Pastorul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                  

Am un fost coleg, preot. Fiu de preot. Când era student la teologie, auzise că într-un sat alăturat de-al lui, la o casă de adunare evanghelistă, trebuia să vină un mare predicator din Ardeal. Era vânzoleală mare, oamenii din câteva sate trebuiau să se adune să asculte predica acelui pastor neo-protestant.
Tatăl lui avea multe probleme cu eterodocșii (ca să nu le spun sectari, că se supără). Mulți ortodocși din satul lui fuseseră amăgiți cu frigidere, aragazuri second-hand să treacă la adunătura aia. Câteva zeci.

Colegul meu s-a îmbrăcat la costum, cravată, și s-a prezentat la casa de adunare din satul vecin cu o oră înainte de venirea pastorului. Știa de la un băiat bețiv, prieten, care mergea pe acolo, că oamenii nu îl cunoșteau pe mărețul pastor.

A intrat oficial, a zâmbit tuturor. A zis: Slavă lui Isus. Toți oamenii - erau vreo sută - au răspuns respectuos. Erau ortodocși săraci, cu bun simț, atrași de niscaiva firfirei din străinătate.

Teologul a început să vorbească: fraților, cine L-a iubit cel mai mult pe Iisus? Mama Lui scumpă. Și El a iubit-o pe ea. Trebuie să o cinstim, să o iubim dacă Îl iubim pe El. Câțiva au murmurat: Da pastorul trecut zicea că nu.

Apoi și-a făcut o Cruce mare. Fraților, cum scăpăm de draci, dacă nu făcând Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu pe trupul nostru? Toți și-au făcut Cruce. Să mergem la mormintele strămoșilor noștri să le facem rugăciune. Să ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților Lui care ne ajută, se roagă pentru noi. Iisus a lăsat puterea Sa preoților de 2000 de ani. Iisus a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Dumnezeu în noi.

Oamenii făceau ochii mari. Babele începuseră să plângă. Da, părinte. După o oră de misiune Ortodoxă pură, teologul a zis: și acum, toți, mergem la Biserica din deal. Acolo sunt osemintele părinților noștri.
Stă mama în pământ acolo plângând, și nu plangi pentru ea, nu aprinzi o lumină pe mormânt?
Toți s-au urnit și au plecat la Biserică.

Teologul s-a urcat în mașină și a plecat.

După vreo oră a sosit spilcuit, ascuțit, și pastorul sectar. Nu mai era nimeni la casa de adunare. Toți erau la Biserică, se închinau ca strămoșii lor de 2000 de ani.

Dauna a fost ireversibilă. Zeci de familii au încetat să se mai adune acolo să asculte orgă, să zbiere Isus și să se îndoape cu prăjituri. S-au dus și s-au miruns înapoi la Biserica Ortodoxă. Numa vreo zece familii mai radicale, sectare, pline de ură pe ortodocși, au rămas.

Iată cum niște mielușei luați cu japca de secte, au fost mânate înapoi în Staulul de 2000 de ani al lui Hristos, Biserica cea adevărată, Singura.

Slavă lui Dumnezeu!!!

Pr. lect. univ. Dr. Ioan Istrati - Constanța

Titanicul nu a fost invincibil...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă: „În ziua aceea când s-a înserat a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pronit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. (Marcu 4: 35-38).`

Ucenicii puneau o întrebare stupidă lui Hristos. El venise în lume ca ei să nu piară, iar acum ucenicii îl întrebau: „Nu-ţi pasă?" Nu a trăit niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim! El, cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a păcatului, şi a devenit om, ca un al doilea Adam, ca să biruie acolo unde primul Adam a căzut! El a trăit o viaţă desăvârşită şi prin credinţa în El, noi avem viaţă! El a gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei morţi în Hristos pot învia! „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi (2 Corinteni 5:14). Nu-ţi pasă că pierim? au întrebat ucenicii. Dar lui Iisus îi pasă. Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.

Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas invincibil, dar singura navă invincibilă este aceea în care se află Iisus Hristos, adică Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu există pericol atunci când El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic. Dar pe Marea Tiberiadei, în bărcuţa cea mică, în care se afla Iisus, toţi pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea Creatorului lor. Dacă ne punem nădejdea în Hristos, nu avem de ce să ne temem!

„Şi le-a zis lor: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este, oare, Acesta, că şi vântul şi marea i se supun? (Marcu 4:40- 41).

În faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. În faţa noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar barca vieţii noastre va sosi în siguranţă la liman dacă Iisus Hristos este la cârma sufletelor noastre.

Sunt două cazuri în Biblie când Iisus se afla în barcă şi a început furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar atunci când El a intrat în barcă, marea s-a liniştit imediat.

Ucenicii s-au luptat cu toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin propriile noastre eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra furtunii, cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Iisus îl poate salva pe acela care vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin credinţă.

Singura cale de a supravieţui în faţa furtunii vieţii este să avem pe Iisus Hristos în inima noastră! El ne va conduce în siguranţă în Împărăţia Cerurilor!

"POVESTEA “IDIOTULUI”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Cica, intr-un bar dintr-un sat, zilnic, un grup de oameni se distrau pe seama unui sarman pe care il poreclisera "idiotul satului".

 
Era un biet nefeticit, care traia din ce primea cand facea mici servicii si din ce i se oferea de pomana.
In fiecare zi, grupul satenilor din bar intindeau pe o masa diferite bancnote: de 20, de 50, de 100, de 500 si de 1000 de pesos si il chemau sa isi aleaga una.
Intotdeauna el o alegea pe cea albastra, de 20 de pesos - era culoarea lui favorita, zicea.
Si acela era motiv de batjocura si ras in hohote, pentru toti cei prezenti.
Intr-o zi, un domn care urmarea cum se distrau oamenii aceia pe seama bietului inocent, il cheama deoparte si il intreaba cum de inca nu si-a dat seama ca bancnota pe care o alege de fiecare data are cea mai mica valoare.

 
Iar acesta ii raspunde:

 
“- Stiu, sigur ca stiu, nu sunt atat de idiot.

 
Stiu ca bancnota pe care o aleg valoreaza doar 20 de pesos, dar in ziua in care aleg alta bancnota jocul se termina si nu voi mai putea castiga 20 de pesos zilnic, de la aceștia.”
Povestioara aceasta se poate incheia aici, ca o simpla gluma, dar ar fi cazul sa tragem niste invataminte:

 
Primul: Cine pare idiot, nu este intotdeauna.

Al doilea: Cine erau adevaratii idioti din poveste?
Al treilea: O ambitie disproportionata, poate ajunge sa iti taie sursa de venit.
Al patrulea - si cel mai interesant:
Putem sa fim bine, chiar si atunci cand altii nu au o parere buna despre noi.
De aceea, nu ceea ce gandesc altii despre noi conteaza, ci doar ce gandim noi despre noi.
MORALA:
In fata idiotilor care se cred inteligenti, orice persoana inteligenta poate parea idioata.

Brutarul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar, intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran si le aseza pe cantar. Cand colo, ce sa vezi ?! In loc de 1 kg, cat trebuia sa aiba o bucata, fiecare cantarea doar 800 de grame. Suparat foc, omul s-a dus degraba la judecatorie, spunand ca taranul insala lumea si cerand, bineinteles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a amenintat:
- Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cantar, te bag imediat la inchisoare.
- Sa-mi fie iertat - zise taranul - dar sunt nevinovat.

- Cum indraznesti sa minti ? - sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca!
- Asa este, omule ? - spuse atunci judecatorul. Este untul acesta al tau ?

- Al meu este, insa, vedeti dumneavoasta, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumparat un cantar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cantarului, iar pe celalalt pun o paine de-a brutarului, care - zice el - are 1 kg. Acum, daca painea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am ?
Auzind una ca asta, judecatorul a cantarit imediat o paine si, intr-adevar, aceasta nu avea decat 800 de g. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi facut exact ca el.

Cel ce vrea sa insele, singur se insala. Chiar daca nu vede nici un om greseala sa, Dumnezeu ii vede pacatul; iar atunci cand il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atat mai mare.
"Cu nimic nu-L manii pe Dumnezeu atat de mult ca atunci cand nedreptatesti pe cineva."

VULPEA LA JUDECATĂ (Fabulă)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

– Onorata mea instanță, lumea asta-i rea de gură,
Mă vorbește pe la spate, mă urăște și mă-njură!
Dar eu sunt nevinovată, jur pe soare și pe lună,
El, cocoșul din poiată, a pierit de moarte bună!

Judecați și după pene, nu mai credeți gogonețe,
Acea pasăre, se vede, a murit de bătrânețe!
Nu-nțeleg de ce se-ntâmplă astă mare nedreptate
Și-acum plâng în băsmăluță... oare pentru ce păcate?

Și-apoi vreți acum să credeți ce v-au spus niște găini?
Asta-i pură calomnie, vai de mine, ce păgâni...
– Totu-i clar, zise măgarul, ce era judecător,
Dar mai sunt și alte plângeri, de la iepuri și cocori!

Zice iepurele, iată, că l-ai prins și l-ai mușcat
De-un picior și-acum, sărmanul, umblă șchiop și mutilat...
– Aoleu, nenorocire! Minte el, pentru că-i laș –
Nu l-am întâlnit vreodată, pe-acest june iepuraș!

Și-apoi, buna mea instanță, eu vă jur, de n-ați știut,
Mi-a căzut de-un an un dinte și nu pot mușca demult!
– Tocmai asta-i și dovada, zice cel judecător,
Ți-a rămas colțul acela în beteagul lui picior!

– Sper că asta e o glumă, zise vulpea. Ce tupeu!
Unde scrie că acela ar fi dințișorul meu?
Zău că inima mă doare, pentru bietul iepuraș,
Nu mănânc, vedeți, eu carne, mă hrănesc cu... fluturași!

– Zău așa? Măgaru-i zise, iată martor un cocor,
Și-ncă doi țistari simțit-au colții tăi de carnivor...
Și au mai venit ca martori puii cei de potârniche –
I-ai lăsat orfani de mamă, într-un lan de măzăriche...

– Care martori, lume dragă? Of, of, of, că lăcrimez!
Eu, cu inima bolnavă, cum să rabd? Aveți dovezi?
Pentru că am fost cinstită și pe toți i-am ajutat,
Am rămas și fată mare și nici nu m-am măritat...

Și acuma, uite frate, cum v-ați adunat aici,
Reputația mea bună mi-o călcați ca pe opinci!
Onorata mea instanță, spuneți sincer, cum vă pare,
Eu, atât de educată, seamăn cu o infractoare?

Dimpotrivă, chiar acuma, jur pe vârful meu de coadă,
Că toți martorii aceștea sunt și falși... și de fațadă.
Chiar dacă-aș lihni de foame, eu pe nimeni n-aș răni,
Le-aș da zile de la mine la cocoși, țistari, găini!

Inima mi-e doar iubire, fără interes de bani,
Și acum mă frige tare când îi văd pe-acești orfani
Puișori de potârniche, așa mici, așa zglobii...
Mă ofer să-i cresc ca mamă, dacă tot nu am copii...

Onorata mea instanță, eu din suflet vă implor
Să nu vă gândiți la mine, ci la viitorul lor!
Unde bieții se vor duce, cine oare să-i hrănească,
Dacă nu le-oi fi eu mamă, cine-atuncea o să-i crească?

Ascultă atent măgarul a vulpiței pledoarie,
Și citi apoi verdictul, clar notat pe o hârtie:
– După multă cercetare, n-am găsit dovezi de faptă,
Hotărârea judecății: vulpea e... nevinovată!

Și ieși pe ușă vulpea de la judecătorie
Cu doi pui de potârniche subsuori și cu mândrie.
Le știa prea bine soarta și-o durea de ei în cot,
Cum ajunse după poartă, se lingea deja pe bot.

Morala

Într-o lume vicioasă, nedreptatea e oriunde,
Căci justiția ignoră adevărul și-l ascunde.
Și ajunge infractorul declarat nevinovat,
Când decizii ia măgarul ce se crede învățat.

Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța
Din volumul „Fabule”, 2021

DOUĂ MERE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi două mere care sunt la fel de frumoase şi plăcute la înfăţişare, însă în miezul lor nu se aseamănă, căci unul dintre ele este putrezit şi rău mirositor, iar celălalt este şi pe dinăuntru întocmai ca şi pe dinafară. Înţelege de aici că tot asemenea sunt şi faptele omeneşti. Isprăvile multora par deopotrivă vrednice de preţuire, însă în sinea lor se osebesc, de vreme ce nu sunt izvodite din inimi de acelaşi fel. De pildă, cineva dă milostenie din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, pe când altcineva o face din iubire de sine şi din trufie, vânând slava deşartă: cel din urmă este mândru şi orgolios, iar cel ce iubeşte pe Domnul şi pe aproapele său este cu adevărat milostiv. Un om îi cere iertare celui pe care l-a supărat, părându-i rău că l-a mâhnit pe aproapele său; şi altul asemenea se roagă să fie iertat de cel pe care l-a nedreptăţit, însă o face doar pentru ca acela să nu-l cheme la judecată, pricinuindu-i astfel vreo năpastă. Unul ca acesta suferă de iubire de sine, iar cel care se căieşte pentru mâhnirea aproapelui are dragoste adevărată. Întâmplarea şi cugetarea aceasta te învaţă că de vrei să fii bineplăcut lui Dumnezeu, atunci faptele tale, care părelnic sunt vrednice de laudă, trebuie să fie bune şi înlăuntru, în inimă, şi orice lucrare care poartă chipul bunătăţii se cuvine să vină dintr-o inimă binevoitoare

Oaia si leul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." 

Cu mult timp în urmă, în regnul animal, o oaie a văzut un leu plângând închis într-o cușcă…Leul, văzând oaia a implorat-o să-l ajute să iasă din cușcă, făgăduindu-i că nu o va mânca, dar oaia, temătoare, l-a refuzat. După multe rugăminți și cu multă convingere, oaia s-a decis să deschidă cușca în care leul era privat de libertate.
Cum a ieșit din cușcă, fiindu-i foarte foame, căci era închis de zile bune fără mâncare, leul nostru, a apucat repede oaia ca să o mănânce, dar oaia i-a amintit de promisiunea făcută.
Cum se certau ei cu zarvă multă, au stârnit curiozitatea altor animale care, încercau să afle ce s-a întâmplat…
Leul și oaia și-au spus fiecare partea din poveste, dar de frica leului și pentru a-i câștiga “prietenia”, toate animalele au trecut de partea leului, cu excepția unei țestoase care pretindea că nu a înțeles întregul scenariu…
Țestoasa, șmecherită, i-a cerut leului să-i arate cu exacticitate unde era înainte ca oaia să-l salveze.
L-a întrebat din nou:
,, Ia spune leule, erai înăuntru sau afară când a venit oaia?". Leul a răspuns sec că era înăuntru. Țestoasa i-a zis din nou: “ia poftim tu leule dragă înapoi în cușcă să facem reconstituirea”…
Leul, fără să stea pe gânduri, a intrat din nou în cușcă, iar țestoasa imediat, haț!, l-a închis din nou în cușcă…
Uimite, celelalte animale au întrebat-o pe țestoasă „de ce ai făcut asta?!?”, iar aceasta a răspuns: „dacă îi dădeam voie să mănânce azi oaia, mâine, când îi va fi din nou foame, nu avem de unde ști care e următoarea victimă dintre noi!”…
Morala … nu susține răul astăzi, doar pe motivul că nu te afectează direct, deoarece mâine ar putea fi rândul tău…

Teodor Ciurariu.

„FIULE, NU ȚI-AI MĂRTURISIT TOATE PĂCATELE, DE ACEEA UȘA NU SE DESCHIDE.”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                  

O călugăriță a ajuns în Kifissia și a luat un taxi pentru a ajunge la mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Panteleimon din Pendeli. Taximetristul auzise multe despre starețul Simon [ieromonahul Simon Arvanitis] și a întrebat-o pe călugăriță de ce se duce într-o asemenea pustie.
Ea a răspuns că dorește să se spovedească bătrânului.
Auzind aceasta, taximetristul a fost destul de surprins :
- Ce păcate ai matale, doar ești călugăriță ?
Ea a răspuns că fiecare persoană are păcate.
Nu departe de mănăstire s-a terminat drumul asfaltat și au mers pe un drum de pământ stricat.
Călugărița a spus că va continua pe jos, dar taximetristul a obiectat :
- Nu, mătușâ, te voi duce chiar la poarta mănăstirii.
Ajunși la mănăstire, au coborât din mașină. Călugărița l-a invitat pe taximetrist în bucătărie și i-a făcut o cafea.
După mărturisire, ea s-a întors în bucătărie și i-a spus șoferului :
- Dorești să mergi să-l vezi pe stareț, odată ce ești aici ? Te vei mărturisi și vei primi binecuvântarea starețului ?
Taximetristul a fost de acord. S-a dus la chilia bătrânului, a cerut binecuvântare și i-a dezvăluit unele dintre păcatele sale.
Bătrânul a tăcut.
Taximetristul s-a ridicat, s-a îndreptat spre uşă, a apăsat mânerul, dar uşa nu se deschidea.
- Părinte Simon, ce să fac ? „Nu pot deschide ușa”, se întoarse șoferul de taxi către bătrân.
El a răspuns cu un zâmbet amabil :
- Fiule, nu ți-ai mărturisit toate păcatele, de aceea ușa nu se deschide.
Taximetristul a roșit profund și a fost jenat. Lacrimile îi curgeau din ochi.
S-a întors la stareț și i-a descoperit cu sinceritate toate păcatele sale. Văzând că de data aceasta spovedania a avut loc complet, fără ascundere, bătrânul a rostit o rugăciune de dezlegare asupra lui.
Când taximetristul s-a apropiat de ușa, înainte de a avea timp să apuce mânerul, aceasta s-a deschis singură în fața lui.
Când s-a întors în bucătărie, călugărița l-a întrebat :
- Cum a fost întâlnirea cu starețul ?
- Ce să-ți spun, măicuță ? Ai avut dreptate, e un sfânt”, și i-a povestit tot ce s-a întâmplat în chilia starețului.
Și a adăugat:
- Mulțumesc foarte mult că m-ai sfătuit să mă spovedesc, pentru că acum sufletul meu este liniştit, iar eu mă simt ca un alt om. Când am sosit aici, parcă aveam o sarcină grea pe spate, dar acum simt că am aripi : sunt gata să zbor de bucurie.

 
Extras din cartea călugărului Zosima „Ieromonahul Simon Arvanitis (1901-1988)

Marie..., du-te acasă, că mirele te aşteaptă-n poartă.[15]

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                       

Odată cineva s-a aşezat în locul meu lângă părintele, m-am întristat foarte mult. Aproape că-mi venea să plâng. M-am aşezat la uşă şi-l priveam pe părintele în faţă. Săracu...., se uita la mine şi spunea că el ne iubeşte pe toţi şi cum să facă ca toţi să stăm lângă dânsul? Aşa m-am ruşinat! Apoi, a început să ne povestească o întâmplare din viaţa dânsului: „A venit la mine o fată din Suceava pe care o chema Maria şi era fată de la sat, îmbrăcată mai ţărăneşte şi avea o poşetă pe umăr şi-mi zice:
-Părinte, am venit la matale să-mi faci o rugăciune să mă mărit. Eu am întrebat-o:

 
-Marie, dar tu crezi că dacă-ţi fac eu rugăciune te măriţi? 

Imi răspunde:

 
-Cred părinte, (părintele povestea cu accentul lui dulce de moldovean)
-Bine Marie! Stai în genunchi. A stat în genunchi şi i-am citit o rugăciune. S-a ridicat Maria şi-a luat poşeta şi a rupt-o la fugă către casă. Dar de la fântâna turcului (situată pe stânga între poartă şi mănăstirea Cernica), Maria s-a întors înapoi ca să mă mai întrebe:

-Părinte, mă mărit?

-Bine Maria, atâta ţi-a fost credinţa până la fântâna turcului?

-Ba cred, părinte!

-Du-te acasă că mirele te aşteaptă-n poartă. A fugit Maria, de rupea picioarele. Toţi am râs. Şi aşa a fost şi să vă spun de ce a fost aşa. Fata era orfană de tată, avea numai mamă, nu avea fraţi. Şi cum venise băiatul şi a întrebat de fată, mama l-a ţinut la poartă. Nu-l putea primi în casă din cauza bârfelor vecinelor. Avea vecine bune de gură şi bârfitoare. Şi aşa a ajuns Maria de l-a găsit pe băiat la poartă, a stat de vorbă şi s-a căsătorit. Părintele ne spunea că a văzut-o şi mireasă.
_______________________________
15.- "Despre Parintele Ilarion Argatu:marturii,fapte,minuni"
2011,pag.31

Despre regele care voia să-l vadă pe Dumnezeu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un rege care voia să-l vadă pe Dumnezeu îi ameninţă cu pedepse îngrozitoare pe toţi înţelepţii şi preoţii din regat dacă nu vor reuşi să i-l arate pe Dumnezeu. 

Când toţi erau deja disperaţi, veni un păstor care-l conduse pe rege pe o colină, îi arătă soarele şi-i spuse: "Priveşte la el!". Imediat regele îşi îndepărtă privirea de la soare şi strigă: "Vrei să orbesc!?". 

Păstorul îi spuse: "Însă, maiestate, soarele nu este decât o rază plăpândă a măreţiei lui Dumnezeu.

 Cum vrei tu să poţi rezista înaintea lui Dumnezeu însuşi?

CUVINTE DUHOVNICEȘTI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Povestea călugărului bețiv din Muntele Athos sau despre diferența dintre aparență și esență

CUVINTE DUHOVNICEȘTI

Trăia, odată, în Muntele Athos, un călugăr care locuia în Karyes. El bea și se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.

În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a ușurat pe o parte dintre credincioși, ei mergând și spunându-i încântați părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat, în cele din urmă, această problemă uriașă.

Părintele Paisie le-a răspuns că el știa despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiți, iar unii au protestat și au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înțeles.

Starețul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci. Deci, ca să nu-l ia turcii de la părinții lui, ei îl luau cu ei la seceriș și, astfel, pentru a nu plânge, au pus raki, o băutură alcoolică, în laptele lui, pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut și a ajuns un alcoolic. Acolo, el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost și el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii și rugăciuni în fiecare noapte și s-o implore pe Fecioara să-l ajute să reducă câte un pahar de băutură. După un an a reușit, cu pocăință și luptă să ajungă de la 20 de pahare de băutură, la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor și a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbăta. Lumea a văzut, de-a lungul timpului, doar un călugăr alcoolic, care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa”.

Așadar, fără să cunoaștem ce încearcă fiecare să facă și ceea ce vrea să facă, ce drept avem noi să judecăm efortul său?

Sursa: Patericul athonit

ȚAPUL ȘI MĂGARUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

Era odată un măgar cuminte
Și liniștit, și tare cumpătat,
Și receptiv la orice rugăminte,
Și primul săritor la ajutat.

Iar tot acolo, în vecinătate
Un țap obraznic viața și-o trăia –
Fără de griji, în plină libertate,
Care știa din plin a profita.

Ei se-ntâlneau ades pe șesul mare
Cuminți vecini – cu iarbă se hrăneau:
Măgarul și cu țapul pe-o cărare
Mergeau la adăpat, ori se plimbau.

Dar iată că-ntr-o zi, după o ploaie,
Când șesul era apă și nămol,
Se plânse țapul: – Un picior mă doare
Și nu mai pot ajunge la ocol!

Tot șchiopătând, rugă atunci măgarul
Cu ochi-n lacrimi și cu tulburare:
– Măi frate, simt pe pielea mea calvarul,
Mă du, te rog, acasă în spinare!

Se pare că de piatra din cărare
Copita mi-am strivit până la os
Și-abia de mă pot ține pe picioare,
Nu mă lăsa la greu, te rog frumos!

Măgarul nici nu puse la-ndoială
A țapului cuvinte – îl crezu,
Sărmanul nu știa că-i amăgeală
Și că vecinul lui se prefăcu.

Așa că-l aburcă frumos în spate
Și îl purtă spre casă, întristat
De suferința bunului său frate,
Care ofta întruna, deprimat.

Așa l-a dus măgarul vreo trei zile,
Pân’ la izvor, la șes și înapoi.
Sperând că țapul se va face bine
Cu iarba cea mustoasă din zăvoi.

Dar țapul șmecher, cățărat în spate,
Crăpa de râs, rânjind câte-un oftat,
Privind cum prin noroiul de la sate
Măgarul se îngloadă repetat.

Dar într-o zi, privindu-se-n băltoacă,
Ca în oglindă, ce văzu măgarul?
Un țap fudul cum râde pe la spate
Și îl tot strâmbă, că e prost, sărmanul...

Înțelegând că totul e o farsă,
Iar țapu-i nesimțit și profitor,
Porni măgarul trist cale întoarsă,
Pe-un mal de râu cu val amețitor.

El, fără să cuvânte, intră-n apă
Și-n valuri tot mai mari se cufunda.
– Ne înecăm, strigă de frică țapul,
Măgarule, eu nu pot înota!

Măgarul se făcu că nu-l aude,
Și se-afundă în valuri pân’ la bot:
– Am auzit că apa asta-i o minune
Și poate vindeca aproape tot!

Dar dacă valul ăsta nu m-a ține,
Măcar voi fi cu sufletu-mpăcat
Că pentru un prieten bun ca tine,
Eu m-am jertfit, iar tu te-ai vindecat!

„Îneacă-te, cum vrei, dar fără mine”,
În gând își zise țapul, vrând să sară...
Numai că valurile îi păreau străine,
Iar malurile rău se-ndepărtară...

Văzând că nu mai are vreo ieșire,
Atinse c-un picior un val spumos,
Apoi țipă el, palid de uimire:
– M-am vindecat, acum sunt sănătos!

Abia atunci spre mal porni măgarul
Pe-afurisit din spate aruncând –
Când speriatul țap atinse malul,
Fugi ca aghiuță, scăpărând...

Morala:

Când bunătatea stă în față cu prostia,
Iar cel viclean profită și înșală,
Se va sfârși curând „prietenia”,
Căci relele ieși-vor la iveală.

Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța

Graba diavolească

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Târziu în noapte, într-o chilie pustie, se ruga un tânăr călugăr. Era foarte obosit, istovit de munca grea din timpul zilei, și acum rostea grăbit cuvintele rugăciunii, dorind să termine cât mai repede lunga pravilă. De câteva ori se încurcă, se opri, apoi continuă tot la fel de repede. Nu văzu însă cum, sub fereastră, se ridicase o siluetă. Oaspetele nepoftit era uriaș și stătea aplecat, ascultând fiecare cuvânt, cu un zâmbet satisfăcut pe fața sa.

Când îl auzi pe călugăr greșind cuvintele rugăciunii, își lovi cu umărul ușa și intră înăuntru.
Călugărul rămase fără glas. În fața lui, urât mirositor și diform, stătea… diavolul.
— Ei, ce zici? Ai bolborosit destul? – râse batjocoritor oaspetele.
Tânărul ridică mâinile, se retrase într-un colț și căzu, lipindu-se de perete.
— Ieși, ieși! Pleacă, pleacă! – șoptea el. Mâna îi urcă, iar metaniile îi atârnau fără vlagă.
Diavolul rânji, aruncă o privire batjocoritoare spre metanii și se apropie mai mult:
— Nu, nu plec. Acum ești al meu!
Călugărul dădu din cap în negație.

— Nu! Nu sunt al tău! – repetau înspăimântate buzele lui.

— Cum să nu fii al meu? Ești un flecar! Totul pe grabă, pe fugă, doar să scapi mai repede! Ridică-te, hai să mergem!

Fața tânărului se acoperi de sudoare. Încerca să se stăpânească, dar se sufoca din cauza mirosului respingător pe care îl răspândea diavolul, dorind să întoarcă privirea.
— De ce-ți întorci nasul? – răcni brusc diavolul. – Te-am auzit cum te rogi! – și începu să imite repezit cuvintele călugărului, batjocorindu-l.
Tânărul se înroși de rușine.
— Te recunoști, nu-i așa? – râdea demonul.

Da, călugărul se recunoștea: graba sa, greșelile sale.
Dar, totuși, el era cineva care Îl iubea și Îl respecta pe Dumnezeu, așa că ridică privirea și, simțind un curaj neașteptat, spuse hotărât:

— Nu sunt al tău! Eu sunt creștin!

— Ha-ha-ha! – izbucni în râs diavolul. – Creștin! Sunt mulți ca tine care rătăcesc pe pământ!
Făcu o mișcare, iar peretele chiliei se deschise ca prin minune, iar călugărul văzu toată lumea. Mii de oameni se grăbeau, alergau unii înaintea altora, încurcându-se în propria grabă.
Tensionați, cu fețele obosite, păreau niște jucării mecanice.
— Uite-i, – rânji diavolul batjocoritor, – păpușile omenești. Totul pe grabă, în dorul lelii… Crezi că au timp să reflecteze? Să facă ceva profund și serios?
Călugărul clătină trist din cap: cum să fie timp?

Diavolul continuă:

— Așa trăiește toată lumea: fugind, fugind. Pe grabă mănâncă, pe grabă vorbesc cu prietenii. Știi cum se numește asta? Graba diavolească. Iar diavolească înseamnă că e a mea!
Și cu aceste cuvinte, își întinse mâna, autoritar și amenințător:
— Ridică-te!
Omul tremura. Înțelesese că, dacă nu va face nimic în acea clipă, va cădea pentru totdeauna sub puterea chinuitoare a acelor gheare nemiloase. Dar cum să se salveze, dacă până și rugăciunea, singurul mijloc de ajutor, fusese lipsită de putere în gura lui?
Și, deodată… liniștit, clar și ferm, rosti:

— Tatăl nostru!

Cuvintele sunau limpede, iar demonul se încruntă.

— Sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta! – rostea fiecare cuvânt cu greutate, rar, profund, iar rugăciunea, pe care o spusese de mii de ori fără să se gândească, căpătase brusc o putere nouă.
— Facă-se voia Ta…

Oaspetele începu să se simtă rău, își mișcă neliniștit nasul, neputincios. Iar când călugărul termină rugăciunea și spuse clar și hotărât „Amin!”, diavolul tresări – și dispăru.
Chilia deveni tăcută. Înecat în lacrimi, tânărul se târî spre altar și apucă icoana Maicii Domnului.
— Iartă-mă, iartă-mă! – șopteau buzele lui.

Plânse mult, cerând iertare, apoi deschise pravilă și începu să citească, încet, liniștit și clar.
…Diavolul rătăcea prin pădure, aruncând priviri furioase spre chilia călugărului. Mai înainte întunecată, acum strălucea ca un foc. Era căldura rugăciunii, iar acel foc arzător îl chinuia de la distanță. Furios, scrâșnea din dinți, dar nu mai putea să se apropie.

Teodor Ciurariu

ÎNTR-O IARNĂ ÎNGHEȚATĂ ..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o iarnă înghețată cu troiene şi cu ger
O bătrână-mi bate-n poartă: un colţ de pâine îţi cer!
Eu abia îmi ţin mirarea când văzui că pe-aşa vreme
Sărăcuța bate drumul și de iarnă nu se teme!

Şi fără să stau pe gânduri eu în casă am invitat-o
Am rugat-o să se aşeze și din plin am ospătat-o.
După ce a mâncat bine semnul crucii îşi făcu'
Spuse-n șoaptă o rugăciune și cu capu-n jos...tăcu'.

"Spune-mi maică, o-ntrebai, nu ai casă...n-ai copii?
Şi de ce pe drumuri stai pe-aşa vreme de urgii?"
Zise ridicând privirea ce de lacrimi e umbrită:
"M-a lovit nenorocirea când eram mai fericită!

 
Copii am...dar sunt prin lume prin apus și răsărit...
Nu mai au vești despre mine de când moşul a murit.
Şi de casă...mi-e ruşine... dar îţi spun adevărat
Neavând cum o-ntreţine casa mea....s-a dărâmat!

Mi-a rămas din toată munca un baston şi...bătrâneţea...
Nu mai am nimic de-acuma să îmi aline tristeţea!
Ce eram să fac de foame?! Frigul mai că nu-l mai simt...
Am plecat să cer la lume de mâncare şi-un veşmânt...

Că nu pot să rabd măicuță...mă gândesc, că de Crăciun
Voi găsi milă la unii și mă vor lua din drum!
Eu m-am tot rugat de moarte dar se zice că-i păcat!
Trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum îmi este dat.

Acum plec din nou pe drumul ce îmi ţine loc de casă
Să-ți dea sănătate Domnul că m-ai aşezat la masă!
Şi să ştii că acest bine pe care azi l-ai făcut
Se întoarce-ntr-o zi la tine dar de zece ori mai mult!"

Şi plecă...cu-ai ei prieteni:un baston...şi bătrânețea
Iar în urmă-i iarna cerne și-i acoperă tristeţea...

Autor: Stefania Vasile

Proscomidia

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a relatat-o fericitul părinte Gavriil, care a fost mulţi ani stareţul sfintei mănăstirii Dionisiu, din Muntele Athos).

Acesta era puţin învăţat, dar avea o credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti.

Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de oboseală venele îi pocneau şi-i supurau. De multe ori, din cauza aceasta apăreau pe jos pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei şi a plecat la Domnul, imediat după ce a săvârşit Sfânta Liturghie.

Cum nu era prea învăţat, din neştiinţă, n-a aşezat miridele pe Sfântul Disc după rânduială. Obişnuise să pună părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului iar pe cele ale sfinţilor în stânga Lui.

Odată a vizitat mănăstirea un arhiereu care urma să hirotonească un diacon. La laude, acesta a intrat în Sfântul Altar, s-a îmbrăcat cu veşmintele, apoi a mers la Proscomidie care fusese pregătită şi încheiată, urmând ca arhiereul doar să pomenească.

Acesta a văzut că preotul nu aşezase bine miridele şi i-a zis: „Vino încoace, părinte, să vezi că n-ai aşezat bine miridele! Ai inversat pe Maica Domnului cu cetele sfinţelor. Nu ţi-a zis, nu te-a văzut nimeni când ai făcut Proscomidia?”, „Ba da, Prea Sfinţite, a răspuns bătrânul. În fiecare zi când slujesc (nu era zi în care să nu slujească) mă vede îngerul slujitor, dar nu-mi zice nimic.

Mă iertaţi, că neînvăţat cum sunt, am făcut asemenea greşeală. De acum înainte, voi lua seama”! „Cine ai zis că te slujeşte? N-ai cu tine un frate”? A întrebat epsicopul. „Nu, doar îngerul Domnului”! a zis preotul.

Episcopul a amuţit şi a priceput că are înaintea lui un preot harismatic. La amiază, după masa de prânz, episcopul l-a salutat pe egumen şi pe ceilaţi monahi şi a plecat.

În altă zi, fiind încă întuneric, când bătrânul preot a mers ca deobicei în Sfântul Altar ca să facă Proscomidia, îngerul Domnului a coborât la el. Pe când se închina, îngerul a văzut că preotul aşezase bine miridele. „Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!”, i-a zis. „Da, dar tu ai ştiut de atâţia ani că greşesc şi nu mi-ai spus să mă îndrept”? „Am văzut, dar nu am fost îndreptăţit s-o fac. Eu nu sunt vrednic să-l corectez pe preot, ci am poruncă de la Dumnezeu doar să-l ajut şi să-i slujesc. Singur episcopul o poate face”!

Noi, creştinii de astăzi, bârfim pe preoţi de dimineaţă până în seară, îi osândim, îi judecăm şi le punem în cârcă mii de lucruri. Să luăm aminte, aşadar, cum vom vorbi de acum înainte despre orice preot.》

Părintele Stefanos Anagnostopoulos
Extras din "Explicarea Dumnezeiestii Liturghii", Ed. Bizantina 2005, pag. 27-28.
(Text preluat.)

Preot Laurentiu Irimia

O pildă foarte înțeleaptă de la părintele Vladimir

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Citește până la capăt doar dacă ai timp de Dumnezeu, dacă nu ai, nici măcar nu citești. Asta e important. Citește doar dacă ai timp pentru Dumnezeu.
Într-o zi Satana și Iisus s-au întâlnit. Sa-tana tocmai a venit în rai râzând și râzând, spunând: „Da, domnule! Tocmai am descoperit o lume plină de oameni acolo. Sunt plin de ei, știu că nu vor rezista. Toți sunt abisuri, păcătoși! »
"Ce vei face cu ei? " » - Iisus a întrebat.
„Ah, mă voi distra cu ei”, a răspuns Satana. Îi voi învăța cum să se căsătorească și să divorțeze, cum să se urască și să se abuzeze unii de alții, ca să învețe să bea și să fumeze și bineînțeles că îi voi învăța să inventeze și să facă arme și bombe »
"Ce faci când ești obosit? " » - Iisus l-a întrebat.
"Și îi voi ucide" a spus satana cu o privire plină de ură și mândrie.
"Ce le ceri? " » - Iisus a întrebat.
"Ah, îți plac acei oameni. Sunt răutăcioși, de ce vrei să-i salvezi. Îi iei și te urăsc. Vor plânge în fața ta, te vor înjura, dar te vor ucide. Îi iubești pe acești oameni? »
Câți? » - Iisus a întrebat din nou.
Satana s-a uitat la Isus și i-a răspuns: „Tot sângele, lacrimile și viața ta. "
Iisus a spus: „S-a terminat! "Și eu plătesc acest preț. "
Notă către sine:
Este amuzant cât de ușor este să-l urăști pe Dumnezeu și apoi să te întrebi de ce lumea se duce în iad.
Ciudat cum cineva poate spune "Cred în Dumnezeu" și să-l urmeze pe Satana.
E amuzant să trimiți o mie de e-mail-uri cu glume fără valoare, dar când începi să trimiți mesaje legate de Domnul, gândește-te de două ori înainte de a trimite.
__10 lucruri pe care Dumnezeu nu ți le cere:
1 - Dumnezeu nu te intreaba ce model de masina ai folosit; te intreaba cati oameni ai transportat?
2 - Dumnezeu nu te întreabă câți metri pătrați ai avut; te întreabă câți oameni ai primit în ea?
3 - Dumnezeu nu te intreaba de un brand de imbracaminte in dulap; te intreaba cat ai ajutat sa te imbraci?
4 - Dumnezeu nu te întreabă cât de mare a fost salariul, te întreabă dacă l-ai câștigat cinstit?
5 - Dumnezeu nu te întreabă care a fost titlul tău; te întreabă dacă ți-ai făcut treaba cât ai putut de bine?
6 - Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai; te intreaba cati oameni te considera prieten?
7 - Dumnezeu nu te intreaba in ce cartier ai locuit, te intreaba cum te-ai purtat cu vecinii?
8 - Dumnezeu nu te intreaba de culoarea pielii tale; te intreaba de curatia sufletului tau?
9 - Dumnezeu nu te va întreba de ce ți-a luat atât de mult să cauți mântuirea; Îi va plăcea să te conducă la casa Lui din rai, nu la porțile iadului.
10 - Dumnezeu nu te întreabă câți oameni au distribuit acest mesaj; te întreabă doar dacă ți-e rușine să o faci? Iisus Hristos a spus: „Dacă mă vei lepăda în fața prietenilor tăi, mă voi lepăda de tine în fața tatălui meu. "
Astăzi este ziua în care să te binecuvânteze, să-ți binecuvânteze inima, slujba, viața, casa, familia, proiectele și visele tale, în numele lui Iisus Hristos!!!

METAFORA IUBIRII:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-un sat, într-o zi, un înțelept se afla în fața unui grup de femei, care doreau să cunoască secretul iubirii.

El s-a apropiat de o găină, o găină frumoasă, cu penaj alb, picioare lungi și un cioc lung și ascuțit, și a început să o urmărească, i-a vorbit frumos, până când i-a câștigat încrederea și găina l-a lăsat să o ia în brațe, iar bărbatul a început să o mângâie până când, în cele din urmă, a avut-o în brațe.
Apoi, când găina s-a simțit bine în acele brațe calde, a devenit foarte comodă.
Înțeleptul a început să-i smulgă prima pană și după un minut a smuls alta și alta și alta, și așa a continuat să-i smulgă penele.

Găina, disperată de durere, a încercat să fugă, dar nu putea, îi era frică.
Femeile erau surprinse, de ce bărbatul ar fi făcut un astfel de lucru.... dar toate au rămas tăcute.
În cele din urmă, biata găină a sfârșit jumulită, iar bărbatul a pus-o jos și le-a spus femeilor: acum priviți ce se va întâmpla.

Înțeleptul a cerut un pumn de porumb și de grâu.

Biata găină fără pene, rănită și chiar însângerată, a început să alerge după înțelept în timp ce acesta arunca în ea cu boabe de porumb și de grâu.

Înțeleptul mergea în cerc și găina în urma lui... așteptând momentul în care va mai arunca un bob de porumb în ea.

Femeile au fost surprinse și înțeleptul le-a spus:

Așa reacționează femeile care așteaptă dragostea..
.
Un om le poate compătimi puțin câte puțin luându-i pană cu pană și ele rămân acolo până când în mijlocul durerii și resentimentului se hotărăsc să fugă, dar le este frică. Și când în sfârșit rămân fără pene și le lasă la pământ și pot pleca, se întorc pentru că li se oferă firimituri de Dragoste, îl urmăresc așteptând momentul în care primesc ceva...

Morala: ATÂTA TIMP CÂT NU AI IUBIRE PENTRU TINE ÎNSUȚI,
IUBIRE DE SINE, VEI CONTINUA SĂ LE PERMIȚI SĂ ÎȚI SMULGĂ PENELE ȘI SĂ TE MULȚUMEȘTI CU FIRIMITURI

preluare NET ,, Hai să Vorbim ''

... ALEGEREA TA, TE VA URMĂRI ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

   🙏🏽 Bucuria mea, se spune că odată, călătoreau trei femei și deodată au văzut înaintea lor, într-o groapă, o femeie care căzuse acolo. Spre suprinderea lor, și-au dat seama că pe acea femeie o cheama FERICIRE.

    Atunci, prima femeie i-a spus: “Fericirea mea, vreau să mă faci frumoasă!” Și îndată, s-a transformat într-o femeie frumoasă și, fericită fiind, a plecat mai departe în drumul ei. 

    A doua femeie  s-a adresat Fericirii și i-a spus: “Fericirea mea, vreau să mă faci bogată!” Și îndată, a apărut înaintea ei un sac plin cu aur și diamante, pe care femeia l-a înșfăcat,  și a plecat și ea în drumul ei.

    Însă, a treia femeie a așteptat tăcută. Fericirea, din acea groapă în care se găsea, a întrebat-o: “Spune-mi, tu ce vrei să-ți dau?” A treia femeie s-a plecat, a întins mâna ei și i-a spus: “Dă-mi mâna ta!” 

Și îndată a scos-o pe FERICIRE din groapă. Apoi a plecat și ea în drumul ei. Dar Fericirea, a zâmbit și a urmat-o oriunde a mers acea femeie”.

   🙏🏽 Bucuria mea, întotdeauna și pretutindeni iubește-L și slăveste-L pe Dumnezeu, iubeste-l pe aproapele tău ca pe tine însuți, Iubește-i pe vrăjmaşii tăi, fii blând și smerit cu inima, fii milostiv, fii altruist și nu egoist, și atunci FERICIREA te va afla și in tot locul te va urma. Amin!!

   🙏 Binecuvântarea Domnului să fie peste tine, cu al său Har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

                                                                                      Amin și Aliluia!

                                                                                       Preot Ioan 🛎️.

Glasul iertării

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     


Un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa.
În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut.

Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.
– Trebuie că ai un auz supraomenesc!
– Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele.
– Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.
Apoi monahul a scos cateva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi’au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi!

După care spunem:
„E greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”.

Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg…iar noi nu le auzim.
(Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu).

"Un bătrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei si iertării dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.

Când spunem Rugăciunea lui Iisus, diavolul este deranjat şi pleacă, iar harul divin lucrează pentru noi, ne răcoreşte, iar pe duhurile rele le arde.

(Efrem ieromonahul, stareţul Manastirii Vatoped)

Euharist şi femeia lui, Maria...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                    

Doi bătrâni, vieţuind în pustie, au rugat pe Dumnezeu să le arate lor în care măsură au ajuns ei. Şi le-a venit lor glas, zicându-le: "În cutare sat al Egiptului este un om, un mirean de rând, cu numele Euharist şi femeia lui, Maria; dar voi n-aţi ajuns încă la măsura acelora". Deci, sculându-se, bătrânii s-au dus la satul acela şi au întrebat de casa lui. Şi, aflând numai pe femeia lui, i-au zis ei: "Unde este bărbatul tău?" Iar ea le-a răspuns: "Este păstor şi paşte oile". Şi i-a adus pe ei în casa sa. Iar făcându-se seară, a venit Euharist cu oile sale şi văzând pe bătrâni, le-a gătit lor masă şi a adus apă, ca să le spele lor picioarele. Zis-au bătrânii: "Nu vom gusta nimic, de nu ne vei spune nouă faptele tale cele bune.

 Iar Euharist, cu multă smerenie le-a zis: "Eu sunt păstor şi aceasta mi-i femeia". Însă n-au primit bătrânii numai atâta, ci îl rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia să le spună. Apoi i-au zis bătrânii: "Dumnezeu ne-a trimis la tine". Şi, după ce a auzit acest cuvânt, îndată s-a temut şi le-a spus lor: "Iată aceste oi le avem de la părinţii noştri, iar dacă ne dăruieşte Dumnezeu dintr-însele vreun câştig, noi îl despărţim în trei părţi: o parte la săraci, alta la primirea de străini, iar a treia o cheltuim pentru trebuinţele noastre.

 Iar de când am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci în feciorie am petrecut şi fiecare din noi deosebi dormim şi noaptea ne îmbrăcăm în haine de păr, iar ziua în hainele nostre. Iar până acum nimeni din oameni n-a ştiut cele despre noi". Deci, acestea auzind, bătrânii s-au minunat si, închinându-se, s-au dus în pustie, mustrându-se pe ei şi lăudând pe Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava în veci ! Amin.