Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

joi, 30 iulie 2020

Preotul si Biblia

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Preotul satului a luat cina într-o familie evlavioasă. După cină, când a plecat, soția i-a spus soțului:

- Cred că preotul ne-a furat lingura!

Asta a deranjat-o tot anul. Un an mai târziu, preotul a venit din nou la cină în această familie, soția

l-a întrebat pe preot:

- Părinte anul trecut cand ai fost la noi , ne-ai furat lingura ?

Preotul a răspuns:

- Nu, am pus-o în Biblia ta ... 

miercuri, 29 iulie 2020

Pildă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un împărat avea un servitor care, în toate circumstanțele spunea întotdeauna :
" - Stãpâne, nu fiți descurajat pentru că tot ce face Dumnezeu este perfect. El nu greșește, niciodatã !"
Într-o zi, au plecat la vânătoare și un animal sălbatic l-a atacat pe rege. Servitorul a reușit să omoare animalul, dar nu a putut împiedica ca majestatea sa, sã nu-şi piardă un deget. Furios și fără a-și manifesta recunoștința, regele a spus:
" - Dacă Dumnezeu ar fi fost bun, n-aș fi fost atacat și nu mi-aş fi pierdut degetul. Slujitorul i-a răspuns:
" - În ciuda tuturor acestor lucruri, vă pot spune doar că Dumnezeu este bun și că tot ceea ce face este perfect. El nu greșește niciodată. Înfuriat de răspuns, regele a ordonat arestarea servitorului său. În timp ce a fost dus în închisoare, i-a spus din nou împăratului:
" - Dumnezeu este bun și perfect, sã nu uitați acest lucru niciodatã !
Într-o altă zi, regele a plecat singur pentru o altă vânătoare și a fost capturat de sălbaticii care folosesc ființe umane pentru sacrificiu. Pe altar, sălbaticii au vãzut că împăratul nu avea un deget, aşa că a fost eliberat pentru că nu era considerat "complet" pentru a fi oferit zeilor. La întoarcerea sa în palat, el a ordonat eliberarea robului său și a spus:
" - Prietene, Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. Am fost aproape ucis, dar pentru lipsa unui singur deget, am fost eliberat. Dar am o întrebare:
" - Dacã Dumnezeu este atât de bun precum spui...de ce a permis ca tu, să ajungi la închisoare?
Slujitorul său i-a răspuns:
" - Dragul meu stãpân, dacă n-aș fi fost în închisoare, aș fi plecat cu tine și poate aş fi fost jertfit. EU nu am nici un deget lipsă. Tot ce face Dumnezeu este perfect, El niciodată nu greșește !" Adesea, ne plângem de multe lucruri din viață și de lucrurile negative care ni se întâmplă zilnic, uitând că totul se întâmplă cu un scop.

Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?

marți, 28 iulie 2020

Un bărbat de 75 de ani

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întrebă:


Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente  îl întrebă:
   - Dv înca credeți în această carte plină de fabule și povești?
   - Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dv credeți că e greșit să cred asta?
   - Bineînțeles că e greșit! .. Cred ca dv trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia, stupiditatea și  minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dv domnule ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la  lucrurile acestea.
   - Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștrii de știință despre Biblie?
   - La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dv de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.
   Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.
   Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni sa ridice capul nici ochii din pământ.
    Pe cartea de vizită scria:
            Profesor Doctor Louis Pasteur
            Director General al Institutului
            Național de Cercetare Științifică
            a Universității Naționale Franceze.
    ( această întâmplare a avut loc în 1892)
    “Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!”
                                       Dr. Louis Pasteur
   Morala: Plăcerea cea nai mare a unui om inteligent este să lase impresie că e un prost în fața unui prost ce vrea sa pară inteligent.

Preotul si lingurita

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.

sâmbătă, 25 iulie 2020

Staretul si monahul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


"Seara fiind, staretul unei manastiri il intreaba pe un calugar:

- Ce ai lucrat astazi?

Monahul, cufundat in ganduri, ii raspunde cu o voce blanda:

- Eheeei! Am lucrat destul, in plus, am imblanzit doi soimi, am condus doi cerbi, am infranat doi ulii, am rapus un vierme, m-am luptat cu un urs si am ingrijit de un bolnav.

Impresionat de cele auzite, staretul ii spune:

- Ce tot vorbesti omule, noi nu avem astfel de animale in manastire?

Si dupa cateva clipe de tacere, monahul continua cu o voce domoala:

- Soimii sunt ochii mei. Mult ma chinui sa-i imblanzesc, pentru a nu privi in toate partile, ca nu cumva sa ma duca in ispita.

Cerbii sunt picioarele mele; trebuie sa am permanent grija lor, sa le conduc pentru a nu ma duce la pacat.

Ulii sunt mainile mele, pe care caut sa le infranez si sa le pun la lucru; altcumva m-ar face sa pacatuiesc.

Viermele e limba mea, cu care ma lupt sa nu barfeasca pe altii.

Ursul este inima mea cu care ma bat mereu, pentru a nu ma lasa ispitit de lucrurile lumii.

Bolnavul este tot trupul meu, de care port grija sa nu slujeasca pacatului. Si aceste lucruri le fac zi de zi si ceas de ceas."


A gândi Ortodox este u?or însă a trăi Ortodox cere osteneală.

( Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul)

marți, 21 iulie 2020

CINE DA, LUI ISI DA...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Langa-un sat un biet batran



Chinuit de vremuri grele,
Isi facuse-un mic bordei
Din pamant si din nuiele.
Chiar la marginea padurii,
L-adapostul unui fag,
Unde soarele straluce,
Unde pasari cant cu drag.
Fara nici-o mangaiere,
Far-de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje
, Sprijinea al sau picior.
Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir,
Pana cand soarta l-o duce
Din bordei, la cimitir.
Cate-o data, pleca mosul
Catre satu-n sarbatoare,
Garbovit cu traista in spate
Sa cerseasca demancare .
Aratandu-si trist durerea
Prin zicala lui de pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa
Ii da-n traista demancare .
: Atunci el cu voce slaba,
Exclama strigand in pace :
-,, Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Ani trecura de-arandul,
Multi din vremea lui murira,
Pe el harul si indurarea
Domnului il sprijinira .
Si din cand in cand pornea
Catre sat mosul, sarmanul,
Far-asi mai schimba tinuta :
Carja, traista si sumanul .
Cand si cand rasuna satul,
De zicala lui blajina,
Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina .
Cersetorul isi ia darul,
Fara glas, dar tot nu tace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Intr-o zi o gospodina
Din-nalta societate,
Egoista, far-de mila,
Lipsita de bunatate..
. Vru s-aduca la tacere
Glasul celui cersetor,
Ce batea de multa vreme
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine
Din faina cea mai alba,
Si in ea otrava puse,
Apoi o coace de graba.
Cum ii dete aceasta paine,
In ea inima-i tresalta,
-De acuma, stiu eu bine,
Nu te-oi mai vede la poarta!
Cersetorul isi ia darul
Privindu-l cu bucurie,
Fiind asa frumoasa painea
Se gandeste s-o mai tie...
Si repeta apoi zicala
Ce atat de mult ii place :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce colinda satul
Se intoarce la bordei,
Si-obosit se odihneste
Pe un scaunel de tei .
Dar nu se-odihneste bine,
Ca se arata pe carare
, Un fecior voinic ce vine,
De la a sa vanatoare..
Obosit si rupt de foame..
. Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure,
Fara nic-un pic de paine. :
Venind la al sau bordei
Il intreba cu mirare :
-Mosule, de nu te superi,
Nu ai ceva de mancare ?
-Cum sa nu? raspunde el,
Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale
Aceasta paine mi-a dat.
Ia-o toata, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce mananca painea,
Multumindu-i, a plecat,
Fara a banui misterul
Si de cele ce-au urmat
. Ajungand acasa bine
Mama lui ’l-mbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine
Si la fata se intristeaza
. -Ce-i cu tine? mama-ntreaba,
Spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea zlaba,
Ii raspunde innecat :
-Doar atata am mancat,
Paine alba si frumoasa
Ce la cersetor i-ai dat,
Astazi, cand a fost acasa!
Un fior de groaza mare,
Mamei, inima-i cuprinde,
Fiul ei de-acuma moare,
Si in fata ei se intinde.
In necaz, priveste fapta,
Cea cruda si fara mila,
Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina .
La urechi rasuna glasul
Mosului trecand in pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’

Starețul, bunătatea și fericirea raiului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un stareț bătrân, foarte înaintat în vârstă și bolnav, aproape pe moarte, se ruga și vorbea în sufletul lui cu Dumnezeu. Își cerceta cu amănunțime trecutul și mersul duhovnicesc spre dobândirea roadei Duhului Sfânt. Primise de la Bunul Dumnezeu multe daruri, cel al înainte vederii, al blândeții, al dreptei socotințe și multe altele și cu toate acestea se gândea că n-a făcut în viață mai nimic bun.

Glasul lui Dumnezeu însă îi descoperea frumoasa lui trăire. La un moment dat gândul lui merse spre ucenicii mânăstirii pe care o păstorise și se gândea că dacă pe aceștia nu i-a povățuit cu dreaptă socoteală spre dobandirea iubirii desăvârșite, nici el nu se va mântui. 

Glasul lui Dumnezeu în conștiința sa însă îi spuse că abia atunci când ucenicii săi vor face la fel ca el, atunci și ei vor dobândi mântuirea.
În clipele acelea intră in chilia bătrânului un mirean ce locuia prin preajma mânăstirii și care avea mare evlavie la dânsul, cu un castronaș cu câteva fructe, spre mângâierea bătrânului și a bolii de care era răpus. Bătrânul primi cu dragoste fructele, iar mireanul ca să nu-l obosescă prea tare plecă la casa lui. La scurt timp un călugăr a venit în chilie să-l mai cerceteze pe bătrân. 

Bătrânul gândindu-se că nu mai are mult de trăit dădu castronașul cu fructe călugărului care-i purta mereu de grijă. Ucenicul primi cu dragoste fructele ca să-l facă fericit pe bătrân, dar când ieși din chilie nu îndrăzni să mânânce din ele considerându-se nevrednic de o așa pomană și se gândi să-i ducă călugărului care asuda din greu la munca câmpului.

 Acela primi la rându-i cu toată dragostea fructele, dar după ce fratele a plecat, el nu s-a înduplecat să le mănânce, gândindu-se că cel care muncește la animale are mai multă nevoie pentru că stă în mirosul acela urât. Așa că s-a dus la celălalt să-i dea. 

Acela și el a primit cu dragoste, dar nici el nu a mâncat și l-a dus altuia care era foarte slăbit de o boală pe care o trecuse cu greu. Întâmplarea face că aceste fructe s-au plimbat pe la toți călugării acelei mânăstiri și niciunul n-a mâncat, ci a dat fratelui mai departe. Ultimul care a primit fructele s-a gândit la bătrânul stareț și le-a dus lui. 

Când a intrat călugărul cu fructele în castronaș să i le aducă în dar, un glas tainic al lui Dumnezeu a spus bătrânului că acum poate muri liniștit pentru că ucenicii săi au împlinit cu prisosință iubirea aproapelui.
Astfel bătrânul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fericit că nevoința vieții sale a avut roade vrednice la Dumnezeu.

duminică, 19 iulie 2020

Ajută-mă, Doamne!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, inclusiv Viktorija Dzumajlieva

Dă-mi, Doamne, puterea şi crezul,

Că toate în viaţă-s deşarte,

Dă-mi, Doamne, încrederea-n tine,

Curat să rămân de păcate.


Dă-mi, Doamne, lumina din stele,

Să pot lumina, ca şi ele,

Dă-mi, Doamne, a pietrei putere,

Să pot răsturna clipe grele.


Dă-mi, Doamne, etern cursul apei,

Ce roade încet şi granitul,

Şi lasă-mi etern sacrul clipei,

Să pot suporta asfinţitul.


Şi lasă-mi răgaz de uimire,

Când omul e plin de mistere,

Cuvântul să-mi fie ‘mplinire,

Şi ochii – ocean de iubire.


Şi iartă-mă, Doamne, de toate,

Păcate mereu efemere,

Să pot ca să merg mai departe,

Scăpat de ruşini şi mistere.

Simina Silvia Şcladan


sursa

Alina Fanuria Radulescu 


Simina Silvia Şcladan


Trandafirul rosu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un soldat, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nici o fotografie.... Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors acasa, si-au dat intalnire. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir alb.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir rosu in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si... era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea nici un trandafir . Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir rosu in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana.

Voi ce ati fi ales? Persoana cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna in varsta cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir m rosu si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Morala: Intotdeauna, indiferent daca ne convine sau nu situatia, sa alegem sa fim sinceri si corecti pentru ca numai asa vom putea castiga respectul si iubirea celor din jur!

marți, 14 iulie 2020

IMPĂRTĂSANIA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



      Un preot s-a dus la spital să împărtășească niște pacienți.A cerut un medic să fie împărtașit și el..
Din curiozitate? Din neîncredere ?
Bătrânul ( preotul ) l-a prins,Nu a înghițit Sf Împărtășanie , a ținut-o în gură.. Imediat a dus-o în laborator pentru a face analize.. Rezultatele au arătat: sânge de la un bărbat, de 33 ani .
Doctorul și-a scos bluza medicală, după care
și a depus demisia... Astăzi este călugăr în Muntele Athos
( preluat - traducere din greacă )
Φίλοι του Αγίου Όρους/Friends Oros - Mount Athos                                                                                                                                                                                                                                                        

Dumnezeu si razele solare

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

               
Un rege care voia să-l vadă pe Dumnezeu îi ameninţă cu pedepse îngrozitoare pe toţi înţelepţii şi preoţii din regat dacă nu vor reuşi să i-l arate pe Dumnezeu. Când toţi erau deja disperaţi, veni un păstor care-l conduse pe rege pe o colină, îi arătă soarele şi-i spuse: „Priveşte la el!”. Imediat regele îşi îndepărtă privirea de la soare şi strigă: „Vrei să orbesc!?”. 

Păstorul îi spuse: „Însă, maiestate, soarele nu este decât o rază plăpândă a măreţiei lui Dumnezeu. 

Cum vrei tu să poţi rezista înaintea lui Dumnezeu însuşi?

luni, 13 iulie 2020

Căsătoria...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Când am ajuns acasă în noaptea aceea, în timp ce soția mea servea cina, i-am luat mâna și i-am spus: am ceva să-ți spun. Se așeză doar să mănânce în liniște. Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodată nu am putut nici să-mi deschid gura. Dar trebuia să-i spun ceea ce gândeam. Vreau să divorțez... i-am spus cât am putut de încet. Vorbele mele păreau să nu o deranjeze. Din contră, foarte liniștită m-a întrebat: De ce? 
Am evitat întrebarea ei tăcând, ceea ce a făcut-o să se înfurie.
 Aruncă vasele și strigă: Nu pari a fi om! Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plângea în liniște. 
      Eu știam că vroia să știe ce se întâmplă cu căsnicia noastră. Dar nu aș fi putut să-i dau un răspuns satisfăcător. Inima mea acum aparținea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu un mare sentiment de vinovăție, am redactat un acord de divorț, în care îi dădeam casa noastră, mașina noastră si 39% din acțiunile întreprinderii. După ce a citit-o a rupt-o în bucăți. Femeia care stătuse 10 ani din viața ei cu mine, acum era o străină. M-am simțit rău pentru atâta timp și energie pierdute cu mine și toate astea nu i le-aș fi putut înapoia niciodată. Dar acum nu mai puteam da înapoi, eu o iubeam pe Luiza În sfârșit soția mea plângea în fața mea, ceea ce așteptam de la început. Văzând-o plângând mă linișteam puțin, pentru că ideea divorțului care mă preocupase atât, acum era mai clară ca niciodată. Ziua urmatoare am ajuns acasă foarte târziu și ea stătea la masă scriind ceva. Eu nu mâncasem, petrecusem o zi foarte intensă cu Luiza și imi era mai mult somn decât foame, așa încât m-am dus la culcare. Când m-am trezit dimineața, ea încă scria. Adevărul e că nu mă interesa, m-am întors în pat și am continuat să dorm. Dimineața mi-a prezentat condițiile ei pentru a accepta divorțul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o lună înainte de a semna divorțul și cerea ca timp de o lună să încercăm să trăim cât mai normal posibil. Motivele ei erau simple: fiul nostru avea niște examene foarte importante luna asta și nu dorea să-l influențeze cu noutatea căsătoriei frustrate a părinților lui. Asta era ceva cu care eram și eu de acord. Dar mai era ceva, imi cerea să-mi amintesc cum am purtat-o în brațe în ziua căsătoriei noastre. Vroia ca în fiecare zi din luna asta, să o port în brațe din camera noastră până la ușa casei...m-am gândit ca a înnebunit. Dar m-am decis să accept această ciudată cerință, că așa aceasta lună va trece fără să ne mai certăm sau cu momente rele. I-am povestit Luizei de condițiile puse de soția mea...a râs destul și s-a gândit că era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu contează trucurile pe care le inventează, trebuie să accepte realitatea că veți divorța. De când i-am exprimat intențiile mele de divorț, eu și soția /X mea nu am mai avut niciun contact intim. În prima zi când am dus-o mi s-a părut puțin cam dificil. Fiul nostru ne-a văzut și a aplaudat de fericire zicând: Tată mi-a placut că o iubești atât de mult pe mama! Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastră până la ușa de intrare în casă am mers cam 10 metri cu ea în brațele mele. Ea închise ochii și îmi șopti la ureche să nu spun nimic copilului despre divorț. M-am simțit foarte incomod, am coborât-o din brațe și ea s-a dus să ia autobuzul ca să meargă la servici. Eu am condus singur la serviciul meu. A doua zi mi-a fost un pic mai ușor. Ea s-a așezat ușor pe pieptul meu. Puteam să-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama că de mult timp nu i-am mai dat multă atenție acestei femei. Mi-am dat seama că nu mai era atât de tânără, avea un pic de riduri pe față, părul ei începea să încărunțească. Era prețul căsniciei noastre. Pentru un minut m-am întrebat dacă eu eram responsabil de /X asta. În a patra zi, când am dus-o, am simțit că revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care îmi dăduse 10 ani din viața ei /X În a cincia și a șasea zi mi-am dat seama că sentimentul creștea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cât treceau zilele îmi era tot mai ușor să o duc în brațe. Poate exercițiul de a o căra, mă făcea mai puternic. Într-o dimineață am văzut-o căutând O rochie, dar nu găsea nimic care să-i vină. Doar a suspinat și a zis: Toate rochiile mele mi-au rămas largi. De aici mi-am dat seama că pentru asta îmi era tot mai ușor să o port în brațe. Pierdea foarte mult din greutate și era foarte, chiar foarte slabă. Deodată am înteles motivul... suferise atâta durere și amărăciune în inima ei. Inconștient i-am atins fruntea. Fiul nostru intră în acest moment și spuse: Tată e timpul să o duci pe mama. Văzându-l pe tatăl său ducând-o în fiecare zi pe mamă în brațe, se obișnuise. Soția mea l-a îmbrățișat cu putere. Eu mi-am întors privirea de teamă că imaginea asta mă va impresiona și mă va face să-mi schimb planurile. Atunci am luat-o în brațe și am început să merg spre poartă, iar mâna ei mi-a mângâiat gâtul și eu am strâns-o puternic în brațe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit. Dar starea ei fizică m-a întristat. În acea zi am simțit că nu mai puteam nici să mă mișc. Fiul nostru plecase la școală. Am îmbrățișat-o cu putere și i-am zis: Niciodată nu mi-am dat seama că în viața noastră lipsea așa ceva. Am plecat la servici, am sărit din mașina fără să închid ușa. Mă temeam că în orice moment puteam să-mi schimb părerea ... am urcat scările, Luiza deschise poarta și i-am spus: Regret mult, dar nu voi mai divorța. Nu putea să creadă ceea ce îi spuneam, încât îmi puse mâna pe frunte și m-a întrebat dacă am temperatură. I-am luat mâna de pe frunte și i-am spus din nou:Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorța. Căsnicia mea era plictisită pentru că nici ea nici eu nu știam să apreciem micile detalii ale vieții noastre. Nu pentru că nu ne mai iubeam. Acum îmi dau seama că atunci când ne­am căsătorit și am purtat-o în brațe pentru prima oară, asta este responsabilitatea mea până când moartea ne va despărți. În acest moment Luiza ieși din soc, m-a îmbrâncit cu putere și plângând a închis poarta. Fugind am coborât scările și am plecat de aici. M-am oprit la o florărie și am comandat un frumos buchet de flori pentru soția mea. Fata m-a întrebat ce să scrie pe cartea de vizită. /X Am zâmbit și am scris: "Întodeauna te voi purta în brațele mele, până când moartea ne va despărți". În noaptea aceea, când am ajuns acasă, cu florile în mână și cu zâmbetul pe față, am urcat în camera noastră, numai pentru a-mi întâlni soția în patul ei ... 

      Era moartă... Nu spusese nimic despre boala care o consumă și o măcinase fără să-mi spună nimic. Micile detalii sunt cele care cu adevarat contează într-o relație. Nu casa, mașina, proprietățile sau banii din bancă. Astea crează un fals sentiment de fericire, care nu este totul. Mai bine fă-ți timp să fii prieten soțului sau soției și ia-ți tot timpul necesar cu aceste mici detalii care fac diferența. 

 Să ai o căsătorie fericită !

Tăranul si sapa..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Un țăran și-a pierdut sapa. Gândea că i-a furat-o vecinul lui, așa că a început să-l urmărească. După felul cum mergea, după felul cum vorbea, i se părea că el nu este ca toți ceilalți oameni. Într-un cuvânt, era convins că acesta este hoțul.
Mai târziu și-a găsit sapa, pe care o uitase la câmp.
A doua zi s-a întâlnit din nou cu vecinul și, observând cu atenție felul cum mergea și cum vorbea, nu i s-a mai părut că el ar fi hoțul.
___
Toată viața trăim din păreri și ne înșelăm amarnic pentru că părerile noastre se bizuie pe proasta noastră înțelegere a lucrurilor. Acționăm în consecință cu înțelegerea lucrurilor. De aceea o bună înțelegere a lucrurilor ne va izbăvi de o grămadă de neplăceri.
De aceea avem nevoie de duhovnic – un povățuitor sincer – care să ne arate drumul spre Hristos. Să-L avem de model pe Hristos – Acela care S-a făcut om pentru noi tocmai pentru a ne arăta unde putem ajunge cu firea noastră, cum putem dobândi deplin chipul lui Dumnezeu în noi ajungând la asemănarea cu El prin virtute!

O lectie de morală...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un om bătrân întâlneste un tânăr , care il întreabă: dumneavoastră vă amintiti de mine?
Si bătrânul zice NU! Apoi tânărul îi zice că a fost elevul său.
Si profesorul întreabă: ce faci acum, ce faci in viata de zi cu zi?
Ei bine, am devenit profesor ii zice tânărul.
O, ca mine răspunde profesorul.
Da...de fapt am devenit profesor că dumneavoastră m-ați inspirat să fiu ca dumneavoastră.
Bătrânul curios întreabă in ce moment al vieții ai decis să fi profesor?
Atunci tânărul ii spune următoarea poveste:
intr-o zi, unul din prietenii mei, tot student, a venit cu un ceas nou, foarte frumos si eu m-am decis sa il fur si i l-am luat din buzunar.
Putin mai tarziu prietenul meu a remarcat si s-a plâns imediat profesorului nostru, care erați chiar dumneavoastră . Ați venit in clasă imediat zicând : ceasul acestui student a fost furat in timpul cursului de azi. Cel care l-a luat, sa il înapoieze imediat!
Eu nu l-am înapoiat pentru că nu am vrut.
Apoi ați inchis usa si ne-ati zis la toti sa ne ridicăm ca veti trece pe la fiecare, sa cautati in buzunar până când veti găsi ceasul. Dar ne-ați zis să închidem cu totii ochii.
Noi am inchis ochii si dumneavoastra ati căutat din buzunar in buzunar si când ați controlat in buzunarul meu ați găsit ceasul si l-ați luat. Ați continuat să controlați la toti colegii si când ati terminat ați zis: deschideti ochii! Avem ceasul!
Nu mi-ați zis nimic si n-ați mai mentionat vreodată acest episod.
De asemenea nu ați zis nici cine a furat ceasul.
In acea zi dumneavoastră mi-ați salvat demnitatea pentru totdeauna!
A fost cea mai rușinoasă zi din viata mea!!
Dar a fost si ziua in care am fost salvat să nu devin un hot, o persoana denigrata.
Dumneavoastra nu mi-ati zis nimic niciodată si chiar dacă nu mi-ați atras atenția ca v-am dezamagit ca să imi dati o lectie de morală, eu am inteles acest lucru foarte clar.
Si datorită dumneavoastra am înțeles ce trebuie să facă un adevărat profesor.
Va amintiti de acest episod?
Imi amintesc de această situație, de ceasul furat pe care l-am căutat la toată lumea, dar nu imi amintesc de tine pentru că si eu aveam ochii închisi in timp ce căutam....si adaugă mai departe: dacă pentru a corecta, trebuie să umilesti, înseamnă ca nu esti un bun profesor!

marți, 7 iulie 2020

ZAVISTIA - CEA MAI GREA FORMĂ DE MÂNIE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



"Zavistia-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos (zavistie)? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte".

Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia,si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana."

                                                                                                                  (Părintele Cleopa)

Cărămida...


"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





  Un tânăr, care era un om de bază în firma sa, conducea noul său Jaguar cu destulă viteză, într-o regiune ce nu avea un renume prea bun.
Era atent ca nu cumva vreun copilaș să-i iasă brusc în față dintre mașinile parcate. La un moment dat, crezând că a văzut ceva mișcându-se, a încetinit. Dar în loc să vadă vreun copilaș, o cărămidă a lovit cu putere ușa laterală a Jaguarului său. A frânat brusc și dând înapoi, s-a îndreptat spre direcția din care fusese aruncată cărămida.
Vădit înfuriat, a sărit din mașina sa și a prins un băiețel care se găsea în apropiere. L-a îmbrâncit și lipindu-l cu spatele de o mașină parcată, a țipat la el:
„De ce ai făcut asta? Și cine ești tu? Cine te crezi? Asta e o mașină nouă și cărămida pe care ai aruncat-o i-a făcut o pagubă serioasă. De ce ai făcut-o?”.
Băiatul, ca să se apere, i-a spus: „Vă rog, domnule, vă rog!!! Cer iertare, dar nu am știut ce altceva să fac… Am aruncat cărămida fiindcă nimeni nu oprea”.
Cu lacrimile curgându-i pe obraji, băiețelul a arătat spre locul aflat în spatele unei mașini parcate. „Este fratele meu. Căruciorul lui pentru invalizi s-a răsturnat pe trotuar, iar el a căzut din cărucior. Însă eu nu pot să-l ridic”.
Băiețelul l-a rugat pe tânăr: „Ați putea să mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul său? Este lovit și este prea greu ca să-l ridic singur”.
Șoferul a rămas ca trăznit… A încercat să-și revină, apoi l-a ridicat repede pe
băiatul invalid în căruciorul său, după care a luat un șervețel și a curățat rănile băiatului. Dintr-o privire și-a dat seama că rănile erau doar la suprafață și că aveau să se vindece repede.
„Vă mulțumesc!…Dumnezeu să vă binecuvinteze!” a spus plin de recunoștință băiețelul .
Șoferul, tulburat, il privea pe băiat cum împingea căruciorul cu fratele său pe
trotuar, mergând spre casă.
Dupa un timp, s-a întors la Jaguarul său . Paguba pricinuită mașinii nu era mică, dar tânărul niciodată nu a dus mașina la reparat. A lăsat-o asa special ca să-i aducă aminte de următorul mesaj: „Să nu-ți trăiești viața atât de repede, încât să-l silești pe celălalt să-ți arunce o cărămidă, ca să-ți atragă atenția”.
Dumnezeu șoptește în sufletele noastre și vorbește inimilor noastre. Uneori, când nu avem timp să-L ascultăm, ne aruncă cu câte o cărămidă…
Și atunci rămâne la alegerea noastră dacă să ascultăm sau nu…

duminică, 5 iulie 2020

GRADINA SUFLETULUI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud ........
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ......
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia ......
Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi.
Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti.
Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi
lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. "
(Sfântul Ioan Gură de Aur )

sâmbătă, 4 iulie 2020

Primim ceea ce dam

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: „Te urasc! Te urasc!”. Din departare, se striga catre el: "Te urasc! Te urasc!”. Era ecoul propriilor sale vorbe.

Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l uraste. Tatal a inteles ce s-a intamplat. L-a luat de mana si au iesit afara, cerandu-i sa-i arate locul unde se afla cand a auzit acele cuvinte. L-a pus sa strige din acelasi loc: "Te iubesc! Te iubesc!” si imediat i-au venit inapoi aceleasi cuvinte.
"Aceasta este legea vietii, fiule”, i-a spus tatal sau. "Primim ceea ce dam. Dam ura, primim ura, dam dragoste, primim dragoste. Ceea ce este important este ceea ce dam noi intai. Daca nu dam, nici nu primim”.

Sfintii Zilei

Arhivă blog