Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu?

- Nici acesta?

- Dar atunci, cine este drept?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

DARUL IMEDIAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Uneori Dumnezeu raspunde imediat la rugaciune .Acum ceri, acum ti-a dat.Depinde de cat ceri si cum ceri. Intamplare relevanta,
.Intr-o biserica goala doi cetateni se rugau la Dumnezeu sa le dea bani.
Unul se ruga astfel : Doamne da-mi si mie cativa lei sa-mi iau o paine si un kg. de cartofi.
Altul se ruga Doamne da-mi si mie o suta de milioane sa incep o afacere grozava!
Primul continua :Doamne da-mi si mie cativa lei...
Celalalt, enervat , scase din buzunar cativa lei... ii da saracului si spune :Na, tine cativa lei si nu mai face galagie ,lasa-l pe Dumnezeu sa se concentrze pe problema mea!
De aici se vede cine a fost ascultat Sus.

Cum au ajuns boul şi măgarul la iesle?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Când Iosif şi Maria erau în drum spre Betleem, un înger a chemat în ascuns toate animalele laolaltă, pentru a alege câteva dintre ele, care să vină în ajutorul sfintei familii.
Primul, după cum era de aşteptat, se prezentă leul. "Numai un rege este vrednic să-i slujească Domnului lumii, mugi el. Îi voi sfârteca pe toţi cei care se vor apropia prea mult de prunc". "Tu eşti prea furios", îi spuse îngerul.

După aceea se furişă în faţă vulpea. Cu o faţă nevinovată spuse: "O voi aproviziona bine. Pentru copilul lui Dumnezeu voi procura mierea cea mai dulce şi în fiecare dimineaţă voi pune pe masă o găină". "Tu eşti prea vicleană", îi spuse îngerul.
Imediat veni păunul. Zgomotos se împăună şi-şi etală strălucirea penajului său. "Vreau să împodobesc staulul de oi mai frumos decât a împodobit Solomon templul său", spuse acesta. "Tu eşti prea cochet", îi spuse îngerul.
Rând pe rând, multe animale şi-au lăudat talentele şi calităţile lor. Dar degeaba.

În cele din urmă, îngerul aruncă privirea încă o dată afară, pe câmp, şi observă cum un bou şi un măgar trăgeau din greu la plugul unui ţăran. Îngerul i-a chemat şi pe aceştia aproape şi le-a spus: "Ce puteţi oferi voi pruncului?" "Nimic, spuse măgarul lăsând trist urechile în jos.

 Noi, în afară de umilinţă şi răbdare, n-am învăţat nimic, căci toate celelalte ne-au adus întotdeauna numai bătaie". Boul, puţin cam timid, obiectă: "Totuşi, poate cândva am putea fi şi noi de folos. Cel puţin să alungăm cu cozile noastre muştele din grajd". Îngerul le spuse: "Voi sunteţi aceia de care am nevoie".

O pildă inteleaptă...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!✝️

            Un preot care călătorea a intrat într-un restaurant ca să prânzească.La o masă alăturată câteva persoane discutau.La un moment dat un bărbat mai aprins în discuţie lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia preoţilor şi arătă cu degetul spre preot.Unii au început să râdă,alţii se indignară de asemenea faptă.

Preotul se sculă de la locul lui,se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise:"Dragă domnule,ceea ce spui dumneata nu este ceva nou,pentru că se află scris în Sf.Scriptură”,"

Cum aşa?"întrebă acela mirat "Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot!","Dacă nu crezi,am să-ţi şi arăt"continuă preotul şi scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi,citi versetul întâi din psalmul XIII:"Zis-a cel nebun în inima sa:Nu este Dumnezeu" Vezi,adăugă preotul,asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David,dar erau mai modeşti,pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor,nu strigau în gura mare,cum faci dumneata✝️🙏

Când omul se nevoiește,de cele mai multe ori,diavolul se întoarce pe dos.Pentru că știe ce armă este postul,ce putere are postul!

Tocmai de aceea în perioadele de post,în Postul Mare,al Adormirii și acum,în Postul Crăciunului,care-i un post ușor,DIAVOLUL INNEBUNESTE SI CAUTA SA NE DISTRUGA POSTUL făcându-ne să ne certăm,să judecăm,să luăm seama la ce face unul și altul,CA SA PIERDEM PLATA pe care o vom primi de la Dumnezeu,pentru postire.In perioadA de post să fim mai prevăzători,mai treji,într-o mai adâncă stare de trezvie și în mai multă rugăciune.POSTUL SA NU FIE NUMAI AL STOMACULUI,SA FIE AL OCHILOR,SA POSTEASCA SI URECHILE DE CEEA CE AUD SI LIMBA DE CEEA CE ZICE,să postească toate!

Să postim și să știm că atunci,IN POST,îl facem pe diavol să sufere,și el ne va ataca! Să nu vă neliniștească deloc aceasta!Nu poate face nimic!

Dacă ar fi putut,ar fi făcut..Si dacă auziți vreun isteț care vă spune că și Sfânta Scriptură zice că nu este păcat ce baga omul în gură,ci ceea ce scoate,ceea ce spune,că asta are importanță,că zice Hristos,și vor să spună,folosind cuvântul lui Hristos,că postul nu este necesar,căci Însuși Hristos a spus că ceea ce scoți pe gură,ceea ce spui,te va condamna,nu ceea ce bagi în gură,dacă îți va spune cineva un astfel de lucru,să-i spui și tu:"DACA LUI HRISTOS I-A FOLOSIT POSTUL,VOI POSTI SI EU!"

Dacă fac mai multe minuni decât a făcut Hristos,atunci voi opri postul.Deocamdată,dacă Lui i-a folosit postul,cu atât mai mult îmi va folosi și mie!Si continuați să postiți,și lăsați isteții în istețimea lor✝️🙏

Legenda lui Mos Crăciun

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

A fost odată un păstor sărac şi bătrân. N-avea decât vreo trei
oi şi un căţel cu care rătăcea de colo-colo în căutarea hranei. Într-o
zi, apropiindu.se noaptea, se gândi să.şi caute un adăpost. În jurul lui
însă totul era pustiu, numai nisip şi dealuri sterpe. Atunci văzu
mişcându.se încet pe bolta cerului o stea minunată, nespus , de
strălucitoare.

- Ce stea ciudată a răsărit, spuse el. De când cutreier drumurile turmelor, niciodată n-am văzut o stea atât de luminoasă.

- Ce-ar fi să ne luăm după ea, stăpâne? Zise căţelul. Poate ne va arăta calea spre un culcuş......

- Bine zici tu, căţelule. Hai ! Şi urmând ei steauaaceea,
merseră până dădură peste un staul de vite pierdut în pustietate.
Mulţumiră stelei care i-a călăuzitşi, când intrară, mare fu mirarea
bătrânului văzând în iesle un Copilaş nou născut, trandafiriu şi
dolofan, vegheat de Mama Lui. Cum începusesă se lase frigul nopţii,
vitele din staul se adunaseră împrejur şi se străduiau să-i încălzească
cu răsuflările lor. Bătrânul se înduioşă : ,, Ce vite de treabă, îşi
zise el. Dar numai cu răsuflările lor, e slabă nădejde de căldură. Ia să
le ajut şi eu....”

Gândind astfel, îşi luă de pe umeri blana de oaie, singura
îmbrăcăminte călduroasă pe care o avea, şi înveli cu ea şi pe Mamă, şi
pe Prunc. Pe urmă se cuibări între oi ca să nu-i fie frig şi, obosit de
drum, adormi şi el. De la o vreme, simţind apropierea zorilor, se trezi.
Se pregăti de plecare şi, păşind tiptil ca să nu-l trezească pe
Copilaş, tocmai dădea să iasă, când auzi şoapta Mamei :

- Îţi mulţumesc, păstorule. Pentru binele pe care ni l-ai făcut, Dumnezeu te va răsplăti.

- Ei, lasă! Zise bătrânul. Doar n-am făcut-o pentru răsplată!

Şi pornind să-şi urmeze calea, nu făcu nici douăzeci de paşi,
când simţi un vânt călduţ cu mireasmă dulce de flori. La adierea lui,
priveliştea pustiei cu colinele sale sterpe pieri treptat, ca şi cum o
mână nevăzută ar fi şters-o cu un burete. Privi în urmă, staulul
nicăieri. În jurul său, cât putea cuprinde cu ochii, nu se mai vedea
decât o întindere nesfârşită de nori argintii şi bucălaţi. Uimit foarte,
tocmai se gândea ce să facă şi încotro s-o apuce, când îl învălui o
lumină mare şi blândă, care-i potoli pe dată spaima ce stătea să-l
cuprndă. Văzu atunci în faţa lui un jilţ înalşt din lemn de mesteacăn
împodobit cu ghirlande din cele mai felurite flori. Iar în jilţul
acelaşedea însuşi bunul Dumnezeu. Era un bătrân falnic cu plete şi
sprâncene stufoase şi cu o barbă argintie până la brâu. Un cerc luminos
îi înconjura capul şi tot din lumină era toiagul pe care-l ţinea în
mână.

Păstorul înţelese că sunase ceasul să dea samă de tot ce
făptuise pe lumea asta şi inima i se făcu cât un purice. Îngenunchie pe
pajiştea de nori şi îşi plecă fruntea smerit.

- Cum te cheamă, păstorule ? auzi el glasul Domnului.

- Crăciun mă cheamă, Doamne.

- Şi ce ai făcut tu în petrecerea ta prin lume? Făcut-ai bine sau rău?

- Nu se cade s-o spun eu, Doamne. Dar Tu, care eşti făcătorul
cerului şi al pământului, al văzutelor tuturor şi nevăzutelor, vei fi
având ştire şi despre faptele unui păstor sărman ca mine.

- Într-adevăr, am ştire, zâmbi Bunul Dumnezeu. Ştiu că n-ai furat, n-ai minţit, n-ai batjocorit şi n-ai asuprit pe nimeni.

Pe cel nejutorat l-ai ajutat , pe cel flămând l-ai săturat iar
celui însetat i-ai dat de băut. Şi mai ştiu că în noaptea asta ai dăruit
singurul tău veşmânt călduros unei Mame şi Pruncul Ei.

- Aşa e, Doamne, mi-a fost milă să-i văd golaşi.........

- Ei bine, zise atunci Domnul, află, Moş Crăciune, că acel
Prunc născut în iesle nu este altul decât Fiul Meu Iisus, pe care L-am
trimis pe pământ să vă mântuiască de toate relele ce vă bântuie. Iar
pentru binele pe care i l-ai făcut Lui şi Sfintei Maicii Sale, te
răsplătesc aducându-te în Împărpţia Raiului.

Slujba ta, Moş Crăciune va fi aceea ca în fiecare an de ziua
Naşterii lui Iisus, să duci bucurii copiilor de pe pământ. Iar dacă se
vor ivi vreodată oameni fără de lege care să te prigonească, praful şi
pulberea să se aleagă de trufia lor, iar tu să fii biruitor asupra
tuturor răutăţilor şi să rămâi darnic şi bun, în veacul veacurilor, Moş
Crăciun !

De atunci, Moă Crăciun îşi face slujba care i s-a încredinţat,
meşterind jucării cât e anul de lung. Căţeluşul, care niciodată n-a fost
leneş, ăl ajută şi el cât se pricepe, iar cele trei oiţe pascprin
prejmă iarba cea veşnic fragedă a Railui.

La vremea când se apropie iarna, Moş Crăciun scoate un catastif
gros, în care sunt trecuţi, ca la catalog, toţi copiii. Îşi pune
ochelarii, şi, cu degetul lui bătrân, urmăreşte ce stă scris în dreptul
fiecăruia : a fost sau n-sa fost cuminte ?

Iar apoi pregateste fiecaruia darul pe care-l merită. Când dă de
numele vreunui copil care a fost din cale afară de rău, rămâne pe
gânduri.

- Ce facem? Îl întrebă pe cîţel Îi dăm şi ăstuia un dar ? Uite câte răutaăţi a făcut.......

- Pune-i şi lui acolo un fleşcuteţ. Moş Crăcin, zice căţelul, să nu se necăjeascăprea tare.

Moş Crăciun, suflet bun, se lasă înduioşat de căţel :

- Bine, bine, mormăi el în barbă. Dar îi punem şi o ceapă, ca să se înveţe minte.........

Şi când toate jucăriile sunt pregătite, le încarcă într-o sanie
lungă şi înhamă cerbii cei albi cu coarne rămuroase, împodobite cu
steluţe care le luminează calea. Se aşazăîn jilţul saniei, iar căţelul
sare şi se cuibăreşte lângă el. Se învelesc amândoi în blănuri. Şi
pornesc...........

Pe pământ e noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului. Se văd de
aici de sus toate ferestrele luminate. În fiecare casă scapără câte un
brăduţ împodobit. Răzbat până aici, în înalturile înstelate, clopotele
sfintelor biserici ce vestesc marea sărbătoare. De la o vreme, pe măsură
ce se apropie de pământ, se desluşesc glasurile şi clopoţeii
colindătorilor. Moş Crăciun e mulţumit. El ştie că nu e pe lume bucurie
mai mare decât să faci altora bucurii.

E nerăbdător să ajungă, Căţelul, care are mirosul mai ager, aulmecă văzduhul cu botişorul lui negru:

- Parcă se simte mireasmă de cozonac şi de cărnaţi, vesteşte el.

- Şi de sarmale nu ? se nelinişteşte Moş Crăciun.

- Parcă şi de sărmăluţe........

- Ei, atunci e bine, se bucură Moş Crăciun. Înseamnă că s-o găsi
şi un pahar de vin pentru nişte călători înfriguraţi ca noi.......

GONGUL PENDULEI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

“Intr-o manastire, calugarii aveau in trapeza (sala de masa), o pendula cu gong. De cate ori ajungea limba mare a pendulei la cifra 12, gongul batea o data. Un parinte se inchina de cate ori auzea pendula batand (gongul pendul ei).

Un ucenic al parintelui observand acest lucru, intr-o zi l-am intrebat: Parinte, de ce va inchinati de cate ori bate gongul pendulei, ca doar nu bate clopotul Sfintei Biserici?

 Iar părintele i-a răspuns: Ma inchin, pentru ca, de cate ori bate, ma apropii cu inca o ora de judecata lui Dumnezeu, care ma asteapta. Pentru fiecare dintre noi exista o borna de hotar pe cararea vietii noastre. Am putea sa spunem ca in lume domneste peste oameni, pofta de A AVEA, insa, cei peste care s-a pogorat Duhul Sfant, POFTESC A FI IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU”.

Bucuria mea, luand aminte la ce gandea parintele de cate ori batea gongul pendulei, sa incercam sa ne indreptam viata, si de nu putem, atunci sa ne osandim pe noi insine pentru toate si sa ne smerim.

 Ce sa facem daca noi insine vietuim cu nepasare, sa deznadajduim din pricina asta?

 Niciodata! Pana la ultima suflare sa nu ne pierdem nadejdea de indreptare si de mantuire. Noi pacatosii, il avem pentru asta chezas si indeamnator pe talharul cel credincios. 

Ca iata, Sfinti mari ai lui Dumnezeu precum Noe, Avraam, Daniel, Moise, imparatul David, si altii tot atat de mari, o multime, zaceau in iad (fara a se chinui), iar talharul o intrat inaintea lor in Rai. 

Asadar, CREDINTA CRESTIN ORTODOXA, NADEJDE, DRAGOSTE, POCAINTA, POST, SPOVEDANIE, LACRIMI, IMPARTASANIE si CAT MAI MULTE FAPTE BUNE, pentru a ne mantui.
                                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

Coaja de ceapă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un înger n-avea pace în cer din cauza chinurilor păcătoşilor din iad şi cobora des să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
– Poate, totuşi, ați făcut o cât de mică faptă bună! Încercați să vă amintiți! Îi ruga el pe păcătoşi.
Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
– Eu! Eu am dat unui cerşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
– Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul. Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa. A adus coaja de ceapă în iad şi i-a spus femeii:
– Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!
Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape şi ei din iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Când femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:
– Voi rămâneţi acolo, în iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut niciun bine! În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad.
Ea, păcătoasa, judecase alți păcătoși.
Niciodată, omule, să nu-ți judeci semenii! Și nu rata ultima șansă pozitivă, din pricina egoismului, prostiei, fricii sau necredinței.

Povestea a doi calugari

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

“Am nevoie de untdelemn” a spus un calugar candva, asa ca a plantat un puiet de maslin. Doamne, se ruga el, maslinul are nevoie de ploaie pentru ca plapandele-i radacini sa soarba apa si sa creasca. Trimite o ploaie blanda!”. Si Domnul a trimis o ploaie blanda. “Doamne, se ruga calugarul, copacul meu are nevoie de soare. Trimite soare, Te rog.” Si soarele a stralucit, poleind norii care mai picurau inca. Acum niste ger, Domnul meu, ca sa-i intareasca tesuturile” a strigat calugarul. Si iata, copacelul scanteia de chiciura, dar spre seara muri.
Atunci calugarul s-a dus la chilia unui confrate si i-a povestit patania lui neobisnuita. “Si eu am plantat un copacel, raspunse acesta, si uite! Ii merge bine. Insa eu mi-am incredintat copacul Dumnezeului sau. El, care l-a creat, stie mai bine decat unul ca mine ce-i trebuie unui pom. Nu am pus nici o conditie, nu am stabilit metode sau mijloace. “Doamne, m-am rugat, trimite-i ceea ce-i trebuie: furtuna sau soare, vant, ploaie sau inghet. Tu l-ai facut si Tu il cunosti.”
Aproape a mai trecut un an din viata noastra, incepe un altul nou. Sa invatam din patania acestor calugari, sa dam mana libera lui Dumnezeu in viata noastra, El ne stie mai bine, stie cum sa ne ia ca sa ne faca roditori.

Parabolă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era un ţăran în lume, şi în fiecare zi se ruga în mod regulat la Domnul. Și de fiecare dată când i-a oferit aceeași rugăciune:

" Doamne, nu există om în lume care să fie mai nefericit decât mine!" În fiecare zi sufăr enorm și mă întreb: " Ce păcat teribil am comis ca să merit o astfel de pedeapsă? Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunile. Nu îndrăznesc să  cer fericire sau bogăţie.

Cererea mea este modestă și nesemnificativă: lasă pe cineva să-mi ia greutatile și să le dea pe ale lui în schimb. Nu-mi pasă cu cine să mă schimb, pentru că nimeni nu va avea o povară care ar fi mai grea decât a mea."

Cerul i-a auzit rugăciunile, şi odată ce un ţăran a auzit o voce cerească spunând:
" Pune-ţi toate necazurile şi nenorocirile într-o pungă şi du-le la templu."

Vocea a fost atât de tare, încât toți locuitorii orașului au auzit-o și au început să-și geanta adversităţi. A a fost încântat: acum sigur va găsi pe cineva cu care să facă schimb!

încurajate și vesel, a luat geanta și s-a dus la templu, a întâlnit mulți oameni pe drum, care, ca el, s-au grăbit să scape de nenorocirile lor.

După ce a ajuns la templu, țăran s-a uitat la oamenii adunați la intrare și a fost îngrozit: bogat și sărac, frumos și urât, au ținut saci uriașe, mult mai mari și mai grele decât pachetul său, care acum părea mic și jalnic.

Când au intrat în templu, au auzit din nou vocea care le-a ordonat:

" Pune-ți bagajele la ușa templului, și ia geanta oricărei persoane care îți place cu tine înainte de a pleca."

Dar oamenii nu au îndrăznit să se parte cu bagajele lor. S-au întors și au plecat din templu, fără să vrea să își schimbe povara cu nimeni. Printre ei s-a aflat că ăla. El a mers, apăsând geanta cu nenorocirile lui la piept atât de mult ca și cum i-ar fi fost frică că cineva o să-l ia.

Fiecare dintre ei s-a întors acasă cu propria povară, dar toată lumea a fost mulțumită de alegere. De asemenea, fermierul a fost bucuros. I-a fost frică să se gândească la ce necazuri și necazuri ar putea aduce cu el cu geanta altcuiva.

."MINUNEA CU CARAMIDA SFÂNTULUI SPIRIDON..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!.



Este un singur Dumnezeu de o fiinta, dar este în trei fețe... (povestită de Părintele Ilie Cleopa)
..."Când a ajuns Sfântul Spiridon la poarta împăratului, soldatii din armata care mentinea ordinea, garda imperiala – care cum venea cerea legitimatia:
"De unde esti?" ca veneau din tot pamantul. Iar santinele care pazeau, cand l-au vazut pe Sfantul Spiridon încălțat cu opinci, cu un cojoc si cu o cruce de lemn la gat, cu mitra de papura pe cap, batran, au intrebat :

- Stai, mai mosnege, unde te duci ?

- Sunt chemat aici.

- Ce chemat ? Du-te ca-i sperii pe ceilalti ! Ia iute, aceia cu mitre de aur. Fugi de aici să nu te vadă împăratul

Dar diaconul a spus:

- Este chemat si el de împărat .

- Pe aista sa-l cheme imparatul? Acesta-i stricat la minte. Cu mitra de papura pe cap, cu opinci, cu cojoc vine aici sa faca de ras imparatul ?

- Domnule, acesta-i Sfantul Spiridon de la Trimitunda.

Ce stiau soldatii de Sfantul Spiridon ?

Dar vine diaconul si-i arata santinelei :

- Uite, mai. Are chemare. El toata saptamana paste oile, iar duminica slujeste la episcopie ca episcop. El este cioban.

Cand a vazut stampila imparatului Constantin, a zis:

- Acesta-i chemat de imparatul? Nu se poate, domnule!

- Dumneata stii cine-i acesta? Te uiti ca-i incaltat cu opinci si cu cojoc si cu mitra de papura? Nu stii cine-i acesta. Acesta o sa-l biruiasca pe Arie.

Cand au vazut chemarea de la imparat, au zis :

- Mai, da-i pace sa treaca! L-a chemat si pe mosneagul acesta ! Cu acesta are sa faca el sobor ?

Împăratul, cand l-a vazut, s-a dat jos de pe scaun, a dat coroana jos si i-a sarutat picioarele. S-au speriat toti ceilalti episcopi. Si Arie s-a speriat cu filosofii lui: "Cine-i acesta, mai, sa-i sarute împăratul picioarele?"
Și i-a dat împăratul scaun lângă el.

- Stai aici, parinte Spiridoane !

A stat batranul. El era cel mai batran la Sobor.

Parinte Spiridoane, uite ce spun acestia, ca Hristos n-a fost de-o fiinta cu Tatal, ci ca a fost o zidire aleasa. A fost mai mare ca îngerii, dar n-a fost chiar Dumnezeu. De aceea ne-am adunat aici, Sobor mare, ca sa aratam adevarul credintei. Nu de alta, dar Biserica este in mare primejdie sa se faca toata eretica. Sfintia ta ce zici?

Sfantul Spiridon a zis:

- Măria ta, mai înainte de-a începe noi convorbirea cu dânșii, să ne rugam.

Gata, l-au ascultat toti. Au cazut toti arhiereii in genunchi, si imparatul si imparateasa. Cand s-au rugat, s-a cutremurat pamantul cu dansii. Asa rugaciune, ca erau atatia sfinti ! Pe urma au stat pe scaun.
Împăratul a dat ordin:

- Scoateti dintre voi unul care este cel mai invatat, cel mai destept, sa discute cu ortodocsii !

Ei, gata, au pus filozoful.

- Cu acesta sa vorbeasca!

Acela stia toata Scriptura. Avea un drac arhicon. Aceia sunt teologii iadului.
Iese Sfantul Spiridon.

- Cu opincarul asta? Cu mosneagul asta? De ce l-ati adus aici?

Iar Sfantul Spiridon cand a auzit, indata a facut cruce si a zis :

- Muta sa fie gura aceea care vorbeste hule impotriva adevarului.

Si filosoful acela a mutit.

- Im, im, im!

Se uitau toti. Stai drace, ca ai dat peste Sfantul Spiridon! De aceea sa aveti mare evlavie la sfinti. Imparatul a vazut :
" Măi, mare minune !"
Dar acela, mut, mut, dar destept.

Si-a zis el : "Mai, n-am de-a face cu oameni filosofi, sa stie teorie multa ! Spiridon acesta m-a trantit cu minunea ! N-am nevoie de vorba multa ".

Arie a intrebat :

- Ce-i cu dansul, ma ?

- L-o mutit.

- Nu ti-am zis ca daca vine mosneagul Spiridon, praf ne face.

Ehei! Prin cine lucreaza Dumnezeu! Prin acei smeriti. Cand a vazut filosoful, a scris o scrisoare: "Sfinte Spiridoane, daca-mi dezlegi limba, pana la moarte voi apara Ortodoxia, un mai vorbesc contra ei!"

Si a facut Sfantul Spiridon cruce si a zis:

- Sa-ti dezlege Hristos limba si s-o faca trestie a scriitorului ce scrie degrab, impotriva ereticilor.

Si a inceput filosoful a vorbi si a trecut de partea ortodocsilor.

- Bine a zis Mantuitorul ca Imparatia Lui Dumnezeu un sta in cuvant, ci in putere si minuni. Acesta a venit cu puterea dumnezeirii. Nu-i vorba de vorbe aici, ci de fapta. In veac nu voi mai spune ca Arie are dreptate.

Si a trecut filosoful de partea adversarilor si a fost cel mai mare aparator al lor la Soborul I, dupa ce i-a dezlegat limba lui. Si atunci iese altul din partea lui Arie. Era un mitropolit, Evsevie al Nicomidiei , mare arian. Acela ce-a zis? "Sa aparam noi. Daca l-a biruit pe filosof, noi ce suntem aici?"

- Parinte Spiridoane, zice, cum se poate sa fie un Dumnezeu si trei, de o fiinta, de-un scaun? Acela sa fie si trei si una ?

- Cum trei ? E un singur Dumnezeu de o fiinta, dar este in trei fete. Ia uita-te la soare! Sunt trei sori? Are trei insusiri? Are globul, lumina si caldura.

El inca tot nu se dadea.

- Cum ii, Parinte Spiridoane, un Dumnezeu si trei?

- Nu-s trei. Este un singur Dumnezeu in trei fete : Tatal, Fiul si Duhul Sfant – Sfanta Treime.

Tocmai atunci cum erau ei acolo, era o caramida pe jos, iar Sfantul Spiridon vorbea cu Evsevie, mitropolitul Nicomidiei.

- Ia ascultati, parintilor, filosofilor, episcopilor, mitropolitilor, ia da caramida aceea incoace! Si a ridicat-o in sus. Tu crezi ca este un Dumnezeu in trei fete?

- Nu pot sa inteleg.

El tinea de Arie, ca Iisus Hristos n-ar fi de o fiinta cu Tatal, a fost o mare zidire, mai mare peste ingeri, dar n-a fost chiar de o fiinta cu Tatal.

Sfantul Spiridon ia caramida in mana:

- Cate corpuri am eu in mana?

- Una.

- Treime cinstesc, una dumnezeire, una. Așa e Dumnezeul nostru.
Este un singur Dumnezeu în trei fețe.

<<Atunci a iesit focul din cărămidă în sus, apa s-a coborat în jos și pământul a ramas în mana Sfântului Spiridon.>>

- Se poate trei si una?

Cand a vazut împăratul a și iscalit izgonirea lui Arie si l-a canonisit cu toti ai lui. I-a prins frica pe toti.

Aceasta a fost minunea de la
Soborul I de la Niceea cu Sfantul Spiridon.
Trei si una.

O FIINȚĂ ÎN TREI FEȚE .

Sfârșitul înfricoșător al unei profesoare atee

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu.

"O profesoară din București, numai de 45 de ani, era grav bolnavă la spital, pe lângă boala trupului, era bolnavă si sufletește de cea mai grea suferință : necredința în Dumnezeu.

Încă din anii studenției, ajunsese la convingerea că nu există Dumnezeu. De aceea, a devenit apostată, atee. Nimeni din rude, nici chiar soțul n-a putut -o convinge să creadă din nou în Dumnezeu, să meargă la biserică, să se mărturisească la preot.
Pentru aceea, a bătut -o Dumnezeu cu o boală foarte grea, tot trupul, că nici doctorii nu aveau ce-i mai face. Ea nici asa nu a vrut să se întoarcă, cu căință, la Dumnezeu, nici să primească un preot să o mărturisească.
De aceea a părăsit -o si Dumnezeu. Fiind sortită morții, a fost dată singură într -o rezervă a spitalului.
O soră o îngrijea cu toată dragostea. Noaptea, sora a ațipit ușor, cu capul pe masă, lângă muribundă. Era între somn si veghe. Deodată a văzut sufletul ei ieșit din trup, de formă omenească, îmbrăcat în alb, stând pe marginea unei prăpăstii ce se deschidea lângă pat. Din adânc, diavoli mulți se repezeau în sus, s-o tragă în văpaie, iar de la spate un alt diavol a împins -o în acea văpaie, fără fund. În clipa aceea sora a țipat de spaimă si îndată s-a si deșteptat.
Când s-a uitat la muribundă, a observat că atunci îsi dădea sufletul.

Era în toamna anului 1973."u căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Istorioară – Întâlnirea cu Dumnezeu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Una din legendele Sfântului Nicolae ne spune că acesta ar fi plecat cu Sfântul Ioan Cassian la întâlnirea cu Dumnezeu. Mergând ei pe cale, au dat de nişte oameni sărmani a căror căruţă era răsturnată pe marginea drumului, în noroi. Fiind grăbiţi spre întâlnirea cu Dumnezeu, Sfântul Ioan Cassian i-a spus Sfântului Nicolae:
- Părinte Nicolae, n-avem vreme de stat, trebuie să ne grăbim, să alergam, că ne aşteaptă Dumnezeu.
Sfântul Nicolae însă şi-a suflecat mânecile şi a zis:
- Du-te tu înainte, Ioane! Te voi ajunge şi eu din urmă.
Şi a început apoi a se osârdui împreună cu acei oameni sărmani să ridice căruţa, murdărindu-se din cap până-n picioare de noroi. După ce au pus căruţa pe drum, Sfântul Nicolae s-a şters, atât cât s-a putut, de noroi şi a plecat grăbit să se întâlnească cu Dumnezeu şi să-şi ceară iertare pentru întârziere.
Dumnezeu între timp, vorbea cu Sfântul Ioan Cassian. Sfântul Nicolae, apropiindu-se de Dumnezeu, a zis:
- Doamne, iartă-mă că am întârziat. Iartă-mă că vin la Tine aşa murdar.
Mântuitorul îi răspunde:
- Nicolae, erai aici dinainte de a fi aici. Pe când ajutai la căruţa aceea de la marginea drumului, tu erai deja la întâlnirea cu Mine.

"Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună." (Pilde 19,17)

Semnificaţia numelui Nicolae:
Nicolae este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţă şi Jaos – popor, şi are înţelesul de “om ce face parte dintr-un popor victorios” sau „învingător/biruitor de popor“.

Valoarea sufletului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!„

Prin anul 1956, într-o zi călătoream cu trenul de la Pașcani spre Buzău. Eram într-un compartiment de clasa I și deodată au urcat mai mulți ofițeri: maiori, colonei, fel de fel, și un plutonier cu soția. Eu stăteam liniștit; nu-i cunoșteam și nu le știam nici gradele. Când am făcut armata nu erau stele pe umăr, ci trese.

Unul dintre ei, ca să nu tacă, a făcut o glumă:
– Uite, măi, popa! O să ne meargă bine! Nu ar fi bine să ne spună povestea cu Dumnezeu?
Vine spre mine și-mi zice:
– Știi ce zic popii: că deșerturile și constelațiile și munții și apele le-a făcut un moșneguț pe care Îl cheamă Dumnezeu.
IA SĂ NE SPUI ȘI NOUĂ CUM E POVESTEA AIA CU DUMNEZEU.
– Domnilor, eu nu vă cunosc, dar vă rog să-mi spuneți: De ce nu credeți în Dumnezeu?
– Cum, nu este o absurditate să crezi în ce nu vezi?
– Ține minte ce ai spus!
– Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?
– Fraților, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun:
DACĂ ÎNCEP POVESTEA CU DUMNEZEU, TRENUL ACESTA TREBUIE SĂ ÎNCONJOARE LUMEA DE TREI ORI ȘI NU O TERMIN!…
– Ia auzi ce spune popa?!
– Ați auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede. Dacă e vorba că trebuie să discutăm, vă cer ceva, un cuvânt de onoare: Nu vă supărați?
– Să fie nebun cel ce se supără!
Nu tot ce nu se vede, nu există – Argumente și demonstrație
– Ei, să începem povestea cu Dumnezeu. Întâi și întâi, vă spun asta: Dumneavoastră toți sunteți nebuni! Dar să vă explic de ce vă fac nebuni! În primul rând, la noi în Scripturi scrie așa: „Zis-a cel nebun în inima sa. Nu este Dumnezeu” (Psalmul 13, 1; 52, 1). În al doilea rând: Nu-i o nebunie să cred că voi aveți minte? Dacă n-am văzut-o!? Arătați-mi mintea, cum este: galbenă, roșie, verde? Ce formă are: hexagonală, triunghiulară, dreptunghiulară?… Cum să cred că aveți minte, dacă nu mi-o arătați? Parcă voi spuneați că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi!…
– Măi prostule, nu ai pus bine problema, a zis unul dintre ei către cel care m-a întrebat.
– De acum, eu pot să zic că dumneavoastră toți sunteți morți! Dacă nu văd viața care este în voi? Nu-i o nebunie să cred că aveți viață?
– Dar viața se manifestă. Din manifestarea ei se crede că avem!
– Da, așa-i și cu Dumnezeu! Dumneavoastră aveți imaginație, mânie, simțire, poftă, gândire! Ați văzut cum creșteți? Nouă ne spune Sfânta Scriptură că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar nu după această formă trupească, ci după însușirile sufletului.
MÂHNIREA, ÎNTRISTAREA, BUCURIA, CUVÂNTUL ȘI CELE ASEMENEA, TOATE SUNT ÎNSUȘIRI ALE SUFLETULUI.
Dar sufletul, l-ați văzut vreodată? Toate acestea se cred fără să se vadă, nu?
– Auzi, mă, la popa, ne face nebuni!…
Părintele Cleopa – Sufletul și durerea există, deși nu se văd, așadar…
Se ridică un maior-doctor și-mi zice:
– Eu operez, tai omul peste tot, dar încă nu am dat de suflet. Și cum să cred că există, dacă nu am dat niciodată cu bisturiul peste el?
– Dar ce credeți, există durere în lume?
– Există!
– Eu nu cred; e o nebunie să cred asta, dacă nu am văzut-o, nu? Parcă așa spuneați dumneavoastră „că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi”.
– Măi, am dat de dracu! Da, e frumos! Mai spune, popă!
Nu este timp să vă povestesc toată discuția care a durat vreo două ore, dar voi mai aminti încă ceva. Un ofițer îmi zice:
– Măi popă, știința a încălecat religia. Uite, Uniunea Sovietică a lansat un satelit care a înconjurat pământul și a venit înapoi, jos. Ce știe religia?
–Dacă o albină a ieșit din stup și l-a înconjurat de trei ori, a făcut mare lucru? Astronomia spune că „osia” de la Carul Mare are o distanță de 1300 ani-lumină. Dar ați ajuns voi la Alfa Centauri? Calculați acum ce a făcut Iuri Gagarin!…

DUMNEZEU NU-ȘI ARATĂ PUTEREA NUMAI ÎN LUCRURILE CELE MARI, CI ȘI ÎN CELE MICI.
Se zice că într-un vârf de ac se găsesc 8 sextalioane de atomi care au viață în ei, se mișcă. Ei bine, cum a putut Dumnezeu să pună atâția atomi într-un loc așa mic?
Nici nu am știut ce repede au trecut aceste discuții și numai ce suntem anunțați că se apropie Bacăul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nu am timp să termin povestea cu Dumnezeu, pentru că trebuie să cobor. Acum nu mai eram popă, ci părinte.
Unul dintre ei îmi zice:
– Ne pare rău că nu mergi cu noi până la București! Ce am auzit în aceste două ore, nu am auzit de când ne-a făcut mama! Să ne spui și nouă cu cine am stat de vorbă.
– Abia ați stat de vorbă cu ciobanul de la oile Mănăstirii Sihăstria! Dacă ați sta de vorbă cu un stareț sau cu un episcop să vă spună ei ce știu… Dacă vreți să vedeți studiile mele, veniți să vedeți unde le-am făcut: La „Poiana Cireșului”, „Râpa lui Coroi”, „Movila lui Dubău”…
Au scos cireșe, bomboane; nu puteam scăpa de ei; unul m-a și sărutat pe obraz. La despărțire le-am zis:
– Mergeți sănătoși, să ajungeți generali, și mă iertați, că abia am început povestea cu Dumnezeu!”
Sursă povestire: Părintele Cleopa Ilie – „Valoarea sufletului”, Editura Bunavestire

PENTRU CEI CE IAU LUCRURI GĂSITE PE JOS

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



          Un om din satul Valea-Glodului era bun gospodar şi cu nume bun între toţi oamenii. El iubea dreptatea şi adevărul şi era vestit pentru asta. Dar iată că o ispită îi pune în cale o nenorocire. O femeie vrăjitoare a fost chemată de o altă femeie să facă în aşa fel încât să o scape de boala pe care o avea, că-i va da orice va cere. Căci a fost pe la doctori, pe la preoţi, dar nimic nu folosea. Şi atunci îi spune altcineva cum să facă şi va scăpa. Vrăjitoarea i-a cerut să-i dea baticul ei cel mai frumos. Iar ea i l-a dat. Vrăjitoarea l-a luat acasă, a făcut ce a ştiut ea şi i l-a adus înapoi ca să-l poarte câteva zile, apoi iar l-a luat vrăjitoarea şi a făcut ce a făcut şi apoi l-a dus de dimineaţă pe o cărare pe care mergeau oamenii la oraş. Şi l-a lăsat pe cărare. Trecând pe cărare un om, vede pe jos acel batic, s-a uitat să vadă cine l-a pierdut, dar, nevăzând pe nimeni, l-a luat şi l-a băgă în traistă şi s-a dus mai departe. Vrăjitoarea, se făcea a culege ceva de pe jos, până ce ajunse omul lângă ea. Se luă la vorbă cu ea, fără să ştie cine este şi cu ce scop îi ieşise în cale. Şi din vorbă, a aflat de unde este, cum îl cheamă, câţi copii are şi cum o cheamă pe soţia sa. Vrăjitoarea rămase mai în urmă, zicând că nu poate merge. Întorcându-se omul acasă, i-a dat baticul soţiei şi ea de bucurie l-a pus pe cap, deşi i se spusese că este găsit. Chiar în noaptea aceea o luă o boală neaşteptată încât a fost să moară, de nu interveneau cu multe rugăciuni şi au dus baticul la locul unde îl găsise soţul ei, după care s-a însănătoşit. De atunci învăţă minte omul, să nu mai ia nimic, orice ar fi găsit.

Că lucrul străin în casă este spin /iar în gură tot pelin.
(Pr. Ilarion Argatu, "Pilde si intamplari adevarate",pag.166)

O credinţă uimitoare

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

    Credinţa în Dumnezeu a apărut după căderea din Rai a protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Câtă vreme erau acolo, erau în directă comuniune cu Dumnezeu, nu era nevoie de credinţă fiindcă fiind faţă către faţă exista doar iubirea. Dar după cădere apar nădejdea şi credinţa.
Ce uimitor lucru este credinţa! E uimitor, de pildă, faptul că păstorii, atunci când cerurile s-au deschis şi îngerii cântau, au putut crede că S-a născut un Mântuitor în Betleem şi că-L vor afla într-o peşteră printre vite. Ce lucru uimitor şi de necrezut! Poate că ar fi trebuit să spună: Cum este cu putinţă aşa ceva? De ce să deschidă Dumnezeu cerurile şi îngerii să cânte păstorilor pe rând? Negreşit, dacă Dumnezeu ar vrea să vestească ceva, ar vesti lui Irod sau marele preot, nu nouă. Nu este oare uimitor ca păstorii să fi crezut că-L vor afla pe Fiul lui Dumnezeu născându-se nu într-un palat, ci într-un staul? Şi totuşi au crezut.
Ce uimitor este faptul că Magii au crezut chiar atunci când, ajunşi la Ierusalim, nu au aflat nici un fel de festivităţi pentru naşterea unui împărat. Totul era liniştit. Magii puteau foarte bine să fi plecat acasă. Dar ei au întrat în stânga şi în dreapta şi au cercetat Scripturile, şi nu au
şovăit să plece la Betleem. Cu lucru uimitor, să creadă că Împăratul Păcii, Sfetnicul Minunat, Mântuitorul Lumii, Mesia cel făgăduit, să Se nască într-un sătuc înapoiat, în loc de Roma sau Atena! Şi totuşi au crezut!

《FERICIREA IN FAMILIE》

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!》

Odata un tanar a intrebat un om intelept: "Cum reusesti sa pastrezi fericirea in familie? 

Nici odata nu te certi cu sotia! Toti va respecta si vin dupa sfaturi! Care este secretul?"

Inteleptul a zambit si si-a chemat sotia. In camera a venit o femeie frumoasa si zambitoare. Se parea ca intregul ei corp emana lumina.
- Da dragul meu!
- Scumpo, pregateste te rog aluatul pentru prajitura.
- Bine dragule!
Ia a iesit, iar peste 20 de minute ea a revenit, spunand ca aluatul este gata.
- Adauga in el cel mai bun unt din rezerva noastra, si nucile pe care le-am pastrat pentru prajitura fiului nostru!
- Bine!
Si, iarasi a plecat, revenind peste 10 minute.
- Adauga in prajitura pamant din curtea noastra, iar apoi pune la copt prajitura! a spus sotul.
- Bine! a raspuns femeia.
Peste o jumatate de ora apare in mainile femeii aceasta prajitura stranie.
- Fireste ca noi nu o vom manca! a spus barbatul.
- Dauo porcilor de afara!
- Bine! a spus femeia.
Oaspetele era socat. Oare asa ceva e posibil? Nici un cuvant de repros?
Sotia a facut tot ce a spus sotul. Chiar si atunci cand i-a cerut ceva atat de absurd.
Atunci barbatul, a decis sa repete asta acasa.
Atunci cand a intrat in casa, sotia juca carti cu prietenele ei.
- Draga mea! s-a adresat barbatul.
- Sunt ocupata!
- Sotia mea!
Si peste 10 minute a aparut si ea.
- Ce vrei?
- Pune aluatul la copt!
- Ai inebunit? In casa este mancare cata vrei, iar eu sunt ocupata.
- Fa asa cum ti-am zis!
Femeia a pus in aluat doar o parte din nuci, apoi a venit catre sot.
- Draga mea, acum adauga pamant in aluat!
- Vai de mine, tu chiar ai inebunit? Cate produse am pierdut pentru asta?
- Adauga pamant am spus! Apoi coace aluatul.
Peste o ora, sotia a revenit si ia aruncat prajitura pe jos.
- Sunt curioasa sa vad cum vei manca asta? a spus ia furioasa.
- Nu voi manca. Du asta la porci!
- Stii ceva? A replicat femeia taios
-Atunci singur sa te duci, sa le duci aceasta prajitura.
A trantit usa si a plecat in camera ei. Apoi cateva zile radea de sot, povestind tuturor aceasta povestioara.
Barbatul a decis sa se intoarca la intelept.
- Inteleptule, de ce sotia ta te-a ascultat? Iar sotia mea a provocat un scandal si rade de mine!
- Foarte simplu. a raspuns inteleptul. Eu nu ma cert cu ea si nu-i ordon nimic. Eu o protejez, si de asta e ea linistita.
Sotia mea este sursa bunastarii mele!
- Bine, si eu ce ma fac acum? Sa caut o noua sotie?
- E cea mai simpla alegere, care te va duce spre un final prost.Tu si sotia trebuie sa invatati sa va respectati reciproc! Si tu ca barbat, trebuie sa faci totul ca ea sa fie fericita.
- Bine bine, dar si asa eu fac totul pentru ea!
- Da, posibil. Dar ea este fericita? Tu esti fericit? Ati creat o familie ca sa fiti fericiti impreuna! Sa aveti grija unul de celalalt.
Pus pe ganduri, barbatul a venit acasa. Pe drum, a vazut o tufa de trandafiri. Cu acesti trandariri, el a cucerit-o odata pe sotia lui!
In fiecare zi ii oferea cate unul. Dar de cand nu i-a mai oferit o floare? Nici nu mai tinea minte.
El a rupt trandafirul si l-a dus acasa. Cum toti dormeau, l-a pus langa sotie. Dimineata, pentru prima data pentru mult timp, il astepta micul dejun, si langa micul dejun, si sotia cu ochii luminosi!
El a imbratisat-o si a sarutat-o cu multa grija, asa cum facea cu mult timp in urma. De atunci el a inceput sa acorde o atentie mai mare sotiei. Incerca in fiecare zi sa o faca fericita, si grija lui era rasplatita prin dulcegariile si dragostea sotiei!
Au incetat sa se certe. Au trecuti cativa ani, iar intr-o zi la usa lor, a batut un tanar.
- Domnule, nu va suparati, am auzit ca sunteti un exemplu pentru toate cuplurile! Mie insa nimic nu-mi reuseste. Ma cert mereu cu sotia. Care este secretul? Am citit atatea carti si nu l-am gasit!
Si omul a raspuns:
- Intra in casa, sotia mea tocmai face o prajitura!
(Pilde si povestiri crestine)

Bătrânul sărac...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o noapte rece, un miliardar a întâlnit un biet bătrân, afară. L-a întrebat: "nu simți că este frig afară și nu porți niciun palton"?

Bătrânul a răspuns: "Nu am, dar m-am obișnuit cu asta".

Miliardarul i-a răspuns: "Așteaptă-mă. Am să intru acum în casa mea și am să-ți aduc unul." Bietul bătrân a fost atât de fericit și a spus că îl va aștepta. Miliardarul a intrat în casă și l-a uitat pe bătrân.

Dimineața, și-a amintit de acel biet bătrân și a ieșit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului, dar a lăsat o NOTĂ: "Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obișnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am atașat de promisiunea ta și asta mi-a luat puterea de a rezista."

MORALA: Nu promite nimic, dacă nu-ți poți păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva!

Numele samarineanului (pildă)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un bogat trecea, din întâmplare, pe o stradă unde locuia o familie nevoiașă, cu o mulțime de copii.
Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți tocmai murise.
Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul mulțimii, puse o sumă însemnată lângă sicriul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.
Oamenii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, l-au întrebat:
- Fii bun și spune-ne cum te cheamă.
- Iertați-mă, zise bogatul, că nu vă pot împlini dorința, dar aș vrea să știu de ce doriți să-mi aflați numele?
- Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.
- Foarte bine, zise bogatul. Eu vă voi spune numele meu după ce, mai întâi, îmi veți spune voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.
Toți cei adunați au rămas muți de uimire și l-au lăsat să plece pe cel care știuse nu numai să ajute familia îndurerată, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă despre modestie.


Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata, întotdeauna, va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El