nu ignorați și nu subestimaţi sacrificiile lor! Ei ne dau viață, ei ne cresc mai bine decât au fost crescuţi ei şi încearcă să ne ofere o viaţă mai bună. Ei doresc bine pentru copiii lor, chiar și în visele lor cele mai sălbatice. Întotdeauna încearcă să arate calea cea dreaptă și să fie un factor de motivare. Părinții dau tot pentru copiii lor, iartă toate greșelile făcute de aceştia! Nu există nici o modalitate de a returna ceea ce au făcut pentru noi, însă tot ce putem face este să încercăm să le dăm înapoi ceea ce au cel mai mult nevoie: timp, iubire și respect."

Caravan Gabriel...

Întâlnirea cu Dumnezeu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
Istorioară –


                             

Una din legendele Sfântului Nicolae ne spune că acesta ar fi plecat cu Sfântul Ioan Cassian la întâlnirea cu Dumnezeu. Mergând ei pe cale, au dat de nişte oameni sărmani a căror căruţă era răsturnată pe marginea drumului, în noroi. Fiind grăbiţi spre întâlnirea cu Dumnezeu, Sfântul Ioan Cassian i-a spus Sfântului Nicolae:
- Părinte Nicolae, n-avem vreme de stat, trebuie să ne grăbim, să alergam, că ne aşteaptă Dumnezeu.
Sfântul Nicolae însă şi-a suflecat mânecile şi a zis:
- Du-te tu înainte, Ioane! Te voi ajunge şi eu din urmă.
Şi a început apoi a se osârdui împreună cu acei oameni sărmani să ridice căruţa, murdărindu-se din cap până-n picioare de noroi. După ce au pus căruţa pe drum, Sfântul Nicolae s-a şters, atât cât s-a putut, de noroi şi a plecat grăbit să se întâlnească cu Dumnezeu şi să-şi ceară iertare pentru întârziere.
Dumnezeu între timp, vorbea cu Sfântul Ioan Cassian. Sfântul Nicolae, apropiindu-se de Dumnezeu, a zis:
- Doamne, iartă-mă că am întârziat. Iartă-mă că vin la Tine aşa murdar.
Mântuitorul îi răspunde:
- Nicolae, erai aici dinainte de a fi aici. Pe când ajutai la căruţa aceea de la marginea drumului, tu erai deja la întâlnirea cu Mine.
"Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună." (Pilde 19,17)
Semnificaţia numelui Nicolae:
Nicolae este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi Jaos – popor, şi are înţelesul de “om ce face parte dintr-un popor victorios” sau „învingător/biruitor de popor“.


duminică, 5 decembrie 2021

SFINTE NICOLAE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Cel ce ai urât nelegiuirea
Sfinte în dreptate
Scaldă omenirea.
Cel ce n-ai dorit
Bani și avuții...
Nu lăsa ca noi
La bani sluji a fi.
Cel ce n-ai lăsat
Pe omul sărac,
Ci cu milă ta
Mult l-ai îmbrăcat.
Noi care avem
Mulți din noi de toate,
Învață-ne Sfinte
S-avem bunătate.
Iar pe acei flămânzi
Să îi săturăm,
Să-nvățăm din multul
Nost' puțin să dăm.
Sfinte Nicolae
Te rugăm nespus,
Iartă fapta noastră
Răul ce l-am spus.
Darurilor Tale
Toți să le primim.
C-am uitat Preasfinte
Bucuroși să fim.Amin!
Moțco Ana Maria. ✍

Covorul Sfântului Nicolae

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         

În Constantinopol trăia un om cu numele Neculai. Era cu baba lui. Pe copii i-au căsătorit și acum erau singuri.
Ei în viața lor, la ziua Sfântului Nicolae, duceau la biserică jertfă multă, pomelnice, slujbă, colaci, tămâie, lumânări, vin de slujbă, prescuri, orice.
Și când acum erau bătrâni, au sărăcit. Și venea ziua Sfântului Nicolae, că ei făceau praznic la Sfântul Nicolae.
Când veneau acasă de la biserică, puneau masa pentru toți, să zică bogdaproste. Și-i zice baba:
– Măi Neculai, ce facem noi acum, bătrâni și săraci? Uite, ziua Sfântului Nicolae vine și n-avem nimic: nici bani, nici alimente. Ce facem noi, să putem face și anul acesta ceva la Sfântul Niculae? Poate la anul nu mai suntem – că erau bătrâni amândoi.
Bătrânului îi părea foarte rău că nu avea bani. Dar baba avea ascuns ceva în lada ei de zestre. Nu știa moșneagul. Avea un covor de când era ea mireasă. Frumos tare. Îl ținea ea acolo. Și mai avea ea pregătit acolo șervete pentru înmormântare.
Tot ce-i trebuie. Moșneagul nu umbla în lada babei.
Se duce baba și scoate covorul acela frumos.
– De unde l-ai scos, babă hăi?
Ehei, de când eram mireasă l-am păstrat.
– Dar cum l-ai păstrat așa de bine?
– Am pus naftalină să nu-l mănânce moliile. Du-te, moșnege, și vinde covorul acesta! Cât vei lua pe el, facem praznic la Sfântul Nicolae.
– Măi babă, acesta-i covor greu. Dar l-oi pune pe-un ciomag și l-oi duce cum oi putea. Dar cam cât face covorul acesta?
– Când eram eu tânără mi-a dat pe el 10 galbeni și n-am vrut să-l dau. Dar acum, dacă ți-ar da numai un galben, să-l dai cu atâta. Să te duci să cumperi pentru Sfântul Nicolae prescuri și vin și lumânări. Ai înțeles? Cât ți-o da, numai înapoi să nu mi-l aduci! Cât ți-o da, că nu știu, la anul oi mai ajunge ori oi muri, și vreau la ziua Sfântului Nicolae să facem ceva, știi câte minuni a făcut Sfântul Nicolae și cât ne-a ajutat în viața noastră.
Și-a luat moșneagul covorul, l-a pus pe un ciomag și s-a dus la târg. Era zi de iarmaroc. A trecut de biserica Sfântului Platon, în Constantinopol, mai încolo era statuia marelui Constantin și a ajuns în târg.
Acolo unul vindea purcei, altul vindea fasole, unul făină, altul boi, unul cai, altul oi.
Vine un moșneag cu barba albă, bătrân, evlavios, la acesta cu covorul:
– De vânzare covorul, cumătre?
– De vânzare.
Și cât costă?
– Apoi dă, zice, baba mea spune că pe vremuri îi dădea 10 galbeni pe unul ca acesta, dar mi-a spus să-l dau acum mai ieftin, că avem nevoie mare.
Vine ziua Sfântului Nicolae și n-avem nimic.
– 10 galbeni?
– Da.
Moșul se mai uită la dânsul și scoate 10 galbeni și-i dă la acesta și ia covorul și se duce.
Acesta, când s-a văzut cu 10 galbeni, a zis: „Măi, ce credință mare are baba mea! Ia uite, domnule!” și se duce în târg.
Dar cel ce a cumpărat covorul era Sfântul Nicolae, dar bătrânul nu știa. Se duce cu covorul acasă la babă și bate în poartă. Iese baba. Vede un moșneag cu covorul.
– Ce-i?
– Cumătră, zice, bărbatul matale mi-a fost prieten mie din tinerețe și treceam prin târg și l-am văzut cu covorul acesta. A zis să ți-l aduc acasă, că el se mai uită prin piață.
Dar baba s-a făcut foc
Dar ce i-am spus eu? Să-l vândă cu-n galben, atât.
Și baba a luat covorul mânioasă și s-a dus murmurând în casă. Așa om am eu? Ce i-am spus eu? Să dea covorul, să cumpere ceva. Iaca, mi l-a trimis acasă. Iaca pomană!
Cârtea baba.
– Bună ziua, cumătră, a zis bătrânul și s-a dus.
Moșneagul din cei zece galbeni a luat tot ce-o trebuit, două traiste. Tot. Făină, lumânări, tămâie, untdelemn, vin bisericesc, ce-a știut el că-i trebuie la praznicul Sfântului Nicolae. Și bărbatul vine mai către seară încărcat.
Dar baba nu l-a întrebat ce are în spate, îl ia la batjocură:
Așa? Amu bătrână te las și mă duc la un băiat. Ce ți-am spus eu, măi moșnege? Să dai covorul cu cât îl dai. De ce mi-ai trimis covorul acasă?
Dar moșneagul nu știa.
– Babă hăi, ce covor? Ce vorbești? Tu nu vezi cu câte am venit eu?
– Dar ce ai acolo?
– Am cumpărat pentru ziua Sfântului Nicolae.
– Dar de ce ai trimis covorul acasă?
Dar nu ți l-am trimis deloc. Mi l-a cumpărat un bătrân. Când i-am spus că a costat zece galbeni, zece mi-a dat.
A început a plânge baba.
– Vai de mine! Sfântul Nicolae a cumpărat covorul nostru. Și ți-a dat zece galbeni?
– Zece. Și nici doi galbeni n-am cheltuit. Vezi câte am cumpărat eu? Ceilalți îi am. Uite-i!
– Mi-a adus covorul și mi-a spus că îi prieten cu tine de când era tânăr și l-ai rugat să aducă covorul acasă.
– Dar cum era?
– Un om bătrân, cu barbă albă, cu chip cuvios, blând așa.
– Vai de mine, Sfântul Nicolae. El mi l-a cumpărat, eu m-am dus și am târguit și a venit și ți-a adus covorul acasă.
Atunci a început a plânge baba.
– Mare minune a Sfântului Nicolae.
S-au dus ei. A făcut baba plăcinte pentru Sfântul Nicolae, s-a pregătit pentru biserică, și-a făcut sarmale pentru praznic. Și a făcut un praznic de Sfântul Nicolae ca niciodată în viața lor, și le-au mai rămas și opt galbeni.
Este scrisă în Prolog. Minunea Sfântului Nicolae cu covorul. Așa face Sfântul Nicolae, pentru cei care au credință. Mari minuni.
Părintele Ilie Cleopa.
Seară în lumină !!


joi, 2 decembrie 2021

Bătranul..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Un bătrân, ce locuia într-un deşert, trebuia să îşi care zilnic apa de la o foarte mare distanţă. În felul acesta îşi smerea şi îşi muncea trupul pentru a nu cădea în trândăvie şi alte păcate. Pe cale, pustnicul rostea multe rugăciuni pentru el şi pentru lume.
S-a întâmplat însă, ca într-o zi, din cauza oboselii, să îşi piardă puterea şi, sleit, să cadă la pământ.
La ce să mă mai chinuiesc cu căratul apei – şi-a zis atunci bătrânul – îmi voi muta coliba la marginea râului şi pe viitor acolo voi locui.
Dar, pe când cugeta el acestea, a auzit pe cineva venind după el, care-i număra paşii.
- Cine eşti – l-a întrebat nedumerit bătrânul?
- Sunt îngerul trimis de Dumnezeu pentru a-ţi număra paşii şi aţi răsplăti pentru osteneala ta!
Atunci, cu totul întărit de spusele îngerului, bătrânul a mers şi şi-a mutat coliba într-un loc şi mai îndepărtat de apă.
Oare tot aşa fac şi creştinii din ziua de astăzi? Sau caută să-şi îmbunătăţească şi mai mult confortul…
Şi totuşi n-ar fi o problemă că avem robinetul cu apă caldă şi rece în perete, ci problema este că nu folosim timpul economisit, datorită confortului pe care ni l-am creat, pentru lucrarea faptelor bune: rugăciune, mergerea la biserică, spovedanie, cercetarea bolnavilor etc. Cei mai mulţi îşi pierd timpul liber în faţa televizorului, calculatorului şi nici nu se gândesc că anii trec şi vine examenul cel mare, Ziua Judecăţii.

PLÂNGEA CÂNDVA CU LACRIMI GRELE..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                          de Preot Sorin Croitoru 
Plângea cândva cu lacrimi grele
În sinea lui un păcătos..
"Mai poți ierta, Hristoase Doamne?"
"Mai pot!" îi răspundea Hristos.

"Dar cum, când Ți-am promis atâta
Să nu mai cad.. și am căzut.."
"Dar pentru cei ca tine, dragă,
Eu Om ca tine M-am făcut!"

"O, Doamne, bunule Iisuse,
Mă pun puțin în pielea Ta:
De mi-ar greși atâta alții,
Nu cred că i-aș putea ierta.."

"Când vei primi a Mea lumină
Și când vei bea din harul Meu,
Vei înțelege ce-i iertarea
Și cât iubește Dumnezeu..

Nu știi cât suferim în ceruri
Eu, Tatăl Meu și Duhul Sfânt
Pentru păcatele pe care
Le face lumea pe pământ!

Ne întristăm de mila voastră,
Căci de muriți nepocăiți,
Din cauza întinăciunii
Cu Noi nu veți putea să fiți,

Dar dacă este pocăință,
Trimitem harul peste voi
Și curățindu-vă cu isop
Vă vom lua în cer, cu Noi!"

Aceste taine le primește
În suflet omul păcătos
Și-n pacea care îl cuprinde
El simte mila lui Hristos

Și varsă lacrimi și mai multe,
De-atâta dragoste uimit,
Apoi în sinea sa el zice:
"Nu, nu voi mai greși, promit!"

Sfintii Zilei

Arhivă blog