Cersetorul Obosit..

   Era iarna. Ninsese mult. A venit un cersetor, cam de 45 de ani si mi-a spus pe un ton poruncitor: "Parinte, da-mi bani sa-mi cumpar mancare!". Si i-am zis: "Iti dau, dar mai intai ia lopata si ajuta-ma sa dau zapada din fata Bisericii". Mi-a spus: "Aaaa, nu pot, fiindca eu m-am nascut obosit si prin Constitutie am dreptul la lene. Nimeni nu ma poate obliga sa muncesc!"
 Si eu i-am spus: "Să stii ca tot prin Constitutie ai dreptul si la foame. Nimeni nu te poate obliga sa mananci!"
Si mi-a mai spus: "La cersit da, la munca ba! Mana intinsa nici nu oboseste nici nu amorteste!" Si i-am spus: "Frate, nici munca fara paine, nici paine fara munca! Bunica mea cosea pe stergare aceste cuvinte: Cine-i harnic si munceste, are tot ce isi doreste!" Si atunci cersetorul mi-a spus: "Nuuuu! Cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste!"

 Si-poi vreau sa te intreb parinte: "Care pacat este mai mare SĂ CERSESTI sau SĂ FURI?"
"Pai SĂ FURI este pacat mare!", i-am raspuns eu. Si el mi-a spus:  "Atunci, esti obligat sa-mi dai bani ca SĂ NU FUR!" 
Deci, atentie cui dati milostenia, ca nu cumva prin asta sa indemnati pe unii la LENE, FURT si TÂLHĂRIE.
 Si mai trebuie stiut un lucru: Lenea imputerniceste ispitele! Iata dovada:  “Odata, un tanar a venit la Fericitul Ieronim si l-a intrebat:
 - Ce sa fac spre a rezista ispitelor? Fericitul Ieronim i-a raspuns:
 - Sa postesti, sa te rogi si SA NU FII LENES, SA NU FII TRANDAV! Pasarea nu poate fi prinsa sau lovita de sageata cand zboara, ci numai cand sta pe loc”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan .

De ce eşti credincios?

Un creştin călătorind odată printr-o ţară îndepărtată şi întâlnind acolo un băştinaş, acela l-a întrebat pe creştinul nostru:

- Eşti un om credincios?

Şi creştinul i-a spus că da, este, iar acela a continuat:

- Eşti credincios fiindcă eşti slab… Cauţi la Dumnezeu mângâiere… Vrei să te ţină cineva de mână?

- Mă tem că greşeşti, i-a răspuns creştinul. Nu caut la Dumnezeu mângâiere, ci putere. Nu vreau ca Dumnezeu să mă ţină de mână, ci vreau să-mi întărească braţul, să pot da o mână de ajutor celorlalţi. Nu vreau ca El să-mi şteargă lacrimile, ci vreau să-mi dea o batistă, cu care eu să pot şterge lacrimile altora… Când Sfântul Apostol Pavel se sprijinea pe Hristos în slăbiciunea sa, nu o făcea pentru a dobândi mângâiere, ci pentru a fi în stare să meargă la ceilalţi cu vestea cea bună a puterii lui Dumnezeu oferită ajutor în slăbiciunea noastră.

Al patrulea mag

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus: 
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. 
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. 
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus: 
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă. 
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus: 
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... 
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? - a întrebat mirat magul. 
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni. 
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu. 

“Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor 
oamenilor mai mult decât pe a noastră.” 
Sfântul Teodor Studitul

Numai de smerenie se teme diavolul

Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie.
Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată?
Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului.
Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”

Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea!
Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor.
Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.

Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!

Avva Cleopa

O scurtă pildă de reținut.

De zici, rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

La o mănăstire trebuiau să meargă noaptea la vecernie, toți călugării. Un călugăr trebuia să tragă clopotele pentru a se trezi cu toții. Clopotele au fost de astă dată mult mai devreme. Un bătrân călugăr întrebă:
– Măi, de ce-ai sunat mai repede?
– Dar eu n-am sunat!
– Nu ai tras tu clopotele!?
Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!” Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!” Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile. Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule”. Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici”. E o istorioară cu un mare înțeles.

Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17).

ALE MÂNTUIRII CĂI !

(versuri: Eliana Popa)

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fe?ele ,,cinstite"!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in gra?ia divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi

Ghinion sau sansa

Traia odata intr-un sat un batran foarte sarac.El avea insa un cal foarte frumos,atat de frumos incat lordul din castel vroia sa i-l cumpere.Dar batranul l-a refuzat spunandu-i:"Pentru mine acest cal nu este un animal.El imi este prieten.Cum as putea sa imi vand prietenul?"
Dar intr-una din zilele urmatoare cand batranul a mers la grajd, a vazut ca i-a disparut calul.Toti satenii i-au spus:Ti-am spus noi!Trebuia sa ii vinzi calul lorduluiDaca nu ai acceptat, el ti l-a furat!Ce mare ghinion."
"Ghinion sau sansa, zise batranul,Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".
Toti au ras de el.Dupa 15 zile insa,calul s-a intors si nu era singur,avea in spate o multime de cai salbatici.El a scapat din grajd,a curtat o tanara iapa si, cand s-a intors, restul cailor s-au luat dupa el.
"Ce mai noroc", strigara satenii.
Batranul impreuna cu fiul sau a inceput sa imblanzeasca acei cai nou-veniti.Dar dupa o saptamana, fiul batranului si-a rupt piciorul incercand sa dreseze unul dintre cai."Ghinion", ii zisera pritenii batranului."Ce ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau.Tu esti deja in pragul saraciei"!
"Ghinion,sansa,Dumnezeu le stie pe toate",le raspunse batranul."Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".
Dupa cateva zile de la tragicul accident, soldatii lordului trecura prin sat si ii obligara pe toti flacaii sa li se alature pentru razboi.Doar fiul batranului a scapat datorita piciorului sau rupt."Ce noroc pe tine!",strigara vecinii."Toti copiii nostri au fost dusi la razboi,doar tu ai avut sansa sa il pastrezi langa tine.Fiii nostri ar putea fi ucisi".Batranul le raspunse:
"Ghinion,sansa...Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluiestema pe mine pacatosul!

Viitorul vine dupa noi bucatica dupa bucatica,putin cate putin.
Nu stim niciodata ce ne asteapta.dar daca pastram o atitudine pozitiva si plina de smerenie si de lagatura cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine si vom putea fi mai fericiti prin pronia Divina