Din Pateric

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Avva Ilie a zis:
„Un bătrân a rămas în templu.
Au venit demonii şi i-au zis:
«Pleacă din casa noastră!».
Bătrânul a zis:
«Voi nu aveţi casă».
Atunci, ei au început să-i împrăştie ramurile de palmier. Bătrânul însă le-a adunat la loc.
Apoi demonul l-a prins de mână şi l-a tras afară. Când au ajuns la uşă, bătrânul s-a apucat cu mâna celălalt canat şi a strigat:
«Iisuse, ajută-mă!» şi demonul a fugit îndată.
Bătrânul a început să plângă şi Domnul l-a întrebat:
«De ce plângi?».
Bătrânul zice:
«Fiindcă demonii îndrăznesc să se ia de oameni şi să le facă asemenea lucruri».
Domnul i-a zis:
«Tu n-ai avut grijă. Pentru că îndată ce M-ai căutat, ai văzut cum M-ai găsit?».“
Vă spun: e nevoie de multă trudă. Fără trudă, nimeni nu-L poate avea pe DUMNEZEU, căci El s-a răstignit pentru noi.

Pateric

Poarta Raiului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era, însă, şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic.
Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
- A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
- Nu, în niciun caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el aşa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el.
Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
- Bine, şi atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulţumit prinţul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
- Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru!
Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!?
Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa...
Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale...
În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său.
Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer.
Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut.
Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi, toţi, să procedăm ca prinţul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: "Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim".

"Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te".

Cele două grăunțe

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă: - Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui. Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roada lui multă. Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinşa noastră şi ne va răsplăti negreşit, la momentul oportun. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii. Însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării întunericului – în ghearele vrăjmaşului din iad.

"Dumnezeu stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har".

Leacul minunat!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-o casă de muncitor sărac, dar plin de credinţă în bunătatea lui Dumnezeu, zăcea de grea boală un copilaş. Doctorul nu mai avea nici o nădejde să-l scape. Mama copilului, ostenită de veghere, aştepta voia lui Dumnezeu.

Văzând că boala nu se dă bătută, femeia chemă pe preot, ca să împărtăşească pe copil.

După ce-i dădu Sfânta Împărtăşanie, părintele întrebă pe copil:

– „Cum îţi este?

Copilul îşi adună toate puterile şi răspunse:

– „Da, mi-i foarte bine.”

A doua zi, când veni doctorul, căzu în uimire: copilul era mult mai bine.

Peste o săptămână, copilaşul se juca în ogradă cu frăţiorii lui, însănătoşit pe deplin, cu toate că doctorul spusese că nu mai este nici o nădejde.

Fiindcă una-i puterea omului şi alta este aceea a lui Dumnezeu.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti

Rugăciunea unui prunc

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

   

Spre cerul Tău imi fac cărare..
Si in genunchi la Tine vin..
Te rog ai milă și îndurare..
Si-asculta al inimii suspin..

Adună turma rătăcită. ..
Si iartă multele păcate..
Suntem pierduti fără de Tine..
Ne îndreptăm spre moarte..

Ai milă Doamne de poporul
Ce strigă întruna.. .ajutor..
Căci Tu ne esti Mântuitorul..
Iisuse blând și iubitor.

Îndreaptă a Ta privire..Doamne..
Spre cei bolnavi și oropsiți..
Spre cei ce sunt plecați în lume..
Spre cei săraci și chinuiți..

Spre cerul Tău imi fac cărare..
Cu rugăciunea mea săracă..
Ne iartă multele greșale..
Te rog.. Iisuse bun ne iartă..

Maria Pintican.

Ai milă.. Doamne..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doamne. ..ne privești din ceruri..
Cum ne depărtăm pe cale..
Cum privim nepăsători..
La cei ce-s flămânzi și goi..

Nu ne pasă. .nu ne doare..
Însă ne pui la încercare .
Ne trimiți boli și război..
Secetă. . griji și nevoi.

Poate asa ne vom întoarce..
De pe-a iadului cărare. .
Însă după cum se pare..
Nici acuma nu ne doare..

Vor urma zile amare..
Cu toti vom striga pe cale..
Toti vom cere îndurare.. .
Milă. ..binecuvântare...

Până încă este vreme. .
Frați creștini va îndemn pe toți..
Să ingenunchem cu toții..
Să ne rugăm la Hristos..

Să ne ierte încă o dată....
Toata fapta ...tot cuvântul..
Ce ne-a îndepărtat de turmă. ..
Precum frunza ce-o ia ...vântul.

Să reverse peste lume..
Ploi și binecuvântare...
Pace...dragoste...iertare..
Din iubirea Lui cea mare.

Maria Pintican

Copilul și preotul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă și înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:
– Daca cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?
– Că este un englez, a răspuns băiețelul.
– Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?
– Ar fi un spaniol, desigur.
– Nu crezi că este la fel și cu cel care vorbește „limba” lui Dumnezeu ? Un creștin spune doar lucruri frumoase și folositoare. De la omul rău, dimpotrivă, nu auzi decât vorbe urâte, înjurături și minciuni. Cum este sufletul omului, așa sunt și vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbești! Poți ajunge între păcătoși și diavoli sau între îngeri și sfinți!

FUNIA...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!.. F U N I A ...

🙏 Bucuria mea, se spune ca intr-un sat, un om a venit la preotul sau, sa-i vorbeasca pentru ca are ceva pe constiinta si vrea sa se spovedeasca. "Parinte, lucrul acesta ma apasa pe suflet, zi si noapte si nu mai am liniste! Pot sa ma spovedesc? Sa-mi spun necazul?" "Da, fiule!" "Parinte, nu prea am curaj, fiindca, este prea grav!" Parintele l-a incurajat sa spuna, ca sa aiba liniste, pace! Asa ca pana la urma bietul de el spuse: "Am furat Parinte! Stiu ca nu e bine, stiu de la parintii mei, ca nu e bine! Stiu ca am facut un mare pacat!" "Dar, fiule ce ai furat?" "Parinte..., o funie!" Pai asta nu-i grav! Sa duci funia inapoi celui de la care ai luat-o, sa-i ceri iertare si sa-i spui ca nu o sa se mai intample!" Au trecut cateva zile si tanarul s-a intoars la preot, pentru ca nu-si dobandise linistea sufleteasca. Preotul i-a zis atunci:" Ai spus TOTUL?" "Nu parinte, nu!Imi e rusine!" "Fiule daca nu spui totul nu o sa primesti linistea sufleteasca si nici iertarea pacatelor! Ai auzit ce eu am citit la molitva, ia seama dar ca de vei ascunde de mine vreun pacat, indoite pacate vei avea. Asa ca spune tot si te vei lumina si linisti! Tanarul spuse atunci: "Parinte va spusesem de funie.... da, funia am luat o.... dar, de funie mai era ceva legat." "Ce era legat, fiule? Ce?" "Parinte.... era..., era legata o vaca! Asta era problema parinte! Nu am furat decat funia, ci si ce era legata cu ea, si anume vaca! Va rog sa ma iertati parinte! Nu mai am linistea dupa ce am facut aceasta! Voi duce inapoi vaca si nu mai fur parinte!!!" "Fiule, vezi tu? Asta e cu nelinistea ta! Acum ca ai vorbit cu mine, te ai eliberat de povara pacatului! 

Du vacuta omului si cereti iertare!"

🙏Iata dragii mei, crestini ortodocsi, rostul Sfintei spovedanii este ca ea sa fie facuta cu sinceritate si cainta, in totalitate si nu pe jumatate! Marturisirea pe jumatate nu este marturisire, ci este viclenie! Sa luam aminte ca trebuie sa facem o spovedanie sincera, totala si cu parere de rau de cele ce am gresit! Sa ne marturisim toate pacatele si sa nu ascundem altele facute! Sa ne spovedim cat mai des posibil, sau cel putin in cele 4 posturi de peste an, dar si la orice incercare a noastra! Trebuie sa postim daca vrem sa ne spovedim! Cand mergem la spital sa plecam spovediti! Cand avem ceva grav care nu ne da pace sa mergem la, preotul nostru duhovnic! Sa nu amanam spovedania la batranete pentru ca nu avem garantia ca vom ajunge batrani. 

                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                          Preot Ioan 🔔.

Ingerul si iadul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat."

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad. sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.
Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si l-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.
Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare. - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".
In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de cand adormise.
In iad, o ora a fost cat trei sute de ani.
IPS Antonie Plamadeala

PALMA NEVĂZUTĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru

Povestea la cunoștințe mai demult un om de seamă
Cum că în copilărie se pusese pe fugit
Împreună cu-n prieten, fără nici un fel de teamă,
Nu prin curte, cum se face, ci-n lăcașul cel sfințit,

Când deodată-l pălmuiește din senin, așa, o mână,
(În biserică nu-i nimeni, numai el și-al său amic..),
O "pălmuță" care are să îl doară-o săptămână
Fiindcă, după cum spusese, el era destul de mic..

Și aude și o voce: "Nu îți e rușine, oare,
Să te fugărești prin fața Fiului lui Dumnezeu?..
Palma asta peste față, care-atât de rău te doare,
De la mine ai primit-o, căci Iisus e Fiul meu"!

Vrednică-i de-a fi crezută întâmplarea cu pricina,
Căci acel ce-a povestit-o e un doctor serios.
De aici noi înțelegem cât de mare ne e vina
Când umblăm fără sfială chiar prin fața lui Hristos..

Maica Domnului privește la acei ce fără teamă
Umblă cam "în bășcălie" prin lăcașul cel sfințit..
Se mai supără pe unii, după cum băgăm de seamă
Că s-a supărat pe puștiul ce apoi l-a pedepsit..

Învățați-vă copiii prin biserici să nu fugă,
Fiindcă ne-adunăm în ele ca să ne rugăm frumos,
Însă cum să se ridice către Cer a noastră rugă,
Dacă înșiși rugătorii nu se poartă cuviincios?..

Iată încă o minune care nouă ne arată
Cât de mică e distanța dintre Ceruri și pământ..
Vă îndemn ca să o credeți, fiindcă e adevărată,
Dacă nu, cu tot respectul.. cred că am vorbit în vânt!

Despre Sfântul Luca al Krimeei

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută

 

Vindecarea minunată a unui polițist

Istorisirea unei alte minuni recente, preluată din lucrarea arhimandritului Dionisie Anthopoulos, „Povestește ce ți-a făcut ție sfântul...” (Editura Mănăstirii Panaghia Dobra, Atena, 2010, 304 p.), a fost publicată pe site-ul grecesc newsbomb.gr, în 6 septembrie 2016:

Domnul Gheorghe A., din Salonic, polițist de profesie, s-a îmbolnăvit de cancer la cap.

 Tumoarea malignă îi provoca dureri mari, și cei care cunosc despre ce este vorba știu că tumoarea localizată în cap provoacă dureri mai mult decât îngrozitoare, tulburări psihologice, precum și un comportament haotic în cele mai multe cazuri. Așadar, nu este greu să înțelegem în ce situație ajunsese domnul Gheorghe.

Sfintele moaște ale Sfântului Luca Doctorul se află adăpostite în sfânta Mănăstire Panaghia Dobra, Veria. Analizele deja sumbre trebuiau să înceapă și să continue în stadiile următoare. 

Atunci însă, ca urmare a îndemnurilor mătușii sale, sora Teodora, s-a hotărât să viziteze cu întreaga familie sfânta Mănăstire Panaghia Dobra din Veria, pentru a se închina la moaștele Sfântului Luca și a-i cere ajutorul. 

La mănăstire i-a așteptat starețul, care cunoștea familia A. încă din timpul anilor slujirii sale preoțești la Salonic. 

Cu toții împreună au cântat Paraclisul Sfântului Luca Doctorul, iar după ce s-au închinat la sfintele moaște, i-au dat și puțin din untdelemnul candelei sfântului. Cu multă durere și credință s-au rugat cu toții dragului sfânt doctor și au plecat cu nădejdea ajutorului său. Această credință și punerea încrederii în Dumnezeu au fost ceea ce aștepta harul tămăduitor al sfântului pentru „a se activa” și a oferi vindecarea încercatului bolnav și a familiei sale.

Când s-au întors în Salonic pentru a continua analizele privind evoluția cancerului, s-a constatat, spre surprinderea tuturor, dispariția totală a tumorii. 

Sfântul oferise încă o dată bucuria și zâmbetul unui om suferind, la fel cum făcuse și în timpul vieții cu toți acei fericiți bolnavi care s-au învrednicit să primească din mâinile lui vindecătoare îngrijire și tămăduiri.

Copilul care vroia sa se faca tatic

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

,,...Stătea aşa, cuminte şi se aşeza întotdeauna într-un colţ al încăperii. Sau oricum, îşi trăgea scăuieşul cu trei picioare acolo, la perete. Scria, desena, răspundea când era întrebat, serios şi cuminte. Credeţi cumva că la joacă era altfel?! De ce să alerge, după cine sau pentru ce?! Mai bine se uita cum trec nourii pe cer sau cum razele soarelui cad, închipuind fel şi fel de figuri, printre frunzele copacului înalt până la cer. Ale copacului lângă care stătea. Sigur, când se simţea observat, intra de voie-de nevoie şi el în joc. Râdea cu noi, vorbea cu noi - şi ce glas argintiu mai avea, ca un clopoţel - apoi iarăşi se retrăgea acolo, în colţul lui şi desena sau citea - chiar şi în recreaţie. 

Sau se uita la cer…. Era un copil cuminte …De la un timp am început chiar şi noi să-l credem aşa cum spunea învăţătoarea: un om mare şi învăţat. Dar cum putea să fie "un om mare şi învăţat" - doar era colegul nostru şi eram cu toţii în clasa I?! Prea mult nu ne băteam noi capul - doar aşa, din când în când, ni se făcea un fel de ciudă pe el: auzi colo, ce tot găsea de citit, de scris sau de desenat şi de ce se tot uita la cer - parcă noi nici n-am fi existat deloc pe-acolo?!

 Am încercat să-i arătăm ce lucruri nemaipomenite ştim să facem: avioane din hârtie, pe care le arunci şi care se întorc la tine, baloane de săpun mari de tot şi care ţineau până dincolo de gardul şcolii şi aveau chiar curcubeul în ele, ba chiar puteam spune toate cuvintele lungi din lume de la sfârşit la început - dar el tăcea mai departe: se uita o clipă atent şi pe urmă, iar îşi vedea de treabă acolo, la locul lui. Ba o dată ne-am luat la întrecere cine ştie toate capitalele din lume - doar atunci a tresărit, n-a scos un cuvânt şi a ieşit afară. Ne-am zis că de data asta l-am dovedit: sigur că nu ştia aşa de multe ca noi! Când pauza s-a terminat, s-a întors în clasă trist, cu ochii roşii şi în ziua aceea nici n-a mai ridicat mâna să răspundă la lecţii.

       L-a scos la tablă învăţătoarea - credea că nu învăţase - dar a răspuns ca întotdeauna, perfect, fără şovăire - doar glasul lui, de clopoţel argintiu, suna acum stins, mâhnit, ca venind de tare departe…De atunci nu ne-am mai pus mintea cu el. Aşa l-o fi făcut pe el Doamne-Doamne: cuminte, serios şi învăţat....Sigur că da! La ce vă aşteptaţi?! După prima şedinţă cu părinţii, am primit fiecare ce-am meritat: o chelfăneală bună de la tata, observaţii lungi şi plicticoase de la mama - că doar la şedinţă nu fuseseră chemaţi pentru felicitări. Ne gândeam cu invidie la mama lui: ce fericită trebuie să fi fost! Nu venise la şedinţă - nu fusese chemată - păi nici n-avea de ce!N-am văzut-o decât la serbarea de sfârşit de an. Mi se părea că e cea mai frumoasă mamă din lume - sigur, după mama mea! Dar şi ea, cu aceiaşi ochi mari şi trişti care, chiar şi surâzători, tot plini de lacrimi erau. Şi se aşezase acolo, în colţ, de parcă luase locul băiatului ei. M-am strecurat cum am putut să mă uit mai de aproape la ea. Plutea în jur un parfum fin, delicat - şi mi-am zis: ia te uită, mirosul are şi culoare! Şi încă violet! Ce minune! ...Venise şi învăţătoarea. 

Sigur, o felicita pentru băiat. Şi cum tocmai apăruse şi el, schimbă iute vorba şi-l întrebă într-o doară, ciufulindu-i părul în creştet: -- Ia spune, ce vrei tu să te faci când ai să fii mare? -- Eu?! Eu vreau să mă fac tătic!A trecut mult timp până să înţeleg. Ăsta era tot secretul. Când tăticul lui aflase că o să fie tătic, plecase. Plecase de tot. Nu şi-a văzut niciodată fiul. N-a vrut. 

Când începuse să meargă, nu era om pe care să-l vadă şi să nu-l întrebe: "Tu eşti tăticu'?" În cele din urmă, mama i-a spus că tăticu' se află într-unul din oraşele acelea mari, cu nume imposibil de ţinut minte, acolo, peste mări şi ţări - şi că de asta nu poate veni acasă niciodată şi nici ei nu pot merge să-l vadă.Şi l-a învăţat să-l roage pe Doamne-Doamne să-i ţină El loc de tata, că doar Doamne-Doamne e Tata tuturor.Aşa am învăţat şi eu, să mă uit la Doamne-Doamne şi să-i şoptesc încetişor: "Ştii, Te iubesc şi mi-e tare dor de Tine!".Iar când se face întuneric, să aprind candela. Nu ca să mă vadă El, ci să-l văd eu pe El. Mai bine. Şi mereu. “( Reflecţie: Copilul care vroia să se facă tătic - Dr. Ecaterina Hanganu )

SURSA:http:

http://www.trilulilu.ro/colectie/eneoana2000-imagini

Of, Adame, de ce ai greșit?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

(o pildă în care te vei regăsi)

Într-un sat, un țăran și femeia sa aveau grijă de mica lor grădină. Omul se tot plângea și zicea:
– Of, Adame, de ce ai greșit, că de nu ai fi greșit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi să ne câștigăm pâinea în sudoarea frunții!
Într-o zi, trecând pe lângă casa lui un boier îi aude plânsul, vine către el și-i zice:
– De ce te plângi, omule?
Iar omul nostru îi spune plânsul său.
Boierul, atunci, îi face omului nostru o invitație la masa sa. Vine omul nostru împreună cu soția la masa boierului – o masă deosebit de îmbelșugată, cu tot felul de bunătăți.
Zice boierul:
– Din toate aceste bunătăți puteți mânca, dar pe acest vas din mijlocul mesei să nu-l deschideți!
Și boierul plecă.
Plini de curiozitate, cei doi se gândeau numai la vasul cu pricina.
– Ce-o fi în vasul acesta? zice femeia. Hai să vedem!
– Cum să vedem, măi femeie? Ai auzit ce-a zis boierul, că nu avem voie.
Nu trecu mult timp, că iarăși zise femeia:
– Hai, bărbate, să ne uităm, dacă nu vrei înseamnă că nu mă iubești.
– Bine, femeie, zise omul.
Nu ridică femeia bine capacul de la vasul de pe masă, că din el a și ieșit un șoricel.
Procese de conștiință pentru cei doi, că vai ce-i vor spune boierului când acesta se va întoarce.
Se întoarce boierul, vede vasul desfăcut și zice:
-Tot felul de bunătăți v-am pus înainte și o singură poruncă v-am dat, dar n-ați îndeplinit-o. Așadar, nu mai dați vina pe Adam, pentru că oricare dintre noi ar fi făcut la fel.