Eu sunt Credinţa...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: ,,Cine oare mă va mângâia pe mine, în ceasurile cele grele ale vieţii mele?”, şi cu acest gând a adormit. În vis, i-a apărut un bărbat strălucitor şi mândru, care îi spuse:

 - Eu te voi mângâia… 

- Dar cine eşti tu?

 - Eu sunt ştiinţa lumii acesteia. Omul însă răspunse:

 - Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul. Apoi, veni şi o femeia orgolioasă şi atrăgătoare care-i zise:

 - Eu îţi voi putea aduce mângâiere.

 - Dar tu, cine eşti? 

- Eu sunt slava oamenilor… Omul acoperindu-şi faţa să nu o mai vadă, îi spuse:

 - O, te-am ascultat de multe ori, şi numai rău mi-ai pricinuit. 

Pleacă din faţa mea! A mai venit apoi şi un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe care i-a spus: - Eu te voi putea mângâia…

 - Dar tu, cine mai eşti? 

- Eu sunt Banul 

– Averea

 – Puterea. 

- Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi grele suferinţe… 

După ce plecă şi aceasta, apăru şi o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o binecuvântată pace, care-i spuse cu glas cald şi blajin:

 - Eu sunt Credinţa, şi glas bun îţi aduc de la Cel Ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…” 

Omul se deşteptă, şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma. Şi într-adevăr, Credinţa i-a adus omului mângâiere în întreaga sa viaţă şi l-a însoţit până la mormânt.

Cu Dumnezeu înainte mereu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un copil şi tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa o oră. Tatăl se aşeză comod şi se puse să citească o revistă. La un moment dat copilul îl întrerupse, întrebându-l:
– Tată, ce este clădirea aceea?
Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul şi răspunse :
– Este o fabrică.
Începu din nou să citească când copilul îl întrebă din nou:
– Tată, când sosim?
Tatăl i-a spus că mai au încă de mers. A început din nou să citească, dar o altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmate apoi de alte şi alte întrebări. Tatăl, disperat, căuta un mod pentru a-l face pe copil să se distreze. Văzu în revista pe care o citea multe chipuri de oameni, o rupse în mai multe bucăţi şi o dădu copilului, invitându-l să reconstruiască acele chipuri întocmai ca la un joc de puzzle, după care se aşeză mulţumit pe scaunul său convins că băiatul va fi ocupat pentru tot restul călătoriei. Nu apucase să treacă multă vreme şi copilul exclamă:
– Am terminat!
– Imposibil! răspunse tatăl. Nu pot să cred! Cum ai putut reconstrui imaginea aşa de repede?
Imaginea era reconstruită perfect. Copilul răspunse:
– Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor mulţi)… căci pe cealaltă parte a foii era figura unui (singur) om; am reconstituit omul şi lumea s-a aranjat singură!
„Mai devreme sau mai târziu lucrurile se vor aranja de la sine. Nu e nevoie să le aranjezi tu; nu trebuie decât să te pui pe tine în ordine… De îndată ce tu eşti în ordine, întreaga lume e în ordine. De îndată ce tu eşti în armonie, întreaga lume e în armonie!” Cu Dumnezeu înainte mereu!

Un bărbat de 75 de ani

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întrebă:

Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente  îl întrebă:
   - Dv înca credeți în această carte plină de fabule și povești?
   - Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dv credeți că e greșit să cred asta?
   - Bineînțeles că e greșit! .. Cred ca dv trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia, stupiditatea și  minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dv domnule ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la  lucrurile acestea.
   - Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștrii de știință despre Biblie?
   - La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dv de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.
   Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.
   Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni sa ridice capul nici ochii din pământ.
    Pe cartea de vizită scria:
            Profesor Doctor Louis Pasteur
            Director General al Institutului
            Național de Cercetare Științifică
            a Universității Naționale Franceze.
    ( această întâmplare a avut loc în 1892)
    “Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!”
                                       Dr. Louis Pasteur
   Morala: Plăcerea cea nai mare a unui om inteligent este să lase impresie că e un prost în fața unui prost ce vrea sa pară inteligent.

Doi fraţi învrăjbiţi, împăcaţi de un preot

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Neînțelegerea intrase între doi frați. Strâns uniți în copilăria lor, ei se învrăjbiră acum după moartea tatălui lor pentru un petic de moșioară. Inimile lor se întărâtară și din gura lor ieșiră cuvinte vătămătoare.
Unul dintre ei se duse la preotul din sat și-i povesti necazul său, zicându-i: „Această bucată de pământ este a mea; fratele meu însă vrea să mi-o răpească: dar eu nu voi suferi niciodată să fiu despuiat de drepturille mele.
”Părintele însă zise: Ce venit îți poate aduce această bucată de pământ?” Treizeci de lei într-un an!”…. „Ce-ți poți cumpăra cu acești bani? Un veșmânt, o mobilă, sau poate un hectar de grâu? Fără îndoială! Sau ai putea să-ți cumperi cu acești bani un lucru mai de valoare. Ei bine și….? Dacă cu acești bani, zice preotul mai departe, ți-ai putea asigura dragostea unui prieten, care ți-ar veni în ajutor în vreme de lipsă, care ar veni la tine și ar ședea lângă tine, la vatra ta, seara în timpul iernii; care ți-ar da mână de ajutor la cosit, la secerat, la căratul bucatelor și fânului; care ți-ar iubi pe copii tăi, s-ar bucura de ei și în lipsa ta, ar îngriji de ei; nu cumva lucrul acesta ar fi de mai puțin preţ, decât cei treizeci de lei?”.
„Ce voiești să zici cu aceasta, părinte? A întrebat omul.
„Vreau să zic, fiul meu, că, pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu pierzi ceea ce e de un preț cu mult mai mare: pierzi pe un frate al tău care a fost prietenul tău, tovarășul tău în copilăria ta, care a fost purtat în brațe și strâns la piept de aceeași mamă și care a fost nutrit cu același lapte ca și tine. Vreau să zic, că pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu îți pierzi bucuria și liniștea sufletului tău”.
„Este adevărat, părinte, dar ce pot face eu?”
„Voi vorbi eu cu fratele tău, a zis preotul, și cred că se va găsi vreun mijloc pentru împăcarea voastră”.
În adevăr bunul preot se duse la fratele lui și-i ținu și lui aproape aceeați vorbire. Iar când îl văzu mișcat, zguduit și zdrobit prin cuvintele sale, îi vorbi de mama lui bătrâna și de tatăl lui, care nu mai erau în viață.
„Vrei dumneata să amărăști la bătrânețe sufletul mamei dumitale? Ce ar zice tatăl dumitale, dacă s-ar putea întoarce în viață și dacă ar vedea certurile copiilor săi? Ura și vrajba dintre frați este durerea părinților”.
Ochii țăranului se umplură de lacrimi. El alergă și îmbrățișă pe fratele său, și amândoi uitându-și vrăjmășia și întristarea lor, se rugară de bunul preot să le hotărască dânsul pricina lor, cum va afla mai bine cu cale, ceea ce și sfinția sa o făcu fără nicio greutate.
Astfel un cuvânt înțelept introduse pacea și fericirea în două inimi frățești învrăjbite.

Copilul și profesorul ateu.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

    Un profesor faimos, care a fost ateu, a ținut o predică într-un amfiteatru care a promovat ultima sa carte în care a negat existența lui Dumnezeu. Profesorul a vorbit ore întregi și, în cele din urmă, a întrebat dacă vreunul dintre spectatori vrea să întrebe ceva. Dar toată lumea a tăcut, temându-se de elocventa profesorului și nimeni nu a îndrăznit să-l refuze sau să-l întrebe. Și tocmai când profesorul a crezut că a prezentat cu succes și și-a aparat teza un copil care a mâncat un măr care a mâncat un măr care s-a dus la
 - D-le profesor, am o întrebare - a spus copilul.
- Poftim, tinere domn - a spus profesorul cu un zâmbet.
- Ştii ce gust are mărul ăsta pe care-l mănânc eu?
- copilul a întrebat și a mușcat din măr.
- Chiar nu știu, trebuie să-l încerc să știu - i-a răspuns profesorul. - atunci, profesore, dacă nu știi ce gust are un măr pe care nu l-ai gustat, de unde știi ce fel de Dumnezeu n-ai gustat niciodată? - a întrebat copilul, iar profesorul a plecat de la sala de sport.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Aminteste-ti ca Dumnezeu stie de ce ai nevoie chiar înainte de a-i cere acel lucru. Cînd te rogi si îi ceri lui Dumnezeu ajutorul, tu nu faci altceva decît sa te asezi în pozitia în care Dumnezeu poate sa-ti daruiasca tot ceea ce ti-a promis. De aceea, cînd te rogi si astepti cu ardoare ca Dumnezeu sa-ti dea ceea ce I-ai cerut, ar trebui sa dovedesti si acea confidenta care sa arate ca esti sigur ca vei primi ceea ce Dumnezeu doreste sa-ti dea.

În aceasta zi as dori sa te îndemn sa-ti maresti masura asteptarilor cu privire la lucrurile pe care le doresti de la Dumnezeu. Începe-ti fiecare zi cu un timp de lauda si închinare, vreme în care sa lasi în grija lui Dumnezeu toate îngrijorarile tale. Încrede-te apoi în El pentru lucrurile mari pe care El le poate face în 
        viata ta si vei vedea prin raspunsul pe care îl vei primi ca nevoile îti vor fi împlinite si ca vei ajunge o binecuvîntare.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU PENTRU ÎMPLINIREA NEVOILOR TALE SI
VEI FI UIMIT/A DE CEEA CE EL POATE SA FACA PENTRU TINE!

FIICA PREOTULUI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Intr-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multă durere.

Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii în ascuns.

Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, era aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

- Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem?

Preotul încerca cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențat de cuvintele preotului.

Într-o noapte preotul o vede pe fiica sa în vis. Era plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:

- Tată, îți mulțumesc pentru toate. Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu. Te rog, spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc pentru peștele pe care mi l-a trimis.

Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, visul s-a stins. Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește pentru pe care i l-a trimis, căpitanul a sărit în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a ieșit credința ascunsă a inimii sale:

- Dumnezeul meu!, a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul.

Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce atâta tulburare? De ce atâta nedumerire? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:

- Da, este adevărat! Sufletele trăiesc și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era ca un înger. În acea clipă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Însă în acea clipă m-a enervat prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o nimănui și după o vreme am și uitat-o. Însă suflețelul ei nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri.

Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…

- Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne!, a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa.

O vorbă proastă...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un sătean călătorea într-o zi spre târg; trecând printr-un sat, iată că i se rupse o roată de la căruţă şi începu şi ploaia. Un copil din sat îl întrebă:

- Unde te duci nene?

Cum omul era necăjit şi prea puţin credincios, îi răspunse:
- Mă duc la dracu!
Copilul, înţelept, nu zise nimic şi se duse la treburile sale.
Omul, după ce îşi drese căruţa, plecă spre târg şi-şi vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum şi iată că în dreptul unei păduri îi ieşi un hoţ în cale. Săteanul întrebă:
- Cine eşti?
Hoţul răspunse:
- Sunt dracu!
Şi cu arma întinsă îi luă toţi banii din buzunar şi dispăru în noapte.

Dând bice cailor, săteanul îşi aduse aminte de vorba ce o spusese şi acum se mustra zicându-şi: “Iată am zis că mă duc la dracu şi la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!

Şi din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-şi în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viaţa.

Zgomotul argintilor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un tata batran, care agonisise in viata destul de multa avere, ce s-a gandit !? S-o imparta copiilor sai cat mai traieste, contand bineinteles pe dragostea lor de fii, ca vor avea grija de el pana la moarte. Acestia i-au promis. Dupa ce s-au vazut insa in stapanirea tuturor bunurilor, l-au luat pe batran, l-au inchis in cea mai intunecata, in cea mai proasta, in cea mai mirositoare camera, dandu-i din cand in cand doar cate un blid de mancare.
Ce s-a gandit atunci batranelul?! Si-a confectionat o lada, pe care a bagat-o sub pat. S-a dus la un vechi prieten caruia i-a spus cu durere cum il trateaza copiii dupa ce le-a dat totul, si l-a rugat:
- Imprumuta-mi un sac cu monede de argint si maine ti-l aduc inapoi.
Acela i-a imprumutat banii. Batranul a venit acasa si a inceput sa-si numere argintii cu mare zgomot, asa incat fiii, aflati in aceeasi casa, sa auda. Au privit prin gaura cheii si au vazut ca batranul are foarte multi bani. L-au vazut si cum i-a pus in lada respectiva, cum a incuiat-o si cum a pus-o sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Si-au adus aminte ca batranul era tatal lor si au inceput sa se poarte cu el cu cea mai mare grija. Acum, in afara de ceea ce primisera, mai sperau sa primeasca si banii de argint si pentru aceasta trebuiau sa intre in gratiile batranului.
De fapt, batranul a doua zi a dus banii inapoi prietenului sau. Peste cateva luni s-a imprumutat din nou pentru o zi, si iar a facut zgomot cu ei. Copiii au devenit si mai atenti cu el. Intr-o zi batranul tata a murit, dupa ce s-a bucurat de toata atentia copiilor in ultimii ani ai vietii.
S-au hotarat sa amane deschiderea lazii cu comoara pana dupa inmormantare, cand vor ramane singuri si vor fi toti de fata. L-au ingropat cu bucurie dupa care, venind acasa, au cautat cheile, le-au gasit si au descuiat lada. In lada n-au gasit, insa, decat un baston de care era legata o hartie pe care scria:
- Cu un baston ca acesta sa fie batut parintele care isi va da averea fiilor inainte de vreme !

Ucenicul şi înţeleptul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste!

Un copil care nu se teme de tatăl său

Într-o zi, un trufaş zicea unui credincios:
- "Ce, sunt copil să mă tem de Dumnezeu?"

Credinciosul îi răspunse:

- "Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei."
A trecut o bucată de vreme şi iată pe trufaş venind la cel credincios.

Îi zise:

- "M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până oi muri. Şi acuma m-a luat cu ciomagul şi m-a alungat.?

Cel credincios i-a răspuns:

- "Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul d-tale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu şi auzindu-te ba, azi, ba mâine, şi-a zis şi el: "Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aş teme eu de tata?!" 

Şi de aceea, te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e feciorul, ci numai d-ta.
Trufaşul a pus nasul în pământ şi n-a mai zis nimic.

Şi ursul şi şarpele postesc

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... de duhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

Puterea Sfintei Cruci

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară
sfat unui bătrân călugăr:
- Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum
trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte

care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-1 mirat, i-a spus:

- Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat- o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.
"Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului
meu."(Acatistul Sfintei Cruci)

Pildă..

O femeie se duce la doctor, batuta rau. Doctorul "Ce sa intâmplat?" Ea: "Doctore, de fiecare data cand barbatu-meu vine beat, ma bate de ma usuca" D.: "Am o cura foarte buna ptr.asta . Cand vine barbatul acasa, sa ai pregatit un pahar mare cu ceai de menta. Cum apare, tu, incepi sa sorbi incetisor din pahar…pana-l vezi ca s-a dus la culcare!." Doua saptamani mai tarziu, vine ia femeia la doctor, f. fericita. "Doctore, ai avut o idee minunata.
De fiecare data cand vine barbatu-meu acasa beat, eu sorb indelung ceai de menta., Iar el nici nu se atinge de mine. Cum influenteaza ceaiul de menta chestia asta?" D.: "Ceaiul de menta n-are nici o treaba... Doar… iti tine gura-nchisa." Putem face si noi la fel…cand avem conflicte cu altii! Putem chiar inlocui cu apa.. 

Daca aveti pe langa voi , mai ales in familie , oameni viciosi cu diferite patimi care va necajesc ,va recomand sa cititi sfaturile din blogul asta :

Bunul cel mai de preţ

        Fiul unui rege se îndrăgostise de o fată săracă dar foarte frumoasă din regatul său. Era fiica unui brutar. Cei doi s-au căsătorit şi timp de câţiva ani cei doi soţi trăiră în pace şi fericire. Dar, la moartea tatălui său, prinţul urcă pe tron.
Dregătorii şi sfetnicii săi se înghesuiră să-l facă a pricepe că, pentru binele regatului, trebuia să-şi repudieze soţia iubită. Era nevoie pentru împăraţie să rupă căsătoria şi în locul soaţei sărace să ia pe fiica regelui vecin, un om puternic, cu armată numeroasă. Această căsătorie avea să asigure pacea şi prosperitatea ţării. Alungaţi-o, stăpâne, până la urmă nu este decât fiica unui brutar, îl sfătui prim-ministrul său. Siguranţa tronului şi a supuşilor domniei voastre trebuie să fie pe primul loc, îi aminti ministrul de război.
Cum dregătorii insistau întruna, până la urmă tânărul rege cedă. Trebuie să te repudiez, îi spuse el soţiei. Mâine te vei întoarce la tatăl tău. Dar vei putea lua cu tine ceea ce ai mai de preţ.
În seara aceea cei doi mâncară împreună pentru ultima dată. Nimeni nu a scos nici un cuvânt. Femeia părea împăcată cu soarta şi-i turna întruna vin în pocalul regelui. Când s-a terminat cina, regele a căzut într-un somn profund. Femeia l-a înfăşurat într-o cuvertură şi cu ajutorul slugilor sale l-a dus în casa tatălui ei.
În zorii zilei următoare, regele se deşteptă în casa brutarului. Cum am ajuns aici? întrebă el cu uimire. Soţia îi răspunse surâzând: „Mi-ai spus că pot lua cu mine ceea ce am mai de preţ. Iată, ceea ce am mai scump pe lume eşti tu.“
Oare noi ce am lua cu noi dacă am pleca acum, din lumea aceasta?

CUMPĂTAREA

Două urechi şi numai o gură

Un înţelept fu întrebat odată:
- "De ce i s-au dat omului două urechi şi numai o gură??
El răspunse:
- "Ca să audă mai mult decât să vorbească".

Cei doi muncitori

Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credinţă, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei.

Stăpânul ogorului stătea cu ei şi-i priveghea.

De la o vreme, stăpânul plecă.

Muncitorul necredincios grăi celuilalt:

- "Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul".

Credinciosul îi răspunse atunci:

- "Al meu e încă aici?, şi duse mâna spre cer.

A doua șansă

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. 
Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
- Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!
- Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
- Ce faceţi ?! Strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi ?! Ţipa omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
- Nu se poate! I-a răspuns îngerul.
- Cum aşa? Doar n-am nicio vină, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt. În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoana.
Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!"

La poarta ingerilor

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
- Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo.
Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
- A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?
- Nu, in nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?
- E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
- Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.
- Uite acolo, in cocioaba aceea!
- Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ? 

- Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ...
In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat ce ceea ce daruim".

"Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te."

Nevoia de Dumnezeu

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: "Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu". Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: "Pentru că simţeam nevoia să respir"

. Profesorul i-a răspuns: "Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu".