Cersetorul Obosit..

   Era iarna. Ninsese mult. A venit un cersetor, cam de 45 de ani si mi-a spus pe un ton poruncitor: "Parinte, da-mi bani sa-mi cumpar mancare!". Si i-am zis: "Iti dau, dar mai intai ia lopata si ajuta-ma sa dau zapada din fata Bisericii". Mi-a spus: "Aaaa, nu pot, fiindca eu m-am nascut obosit si prin Constitutie am dreptul la lene. Nimeni nu ma poate obliga sa muncesc!"
 Si eu i-am spus: "Să stii ca tot prin Constitutie ai dreptul si la foame. Nimeni nu te poate obliga sa mananci!"
Si mi-a mai spus: "La cersit da, la munca ba! Mana intinsa nici nu oboseste nici nu amorteste!" Si i-am spus: "Frate, nici munca fara paine, nici paine fara munca! Bunica mea cosea pe stergare aceste cuvinte: Cine-i harnic si munceste, are tot ce isi doreste!" Si atunci cersetorul mi-a spus: "Nuuuu! Cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste!"

 Si-poi vreau sa te intreb parinte: "Care pacat este mai mare SĂ CERSESTI sau SĂ FURI?"
"Pai SĂ FURI este pacat mare!", i-am raspuns eu. Si el mi-a spus:  "Atunci, esti obligat sa-mi dai bani ca SĂ NU FUR!" 
Deci, atentie cui dati milostenia, ca nu cumva prin asta sa indemnati pe unii la LENE, FURT si TÂLHĂRIE.
 Si mai trebuie stiut un lucru: Lenea imputerniceste ispitele! Iata dovada:  “Odata, un tanar a venit la Fericitul Ieronim si l-a intrebat:
 - Ce sa fac spre a rezista ispitelor? Fericitul Ieronim i-a raspuns:
 - Sa postesti, sa te rogi si SA NU FII LENES, SA NU FII TRANDAV! Pasarea nu poate fi prinsa sau lovita de sageata cand zboara, ci numai cand sta pe loc”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan .

De ce eşti credincios?

Un creştin călătorind odată printr-o ţară îndepărtată şi întâlnind acolo un băştinaş, acela l-a întrebat pe creştinul nostru:

- Eşti un om credincios?

Şi creştinul i-a spus că da, este, iar acela a continuat:

- Eşti credincios fiindcă eşti slab… Cauţi la Dumnezeu mângâiere… Vrei să te ţină cineva de mână?

- Mă tem că greşeşti, i-a răspuns creştinul. Nu caut la Dumnezeu mângâiere, ci putere. Nu vreau ca Dumnezeu să mă ţină de mână, ci vreau să-mi întărească braţul, să pot da o mână de ajutor celorlalţi. Nu vreau ca El să-mi şteargă lacrimile, ci vreau să-mi dea o batistă, cu care eu să pot şterge lacrimile altora… Când Sfântul Apostol Pavel se sprijinea pe Hristos în slăbiciunea sa, nu o făcea pentru a dobândi mângâiere, ci pentru a fi în stare să meargă la ceilalţi cu vestea cea bună a puterii lui Dumnezeu oferită ajutor în slăbiciunea noastră.

Al patrulea mag

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus: 
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. 
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. 
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus: 
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă. 
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus: 
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... 
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? - a întrebat mirat magul. 
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni. 
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu. 

“Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor 
oamenilor mai mult decât pe a noastră.” 
Sfântul Teodor Studitul

Numai de smerenie se teme diavolul

Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie.
Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată?
Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului.
Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”

Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea!
Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor.
Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.

Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!

Avva Cleopa

O scurtă pildă de reținut.

De zici, rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

La o mănăstire trebuiau să meargă noaptea la vecernie, toți călugării. Un călugăr trebuia să tragă clopotele pentru a se trezi cu toții. Clopotele au fost de astă dată mult mai devreme. Un bătrân călugăr întrebă:
– Măi, de ce-ai sunat mai repede?
– Dar eu n-am sunat!
– Nu ai tras tu clopotele!?
Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!” Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!” Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile. Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule”. Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici”. E o istorioară cu un mare înțeles.

Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17).

ALE MÂNTUIRII CĂI !

(versuri: Eliana Popa)

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fe?ele ,,cinstite"!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in gra?ia divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi

Ghinion sau sansa

Traia odata intr-un sat un batran foarte sarac.El avea insa un cal foarte frumos,atat de frumos incat lordul din castel vroia sa i-l cumpere.Dar batranul l-a refuzat spunandu-i:"Pentru mine acest cal nu este un animal.El imi este prieten.Cum as putea sa imi vand prietenul?"
Dar intr-una din zilele urmatoare cand batranul a mers la grajd, a vazut ca i-a disparut calul.Toti satenii i-au spus:Ti-am spus noi!Trebuia sa ii vinzi calul lorduluiDaca nu ai acceptat, el ti l-a furat!Ce mare ghinion."
"Ghinion sau sansa, zise batranul,Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".
Toti au ras de el.Dupa 15 zile insa,calul s-a intors si nu era singur,avea in spate o multime de cai salbatici.El a scapat din grajd,a curtat o tanara iapa si, cand s-a intors, restul cailor s-au luat dupa el.
"Ce mai noroc", strigara satenii.
Batranul impreuna cu fiul sau a inceput sa imblanzeasca acei cai nou-veniti.Dar dupa o saptamana, fiul batranului si-a rupt piciorul incercand sa dreseze unul dintre cai."Ghinion", ii zisera pritenii batranului."Ce ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau.Tu esti deja in pragul saraciei"!
"Ghinion,sansa,Dumnezeu le stie pe toate",le raspunse batranul."Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".
Dupa cateva zile de la tragicul accident, soldatii lordului trecura prin sat si ii obligara pe toti flacaii sa li se alature pentru razboi.Doar fiul batranului a scapat datorita piciorului sau rupt."Ce noroc pe tine!",strigara vecinii."Toti copiii nostri au fost dusi la razboi,doar tu ai avut sansa sa il pastrezi langa tine.Fiii nostri ar putea fi ucisi".Batranul le raspunse:
"Ghinion,sansa...Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluiestema pe mine pacatosul!

Viitorul vine dupa noi bucatica dupa bucatica,putin cate putin.
Nu stim niciodata ce ne asteapta.dar daca pastram o atitudine pozitiva si plina de smerenie si de lagatura cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine si vom putea fi mai fericiti prin pronia Divina

HOTUL

Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului. 

                                                                        (Părintele Visarion Iugulescu - Despre iad)

Rodul ascultării

        Povestea spune că: e folositor să ne ascultăm învăţătorii, ascultarea este drum şi roadă,voinţa şi munca sunt răsplătite.

Se povesteşte că pe când era tânăr, Sfantul Colov a mers la un mare stareţ, numit Pavel ca să-l slujească şi stând în preajma lui să înveţe.

Mai întâi i-a vorbit despre ascultare şi i-a cerut apoi să făgăduiască ascultare deplină întru toate. Într-o dimineaţă stareţul a luat un băţ uscat, l-a înfipt în pământ si i-a cerut lui Colov să-l ude zilnic şi să-l îngrijească:

–În toate zilele să-l uzi cu apă, până va face rod.

Izvorul era aşa departe, încât pleca după apă dimineaţa şi se întorcea seara. Timp de trei ani sfântul a făcut ceea ce stareţul îi ceruse, fără să întrebe nimic, fără să cârtească, fără să obosească, cu încredere în dascălul său...După trei ani lemnul înverzit s-a făcut pom care a rodit. Stareţul a împărţit fraţilor în biserică poamele spunându-le:

–Luaţi de mâncaţi, acesta este rodul ascultării!

Spunem povestea: celui care lucrează de mântuială ,
elevului care nu găseşte sensul temei primite,
pentru a arăta valoarea muncii făcute cu suflet,
spre a arăta foloasele ascultării,
ca să arătăm puterea credinţei.

Lumânarea se topește luminând…

Un prieten mă cam mustra zilele trecute, spunând că prea îmi las viața să se topească în munca ce o fac.

– O, dragul meu! I-am răspuns. Eu îți dau toată dreptatea, dar mai întâi, te rog să aprinzi lumânarea aceasta!

– Foarte bine, iată, am aprins-o. Și ce vrei să spui cu acest lucru?

– Vreau să te rog să nu lași lumânarea să se topească. Uite, lumânarea se topește și asta-i o pagubă mare.

– Apoi, dragul meu, așa e și cu noi, cei care am fost puși să lucrăm în ogorul Domnului. Lumânarea trebuie pusă în sfeșnic și aprinsă, ca să lumineze tuturor (Matei 5, 15); dar, făcând acest lucru, ea se topește, căci unde s-a mai văzut vreo lumânare aprinsă care ar strânge seu și grăsime? Sau unde s-a mai văzut o sare ce nu se topește după ce s-a băgat în bucate (Matei 5, 13)?

O lumânare poate fi cât de mare și mândră, dacă nu arde și nu luminează, care este folosul ei?
Lumânarea se topește luminând…

Preot Iosif Trifa

Sfantul Nectarie

În pustiita lume, cu doruri prea deşarte, 
A înflorit în taină un iubitor de carte, 
Ce-a vrut ca tot ce-nvaţă, în adevăr să fie, 
Gând transformat în faptă, exemplu cu tărie. 

Dârzenia-i e blândă, el are darul milei, 
Pe oameni îi ajută şi-aşteaptă geana Zilei; 
Trăieşte-n veşnicie, deşi este în lume, 
Cinsteşte-n toate cele al Domnului Sfânt nume. 

Îi străluceşte chipul, îi străluceşte viața, 
În orice loc slujeşte, fapta îi e măreaţă; 
Cuvântul lui alină, ruga - vindecătoare, 
Răbdarea lui sporește în orice-mprejurare! 

Cu ochiul înspre moarte, ca punte înspre viaţă, 
Păşeşte, Sfânt Episcop, fără să se oprească, 
Păşeşte înspre inimi amarnic zăvorâte, 
Pentru a le deschide în sfinte doruri, mute... 

Moaştele-nmiresmate le-mparţi între biserici, 
Dorind s-ajuţi pe oameni pierduţi în întuneric; 
Reverşi minuni nespuse, cu har de la Stăpânul, 
Nealinat nu pleacă, de la tine, niciunul! 

Îţi mulţumim, Părinte, pentru oblăduire, 
Picură har din ceruri, prin a ta mijlocire! 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Credinţa şi faptele credinţei

Se spune că odată un creştin a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust, rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!”.
Dumnezeu i-a răspuns, întrebându-l:
Ai mers la Biserică?
Am mers ori de câte ori am putut, dat promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici.
- Eşti un om bun? Iţi ajuţi semenii?
Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă?
Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?
- Da, Doamne, cred cu toată fiinţa mea, am încredere totală în Tine.
Atunci, dă drumul crengii.
La acest îndemn, creştinul nostru a amuţit. Acum trebuia să-şi arate credinţa lui nemărginită în Dumnezeu pe care o mărturisea cu gura. 
Roza Lia: Acum trebuia să-şi arate prin fapte încrederea totală în pronia lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat mai departe, istorioara nu spune, dar sunt tentat să cred că acel creştin este şi acum suspendat deasupra prăpastiei.

Să medităm adânc la această istorioară şi să ne gândim ce am fi făcut noi dacă eram în aceeaşi situaţie.

PREOTII sunt "CADRE BISERICESTI"?

            In iarna de acum 3 ani, cand a fost un ger de - 20 de grade, am comandat un taxi sa merg la o inmormantare. Eram in reverenda si l-am intrebat pe taximetrist: "Nu te supara, ce credinta ai dumneata?" "Sunt crestin ortodox!" "Ma bucur mult, dar duminica mergi la Biserica?" "Nu merg la Biserica pentru ca nu sufar cadrele alea bisericesti!" "Pai ce cadre sunt "alea": cadre de bicicleta, cadre didactice?..." "Nu cumva le zice preoti?" "Ba da!" "Si de ce nu-i suferi?" "PENTRU CA SUNT HOTI!" (vorbind la plural m-a facut si pe mine HOT). "Domnule, de unde stii ca sunt hoti?" "Pai, un preot a furat lemne din padure?" "L-ai vazut?" "Nuuu, am auzit!" "Se spune ce ceea ce auzi despre cineva SA NU CREZI si chiar daca vezi, sa crezi pe jumatate..." Am ajuns destinatie si am intrebat cat am de plata. El mi-a spus: "Da si dumneata, 6 lei". "Pai, vreau sa plătesc corect dupa ceas". "N-am pus ceasul". "Aaaaa, ii faci pe preoti hoti, ma facusi si pe mine hot, iar hotul esti chiar dumneata. Eu acum sun la 112 sa vina aici politia" (voiam doar sa-i dau o lectie...). S-a speriat si m-a rugat: "Parinte, va rog nu sunați ca am 2 copii acasa". "Domnule, pai, poate tot 2 copii are si preotul acela, si daca pe gerul acesta - 20 de grade, a luat cateva lemne sa nu inghețe copiii de frig, este o asa mare nenorocire?? Uite, ia 10 lei, ia si indreptarul acesta de spovedanie, mergi la un preot, spovedeste-te si sa nu mai arați cu degetul spre altul. Dumnezeu sa te ierte! Fii binecuvantat. Amin si Aliluia!
                                                                                             Preot Ioan 🛎.

Crestinul...

Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.
Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.
De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

Pildă..

O femeie se duce la doctor, batuta rau. Doctorul "Ce sa intâmplat?" Ea: "Doctore, de fiecare data cand barbatu-meu vine beat, ma bate de ma usuca" D.: "Am o cura foarte buna ptr.asta . Cand vine barbatul acasa, sa ai pregatit un pahar mare cu ceai de menta. Cum apare, tu, incepi sa sorbi incetisor din pahar…pana-l vezi ca s-a dus la culcare!." Doua saptamani mai tarziu, vine ia femeia la doctor, f. fericita. "Doctore, ai avut o idee minunata.
De fiecare data cand vine barbatu-meu acasa beat, eu sorb indelung ceai de menta., Iar el nici nu se atinge de mine. Cum influenteaza ceaiul de menta chestia asta?" D.: "Ceaiul de menta n-are nici o treaba... Doar… iti tine gura-nchisa." Putem face si noi la fel…cand avem conflicte cu altii! Putem chiar inlocui cu apa.. 

Daca aveti pe langa voi , mai ales in familie , oameni viciosi cu diferite patimi care va necajesc ,va recomand sa cititi sfaturile din blogul asta :

Pilda

Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum – adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!

Pildă!

Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Crăciun, ce s-a gândit: “Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Crăciun, să bea oleacă de lapte dulce.” Dar încă era post. Acum bate ea acolo la poartă, la pustnic, şi când a venit acela i-o dat oala cu lapte. Dar i-a spus: “Fă bunătate, toarnă laptele în ceva şi dă-mi oala înapoi”. Pustnicul a intrat în casă, a căutat un ceaun, dar n-a găsit nimic. S-a întors, a băut laptele în faţa femeii şi apoi i-a dat oala înapoi.
Femeia, când a văzut ce face pustnicul, s-a smintit. S-a dus acasă, a spus în dreapta şi-n stânga, ce lacom și fără trăire e pustnicul. S-au scandalizat toţi:
“Auzi tu, în post să bei lapte şi spui că eşti pustnic, călugăr. Noi am crezut că omul ăsta-i sfânt, dar ăsta-i cu desăvârşire zăpăcit. Să-l scoatem afară!”
Acum, când au ajuns la episcop, că toţi s-au dus la el, le-a zis acesta: “Să-i spuneţi să vină la judecată după ce vor trece sărbătorile!” S-au dus şi i-au spus. Acuma, dacă s-au dus şi i-au spus, pustnicul, când a plecat de la peşteră, a prins un leu, s-a suit călare şi a luat şi un şarpe cu el, ca cum ar fi un bici, să-l bată pe leu ca să meargă. A ajuns în oraş si a întrebat: “Unde-i Mitropolia?” Uite aici! S-a dus acolo, l-a legat pe leu de o poartă şi pe şarpe l-a pus de gât, aşa, ca si cum ar fi bici. Oamenii, când l-au văzut toţi au fugit în dreapta si n stânga…
Eh, l-au dus acolo, mitropolitul şi acei care l-o pârât îl aşteptau ca să-l judece, ,,cum a îndrăznit el să spurce sfântul post, să bea lapte?” Acum, l a intrebat cutare, ,,de ce, cum ai îndrăznit?”, au început acolo discursurile lor, el însă a zis, ,,iertaţi-mă, părinţilor, am greșit, sunt un pacatos”… Dar stând acolo, era o femeie cu un prunc în braţe, copil mic, şi pustnicul îl întreabă pe băiat: ,,Măi copilule, cine eşti? Cine-i tatal tău?” El arătând cu degetul spune: Acela este tatal meu!". Când au auzit asta, toată lumea a rămas inmarmurita.
Nu putea să vorbească pruncul, era mic.
Era mic, în faşă, cum se cheamă. ,,Sa ne ierți, am greșit ca te am judecat pe nedrept", strigau toti, căzând în genunchi.
Mergând spre usa, pustnicul a zis: FAPTELE, nu laptele!


Vezi, mulţi dintre sfinţi erau la înălţime, dar făceau câte o neghiobie ca să nu-i socotească lumea sfinţi, că dacă te socoteşte lumea sfânt, de-acuma se instalează în sufletul tău înălţarea minţii şi ai căzut!

,,Smeritu-m-am şi m-am mântuit!"
Post ușor tuturor!

Ce inseamnă a dărui

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

Valiza ...

Un barbat a murit… cand si-a dat seama, l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu a spus:
“Bine, fiule… este timpul sa plecam.”
Surprins, omul a raspuns: “Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…”
Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”
Barbatul: “Ce ai in valiza?”
Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”
Barbatul: “Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica hainele mele, banii mei?”
Dumnezeu: “Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.”
Barbatul: “Atunci amintirile mele?”
Dumnezeu: “Acelea nu ti-au apartinut niciodata. Ele apartin timpului.”
Barbatul: “Este vorba de talentul meu?”
Dumnezeu: “Acesta nu ti-a apartinut niciodata… el a fost in functie de oportunitati.”
Barbatul: “Este vorba despre familia si prietenii mei?”
Dumnezeu: “Imi pare rau… ei nu ti-au apartinut niciodata. Ei au apartinut destinului.”
O lectie de viata. Toti trebuie sa citim asta!
Povestea care ne invata ce inseamna cu adevarat viata
Barbatul: “Este vorba de sotia si fiul meu?”
Dumnezeu: “Ei nu ti-au apartinut tie niciodata… au apartinut inimii tale.”
Barbatul: “Este vorba de corpul meu?”
Dumnezeu: “Corpul tau nu ti-a apartinut niciodata. El a apartinut pamantului.”
Barbatul: “Este sufletul meu?”
Dumnezeu: “Nu, sufletul tau imi apartine mie.”
Foarte speriat, omul a luat valiza din mainile Domnului si a deschis-o. Aceasta era goala.
Lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obraz.
“Niciodata nu am avut nimic???” – a intrebat barbatul.
Dumnezeu a raspuns: “Adevarat… fiecare moment pe care l-ai trait a fost doar al tau. Viata este doar un moment… un moment care iti apartine. Din acest motiv trebuie sa te bucuri de fiecare clipa pe care o ai. Nu lasa ca nimic sa te opreasca din a fi fericit. Traieste ACUM! Traieste-ti VIATA.”
Nu uitati sa fiti fericiti… acesta este singurul lucru care conteaza.
Lucrurile materiale si tot ce crezi ca merita… nu merita; sunt lasate in urma. Nu poti lua nimic cu tine in cealalta lume.
Impartasiti aceasta poveste cu toti cei pe care ii iubiti. Bucurati-va de fiecare zi ..

Pictorul

Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: "Iisus Hristos bătând la uşă".

Toţi cei de faţă îl felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el.

Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Şi zise:

- Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi...

Ceilalţi întrebară:

- Ce greşeală?

Acela zise:

- Clanţa uşii nu are mâner pe dinafară.

Atunci toţi priviră mai atent, ca să vadă greşeala. Şi aşa era.

Atunci pictorul răspunse:

- Nu, nu e o greşeală. Intenţionat n-am vrut să-i pun mâner pe dinafară.

Toţi se mirară şi întrebară de ce.

Pictorul urmă.

- Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide, nu forţează. Aşa că nu e nevoie de mâner decât pe dinăuntru. Fiecare este slobod a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi şi încântaţi de mesajul pictorului.

Poartă întotdeauna binele în gând, ca să-l şi făptuieşti.
Dumnezeu cunoaşte gândul omului. Aşadar gândul tău
să fie curat de orice rău.

Cat de mare e valoarea ta

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

O VORBĂ PROASTĂ

Un sătean călătorea într-o zi spre târg; trecând printr-un sat, iată că i se rupse o roată de la căruţă şi începu şi ploaia. Un copil din sat îl întrebă:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necăjit şi prea puţin credincios, îi răspunse:
- Mă duc la dracu!
Copilul, înţelept, nu zise nimic şi se duse la treburile sale.
Omul, după ce îşi drese căruţa, plecă spre târg şi-şi vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum şi iată că în dreptul unei păduri îi ieşi un hoţ în cale. Săteanul întrebă:
- Cine eşti?
Hoţul răspunse:
- Sunt dracu!
Şi cu arma întinsă îi luă toţi banii din buzunar şi dispăru în noapte.
Dând bice cailor, săteanul îşi aduse aminte de vorba ce o spusese şi acum se mustra zicându-şi: “Iată am zis că mă duc la dracu şi la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!
Şi din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-şi în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viaţa.

Cuvintele bătrânilor

Zis-a un bătrân către un frate: diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Însă tu să nu te leneveşti, ci să mături afară tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui Hristos.

Zis-a un bătrân: precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne facă vreun rău, dacă va fi sufletul nostru aproape de Împăratul - Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice: “Apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi!” Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei.

Comorile fiecaruia

Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:

- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

- Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.

"Taranul este omul absolut."

Sfanta Treime

Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:
- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?
- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.
Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nadejdea mea este Tatal,
Scaparea mea este Fiul,
Acoperamantul meu este Duhul Sfant.
Treime Sfanta, marire Tie!”"

O PILDĂ DE SĂRBĂTORI:

  Exista o poveste veche care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.

Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.

Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

'Sa dorim binele fratilor nostrii si mantuirea tutuor oamenilor mai mult decat pe a noastra.'
(Sfantul Teodor Studitul)

Aceasta este o pilda buna de urmat in aceste zile; mai ales acum ar trebui sa ne gandim mai mult si sa incercam sa fim mai buni, mai umani...

Cerşetorul cinstit !

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.
Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:
- "Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur...?
Bogatul îi răspunse:
- "Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale... Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: "Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.?

File din Pateric

             Un tânăr crescut într-o familie de sectanti a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Îi plăceau slujbele, îi plăceau cărtile duhovnicesti, dar nu vroia să se spovedească. Rămăsese cu o îndoială, nu credea că prin Taina Spovedaniei se iartă păcatele. Cădea în păcatul curviei destul de des, dar, după ce păcătuia, se ruga la Dumnezeu să îl ierte.
Si tot asa s-a întâmplat vreme de câteva luni. Odată i s-a arătat un drac care i-a spus:
- Nu ti-e rusine să te mai rogi, după ce păcătuiesti atât? Ce, crezi că Dumnezeu e orb, că nu vede cât de desfrânat esti?
Tânărul i-a răspuns:
- Ba vede, si tot asa vede si pocăinta mea. Si până o să mor, o să îi cer iertare pentru fiecare din căderile mele...
- Să îi ceri, că degeaba îi ceri... a spus dracul, dispărând.
Speriat, tânărul s-a dus la biserică, să vorbească cu un preot. După ce a ascultat întâmplarea, preotul i-a spus:
- Degeaba Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte dacă nu vrei să întelegi că păcatele săvârsite după Botez se iartă prin Taina Spovedaniei. Dacă nu te spovedesti, nu ti se iartă. Abia după spovedanie sufletul are puterea de a birui păcatul. Altfel, bunăvointa sufletului de a se îndrepta este repede îngenuncheată de diavol.
După ce tânărul s-a spovedit, dracul i s-a arătat iar:
- Te-a iertat Dumnezeu, dar iarăsi o să te dobor. Si iarăsi o să te spovedesti, si iarăsi o să te dobor.
Tânărul i-a spus:
- Asa să fie până pe patul de moarte, iar să cad, si iar să mă spovedesc, si tot nu o să mă dau bătut. Dar cred lui Dumnezeu că îl va lumina pe duhovnic să îmi dea sfaturile si canonul potrivit pentru a mă vindeca, si că mă va întări să nu mai cad în cursele tale.
Si dracul i-a zis:
- Nu te voi mai ispiti atunci, ca să nu îti agonisesti cunună.
Si de atunci, tânărul a dus cum trebuie războiul duhovnicesc. Alerga la duhovnic imediat ce vreo ispită îi întuneca mintea. Si nu astepta să păcătuiască cu trupul pentru a se spovedi.

FEREASTRA SUFLETULUI

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .
CE CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON... !

Cred că are nevoie de un nou săpun...poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină??
Soţul ei îi răspunse:
"Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre ! "

Viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi...

Timpul schimbării

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus: - Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu