Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

duminică, 21 ianuarie 2018

PASTORUL SI MIOARA INDARATNICA

La caderea serii, un Păstor si-a numarat oile si a aflat ca lipseste una.Era mioara cea mai indaradnica si mai razvratita.A tot chemat-o...a tot asteptat ca ea sa-L strige...a trimis toate ajutoarele Sale sa o caute.Si chiar au gasit-o, dar ea nu a vrut sa se intoarca in Staul.Ii placea sa zburde...sa se joace...sa guste din toate ierburile chiar daca unele erau amare sau spinii lor o intepau.Alerga sa se adape din toate baltile pe care ea le credea izvoare si se insotea cu toti potrivnicii Stapanului sau.
Iar inima Păstorului era trista si inca o astepta...Pana intr-o zi...cand Maica Păstorului, vazand tristetea Fiului sau ii spuse: ,, Te rog, mai asteapta o vreme ! Am sa-Ti aduc mioara "
Si porni insotita de un slujitor credincios al Iubitului sau Fiu, sa caute mioara ratacita.Si o striga...si o cauta si ea, prin toate hatisurile si maracinii acelor locuri murdare in care mioarei ii placea sa zburde inca de cand era mielusea.Pana cand auzi behaitul ei slab si o gasi haituita si incoltita de fiarele infometate care se pregateau sa o sfasie si care pana atunci o insotisera in chip de prieteni.Era murdara si speriata si nu mai indraznea sa-si strige Pastorul ! Si ochii ei plini de lacrimi, cereau Maicii sa o duca in Staul, acolo unde o astepta Stapanul pasunii si unde erau si celelalte surori ale ei.Atunci Maica isi trimise slujitorul cel credincios sa o scoata din ghearele fiarelor, sa-i alunge teama, sa-i stearga lacrimile si sa o calauzeasca Acasa...
Au pornit catre Staul iar mioara ii urma indeaproape.Vazand-o Pastorul a imbratisat-o cu bucurie, iar Maica i-a spus :,, Te rog, Fiule, ca de astazi sa iubesti si pe aceasta, la fel de mult ca pe celelalte mioare din turma ta , pentru ca ea s-a ratacit dar acum a fost gasita"
Si iarasi El a imbratisat mioara cu bucurie iar ea nu s-a mai despartit de El !
Mioara sunt eu


sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Povestire Din Pateric




Un tânăr, ne povesteşte Avva Ioan, atras de lumea plăcerilor, s-a afundat în noroiul fărădelegilor. Odată însă şi-a venit în fire, ca şi fiul cel pierdut, şi a căutat drumul de întoarcere către casa Părintelui. A lăsat lumea, ca să găsească deşertul cel izbăvitor, departe de pricinile păcatului. Refugiu i-a fost un mormânt vechi. Închis de bunăvoie în această temniţă, îşi plângea cu amar sufletul rănit. Îngerii se bucurau, dar duhurile curviei, care 1-au văzut fugind atât de neaşteptat ca să le scape din mână, nu au întârziat să se arate. Se învârteau noaptea, şi încercuiau mormântul, şi strigau mânioase:
- Unde eşti nefericitule, de ce te-ai lepădat de noi după îndelunga noastră prietenie? De vreme ce ai gustat toate cele ale plăcerilor, acum te-ai hotărât să te faci sfânt? Prea târziu acum să faci pe înţeleptul, cerând milă.
- Vino afară, prostule, îl strigau alţii, te aşteaptă prietenii tăi!
- Nefericitule, îi şopteau viclenii, pentru tine nu este mântuire. Aici, unde ai săpat, repede îţi vei găsi moartea şi osânda veşnică.
Cu câtă răutate încercau să-l aducă în deznădejde, dar luptătorul curajos era hotărât mai bine să moară decât să se întoarcă la aceleaşi. A cerut cu căldură dumnezeiescul ajutor, împotrivindu-se nălucirilor diavoleşti.
În următoarea seară diavolul a devenit amenintător:
- Dacă nu ieşi neîntârziat afară, nu vei scăpa de mâna mea!
Şi, deoarece acela nu 1-a ascultat, s-a repezit asupra lui şi 1-a lăsat aproape mort de multele lovituri. Aşa s-a răzbunat.
Iar rudele lui, neliniştite de brusca lui dispariţie, îl căutau peste tot. Până la urmă, 1-au descoperit într-o stare rea, în mormânt. Dar, oricât au insistat, el a rămas cu neputinţă de convins să-i urmeze.
Încă o noapte 1-au atacat diavolii, cu o nestăvilită furie, şi 1-ar fi omorât cu loviturile sălbatice, dar nu aveau această putere. Luptătorul nu s-a lăsat învins. A dorit să-şi piardă viaţa cea vremelnică decât să-şi mai murdărească după pocăinţă trupul şi sufletul cu întinarea păcatului.
Atunci diavolii şi-au recunoscut înfrângerea:
- Am fost înfrânţi, am fost înfrânţi! strigau jelindu-se
şi s-au făcut nevăzuţi.
Eliberat astfel de orice încercare, a rămas în mormânt până la sfârşitul vieţii, el, cel mai înainte pierdut, şi s-a învrednicit să facă minuni, ca să se arate puterea pocăinţei.”

miercuri, 17 ianuarie 2018

Peri si Ingerul



Am gasit aceasta povestioara spusa de Sfantul Teofan , fiicei lui duhovnicesti, in cartea "Cum sa dobandim o viata duhovniceasca".
M-a impresionat.
Sa fie spre folosul celor, care nu stiu cat de important este sa-si planga pacatele.
"Peri era un duh care a fost inselat si a cazut de la Dumnezeu, dar care si-a revenit si s-a intors in Cer. Dar cand a ajuns la portile Cerului, le-a gasit inchise. Ingerul care le pazea i-a spus :" Sa nadajduim ca vei putea intra,dar adu un dar scump."
Peri zbura pe pamant.
El a vazut un razboi. Un soldat viteaz era pe moarte, si in lacrimile mortii el se ruga lui Dumnezeu pentru tara sa.
Peri a luat o lacrima si a dus-o la Cer. Totusi, portile nu s-au deschis. Ingerul i-a spus: "Este un dar frumos, dar nu-ti poate deschide portile Cerului."
Asta inseamna ca toate virtutile de obste sunt bune, dar ele singure nu pot duce la Cer.
Peri zbura inapoi spre pamant. El a vazut o molima mare. Un barbat frumos murea. Logodnica lui il ingrijea cu daruire, dar ea insasi se molipsi. Abia inchisese ochii logodnicului si cazu si ea moarta pe pieptul lui. In ochi avea lacrimi. Peri a luat una si a adus-o, dar portile Cerului au ramas tot inchise.
Ingerul i-a spus atunci: Este un dar frumos, dar nici asta inca nu-ti poate deschide portile Cerului!
Asta inseamn ca numai virtutile care se manifesta in familie nu-l pot duce pe om la Cer.
" Mai cauta ! Inca este nadejde".
Peri s-a intors din nou pe pamant si gasit pe cineva care se pocaia.
El a luat o lacrima si a adus-o.
Pe cand se apropia de Cer, portile ii erau deja deschise.
Astfel ada, daca vrei, asemenea lacrimi lui Dumnezeu.
Se face bucurie in cer pentru ca omul varsa lacrimi si se pocaieste, simtindu-si pacatosenia.
Aceasta este pentru noi calea cea mai demna de incredere.
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ( Marcu 1,15 ).
Dumnezeu sa te binecuvinteze!"

duminică, 14 ianuarie 2018

Al Patru-lea Mag


             Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus: 

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Doamne, facă-se voia Ta!


Un mirean, întâlnind un călugăr îmbunătăţit, l-a întrebat:
- Cum e, Părinte, cu bunătatea lui Dumnezeu? Că eu ţin toate posturile şi mă rog să mă ajute, dar n-am prea primit răspuns la dorinţele mele...
Bătrânul l-a privit lung, căutând să-i priceapă cât mai bine frământările, apoi i-a răspuns:
- Era odată un om care avea mulţi copii. El era tare înţelept şi le săvârşea pe toate cu multă chibzuinţă. Şi iată că într-o zi a plecat cu copiii în oraş, iar aceştia, văzând o librărie cu jucării, se rugară de el să-i lase să intre înăuntru. Atât i-a trebuit bietului om! Fiecăruia îi străluceau ochii după ceva - unul voia un pistol cu bile, altul o sabie de plastic, altul o jucărie hidoasă cu coarne şi codiţă...şi tot aşa. Copiii se rugau de el să le cumpere ceea ce-şi doreau, dar tatăl n-a voit nicidecum, cu toate că-i iubea. La grea încercare îi era sufletul! Dar după câteva clipe i-a luat pe copii şi, ieşind din librărie, s-a îndreptat spre o brutărie, unde a chibzuit el că va cheltui mai înţelept banii pe care îi avea, astfel încât să-i împace pe fiecare.
Mireanul, neînţelegând tot talcul poveştii, zise cu seninătate:
- Drept a hotărât acel om, căci jucăriile acelea erau periculoase şi, în joaca lor, bieţii copilaşi se puteau răni!
Atunci călugărul, pe acelaşi ton blând, încuviinţând remarca nefericitului, zise:
- Aşa e şi cu Bunul Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi ca pe copiii Lui: ne dă ceea ce este bun şi potrivit pentru noi, nu neapărat ceea ce cerem. Omul, în nepriceperea lui, grabnic se sminteşte şi nu ştie întotdeauna ce să ceară lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Scriptura ne învaţă să ne rugăm Domnului mai degrabă aşa:
"Doamne, facă-se voia Ta!"

Atunci mireanul, pricepând tot talcul poveştii, străluminat în mintea şi în inima lui, mulţumi călugărului şi plecă de acolo eliberat parcă de o mare povară sufletească.

miercuri, 10 ianuarie 2018

Curătirea inimii

Intr-o zi, un calugar tanar si-a intrebat duhovnicul:
- Avva, ce ma sfatuiesti sa fac, pentru ca de cand sunt in manastire tot spun rugaciunea lui Iisus dar nu simt nimic.

Parintele i-a raspuns:

- Mergi si ia un butoi mare cat sa incapi tu in el. Il asezi la o distanta de 10 metri de raul ce curge-n vale.
Iei sita aia veche din magazie si cari apa cu ea pana umpli butoiul in intregime. Vii la mine peste o luna.
Tanarul calugar a facut ascultare si a venit peste o luna la duhovnicul sau.

- S-a umplut butoiul, l-a intrebat duhovnicul?
- Nu.
- Dar sita? Cum era sita veche la inceput?
- Ruginita, Avva.
- Si acum cum este?
- Curata, a raspuns calugarasul.
- Vezi, a spus batranul: Nu umplerea butoiului este ceea ce urmarim noi, ci curatirea sitei!.

                                                      Ce este rugăciunea lui Iisus

„Atunci când ne rugăm, trebuie să stăm cu mintea în faţa lui Dumnezeu, şi la El Unul să ne gândim. În tot acest timp în mintea noastră roiesc diferite cugete şi sustrag mintea de la Dumnezeu. Pentru a învăţa mintea să stea pe loc, Sfinţii Părinţi rosteau nişte rugăciuni mici şi se obişnuiau să le repete necontenit. Această neîncetată repetare a rugăciunii, ţinea mintea cu gândul la Dumnezeu şi alunga cugetele ce veneau dinafară.
Aceste rugăciuni erau diferite, dar în uzul general a rămas şi s-a instituit rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Iată, aceasta este rugăciunea lui Iisus! Ea este una din cele mai scurte rugăciuni cuvântătoare, asemănătoare celorlalte rugăciuni scurte. Este indicată pentru a ţine mereu mintea cu gândul la Dumnezeu. Nu trebuie să uitaţi faptul că nu trebuie să vă limitaţi doar la o repetare mecanică a cuvintelor rugăciunii lui Iisus. Esenţa lucrării este starea în mod conştient în prezenţa Domnului, cu frică, credinţă şi dragoste”.

marți, 9 ianuarie 2018

CEL MAI RĂU OM DIN LUME



   Odata, Dumnezeu a vorbit cu Moise si i-a spus: "Moise, din poporul tau vreau sa-mi alegi 100 cei mai buni barbati". Moise i-a ales, a facut o selectie. Dupa cateva zile Dumnezeu i-a spus din nou: "Moise, din cei 100 sa-mi alegi 10 cei mai buni barbati". Moise a facut o super selectie. Dupa alte inca cateva zile, Dumnezeu i-a spus iar: "Moise din cei 10 sa-mi alegi unul, adica, cel mai bun barbat. Si Moise a facut o super-super selectie. Si Dumnezeu i-a spus: "Ca sa-mi dovedesti ca l-ai ales bine, trimite-l prin lume si vreme de 3 luni de zile sa-l caute pe cel mai rau om din lume si sa-l aduca la tine. A umblat omul prin lume dar nu l-a gasit pe cel mai rau om din lume si in cele din urma s-a intrebat: "Dar oare, Moise pe ce criterii m-a ales pe mine ca fiind cel mai bun?" Si s-a intors la Moise: "Moise, l-am gasit pe cel mai rau om din lume!" "Unde este?", a zis Moise. "EU SUNT CEL MAI RAU OM DIN LUME!". Si atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu din cer: "Moise, l-ai ales bine, acesta este cel mai bun om din poporul tau!"
   Te-as intreba: Tu il cunosti pe cel mai rau om din lume? Zici ca tu esti???

Nuuuu, nu esti tu, ci eu, Ioan preotul sunt cel mai rau om din lume si daca vrei, tu esti dupa mine. Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.

Te gândeşti la săraci?



Un creştin şi-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, când fac multă mâncare, în două-trei zile mă satur de ea. Şi vreau să dau la săraci ce rămâne, şi pentru mine să gătesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Dacă o dai la săraci numai ca să nu o arunci, nu e bine. Săracii nu sunt coşul tău de gunoi. Mâncarea, dacă nu s-a stricat, trebuie mâncată.
Altfel, dacă gătim numai mâncăruri care ne stârnesc patima îmbuibării şi dacă trăim ca să mâncăm, nu e bine.

Te gândeşti la săraci?

Foarte bine: cum ai terminat de gătit, du-le şi lor. Dar nu le duce abia când tu însuţi te-ai plictisit de aceeaşi mâncare. Pentru ei e bine şi aşa, că îşi astâmpără foamea. Dar ţie nu îţi este de folos, îţi adapă patimile.
AMIN!

TÂMPLARUL...


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte… Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.
“Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”. Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!”
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece întru ale sale.
“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

"OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton)

Dar pe domnul Iisus , il cunosti?


Un credincios ajunse în ceasul morţii. Cei din jurul patului îl întrebau pe rând:
-Soţule dragă, mă cunoşti? Sunt soţia ta!…
-Tată dragă, mă cunoşti? Sunt fiul tău!…
-Socrule dragă, mă cunoşti? Sunt ginerele tău!…
-Vere dragă, mă cunoşti? Sunt vărul tău!…
-Vecine dragă, mă cunoşti? Sunt vecinul tău!…
Dar, la toate întrebările, muribundul arăta nepăsare şi necunoaştere. Nu mai cunoştea pe nimeni.
Atunci, un alt credincios se aplecă spre el şi îl întrebă cu glas dulce:
-Dar pe Domnul Iisus îl cunoşti?
În clipa aceea, cel care murea îşi deschise privirea larg, se uită în Sus, ca şi când ar vedea pe Cineva cunoscut şi, cu glas stins, grăi:
-Iisuse! Iisuse!…. Şi, cu aceste cuvinte, trecu în cealaltă lume.
Pe nimeni n-a cunoscut în clipele morţii, dar pe Iisus L-a cunoscut.

Învredniceşte-mă şi pe mine, Doamne, să Te cunosc până în clipele cele din urmă, când voi încredinţa sufletul meu în mâinile Tale!
Părintele Iosif Trifa

luni, 8 ianuarie 2018

De ce sufăr eu, Doamne?!



Un om cuprins de suferinţe, îşi înălţă cugetul către Dumnezeu şi zise:

- De ce sufăr atât de mult eu, Doamne?

Atunci  auzi în cugetul său glasul lui Dumnezeu care-i zise:

- Tu suferi, ca să se poată desprindă sufletul tău din tina aceasta. Dacă nu ai suferi, ai iubi tina (pământul) şi ai putrezi şi tu. Şi Eu, nu vreau aceasta! Tu suferi ca să te deprinzi cu UMILINŢA. De n-ar fi aşa, te-ai mândri şi pierdut ai fi pe vecie. Şi Eu nu vreau să te pierd! Tu suferi ca să preţuieşti şi să practici MILOSTENIA. Dacă n-ai suferi, n-ai cunoaşte-o şi ai trăi o viaţă zadarnică. Şi Eu vreau să duci o viaţă plină de roade (fapte bune)! Tu suferi ca să-ţi întăreşti CREDINŢA! Altfel ai fi leneş şi înclinat spre ispite. Şi Eu te vreau să priveghezi, ca să nu te pierd! Suferi ca să te contopeşti cu Fiul Meu, Care este Mântuitorul tău, pe Care L-am trimis în lume pentru mântuirea tuturor celor care Îi vor împlini poruncile.

Aşa a grăit Dumnezeu în cugetul omului, iar omul care suferea a zis:

- Mă voi strădui, Doamne, să trec prin toate suferinţele mele împreună cu Tine!

Sursa
http://popasduhovnicesc.ro/

marți, 2 ianuarie 2018

Duhovnicul



O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi:
- Părinte, cu toată osteneala ce-mi dau, nu pot crede, nu pot veni la Dumnezeu.
Fă binele! - îi zise preotul.
Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, spuse preotului:
- Părinte, am făcut binele, dar tot nu pot veni la Domnul...
- Du-te şi te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, şi cu mare zdrobire de suflet, mărturisi:
- Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu.
- Du-te şi ai nădejde femeie, o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: Doamne, de este aşa voia Ta, dă acestei fiinţe doctoria suferinţei!
Femeia plecă.
Trecu o vreme mai lungă.
Şi într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfăţişarea ei, se vedea că acuma cunoaşte pe Dumnezeu.
Zise preotului:
- Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaşte pe Dumnezeu.
- Ce-ai făcut?
Femeia răspunse:
- Datorită suferinţei! Mulţumesc ei. Ea m-a dus spre Dumnezeu.

E ultima şansă pentru cei mai mulţi... Şi aţi văzut şi dumneavoastră, că mulţi oameni nu vor să se apropie de Dumnezeu; nu le trebuie. Chiar i-am auzit pe unii zicând că n-au nevoie de Dumnezeu, dar când vine suferinţa, ce Îl mai caută...
Să fim înţelepţi, şi să nu aşteptăm biciul suferinţei, ci să ne străduim să ne apropiem de Dumnezeul dragostei, care ne vrea să fim ai Lui.

CEA MAI SIGURA CHEMARE..



L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă-i dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, demonii pângăresc fapta, ca şi cum ar veni din plăcere omenească (slavă deşartă).
– Chiar dacă vine din plăcere omenească, noi trebuie totuşi să-i dăm cele trebuincioase fratelui.
Şi i-a spus pilda aceasta:
Doi plugari locuiau în acelaşi sat, iar unul dintre ei, semănând, a treierat puţine roade, dar cu neghină, pe când celălalt, neîngrijindu-se să semene, n-a secerat nimic-nimic. Dacă vine foamete, care din cei doi va trăi?
– Cel care a treierat puţine roade, şi cu neghină.
– Aşa şi noi, să semănăm câte puţin, fie şi cu neghină, ca să nu murim de foame.
                                                                                                        (Patericul Egiptean)

Sfintii Zilei

Arhivă blog