Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

joi, 29 septembrie 2022

Preotul..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!“Un episcop călătorind prin eparhia lui, a ajuns sâmbătă seara într-un sat. Era prima dată când trecea pe acolo. Primarul satului l-a omenit şi la puţin timp, episcopul a cerut să-l vadă pe preot.


După un timp, s-a arătat şi preotul, îmbrăcat în haine de muncă, nu prea frumoase la înfăţişare. Episcopul n-a fost mulţumit, căci ţinea mult ca preoţii să fie mai îngrijiţi.
A doua zi era duminică şi preotul s-a pregătit pentru Sfanta Liturghie. Episcopul care asista, l-a urmărit l-a început din scaunul arhieresc, apoi din Sfântul Altar. Cu siguranţă, trebuia să găsească ceva greşeli la acel preot ţărănoi. Lucru minunat însă: din momentul în care a rostit „Binecuvântată este Împărăţia”, şi până la sfârşit, pe preot l-a acoperit o lumină cerească, care-l încălzea şi-l lumina în întregime, fără să-l ardă!
După ce a împărţit anafura creştinilor satului, preotul a intrat în Sfantul Altar. Episcopul s-a apropiat de el, a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că-l judecase şi l-a rugat să-l binecuvânteze.
Preotul acela simplu, a rămas uluit şi i-a zis:
– Cum este cu putinţă ca cel mai mare să fie binecuvântat de cel mai mic? Binecuvântează-mă, tu, Stăpâne!
-Nu pot să binecuvântez pe cel care, atunci când slujeşte stă întru lumina dumnezeiască necreată. Cel mai slab se binecuvântează de cel mai tare, i-a răspuns episcopul.
Atunci preotul l-a întrebat:
– Există, oare, Preasfinţite, episcop sau preot care slujeşte Sfânta Liturghie şi să nu fie înconjurat de lumina cerească?
Aceasta era mirarea acelui părinte simplu! Ce să răspundă epsicopul acelui preot care privea într-un mod firesc lucrurile mai presus de fire?!
De aceea, s-a minunat de curăţia, smerenia şi sfinţenia acelui preot de sat şi a plecat de acolo mai învăţat.”

Părintele Stefanos Anagnostopoulos

Şi trãgând coräbiile la uscat,au läsat totul şi au mers dupä El"

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!"


             În cuvintele Evangheliei simţim dumnezeirea, ceea ce nu simțim în nici unul din cuvintele omeneşti,parcä vedem pe Dumnezeu vorbind.Ori de câte ori citim cu atenţie o paginã din biblie, suntem înälțați pe alt ţärâm, picioarele noastre parcã se desprind de pämânt şi plutim în vãzduhul minunilor dumnezeieşti.
Într o dimineaţä de varã, Domnul Iisus Hristos se duse lângã lacul Ghenizaretului, cãruia i se mai zicea şi Marea Galileii. Acolo a väzut douä corãbii, iar pescarii coborâserã din ele şi-şi spälau mrejele. Ei toatã noaptea se trudiserä sä prindä peşte, dar nu prinseserä nimic. Deodatä Domnul Iisus Hristos se urcã în corabia lui Simon Petru şi l rugã s-o depärteze puţin de la uscat, apoi, dupã ce sãturã mulțimile cu sfintele Lui învãțãturi, din corabie, îi zise lui Simon sä meargä cu corabia în larg şi sã lase mrejele în apã ca sã pescuiascã.

"Învãţätorule-rãspunse Petru- toatä noaptea ne am trudit şi nu am prins nimic.Dar la cuvântul Täu, voi arunca mrejele în apã", şi fäcând aşa, au prins mulțime mare de peşti, cã li se rupeau mrejele. Atunci a fäcut semn tovarãşilor din cealaltã corabie ca sä vinä sä le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouä coräbiile, încât erau gata sã se scufunde.

Minunea aceasta vãzând-o ucenicii, i-a cuprins o mare fricã, iar Petru,cãzând în genunchi la picioarele lui Iisus, i- a zis: " Du-te de la mine, Doamne cã sunt om pãcãtos!",cã spaima îl cuprinsese pe el, şi pe toți ceilalți, de pescuitul atâtor peşti.

Domnul Iisus a zis cãtre Petru:" Nu ți fie fricã, de acum înainte vei fi pescar de oameni!"şi trägând corãbiile la uscat, au läsat totulşi au mers dupä El.
Aceastä minune i-a speriat şi i-a convins sä creadã cã numai Dumnezeu a putut sä facä ceea ce a fäcut. Ucenicii au înțeles cä la glasul Lui toate ascultã, toate se supun, deoarece EL este Domnul cerului, şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi cä färã El nu pot face nimic. De aceea au lãsat toate şi au mers dupä El şi au fost martori şi la alte minuni, care mai de care mai înfricoşãtoare şi mai mari.

Ei, şi au dat seama cã umblã Dumnezeu pe pãmânt îmbräcat în trup omenesc, tãinuit de ochiul omului şi, din când în când îi înspäimãnta puterea dumnezeirii Sale.Oamenii erau atraşi de frumuseţea Lui şi de frumuseţea cuvintelor Lui, demonii fugeau îngroziți, morţii erau sculați la viaţã şi tot iadul era ïnfricoşat, neştiind ce sä creadä despre putera cea mare care ieşea din Dumnezeul Om- Iisus Hristos.
Sä läsãm şi noi totul, ca ucenicii Domnului, şi sä mergem dupä El, sã ascultãm glasul Lui Dumnezeiesc şi sä împlinim cu orice risc voia Lui.

Haideţi sã läsãm şi noi toate, sä pornim de azi înainte hotãrâți de a urma Domnului Hristos.Lãsați înjuräturile , läsaţi drãcuielile, läsați blestemurile, lãsaţi toate päcatele şi veniți dupä Domnul, cã dupä El e bine. Sã cinstim sfânta duminicã, sä mergem la sfânta Liturghie, cä aici în corabia lui Dumnezeu ne vorbeşte Fiul Sãu Iisus Hristos şi ne hrãneşte cu sfintele Lui înväţäturi,ca şi poporul de pe marginea lacului Ghenizaret. Aici cerţi ajutorul lui Dumnezeu cu încredere, când aveți supäräri şi necazuri....Sä stãm neclintiți în ascultare de cuvântul lui Dumnezeu,läsând şi noi totul, ca uceniciiLui şi sä mergem dupä El de astãzi înainte pânä la sfârşitul vieţii noastre, cãci atunci ne va lua şi pe noi acolo unde sunt sfinții Lui, în veşnica fericire, în viaţa cea de veci.
 
Anonim

Bunica si rochia de nuntă...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!O bătrână săracă a intrat într-un magazin de lux. Voia o rochie să o poarte la nunta nepoatei. Angajatele o priveau ca pe o ciudățenie…Nu se aştepta să i se întâmple ce a urmat:
Cu ochii umili și mâinile strânse pe o geantă ponosită, o bătrânică admira vitrina unui magazin cu rochii elegante.
Vânzătoarea o observă și o scanează dintr-o privire: pantofi uzați, o mică gaură în dresul de culoarea pielii, o geantă tocită, o rochie veche, șifonată și părul alb ascuns sub un batic. Nu era o clientă obișnuită pentru acest magazin.
Vânzătoarea se apropie de ea și o întreabă politicos:
─ Vă pot ajuta cu ceva?
─ Da, am nevoie de o rochie!, îi răspunde femeia zâmbind.
─ Singura mea nepoată se căsătorește și am nevoie de o ținută elegantă pentru nuntă. Vreau să fie mândră de mine.
Spuneți-mi, vă rog, ce ar trebui să port.
─ Să înțeleg că aveți nevoie de un consultant?, o întreabă vânzătoarea.
Bătrânica a dat din cap și a urmat femeia către o ușă din spatele magazinului, unde a intrat într-o cameră plină cu haine elegante.
─ Ce este cu ea aici?, a întrebat-o consultantul pe vânzătoare, fără ca bătrâna să audă.
─ Vrea o ținută de nuntă, i-a răspuns vânzătoarea.
Consultantul a încercat să își păstreze calmul și a invitat-o pe bătrână să se așeze la o măsuță rotundă, apoi a scos o agendă și un pix.
─ Pentru început, trebuie să știu ce sumă sunteți dispusă să cheltuiți, i-a spus consultantul, care era nerăbdător să scape de bătrânică și să se ocupe de adevărații clienți.
─ Am economisit bani pentru această ținută încă de la logodna lor. Au anunțat că se căsătoresc în primăvara anului trecut.
Nepoata mea mi-a trimis și biletul de avion, așa că îmi pot cheltui toate economiile pe o ținută frumoasă.Entuziasmată, bătrâna a scos un plic mototolit din geantă și i l-a înmânat consultantului.
─ Cred că am 70 de dolari aici. Îi puteți număra dacă vreți. Vreau să îi cheltui pe toți.
Consultantul a numărat rapid banii și i-a spus bătrânei:
─ De fapt sunt 72 de dolari. Cred că ar trebui să mergeți la magazinul nostru de la parter. Acolo puteți găsi câteva rochii chiar și cu 50 de dolari.
─ Am fost acolo prima dată, dar mi-au sugerat să vin la dumneavoastră. Mi-au spus că veți fi încântat să mă ajutați, a răspuns bătrâna zâmbind.
(Oh, acea Miriam. Are chef de glume. O să i-o plătesc, și-a spus consultantul în gând).
Bătrâna a început să se uite prin magazine și a zărit o rochie într-o nuanță pastelată de albastru, s-a ridicat și a mers spre ea. Înainte ca vânzătoarea și consultantul să apuce să o oprească, a luat rochia și a pus-o în fața ei în oglindă.
Era o rochie simplă, cu un sacou deasupra.
─ Îmi place foarte mult ținuta asta. Simplă și minunată în același timp. Ar trebui să îmi iau și niște pantofi care să se potrivească.
Voi purta perlele mele vechi, iar colierul o să il fac cadou miresei A fost al bunicii mele, a spus bătrâna.
Vânzătoarea nu știa cum să reacționeze. Simțea un amestec de frustrare, simpatie și mânie. Cum putea să îi spună acelei bătrâne că nu își poate permite rochia? Pantofii costau și ei jumătate din prețul rochiei.
O tânără viitoare mireasă, aflată în celălalt capăt al magazinului, privea cu lacrimi în ochi. Ea doar își primise voalul personalizat.
Mai erau câteva săptâmâni până la nunta ei. Tânăra provenea dintr-o familie bogată și putea cheltui oricâți bani voia pentru marele eveniment.
─ Scuzați-mă o clipă, i-a spus tânăra vânzătoarei. Lăsati-o să își ia această rochie, pantofii pe care îi vrea și orice altceva își dorește. Spuneți-i că sunt reduceri și toate costă 50 de dolari.
Așa se va simți mândră că a mai economisit și niște bani.
─ Dar de ce faceți asta?, a întrebat-o vânzătoarea surprinsă.
─ Gândiți-vă la asta ca la un cadou de nuntă pentru mine. Eu nu am avut ocazia să îmi cunosc niciuna dintre bunici.
Când voi fi în fața altarului, mă voi gândi la această femeie și voi pretinde că este bunica mea și că se bucură pentru mine, i-a răspuns tânăra viitoare mireasă.
Anonim

CEL MAI BUN OM

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Se zice că Dumnezeu S-a adresat odată lui Moise şi i-a spus: „Alege-ţi din tot poporul Israel o mie de oameni, cei mai râvnitori“. Şi Moise a ales o mie dintre cei mai pe sprânceană. După aceea, i-a spus Dumnezeu: „Acum alege din această o mie, zece care să fie cei mai buni“. Şi a ales Moise zece. În cele din urmă, Dumnezeu i-a cerut: „Din aceştia zece caută-l pe cel mai vrednic“. Şi Moise l-a aflat pe cel mai bun. Atunci Domnul i-a poruncit: „Vreau să văd dacă l-ai ales bine. Trimite-l pe acesta ca, timp de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău om din lume“.
Şi a umblat bietul om căutând în dreapta şi-n stânga şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea: „De unde ştiu eu, poate că aceasta este doar o aparenţă. Poate că în sinea lui el este un om drept. Poate aşa îmi pare mie. De ce să-l judec eu? Eu nu am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun din poporul lui Israel, înseamnă că eu nu am dreptul să dau greş“.
Şi a căutat, şi a căutat, şi a ajuns până în ultima zi din sorocul dat pentru a-şi duce la îndeplinire sarcina. Atunci a zis: „Aşadar, nu sunt în stare să-l găsesc pe cel mai rău om. De fapt, nici nu aveam cum. Sunt eu omul cel mai bun din lume ca să pot face departajarea corectă între oameni? Dacă aş fi fost cel mai bun cu adevărat, aş fi fost şi înţelept şi aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău“.
Şi s-a dus înapoi la Moise spunându-i: „Nu am găsit ceea ce mi-ai cerut. Eu cred că sunt cel mai rău“.
Moise s-a înfăţişat înaintea Domnului, Care i-a zis: „Acesta, fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra lor, ci s-a judecat pe sine, acesta este cel mai bun.
Într-adevăr, bine l-ai ales!“
Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu Îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.
https://cuvantincredinta.ro/cel-mai-bun-om/...

CINE AR FI CREZUT CĂ O RUGĂCIUNE ATÂT DE SCURTĂ ARE ATÂTA PUTERE?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Se poate bate la Poarta cerului cu noua cuvinte : “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, pacătosul”
sau chiar cu un singur cuvânt :
... “IISUSE ”...
Sfântul Ioan Scărarul bătea și striga numai cu un singur cuvânt. ..."IISUSE "...
Însă bătea neincetat.
Bătea cu putere. Bătea cu disperare. A bătut atât de mult până a spart cerul.

Şi atunci a început să plouă. Ploaie de lacrimi.
A început să ningă. Zăpadă de har.
Apoi, a bătut la poarta Raiului.
Ani de zile. Fară odihnă. Fară descurajare.
Fără plictiseală.
Zi şi noapte. Îl auzeau toţi sfinţii din Rai.

Odată, Sfântul Petru n-a mai putut rabda şi, punând metanie înaintea Milostivului Dumnezeu, a zis :
- Doamne, este aici un călugăr care bate la poarta noastră neîntrerupt de ani de zile.
Ce să fac cu el ?
- Deschide poarta şi lasă-l să intre, Sfinte Petre.
-Doamne, dar nu i-a sosit înca ceasul.
- Dupa ceasul nostru nu, dar ceasul lui e dat înainte cu ani de zile, Sfinte Petre.
- Doamne, dar este încă în trup.
-Trupul lui e mort pentru lume tot de ani de zile, Sfinte Petre.
-Doamne, ce sa facă el aici ?
- Să-şi găsească liniştea şi să nu mai bată, Sfinte Petre. 

Acatist către Maica Domnului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-o duminică, după sfârsitul slujbei, doi crestini stăteau de vorbă. Cel mai în vârstă îl întrebă pe cel mai tânăr:
- Tie ce canon ti-a dat părintele?
- Să zic în fiecare zi un acatist către Maica Domnului.
- Acatistul Buneivestiri?
- Nu neapărat. Orice acatist către Maica Domnului.
- Doar atât?
- Da.
- Mie mi-a dat să zic Paraclisul Maicii Domnului, două catisme din Psaltire și să fac și trei sute de metanii. Am canonul acesta de aproape un an și îl fac în fiecare zi, zise cel mai în vârstă, cu mândrie.
Când ajunse acasă, simți că îl copleșește oboseala. Mâncă repede ceva cu soția și copiii săi și se culcă. După masă, ieși ca de obicei cu familia în parc. Seara, după ce culcară copiii, cei doi soți se apucară să își facă canonul. Soțul stătea în sufragerie, soția în bucătărie.
În timp ce citea din Psaltire, soția auzi respirația regulată a soțului. Se duse în sufragerie și îl găsi dormind pe jos.
- Ce e cu tine? Ce ai? Te simți rău? Doar ai dormit și după-masă. Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea, îngrijorată.
- Ce să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic. Doar că am judecat astăzi pe cineva și m-am considerat un mare rugător. Am vorbit cu un tânăr la biserică și, când am auzit ce canon ușor are, am râs de el, m-am gândit că nu e atât de sporit ca mine.
- Dar nu ți-a spus părintele să nu te lauzi cu rugăciunile tale?
- Sunt frânt de oboseală. Pur și simplu nu mai am putere să termin canonul. Nu mi s-a întâmplat așa ceva de câțiva ani de zile.
- Roagă-L pe Dumnezeu să te ierte, că, dacă nu, harul care te întărea la rugăciune nu se va mai apropia de tine, îi zise soția, făcând patul. Dacă nu poți mai mult, fă măcar câteva metanii, și culcă-te. Eu mă duc la canon, zise soția, ieșind din cameră.


luni, 12 septembrie 2022

,Doamne fii cu noi și ne miluiește...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Băiețelul s-a îmbrăcat pentru că afara era foarte frig și apoi i-a spus tatălui său...
,,Gata tată, eu sunt pregătit!"
Tatăl său, preotul, a spus...
,,Pregătit pentru ce fiule?"
Tată, e timpul să ieșim afară și să facem vizitele noastre la enoriașii nevoiași."
Tata a răspuns...
,,Fiule, afară e foarte frig și plouă."
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și a spus...
,,Dar tată, oamenii trebuie să știe că Dumnezeu are grijă de ei chiar și în zilele ploioase."
Părintele a răspuns...
,,Fiule, nu ies afară pe vremea asta."
☆ Cu disperare, copilul a zis...
,,Tată, pot să mă duc singur?
Te rog, te rog!"
Tatăl său a așteptat o clipă și apoi a spus...
,,Fiule, poți să pleci. Iată și pachetele... însă, ai grijă."
,,Mulțumesc, tată!"
Și cu asta, fiul a ieșit în ploaie. Tânărul de 11 ani a mers pe toate străzile parohiei la credincioși, împărțind pachetele făcute din donațiile enoriașilor.
☆ După 2 ore de mers pe ploaie și prin frig și cu ultimul pachet în mână, s-a oprit într-un colț să vadă dacă găsește pe cineva căruia să dea și acest ultim pachet. Însă, străzile erau total pustii.
☆ Apoi s-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, a mers până la ușa din față, a atins soneria de mai multe ori și a așteptat, dar... pentru că nimeni nu răspundea, s-a întors să plece... ceva însă, l-a oprit.
☆ Băiatul s-a întors spre ușă și a început să atingă insistent soneria și să bată puternic ușa cu încheieturile. El a continuat să aștepte. În sfârșit ușa a fost deschisă ușor...
O doamnă a ieșit cu o privire foarte tristă și a întrebat...
,,Ce pot face pentru tine, copile?"
Cu ochi strălucitori și un zâmbet frumos copilul a spus...
☆☆ ,,Doamnă, îmi pare rău dacă v-am deranjat, dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și am venit să vă dăruiesc ultimul meu pachet. ☆☆
☆ Băiatul i-a dat apoi, pachetul și a dat să plece...
Doamna i-a spus...
,,Mulțumesc, fiule, Dumnezeu să te binecuvânteze!"
☆ Ei bine, a doua zi, duminică la biserică, preotul după predică înainte de miruire a spus...
,,Este cineva aici care are de făcut o mărturie pe vrea să ne-o împărtășească! "
☆ După ultimul rând din spatele bisericii, o doamnă mai în vârstă s-a apropiat încet, încet și a început să vorbească. În ochii ei a apărut o privire limpede cu o ușoară urmă de mulțumire...
,,Nimeni din această biserică nu mă cunoaște. Nu am fost niciodată aici și spre regretul meu nu am fost o bună creștină. Soțul meu a murit cu ceva timp în urmă lăsându-mă complet singură pe lumea asta. Sâmbăta trecută a fost o zi deosebit de friguroasă și ploioasă afară și în inima mea... Și în acea zi am ajuns la capătul drumului, nu mai aveam nici o speranță și nu mai voiam să trăiesc. Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat în podul casei mele. Am legat un capăt al frânghiei de căpriorii acoperișului; apoi m-am urcat pe scaun și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului. M-am așezat apoi pe scaun, atât eram de singură și cu inima frântă, încât eram pe cale să mă arunc de pe scaun, când deodată am auzit zgomotul puternic al unor bătăi în ușă. Așa că m-am gândit... Oricine ar fi, voi merge să văd ce e... Am ascultat, am mai așteptat puțin, dar în ușă cineva bătea din ce în ce mai tare. Au devenit atât de puternice bătăile încât nu le-am mai putut ignora. Așa că m-am întrebat, cine ar putea fi? Nimeni nu se apropie de ușa mea sau nu vine să mă viziteze!
☆ Am eliberat frânghia de la gât și m-am dus la ușă, în timp ce încă suna soneria și în ușă încă se bătea. Când am deschis ușa, nu mi-a venit să cred ce au văzut ochii mei, în fața ușii mele era cel mai radiant și angelic copil pe care l-am văzut vreodată.
☆ Zâmbetul lui, ohhh, nu-l pot descrie niciodată! Cuvintele care i-au ieșit din gură mi-au făcut inima moartă cu atâta timp în urmă, să revină la viață, când a spus cu glasul lui blajin..."
,,Doamnă, vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat!"
,,Când îngerașul a dispărut între frig și ploaie, mi-am închis ușa, am desfăcut pachetul și am citit rugăciunea... ,,Doamne fii cu noi și ne miluiește!" tipărită pe micuța iconița cu chipul lui Iisus Hristos. Sufletul mi s-a încălzit, mi-am făcut semnul Crucii și liniștită m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia.
Nu mai aveam nevoie de ele... După cum vezi, acum sunt o fiică fericită a lui Dumnezeu.
Cum direcția băiatului, când a plecat, a fost către această biserică, am venit personal să mulțumesc acelui îngeraș al lui Dumnezeu care a venit la timp, să-mi salveze viața dintr-o eternitate în iad și să mi-o înlocuiască cu o veșnicie în prezența lui Dumnezeu.
☆ Toată lumea a plâns în biserică.
☆ Părintele a mers spre primul rând din față, unde stătea îngerașul... ș-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.
Amintiți-vă, că binele făcut din iubire față de Dumnezeu poate aduce o mângâiere în viața cuiva. De aceea să nu vă sfiiți niciodată să fiți buni... Pur și simplu, nu știm, a cui viață o putem schimba prin faptele/cuvintele noastre.

Copilul care a stat la masa cu Dumnezeu!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Se spune că, odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp... Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci s-a dus la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. „Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi...
„Ce lume urâtă…”, îşi spuse în sinea lui copilul. „Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea cum întreba pe unul și pe altul. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”
Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, copilul îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul rămăsese în urmă. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani.
– Ce te aduce pe-aici, copile?, îl iscodi acesta pe micul călător.
– Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum pot să ajung acolo.
Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse:
– Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că poate te-a ajuns oboseala. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai.
Noaptea trecu repede. De data aceasta, băiatul n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând să se crape de ziuă... Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete ce se porniseră la drum.
Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf.
– Ce este aceasta? întrebă copilul.
– Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca spre Rai.
Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic despre rosturile de acolo.
– Şi ce-am să fac aici? întrebă copilul.
– Deocamdată, o să faci curat, o să mături şi mai încolo vom vedea.
Şi timpul trecea, trecea, iar copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate. Dar iată că veni o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă, pe neaşteptate:
– Cum merge, cum îţi este aici?
– Mi-e foarte bine, răspunse puştiul. Am de toate. Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine.
Bătrânul îi simţi neliniştea şi îl iscodi în continuare.
– Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut... Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?
– Mie… nimic, se hotărî într-un târziu băiatul să răspundă, dar este acolo, în biserica aia mare, un Frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, Care stă întins pe o Cruce şi nu poate să Se mişte şi nimeni nu-I duce de mâncare. De ce nu vine şi El la masă? ridică din pământ ochii întrebători, privindu-l pentru prima dată, pătrunzător, pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească.
– Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat cum trebuie..., se-auzi vocea unui alt monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia.
Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru.
– Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie, se-auzi din nou vocea monahului.
Dintr-o dată, spune povestea, simțirea cea bună s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, șterpeli ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de Cruce.
– Hai, vino să mănânci! îi zice copilul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!
Şi Fratele coborî de pe Cruce... Cu zâmbetul pe buze, l-a mângâiat pe copil pe frunte, iar acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut dintotdeauna, au început să râdă şi să glumească. Nimeni nu mai avusese timp și răbdare să se ocupe așa de copil în toată viața lui, iar el era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Nu ştia, dar urcase a doua treaptă spre Rai: prietenia.
Azi aşa, mâine aşa, fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.
– Ce-ai făcut înăuntru? se repeziră ei ca un stol de păsări asupra lui.
– N-am făcut nimic, răspunse puştiul tremurând.
– Minţi! Spune ce-ai făcut? l-au întrebat din nou călugării.
– Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui Care stă pe Cruce, răspunse copilul, în cele din urmă.
– Care Frate? au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii.
– Cel Care stă sus, pe cruce, şi nimeni nu-I dă de mâncare, răspunse băiatul.
– Şi ce a făcut Fratele? au întrebat tulburaţi călugării.
– A coborât şi-a mâncat, răspunse dintr-o suflare, băiatul.
În clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului:
– Spune-i Fratelui cel Mare că Îl rog să mă primească şi pe mine la masă…
– Am să-i spun! răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?
– Da, poţi să iei câtă vrei, răspunse tremurând, egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică.
– Hai să mănânci! îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
– Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă.
Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos.
– Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare.
– Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină.
– Nu poate să vină? rămase uimit copilul.
– Nu! fu răspunsul scurt al Fratelui.
Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele Cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.
– Ce-a zis Fratele? întrebă acesta, gâtuit de emoţie.
– A zis că nu te poate primi! răspunse copilul.
– De ce? întrebă înspăimântat egumenul.
– Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.
– Spune-I să mă ierte, spune-I că-L rog din tot sufletul meu să mă ierte!
Copilașul îl privi surprins şi-i spuse:
– Bine, am să-L rog din nou şi mâine!
Grea noapte pentru egumen! Cu rugăciuni fierbinți şi lacrimi de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea.
– Pot să iau mâncare? întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie.
– Poţi, îi spuse monahul de rând la ascultare, şi-i umplu cu mâna tremurândă, vasul.
Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne preaplinul de mâncare, băiatul intră din nou în biserică.
– Hai să mâncăm! Îi spuse Fratelui Mare.
– Hai! răspunse Acesta, coborându-Se de pe Cruce. Şi câte jocuri, câtă bucurie au urmat! Apoi, copilul îşi aduse brusc aminte:
– Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…
Tăcerea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe...
– Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…
– Da, nu se poate, răspunse Fratele Cel Mare.
Şi atunci, îndrăzneala cea bună coborî din nou în inima copilului şi acesta spuse:
– Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila egumenului?, îi spuse, plin de curaj, copilul, pentru prima oară.
Şi sufletul Prietenului său fu mişcat din nou, văzându-i inima bună.
– Bine, spuse Fratele Cel Mare, după o lungă tăcere. Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă...
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul i-a dat vestea! Şi cele opt zile trecură pentru bătrân în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau.
– De ce? întrebă nedumerit copilul.
– Bătrânul a plecat la Domnul, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.
Şi atunci copilul a văzut! Vedea cum la masa Prietenului Cel Mare stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el! Mâncaseră împreună! Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase pentru tot.
– Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul! repeta el fiecărui monah în parte.
– Cum așa? Cum arată? se minunau ei.
– Este plin de iertare, murmura copilul.
Primește-ne și pe noi, Doamne, la Sfântă Masa Ta, și iartă-ne păcatele noastre care sunt mai multe decât firimiturile pământului!

sâmbătă, 10 septembrie 2022

Calul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Odată un cal a fost legat și se tot plângea ca cineva să-l dezlege... a venit un demon și l-a dezlegat..
Calul a intrat pe ogorul unui țăran și a început să mănânce recolta.
Proprietarul fermei s-a enervat, a luat pușca și a ucis calul.
Atunci, stăpânul calului s-a enervat și-a luat pușca și, din răzbunare, l-a ucis pe proprietarul fermei.
După aceea, soția proprietarului fermei l-a văzut și l-a ucis pe stăpânul calului.
Atunci fiul proprietarului calului s-a înfuriat groaznic și a ucis-o pe soția proprietarului fermei..
Vecinii furioși, l-au ucis pe băiat și i-au dat fac casei lui; Apoi l-au întrebat pe demon:
- De ce ai făcut toate astea?
Demonul a răspuns: eu, doar am dezlegat calul.
SFÂRȘIT!
MORALA:
Diavolul face lucruri simple, pentru că știe că răutatea este în inimile noastre și noi singuri facem restul.
De aceea este bine să gândești înainte de a acționa, ca nu cumva un lucru neimportant să cauzeze mult rău.
Nu uita: cuvântul are puterea de a da viață și de a da moarte, de a binecuvânta sau de a blestema...
* Gândește înainte să acționezi;
* Gândește înainte de a vorbi.
sursa : google

Sfintii Zilei

Arhivă blog