Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

vineri, 12 aprilie 2024

IISUSE, IISUSE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                      

de Preot Sorin Croitoru

Mult îmi place Acatistul
Domnului Iisus Hristos
Fiindcă-n el se tot repetă
Numele cel preafrumos:

“Iisuse”, “Iisuse”,
Îl rostesc de zeci de ori,
Inima în mine saltă
Și se umple de fiori!

Dulci sunt zahărul și mierea,
Dar mai dulce decât ele
Este Numele pe care
Eu îl chem în vremuri grele.

Bune-s vinul și horinca,
Însă Numele cel sfânt
Îmi aduce-o bucurie
Cum nu-i alta pe pământ.

De-l rostești cu nepăsare,
Doi de “i”, doi “s” și-un “u”,
În adâncul firii tale
Mare lucru nu simți tu,

Dacă însă cu credință
Și evlavie-l rostești,
O să simți în suflet, frate,
Bucurii duhovnicești.

Mie, sincer, mi se-întâmplă
Chiar așa precum vă spun,
Pentru mine nu există
Altceva la fel de bun.

“Iisuse”, “Iisuse”,
Te strig suspinând de dor,
Vino și rămâi la mine,
Bunule Mântuitor!
amin


marți, 2 aprilie 2024

CÂND PESTE OM COBOARĂ HARUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     

de Preot Sorin Croitoru
 
Când peste om coboară harul,
Atunci când viața l-a smerit,
El plânge-n sine ca tâlharul,
Fiind în inimă rănit:

"O, nu mă lepăda, Iisuse,
Când slava Ți-o vei arăta,
În rândul gloatei nesupuse,
Ci pune-mă de-a dreapta Ta!

De mi-ai bătut cândva la poartă
Și Te-am lăsat flămând în drum,
Te rog, Stăpânul meu, mă iartă
Și vino iar să bați acum!

Cămara, iată, este plină
Și vreau cu Tine s-o golesc,
I-aștept pe frații Tăi să vină,
Căci vreau acum să Te hrănesc!

De ai zăcut, răpus de boală,
Și nici nu mi-a păsat că zaci
Căci inima mi-era prea goală
Și nu-mi păsa pe-atunci ce faci,

Să-mi zici, Iisuse-n ce spitale
Te chinuiești și-acum, zăcând
Însingurat și plin de jale,
Că vreau să vin cât mai curând!

Iar de ai așteaptat vreodată,
Fiind un biet copil orfan,
Să mă comport precum un tată,
Și tot ai așteptat în van,

Eu Îți promit, Iisuse Sfinte,
Că de-o să vii în viața mea,
Te voi primi ca un părinte
Și loc o să-Ți găsesc în ea!"

Când harul peste om coboară,
Căci viața aspră l-a smerit,
Începe sufletul să-l doară
Și înțelege ce-a greșit

Și-atunci promite să își spele,
La fel cum a făcut Zaheu,
Din ale vieții multe rele,
Trăind cum cere Dumnezeu..


vineri, 29 martie 2024

Diavolul, prefăcut în babă...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Diavolul, prefăcut în babă, îi iese înaintea unei fetițe care merge la biserică, și-i zice:
-Unde te duci tu, copila?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, la Biserică! Ce-ai să faci tu la Biserică? Acolo se duc oamenii mari, babele şi moşnegii. Las-că tu ai vreme si de Biserică. Ia vezi colo în poieniță, ce mai hîrjoană! Du-te de te joacă și tu, acolo..!
-Bine mai zici, mătuşică! Și s-a dus fetita la hârjoana copiilor, în loc de a se duce la Sfânta Biserică, unde plecase.
Se face fetița fată mare și pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte și o întreabă:
-Unde te duci tu, fată mare?
-La Sf. Biserică, mătușică!
-Iată, mai auzii una! Fată mare la Biserică! Fetele mari, iată-le cum sar în joc! Iată-le, cum se îndrăgostesc! Du-te și tu cu ele...!
-Că bine mai zici, mătușică! Și s-a întors fata din calea Bisericii la joc!...
După aceea se căsătorește, ajunge femeie cu bărbat şi copii... Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte, zicându-i:
-Unde ai plecat, nevastă?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, na, Biserică! Ai lăsat copiii singuri în casă să ardă, ori să îşi scoată ochii, ori poate ies pe drum și-i calcă vitele, îi rup câinii, iară bărbatul tău când vine acasă nu găsește mâncare, și-apoi huiet și înjurături... bătăi!... Întorce-te înapoi, că după ce vei înbătrâni, tot la Biserică îi fi!
-Că bine mai zici, mătuşică! Și s-a înapoiat iarăși acasă.
Ajunge nevasta, babă bătrână. Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese iar înainte, întrebând-o:
-Unde te duci, babă hăi?
-Mă duc Ia... la Sfânta Biserică, mătușică!
-la, mai auzii una bună! Baba surdă, la Biserică! D-apoi, ce-ai să mai poți face tu la Biserică ? Aşa surdă, gârbovită, slabă şi sfârșită de suferință? Te dor picioarele; îți tremură tot corpul! N-auzi nimic, nu pricepi nimic. Te apucă tusea, ba și neputințele și sminteşti pe atâta lume! Du-te înapoi acasă, că după ce-i muri, tot la Biserică vei fi! Și din păcate, baba s-a întors iar din calea Bisericii şi a stat acasă până a murit, tristă și neagră de păcate....
Vedeți ?
Iată, așa a câștigat și câștigă diavolul sumedenii de suflete creștine de toate vârstele... Așa a înşelat şi înşeală diavolul pe toți și pe toate care cedează ispitelor lăsându-se amăgiți de ele


duminică, 24 martie 2024

Fiecare suflet este prețios pentru Dumnezeu.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Undeva într-un sat, un băiețel și-a schimbat hainele cu haine călduroase și i-a spus tatălui său:
- Tati, sunt gata.
Tatăl său, pastorul, a spus: „Ești pregătit pentru ce fiu? "
Tată, e timpul să mergem să împărțim fluturașii.
Părintele Pastor a răspuns: „Fiule, afară e foarte frig și plouă. "!
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și a spus: „Dar tată, oamenii ar trebui să știe despre Dumnezeu chiar și în zilele ploioase și reci. "
Tatăl i-a răspuns:
"Fiule, nu ies de data asta. E foarte frig aici. "
Copilul disperat a spus: "Tată, pot să merg singur? Te rog, te rog, te rog! "
Tatăl său a așteptat o vreme și apoi a spus:
"Fiule, poți pleca. Aici sunt pliantele și aveți grijă. "
- Multumesc, tati!
Și cu asta fiul a ieșit în ploaie. Copilul de 11 ani a colindat toate străzile satului, împărțind pliante oamenilor pe care i-a întâlnit.
După 2 ore de mers prin ploaie și frig, și cu ultimul pliant în mână, s-a oprit la un colț să vadă dacă mai vede pe cineva căruia să-i dea pliantul, dar străzile erau complet goale. Apoi s-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, s-a dus la uşa din faţă, a bătut de câteva ori şi a aşteptat, dar...
Cum nu răspundea nimeni, s-a întors să plece, dar ceva l-a oprit. Băiatul s-a întors la ușă și a început să bată tare. El a continuat să aștepte. In sfarsit ușa s-a deschis ușor.
O doamnă a ieșit cu o privire foarte tristă și a întrebat:
"Ce pot face pentru tine, fiule? "
Cu ochi luminoși și un zâmbet frumos, copilul a spus:
"Doamnă, îmi pare rău dacă v-am supărat, dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și sunt aici să vă dau ultimul meu pliant în care vorbesc despre El și marea Lui iubire.
Apoi băiatul i-a înmânat fluturașul.
Doamna a spus mulțumesc, fiule. Dumnezeu să te binecuvânteze! "
Ei bine, sâmbăta următoare, pastorul era la amvon și când a început slujba, a întrebat:
"Are cineva vreo mărturie sau ceva ce ar vrea să împărtășească? “ “
Din ultimul rând din spate al bisericii, s-a ridicat o doamnă în vârstă. Când a început să vorbească, o privire luminoasă și glorioasă i-a apărut în ochi:
"Nimeni din biserica asta nu mă cunoaște. "Nu am fost niciodată aici, nici nu am fost creștin.
Soțul meu a murit cu ceva timp în urmă, lăsându-mă complet singură pe această lume. Sâmbăta trecută a fost o zi deosebit de rece și ploioasă afară și în inima mea, iar în acea zi am ajuns la capătul drumului, nu am avut nicio speranță și nu am vrut să trăiesc.
Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat până la tavanul casei mele. Am legat un capăt al frânghiei de grinzile acoperișului, apoi m-am urcat pe scaun și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului.
Apoi m-am așezat pe scaun, eram atât de singur și cu inima frântă încât era să sar de pe scaun și să mă spânzur când deodată am auzit o bătaie puternică la ușă.
Aşa că m-am gândit:
"Voi aștepta puțin și oricine ar fi va pleca. “ “
Am așteptat, am așteptat, dar ușa bătea de fiecare dată tot mai tare. A devenit atât de tare încât nu am putut să-l ignor.
Așa că m-am întrebat cine ar putea fi?
Nimeni nu vine la ușa mea și vine să mă viziteze!
Mi-am dat drumul frânghiei de la gât și am mers la ușă în timp ce ea bătea.
Când am deschis nu mi-a venit să cred ce vedeau ochii mei. La ușa mea era cel mai strălucitor și angelic copil pe care l-am văzut vreodată.
Zâmbetul lui, awww, nu l-aș putea descrie niciodată! Cuvintele care au ieșit din gura lui mi-au făcut inima să revină la viață când a spus cu vocea lui blândă: „Doamnă, vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat. "
Când "îngerul" a dispărut între frig și ploaie, am închis ușa și am citit fiecare cuvânt din pliant.
Apoi m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia.
Nu mai aveam nevoie de ele. După cum vezi, sunt acum o fiică fericită a regelui.
Deoarece direcția băiatului când a plecat era spre această biserică, am ajuns să mulțumesc acelui înger al lui Dumnezeu care a venit la timp să-mi salveze viața de veșnicia în iad și să o înlocuiască cu veșnicia aici și în prezența lui Dumnezeu.
Toată lumea plângea în biserică.
Pastorul s-a dat jos de la amvon și s-a dus în primul rând, unde s-a așezat îngerul Și-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.
☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆
Nu lăsați acest mesaj necitit de cei care îl așteaptă . După ce o citiți, vă rog să o dați mai departe și altora.
Amintește-ți că Cuvântul lui Dumnezeu poate face o mare diferență în viața cuiva, nu-ți fie niciodată rușine să-l distribui.. Pur și simplu nu știm a cui viață o putem schimba prin faptele sau cuvintele noastre.
Așa că hai să nu facem diferența.. fiecare suflet este prețios pentru Dumnezeu.


joi, 7 martie 2024

ITI INCHIN UN IMN, FEMEIE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





(de Eliana Popa) 

https://babylenuta.blogspot.com/

Iti inchin un imn, femeie, leagan vietii si iubirii,
Tu ai stat si pe Golgota langa Crucea Rastignirii,
Tu L-ai insotit pe Domnul spre Calvar cu lacrimi grele,
Tu i-ai indulcit amarul cand i-au dat otet si fiere!

Tu, smerita Veronica, infruntand intreaga gloata,
Ai sarit ca o zvarluga din a casei tale poarta,
De pe cap ti-ai smuls naframa sa-i stergi ca o mama buna,
Toata fata de sudoare, sangele de sub cununa!

Pe naframa ce L-a sters, ca o mana diafana,
Si-a pictat Prea Sfantu-i chip sa-ti ramana drept icoana,
Rasplatindu-ti bunatatea cand toti Il scuipau cu ura,
Fapta ta sta scrisa-n ceruri si in Sfanta Lui Scriptura!

Tu, frumoasa Magdalena, ai trait cu El, Calvarul,
Mangaind-o pe Maicuta, i-ai mai stins din suflet jarul,
Si in clipa rastignirii, impietriti sub Crucea Lui,
Doar femeile si Ioan simt durerile de cui!

Cand pe Lemnul Crucii grele rastignita sta Lumina,
Doar Maria lui Cleopa si Maria Magdalena,
Impreuna cu Maicuta si cu Ioan ce sade trist,
Sunt icoane de durere si simt lacrima lui Hrist.

Asa, cum demult prin Eva, sarpele-a adus caderea,
Tot femeii la mormant i s-a vestit Invierea,
Tot femeii i s-a spus sa vesteasca atunci lumii,
Cand El a strigat: “Maria !” si ea i-a raspuns : “Rabuni!”.

Cine a nascut pe-aceia care au slujit Iubirii?
Cine a tinut in brate mucenicii si martirii?
Cine le-a sadit samanta dragostei pentru Hristos?
Tot femeia ce e mama, nascatoare de frumos!

Dar Femeia cea mai Sfanta, e Cea Pururea Fecioara,
Si in cer si pe pamant e cea mai de preț comoara,
Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fara Mire,
Sa ne duca firea noastra cea de lut, spre Nemurire !

Te-ai nascut din Sfanta Ana si-ai calcat prin glodul humii,
Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii,
Mai frumoasa ca frumosul, ce-as putea spre slava-ati scrie?
Cand te lauda toti Sfintii, Prea Curata-n veci, Marie!

Iti inchin un imn femeie, mama mea cu parul nins,
M-ai crescut cu multa truda si in suflet crini mi-ai prins,
Si-au crescut plini de lumina, sa ii port si-n vesnicie,
Insa azi, cules-am unul sa ti-l dau maicuta, tie!

vineri, 16 februarie 2024

VORBA MULTĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         

https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

Eu inteleg ca-i greu sa rabzi,
Sa ierti, sa suferi si sa faci,
Un lucru nu pot sa-nteleg:
E chiar atat de greu sa taci?

Atat de multe mai vorbesti,
Ca uiti si ce vroiai sa spui;
Te obosesti in convorbiri,
Vorbesti orice, oricand, oricui.

Ca sa sporovaiesti de zor,
Orice motiv iti pare bun,
De multe ori si tu intrebi:
"Ma ierti, dar, ce voiam sa spun?"

Incepi si uiti sa mai termini,
Sau uiti de unde-ai inceput;
Iei "vorbele din guri" la multi,
Fiind atat de priceput...

De multe ori esti detectiv,
Agent secret si procuror;
Desi nu te pricepi la legi,
Esti cel mai bun judecator!

Nu-ti cer sa nu vorbesti deloc,
Ci cu atentie sa fii,
Caci orice vorba ce-o "arunci",
Va cantari candva, sa stii.

Nu eu, ci Insusi Dumnezeu,
Ti-a poruncit sa fii prudent,
Caci dupa vorbele ce-ai spus,
Vei fi "ADMIS" sau "REPETENT!"

Nu vei putea sa mai repeti,
Aceasta viata de acum,
Deci cauta sa fii atent,
La CE vorbesti si CAT si CUM..

Amin si Aliluia!
Preot Sorin Croitoru




vineri, 9 februarie 2024

LUPUL ŞI CÎINELE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Jean de la Fontaine
Un lup numai piele şi os,
se-ntîlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.
-Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.
-Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
-Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpîna,
iar stăpînului, să-i lingi mîna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.
Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
cînd, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gîtul cîinelui, o rosătură.
-Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
-Bah, o nimica toată!
-Nimica-nimica, da’ de unde vine?
-E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
-O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!
-Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
-Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
-Păi, nu prea… Dar ce contează!
-Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!
Zicînd astea, jupînul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

Teodor Casa Domnului


Lupul și cățelul. O fabulă despre libertate și curaj!

Lupul care trăia în pădure, slab și mereu în pericol, se întâlnește cu un cățel bine hrănit, care radia de sănătate și de bună dispoziție. Acesta îl invită la el acasă, unde stăpânul său are grijă să nu îi lipsească nimic. Lupul este gata să accepte, căci cine nu își dorește o viață liniștită și îmbelșugata? Dar apoi vede urma de pe gâtul cățelului. Așa află prețul pe care acesta îl plătește. Libertatea. Urma este de la zgarda. Lupul renunță atunci să vină cu el și preferă să se întoarcă în pădure. Cățelul nu îl înțelege: ce mare lucru să porți o zgarda, și să te bucuri de afecțiunea și protecția stăpânului ?
Dacă ne uităm în jur, vedem din ce în ce mai multe țări în care un stăpân binevoitor își protejează supușii. Nu le cere mare lucru la schimb, doar să renunțe la libertate.

marți, 6 februarie 2024

CUVINTE DE PATERIC ATHONIT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Încercări şi ispite

La întrebarea:

,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea:
,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”
 
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi:
 
,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri.

Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.


duminică, 4 februarie 2024

Povestirea cea frumoasa!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



,,Într-o seară un preot a mers la Biserica sa, deoarece uitase ceva acolo, pe care neapărat trebuia să-l ia. A descuiat ușa și a intrat. Era întuneric.
Prin sfintele Uși - căci uitase să tragă dvera (perdeaua)- a văzut un Înger strălucitor cu o sabie de foc în mână, stând lângă Sfânta Masă. Preotul s-a înfricoșat atât de mult, încât a luat-o la fugă. Când a ajuns în pridvor a auzit un glas spunându-i: ,,Stai!". El s-a oprit înțepenit de frică.

- Nu te teme, i-a spus un glas dulce. Sunt Îngerul păzitor al Bisericii. Când Masa unei Biserici se sfințește și devine Sfântă, Domnul Atotțiitorul, Împăratul împaraților, și Domnul domnilor, pune lângă Sfânta Masă un Înger păzitor neadormit.

Câtă vreme Îngerul spunea acestea preotului, el stătea nemișcat în pridvor, ascultând înfricoșat cu spatele la Sfântul Altar. Apoi Îngerul a continuat.

-Întoarce-te și vino, te rog, să tragi dvera de la Sfintele Uși, pe care ai uitat-o deschisă.

Îngerul i-a spus preotului: ,,te rog". Câți dintre noi spunem semenilor noștri: ,,te rog". Câți?

Atunci preotul s-a întors, pentru că îi dispăruse frica, și înăuntrul lui se înstăpânise pacea, dar nu l-a mai văzut pe Înger. Înainta cu atenție, însă acum fără frică, ci cu evlavie. A apucat încet perdeaua de la Sfintele Uși, și a tras-o până s-a închis.

Înăuntru său a început să se întrebe: ,,Nu cumva a fost o închipuire de a mea? Nu cumva am visat? Nu cumva am avut halucinații?" Și drept răspuns a auzit glasurile a mii de Îngeri care cântau: ,,Axion ești (Cuvine-se cu adevărat)". La auzul acestei dulci psalmodii îngerești, preotul nu a mai putut rezista, ci a căzut jos leșinat. După ce și-a revenit, a mers acasă și nu a spus nimănui nimic. După 15 ani, cu puțin înainte de a muri, preotul a povestit ceea ce i se întamplase atunci.

Astfel, în fiecare Biserică, lângă Sfânta Masă este un Înger, pe care noi nu-l vedem, însă El ne urmărește în tăcere.


miercuri, 24 ianuarie 2024

Sfestania casei...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                          

Un ministru a chemat un preot să-i sfinţească casa. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să binecuvânteze masa pregătită pentru această ocazie. Deşi era vineri, pe masă erau cărnuri şi alte mâncăruri de dulce.

– Să mă iertati, a spus părintele, dar, fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât ce e de post.

– Ce vorbă e asta? s-a supărat ministrul. Hai, binecuvântează toate, că ne supărăm. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai deştept! Aici nu e masă obişnuită, părinte, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvântezi, sau pleci de aici?

– Iertaţi-mă, plec, a spus părintele, strângându-şi epitrahilul.

– O să vezi tu cât de curând ce răsplată o să primești pentru gestul ăsta a spus ministrul, simţindu-se jignit.

Într-adevăr, peste câteva zile, părintele a fost chemat la episcopie şi a fost mutat la altă parohie, mult mai mică. Nu i-a fost greu să înţeleagă pricina mutării sale. Dar, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, părintele a plecat, având încredinţarea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu.

Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obţinut voturi puţine şi ministrul a revenit la funcţia pe care o avusese mai înainte: director de spital.

Peste alt an de zile, pe când se afla în concediu, a izbucnit un incendiu în care copilul său cel mic şi-a pierdut viaţa.

În faţa sicriului, fostul ministru stătea şi plângea:

– Oare cu ce Te-am supărat, Doamne, cu ce?

Din rânduiala lui Dumnezeu, la înmormântarea aceea fusese chemat să slujească tocmai preotul pe care ministrul îl prigonise, căci parohul din cartier plecase de urgenţă din oraş.

Preotul a ţinut slujba, smerit. A plecat imediat după ce a ţinut un scurt cuvânt, pentru că nu voia să îl pună într-o situaţie delicată pe fostul ministru.

Comportamentul său l-a ajutat pe cel care mai înainte îl prigonise să îşi înţeleagă greşeala. Şi-a dat seama că în viaţă toate sunt trecătoare şi că important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricât de grea ar fi această ascultare. A înţeles cât de creştineşte se purtase părintele atunci când refuzase să sfinţească bucatele de dulce în post. A înţeles că niciun compromis nu are urmări bune. Că urmări bune au numai faptele bune. Mai mult chiar, el a încercat să determine transferul părintelui la postul iniţial. Pentru că nu mai era ministru şi nu mai avea aceeaşi greutate în ochii celorlalţi, a avut mult de furcă pentru a-şi împlini dorinţa. Dar, în cele din urmă, a reuşit.

După ce părintele a început să slujească din nou în vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou să îi facă sfeştanie:

– Vă rog din tot sufletul, părinte, să mă iertaţi pentru răul pe care vi l-am făcut. Vă rog să veniţi din nou la noi, că vă avem ca pe un sfânt. Soţia mea de la început a zis că semănaţi cu Hristos la înfăţişare şi la moralitate.

– De iertat, v-am iertat. De semănat cu Hristos la chip, aproape toţi bărboşii seamănă puţin. Cât despre moralitate, niciun om nu se poate compara cu Hristos. Ştiu că, dacă aş veni la voi, m-aţi trata ca pe un sfânt. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multă vreme, când nu o să mă mai ţineţi de sfânt. Că aşa, să mă ridicaţi în slăvi şi de acolo să mă doboare diavolul, nu îmi este de folos. Să îmi lăsaţi totuşi un pomelnic, să vă pomenesc. Şi vă mai spun încă o dată: de iertat, v-am iertat. Dar aveţi grijă cum trăiţi, ca să vă ierte şi Dumnezeu


Cândva, un om, un biet argat...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!....

Dorel Mărgan ....

luni, 22 ianuarie 2024

Cioara

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


O cioară trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă, într-o zi, a văzut o lebădă…
,,Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara.
,,Și eu sunt atât de neagră. Această lebădă trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume.”
Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea.
,,De fapt”, i-a răspuns lebăda ,,simțeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasare care a fost creată.”
Apoi cioara l-a abordat pe papagal.
Papagalul i-a explicat:
,,Am trăit o viață foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.”
Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl vadă.
După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun.
,,Dragul meu păun”, a spus cioara ,,ești atât de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre de pe planetă.”
Păunul a răspuns:
,,Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă și fericită pasăre de pe planetă. Însă, din cauza frumuseții mele, sunt închis în această grădina zoologică. Am cercetat cu atenție grădina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușca. Așa că zilele trecute m-am gândit că dacă aș fi o cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”
_________________
Morala:
Aceasta este și problema noastră. Ne comparam în mod zadarnic cu alții și ne întristăm. Nu prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii! Învață să fii fericit cu ceea ce ai în loc să te agăți de ceea ce nu ai! Întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai puțin decât ai tu!
Persoana care este mulțumită cu ceea ce are este cea mai fericită persoană din lume!
,,Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” – Proverbele 15:15

Teodor Ciurariu


duminică, 21 ianuarie 2024

Sfatul preotului in tacere...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un membru al unei biserici, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze acasă, așa că a plecat în căutarea lui... 
L-a găsit pe om acasă în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic. După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi se lăsă pe spate în scaun incă tăcut.
Gazda a urmărit toate acestea curios să afle continuarea, însă după ce intensitatea flăcării din jarul singuratic s-a diminuat, a existat o strălucire de moment și apoi focul nu mai era.
Nici un cuvânt nu au rostit de la salutul initial, ci doar au urmărit amândoi întreaga scenă.
Când preotul se pregătea să plece, a luat jarul mort și după ce l-a pus din nou în mijlocul focului, acesta din urmă a început să strălucească din nou cu lumină și căldură de la cărbunii aprinși. 
Când preotul a ajuns la ușă să plece, gazda lui a spus doar atât: "Vă mulțumesc mult pentru vizita dumneavoastră, dar mai ales pentru predică. Voi fi din nou în biserică săptămâna viitoare."

Păstrează strălucirea din viața ta! 
Du-te la biserică cât de des poți !!!

joi, 11 ianuarie 2024

Vizita unui lup

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Cândva un vânător ne-a relatat o întâmplare neobișnuită , despre o vânătoare de lupi.

-Am avut parte de o vânătoare cât se poate de reuşită, am găsit cu uşurinţă ascunzişul lupilor.

Lupoaica am împuşcat-o pe loc cu arma mea de vânătoare, iar câinele meu a omorât doi pui de-ai săi.

Pe când mă lăudam eu soţiei cu vânatul meu, s-a auzit din depărtare un urlet de lup neobişnuit.

În el simţeam durere şi dor.

În dimineaţa următoare, cu toate că m-am sculat destul de greu, un zgomot din curte m-a trezit şi am ieşit în grabă.

Un tablou groaznic s-a arătat înaintea ochilor mei: în faţa casei mele stătea un lup mare.
O imensitatea de fiară !

Câinele era în lanţ şi lanţul scurt.

Mă îndoiesc că ar fi ajutat cu ceva dacă era mai lung.

Lângă lup era fiica mea şi se juca cu coada lupului.

Nu o puteam ajuta cu nimic în acel moment, iar ea, fiind mică, nu înţelegea ce primejdie o pândeşte.

Mi-am încrucişat privirea cu a lupului. Am ştiut atunci că era capul familiei de lupi pe care o omorâsem cu o zi în urmă.

Zăpadă era mare și frigul era pe măsură .

Abia mi-am auzit glasul când am şoptit:

„Nu-mi atinge fiica, mai bine omoară-mă pe mine!”.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar fiica m-a întrebat:

„Tati, ce ai păţit?”, a lăsat coada lupului şi a alergat înspre mine.

Am strâns-o în braţe, iar lupul a privit intens în ochii mei și plecat lăsându-ne în pace.

Nu mi-a făcut rău mie sau copilului meu, cu toate că eu i-am pricinuit durere şi suferinţă omorându-i întreaga familie.

El s-a răzbunat.
S-a răzbunat fără vărsare de sânge.

Mi-a arătat că e mai puternic decât oamenii.
Din acel moment nu am mai pus mâna pe armă și nu am mai vânat.


Micul păianjen

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                  

Se spune că odată o femeie a fost urmărită printr’o pădure de niște tâlhari care voiau s’o jefuiască.
Femeia a intrat iute într’o mică peșteră, pe care a găsit’o în calea ei, cu speranța de a nu fi găsită.
Infractorii o căutau cu insistență prin tufele din preajma peșterii. Ea le auzea vocile și pașii și, cu puținele puteri pe care le mai avea și cu multă spaimă, se ruga: „Dumnezeule, Mare și Atotputernic, pune’i pe îngerii Tăi să acopere intrarea peșterii acesteia, ca să nu mă găsească.”

În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu’se și mai mult de peșteră și văzu cum un păianjen mic tocmai începu să’și țeasă o pânză la intrare.

Femeia privea cu respirația tăiată și înălță o altă rugăciune, de data aceasta mai insistentă:

„Doamne, Ți’am cerut îngeri apărători, nu un biet păianjen. Te rog, cu mâna Ta puternică pune un zid la intrare, astfel încât oamenii aceștia răi să nu poată intra și să mă omoare!”

Deschise ochii, așteptând să vadă zidul de piatră blocând intrarea, dar tot ce văzu era micul păianjen care se învârtea de zor pe pânza lui.

Răufăcătorii ajunseseră atât de aproape de gura peșterii, încât femeia se simțea pierdută și își aștepta deja sfârșitul.

Când aceia erau chiar în fața peșterii, păianjenul isprăvise de acoperit intrarea.
Ea, ghemuită într’un colț, tremurând cu capul acoperit de brațe, auzi conversația dintre ei:

“Să căutăm în această peșteră.

Inutil, răspunse un altul dintre ei.

Uite, la intrare este o pânză de păianjen! Era imposibil să fi intrat fără s’o rupă.
 
Hai, să mergem mai departe…”

MICĂ MEDITAȚIE:

Cerem de la Dumnezeu lucruri care din perspectiva noastră sunt ceea ce credem că avem nevoie.
Dumnezeu, însă, ne dă acele lucruri care, deși par mici uneori, ele pot deveni mari și importante.
Asta face diferența!

Noi cerem ziduri groase, vindecări rapide, bucurii mari, împliniri imediate…

Dumnezeu, însă, ne’ar cere, dacă L’am auzi, să avem încredere în El și să lăsăm puterea Lui să lucreze și să facă așa încât, o fragilă pânză de păianjen să ne ofere o siguranță mai mare decât un zid.
Amintiți’vă mereu că Dumnezeu știe întotdeauna de ce avem nevoie cu adevărat și le va și împlini pe toate, dacă noi ne vom lăsa în voia Sa.


miercuri, 10 ianuarie 2024

Mare este Dumnezeu !

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Spun bătrânii că pe vremuri
In ce Țara nu mai știu
Ar fi vietuit pe vremuri
Un creștin giuvaergiu.

Care-n orice intamplare
Si la bine si la greu,
El zicea intotdeauna:
"Mare este Dumnezeu!"

Peste tara-ceea insa
Crud cu sufletul hain
Imparat din intamplare
Era tocmai un pagan.

Care auzind crestinul
Domnului c-aduce slava
Incepu sa-i poarte-n suflet
URA, crancena grozava.

Intr-o zi-l chema la sine
Si cu gandul de misel
Din imparatescu-i deget
Scoase un frumos inel

Si-aratandu-i cu-ngamfare
Ii dadu pe loc porunci:
"Sa-l iei, sa-l cureti
Si-n trei zile sa-l aduci!"

"Am sa-l curat imparate"
Zice iute omul meu
Fara a uita sa zica:
"Mare este Dumnezeu"

Sub motiv ca vrea sa-l puna
In cutia sa,inelul
Imparatul s-a dus iute
Intr-o camera miselul.

Si scotandu-i piatra scumpa
Ce sclipea orbita-n zare
A deschis apoi fereastra
Si pe loc zvarlit-o-n mare

Ia fost dat apoi cutia
Cu inelul de pret greu
Si si-a spus:"O sa se vada
Cat de mare-i Dumnezeu!"

Omul a luat cutia
Si-ajungand la el acasa
A lasat cutia-nchisa
Si s-a asezat la masa

Apoi si-a vazut de treaba
Cum stia sa-si vada el
Fara sa se mai gandeasca
La minunea de inel.

Dar a treia zi luandu-l
Din cutie ca sa-l stearga
Vazand piatra ca lipseste
Il cuprinse jale mare

Planse mult, pe urma zise:
"Mare este Dumnezeu
Dar cand o afla-mparatul
Nu stiu ce m-oi face eu!"

Tocmai in clipa ceea insa
Veni nevasta lui batrana
Cu o piatra lucitoare
In imbatranita-i mana:

"Ia te uita!" zise dansa
"Taind pestele pe vatra
Ca sa-ti fac la pranz o ciorba
Am gasit aceasta piatra!"

"Ah" a suspinat batranul
"Nu degeaba tot spun eu
La tot pasul si-n tot locul:
Piatra ce-ai gasit-o-n peste
 
Este cu adevarat
A inelului pe care
L-am luat de la-mparat!"
Apoi curatind inelul
 
Puse piatra-n locul ei
Si se duse la-mparatul
Glasuindu-i cu temei:
"Imparate-aduc inelul

Ruginise tare greu,
Dar l-am curatit oglina
Mare este Dumnezeu!"
"Cum putusi gasi tu piatra"

Imparatul striga tare
"Cand a fost de mine scoasa
Si pe loc zvarlita-n mare?"
Povesti giuvaergiul
 
Tot ce el avea de spus
Zise iar smerita-i vorba
Ridicand privirea-n sus:
"Mare este Dumnezeu

Slava Lui, in veci Amin"
Si-auzind asa pagânul
Se facu pe loc crestin!

duminică, 7 ianuarie 2024

DREAPTA SOCOTEALA, IMPARATEASA VIRTUTILOR

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Bucuria mea, Sfantul Parinte Ambrozie, zice ca: “Viata aceasta nu ni s-a dat spre odihna, ci spre osteneala”. Trebuie sa ne ostenim sa scapam de patimi si pacate si sa dobandim virtutile.

Cat de frumos spune Sfantul Parinte Grigorie de Nyssa: “Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti. Sufletul este ca o PANZA, virtutile sunt CULORILE, iar Iisus Hristos este MODELUL pe care trebuie sa-l pictam." Sa ne ostenim a dobandi virtutile, fiindca, asa zice Sfantul Parinte Ignatie Teoforul: “Hristos este VIATA crestinilor ortodocsi si MOARTE este viata fara Hristos. Virtutlle sunt hrana sufletului. Omul devine asemenea cu Dumnezeu prin virtute”. Sfantul Parinte Ioan Damaschin ne spune asa: “Nu se poate ajunge la masura nici unei virtuti daca nu se osteneste cineva toata viata. Mai mare decat toate virtutile este DREAPTA SOCOTEALA, care este imparateasa virtutilor”. Sfantul Parinte Ioan Pustnicul spune: “Toată partea lucratoare a vietii noastre duhovnicesti este cuprinsa in doua virtuti: in POST si in ASCULTARE. Daca nu poti fi SOARE, fii macar STEA, numai sa te ridici sus, lasand pamantul. Este mai bine sa sporesti cate de putin in virtute, decat deloc”. Sfantul Parinte Ioan Scararul zice: "Virtutile se castiga cu timpul si prin credinta. Toate cele bune sunt legate si sprijinite de trei virtuti crestine: Credinta, Nadejde si Dragoste”.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

Apa curățirii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:

    – Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi creștinii cu atenţie. 
    Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?

– Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa? 
    Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.

     Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

“La Dumnezeu ajungem printr-un 
   anume mod de viaţă,

     nu printr-un
    anume fel de a gândi.” 
(Christos Yannaras)

Sfintii Zilei

Arhivă blog