Moneda de aur

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un tânăr student a ieșit la plimbare cu profesorul său. În timp ce se plimbau, pe cealaltă parte a drumului, studentul a văzut o pereche veche de pantofi, care pesemne că aparțineau țăranului sărac care lucra în câmp în apropiere și deja își termina lucrul.

Studentul îi spuse profesorului:

 
-Haideți să glumim pe seama acestui țăran. Să-i ascundem încălțămintea și să-l urmărim, în ascuns, să vedem ce va face.

Atunci profesorul îi răspunse:

 
-Tinere, niciodată să nu glumești pe seama scârbei și durerii altuia. Dar de vreme ce ești bogat, poți să te bucuri de următorul fapt - pune câte o monedă de aur în fiecare pantof apoi ne vom ascunde în tufiș și vom privi reacția lui. Studentul așa a și făcut și ei s-au ascuns în tufișul cel mai apropiat. Țăranul, în curând și-a terminat lucrul și a venit la locul unde și-a lăsat pantofii și paltonul.
În timp ce se încălța, a simțit ceva în pantoful său. La început a crezut că e o piatră, dar în curând și-a dat seama că e o monedă de aur. El a rămas uimit văzând moneda de aur, a privit gânditor în jur, un oarecare timp, dar nu văzu pe nimeni. A pus moneda în buzunar și a început să încalțe al doilea pantof, dar spre uimirea lui, a găsit și acolo o monedă de aur.

Deodată, fiind profund uimit, a căzut in genunchi, și-a îndreptat fața spre cer și a început să se roage și să mulțumească.

În rugăciunea sa el a pomenit-o pe soția sa grav bolnavă, pe copiii săi care nu au ce mânca, și acum, datorită unei mâini invizibile, care i-a dăruit monedele, ei în sfârșit vor fi salvați.

Studentul sta și privea, șocat, cu ochii plini de lacrimi.
Profesorul îl întrebă:

 
-Dacă ai fi glumit în modul în care ai dorit la început, ai fi fost mai fericit decât te simți acum ?
Tânărul a răspuns:

 
-D-le profesor, mi-ați dat o lecție pe care nu o voi uita niciodată! Acuma am înțeles cuvintele pe care nu le înțelegeam mai înainte:

 
Cel ce dăruiește este mai fericit decât cel ce primește! Prin urmare, dacă vrei să faci un bine, grăbește-te că nu vei regreta. Urmează-ți glasul conștiinței și nu te abate din calea virtuților.

Întâmplare minunată

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu sşi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.60-61

„Tipic, tipic, şi la inimă nimic”.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

     Un om evlavios trăia odată în Ierusalim. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la o oră anume. Astfel, se trezea şi se ruga zilnic la ceasul obişnuit. Într-o dimineaţă însă, se îndulci cu somnul şi era cât pe-aici să nu-şi mai respecte programul de rugăciune.

Noroc cu un străin care intră în camera de dormit a omului nostru şi care-l trezi, grăindu-i: „Creştine, scoală-te, că întârzii la ceasul rugăciunii tale!”

„Dar cine eşti tu, cel ce ai venit să mă trezeşti?”, întrebă omul speriat. „Sunt cineva care vrea să facă o faptă bună, doar atât", îi zise străinul.

„Nu-mi vine a crede...Tu ai gânduri ascunse...Şi înfăţişarea ta te arată că eşti rău. Nu cumva tu eşti diavolul?”, se gândi creştinul.

„Ba da, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Am fost odinioară şi noi îngeri buni şi nu se putea să nu rămână şi în noi ceva bun”, spuse în pledoaria sa demonul.

„Nu-mi vine a crede spuselor tale. Tu eşti ispititor, ispitirea este meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu gând să mă înşeli. Pe numele viului Dumnezeu, te jur să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti!”

„Fiindcă m-ai jurat, iată, sunt silit să-ţi spun. E adevărat, am venit să te înşel. De douăzeci de ani, tu te rogi întotdeauna, în fiecare dimineaţă, la o oră anume. Dar noi, diavolii, nu prea ne temem de această rugăciune a ta. Pentru că ea ţi s-a făcut un obicei gol. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Rugăciunii tale îi lipseşte puterea.

Astăzi dormind mai mult, te-ai fi lenevit şi ai fi întârziat la rugăciunea ta. Or, noi, diavolii, aşa ne-am gândit: «Omul acesta va întârzia la ceasul rugăciunii, iar când se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a mai întâmplat aşa ceva. E posibil ca în inima lui să se aprindă căinţa. Şi să se roage cu căldură, cu duh, cu lacrimi, iar noi, diavolii, de o asemenea rugăciune ne temem». Astfel judecând, încheie diavolul, iadul m-a trimis pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere".

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar creştinul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

Teodor Ciurariu

TUNCI CAND DUMNEZEU VOIESTE CHIAR SI DIAVOLUL I-TI SLUJESTE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

         ,,O femeie săracă dintr-o familie mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la radio au compătimit femeia credincioasă, unul dintre ascultători a fost însă foarte furios.
Acest ascultător era un ateu convins și a decis să-și satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă.

Bărbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară și a instruit-o să cumpere multe daruri și produse alimentare. Astfel, secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri. Imaginează-ți uimirea ei atunci când șeful i-a dat următorul ordin: ”Livrează produsele la această adresa, iar în cazul în care femeia întreabă cine a trimis alimentele să-i spui că Diavolul.”

Când secretara i-a dat femeii pachetul cu produse alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nici o clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată.

Dar când si-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie:
– Nu vreți să aflați cine a trimis aceste produse?

Femeia a răspuns:

– Nu. Nu are absolut nicio importanță, pentru că atunci când Dumnezeu voieste, chiar și Diavolul i-ti slujeste.”

Un tânăr a întrebat pe un bătrân pustnic:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                  


Un tânăr a întrebat pe un bătrân pustnic:

-Părinte, când o să se îndrepte lumea? Când nu o să mai fie răutăți și hoții și gelozii și invidii și răzbunări?
Bătrânul pustnic i-a răspuns :
-Atunci când mintea ta nu o să le mai vadă, fiule. Fix în acel moment vor înceta toate relele din lume.
Când vei vedea pe toți ca fiind mai buni decât tine și vei da câte o mână de ajutor și un cuvânt bun sincer fiecărui om pe care-l vei întâlni, răul din lume va înceta să mai existe.
Nu te lupta cu nimeni, doar fă binele!
Nu contrazice pe nimeni, doar fă binele!
Nu căuta să convingi pe nimeni, doar fă binele!
- Fiule, așa trebuie să te rogi când vezi răutatea lumii: "Doamne, Iisuse Hristoase, scoate-mi din suflet tot răul pe care-l văd în aproapele meu!"

"Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă." (Psalmi)

Credința mai presus de vedere

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Pildă din Patericul Egiptean – Credința mai presus de vedere

Un frate l-a întrebat pe Avva Longhin:
– Părinte, cum să cred cu adevărat în Dumnezeu, deși nu Îl văd?
Bătrânul i-a răspuns:
– Dacă cineva îți spune că în cetatea împăratului este o comoară neprețuită, vei merge s-o cauți?
– Desigur, părinte, căci știu că acolo este comoara.
Atunci avva i-a zis:
– Iată, și Hristos ți-a spus că Împărăția Cerurilor este o comoară și că cei ce cred fără să vadă o vor moșteni. Ce-ți trebuie mai mult? Crede și vei vedea!
Fratele s-a smerit și a plecat cu inimă plină de nădejde.
---
Cugetare ortodoxă inspirată din această pildă

Credința nu este rodul ochilor, ci al inimii. Cel ce se îndoiește și caută să vadă întâi, acela nu crede cu adevărat. Dar cel ce primește cu smerenie cuvintele lui Hristos, acela merge pe calea mântuirii.
În viața duhovnicească, nu vederea aduce credință, ci credința ne dăruiește adevărata vedere. Cel ce crede fără să vadă, acela va vedea cu ochii sufletului mai mult decât ar putea vedea vreodată cu ochii trupești. De aceea, să ne punem nădejdea în Hristos, căci El ne descoperă taina Sa celor ce Îl caută cu inimă curată.

Ispita

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             

In Vieţile Sfinţilor găsim o pildă de statornică pocăinţă şi rodul ei:

Un frate, păcătuind adesea, îndată alerga la Icoana Mântuitorului şi aruncându-se cu faţa la pământ, cu lacrimi amare striga:

„Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită!”

Dar nu peste mult timp iar păcătuia şi fără a se deznădăjdui, din nou alerga la Icoana Mântuitorului şi cerea iertare şi ajutor spre îndreptare.

Dar, într-una din zile, când se afla în suspine şi lacrimi în faţa icoanei, diavolul, văzând că nu poate pune stăpânire desăvârşită pe el, s-a arătat lui pe faţă şi zicea către cinstita Icoană:

„Nu eşti drept, Doamne, că pe acest păcătos care în fiecare zi se făgăduieşte înaintea Ta îl primeşti, deşi iar greşeşte!”

Şi s-a auzit glas către el:

„O, prea viclene pierzătorule, nu te-ai săturat că ai cuprins lumea, ci şi pe cel venit la mila cea nespusă te sileşti să-l câştigi? 

Când vine la păcat nu-l goneşti ci-l primeşti cu bucurie, nădăjduind să-l dobândeşti, iar Eu care am poruncit ucenicilor Mei să ierte de şaptezeci de ori câte şapte, oare nu-l voi ierta pe cel ce vine la Mine?

Sunt pe lume atâtea păcate cât să cântărească mai greu decât sângele vărsat pe cruce, pentru păcătoşi?
Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând la picioarele Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi primi deci şi voi mântui sufletul lui fiindcă nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa!”
_____________________
Să cunoaştem deci, milostivirea lui Dumnezeu şi niciodată să nu ne deznădăjduim de mântuirea noastră!

Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei.

.Milostenia se face cu acordul ambilor soți!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                    

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.

Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.

Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.

Dar bărbatul era hotărât:

- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.

Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:

- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.

S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:

- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie

Cuvinte din inimă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." 

Doamne ajută!

O oarecare femeie, pe nume Hrisovalantu, se nevoia în lume, iar Stareţul nostru o avea drept maică duhovnicească și o cinstea mult. Era foarte virtuoasă și milostivă. Tot ce avea, dădea milostenie. Pe oricine vedea, îl chema și‑i dădea milostenie. Stareţul ne spunea despre ea, atunci când ajunsese la sfârșit: „Numai Cuvioșii Părinţi, asceţii, pustnicii văd aceste lucruri, nimeni altul nu le vede. Vedea trecând pe dinaintea ei tot ce dăduse: saltele, plăpumi, pături. Tot ce dăduse”. Și spunea: „Ce lucruri de diamant! Ce aurării! Eu nu am dat nicio plapumă de aur. 

Ce este aceasta?”. Vorbea singură și noi o auzeam. Spunea: „Ce saltele de aur, ce pături de aur sunt acestea? Ce lucruri frumoase sunt acestea!”. Așadar, tot ceea ce dăduse, treceau pe dinaintea ochilor ei și le vedea. În ceasul morţii sale le‑a văzut. Și șoptea: „Hai, Gheronda! Hai, Gheronda! Vino odată, Gheronda! A sosit ceasul meu, a venit Îngerul, hai Gheronda!”. De îndată ce a venit, la ora zece, s‑a împărtășit și în acea clipă s‑a sfârșit.

Această femeie îl iubea mult pe Sfântul Ioan Botezătorul. Postea, la fiecare prăznuire a sa făcea priveghere de toată noaptea și nici apă nu bea. Odată, după ce s‑a îmbolnăvit de cancer și avea dureri insuportabile, a spus:

– Cinstite Înaintemergătorule, eu te‑am iubit, te‑am cinstit, am postit, dar tu de ce nu vii acum să mă ajuţi?

Atunci i s‑a arătat Sfântul Ioan Botezătorul în chip de călugăr, ţinând într‑o mână un mic felinar, iar cu cealaltă mână o ţinea pe fiica ei, care murise mai înainte și a întrebat‑o:

– Ce ai?

– Nu vezi ce am? Nu mai pot de dureri. Mor.

– Nu te mâhni!, i‑a spus Sfântul. Nu mai ai vreo injecţie? Fă‑o și nu te va mai durea.

Apoi a dispărut Sfântul, au dispărut și durerile și a plecat din cele de aici fără durere.

Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015.


Sfântul Ioan Botezătorul

Ciobanul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era odata, in pustie, un ascet foarte aspru si exigent. Dupa lungi asceze ajunsese sa tina postul de 40 de zile numai cu apa si putina paine uscata. Dar i se parea ca tot nu e suficient pentru mantuire. Si atunci se ruga Domnului sa-i descopere pe cineva cu un post mai bineplacut Lui, ca sa poata invata mai mult si astfel sa inainteze pe calea mantuirii. Si Domnul ii vorbi in vis sa mearga la muntele cutare, la o stana de oi de la poalele lui si acolo va gasi un cioban.

 Ciobanul acela e cel care tine un post mai bineplacut decat al lui. Imediat ascetul pleca in cautarea ciobanului si, intr-adevar, il gasi exact asa cum ii aratase Domnul. 

Ciobanul tocmai se pregatea sa manance si il invita cu bucurie pe strain la masa. Imparti mancarea cu el, spusera o rugaciune si se apucara sa manance. Atunci ascetul ii spuse pentru ce venise si il ruga sa-i spuna cum tine el postul. Ciobanul ii spuse ca el nu prea tine post asa cum scrie la carte si nu crede ca postul sau are ceva deosebit care sa merite a-l impartasi si celuilalt, mai ales ca ascetul ii povestise mai inainte cum a reusit el sa tina post numai cu apa si un dram de paine timp de 40 de zile. Totusi ascetul insista si ca sa aibe un reper ii spuse ca postul are trei elelmente: postul pantecelui, al gurii si al inimii. Ii spuse cu deamanuntul cum face el postul pantecelui, apoi la postul gurii ii spuse ca a reusit sa pastreze tacerea pe toata acea perioada de 40 de zile, iar la postul inimii la fel, a stat doar in chilie neprimind pe nimeni si deci nu a urat pe nimeni in cele 40 de zile. 

Atunci ciobanul zise: 

- Pai, la postul pantecelui fac asa. Mancarea pe care o pregatesc o impart intotdeauna cu musafirul care se nimereste sa fie la mine sau, daca nu vine niciun musafir, atunci chem un strain ce se nimereste sa treaca pe-aici. Niciodata nu am mancat singur. Postul gurii ar fi ca atunci cand imi vin sa spun ocari, mi le adresez numa' mie, iar vorbele bune, cate le am, le spun celorlalti. Iar cu postul inimii e cam la fel: cand imi vine sa urasc atunci imi urasc pacatele mele, ca stiu ca sunt mari si multe, iar dragostea inimii o rezerv pentru strainul ce-mi calca pragul.

 Mult se mai minuna ascetul de vorbele si cumpatarea ciobanului. La plecare ciobanul ii dete pe magarusul sau ca era destul de obosit de drum. Ia mai spus sa-i dea drumul cand crede de cuviinta, ca magarusul a mai dus si alti oaspeti si stie drumul inapoi. Aici se incheie povestea.
Har, smerenie si jertfa de sine va doresc tuturor !sursa...
Ion Lostun

POVESTE CU TÂLC

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

A fost odata un  cizmar sărac care era mereu vesel.
Părea așa de fericit, încât de dimineața până seara cântă de bucurie.
Mereu se adunau mulți copii la fereastra casei sale și-l ascultau cu atenție.
Uneori se adunau și păsărelele ca să-l asculte.
Lângă el locuia un om bogat.
Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu își numara galbenii.
Abia dimineața se ducea la culcare.
Ziua însă nu putea să doarma pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea, deoarece nu-și putea închipui cum un sarantoc poate fi vesel.
Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi sopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Il invita la el și, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni.
Când  cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodata nu vazuse atâția galbeni.
Incepu să-i numere cu grija, iar copiii priveau cu atenție la el.
Erau așa de mulți, încât  cizmarului îi era frica acum să nu-i fure cineva.
De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat.
Dar și acolo se gândea la ei și nu putea să adoarmă.
Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc.
Dis-de-dimineata se scula și lua galbenii si-i duse în cotetul cu găini.
Dar nici cu acest loc nu era prea mulțumit și, după un anumit timp, sapa o groapă și îngropa punga cu galbeni în pământ.
Stiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea și nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa.
Din această cauza era neliniștit, palid și framantat de gânduri.
Nici pasarelele și nici copiii nu mai veneau să-l viziteze.
Așadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?
Într-una din zile, cizmarul lua punga cu galbeni si-o duse înapoi bogatului.
-Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit și nici prietenii mei nu mai vor să știe nimic despre mine. Vreau sa fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioara.
De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.

Morala?

Banii nu aduc fericirea. Fericit esti atunci când ai exact cat ai nevoie, nu mai mult...

Nu mai mâncase de câteva zile și stătea în frig, într-un colț de bloc.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


           

Nu mai mâncase de câteva zile și stătea în frig, într-un colț de bloc.
O femeie l-a văzut și l-a luat într-un restaurant să îi cumpere ceva de mâncare.
Patronul restaurantului nu a vrut sa-l servească batranel și i-a obligat să părăsescă localul…

 Ce a urmat, ne-a lăsat pe toți fără cuvinte!

Intr-o zi, o femeie mergea pe strada cand, cu coada ochilor a vazut un batranel cu ochii plecati, asezat intr-un colt al blocului. Omul era in varsta, nebarbierit si cu haine murdare.

In timp ce statea acolo, pietonii ocupati treceau pe langa el fara nicio problema… pentru ei era ca oricare alt om al strazii. Dar, cand s-a uitat cu mai multa atentie, femeie a ramas fara cuvinte.

Era foarte frig in acea zi si omul avea haina zdrentuita – pe langa geaca el mai avea o patura cu gauri in ea infasurata in jurul lui. Ea s-a oprit din drumul lui si s-a indreptat catre batranel: “Domnule, sunteti in regula?” – a intrebat ea.

“Nu!” – a raspuns el sarcastic. “Tocmai am venit de la masa cu presedintele… acum, lasa-ma in pace si mergi mai departe!”

Zambetul femeii a devenit si mai mare. Dintr-o data, omul a simtit o mana blanda sub brat.
“Ce faci, doamna?” – a intrebat el furios. “Ti-am zis sa ma lasi in pace!”
Chiar in acel moment, un ofiter de politie a trecut prin zona: “Exista vreo problema, doamna?” – a intrebat politistul.

“Nu, nicio problema. Incerc doar sa il ridic pe acest batranel in picioare. Ma ajutati, va rog?” – a raspuns femeia.

Politistul: “Acesta este batranul Ion. Este prin zona de cativa ani buni. Ce vreti de la el?”
Femeia: “Vedeti cafeneaua de acolo? Vreau sa ii iau ceva de mancare si sa se incalzeasca putin.”
Batranelul: “Esti nebuna? Nu vreau sa merg acolo!”

Apoi el a simtit cum alte doua maini puternice l-au apucat de celalalt brat… era politistul.
In cele din urma si cu unele dificultati, femeia si ofiterul de politie au reusit sa il duca pe batranel in cafenea.

L-au asezat la o masa intr-un colt indepartat. Era mijlocul diminetii, iar cafeneaua era aproape goala. Patronul restaurantului a traversat zona si a venit fix la masa lor.

“Ce se intampla aici, domnule ofiter? Ce este asta? De ce l-ati adus pe acest om in restaurantul meu?”
“Aceasta doamna a vrut sa ii cumpere ceva de mancare.” – a raspuns direct politistul.

Managerul, extrem de furios: “Nu aici… avand o asemenea persoana in restaurantul meu nu este bine. Imi trage in jos afacerea!”

Batranelul a zambit… “Vedeti, doamna? Am spus eu ca asa va fi. Acum, o sa va rog sa ma lasati sa plec. Nu am vrut sa vin aici!”

Femeia si-a intors privirea catre manager si a spus zambind: “Domnule, vedeti firma de peste strada?”
Patronul: “Bineinteles ca o vad. O si stiu. Ei organizeaza reuniuni saptamanale intr-una dintre camerele restaurantului.”

Femeia: “Si faci un profit bun din furnizarea alimentelor la intalnirile saptamanale?”
Patronul: “De ce va intereseaza?”

Femeia: “Ei bine, domnule, eu sunt presedintele companiei.”
Patronul nu a mai spus nimic… Femeia, din nou cu zambetul pe buze: “M-am gandit eu ca asta va schimba lucrurile.”

Apoi, intorcandu-si privirea catre politist: “Domnule ofiter, vreti sa luati micul dejun cu noi?”
Politistul: “Nu, multumesc, doamna. Sunt la datorie.”

Femeia: “Atunci, probabil, o cafea la pachet?”
Politistul: “Da, multumesc. Ar fi frumos.”
Patronul a raspuns: “Imediat pregatesc cafeaua.”… si a plecat.

Ofiterul l-a privit si a spus: “L-ati pus la locul lui.”Femeia: “Nu asta a fost intentia mea. Credeti sau nu, am un motiv pentru care fac toate astea.” S-a asezat in fata batranelului si l-a intrebat: “Va amintiti de mine?”

Batranelul: “Cred ca da. Vreau sa spun ca imi esti cunoscuta…”
Femeia: “Sunt un pic mai in varsta… Dar mai stii ziua in care tu lucrai aici si eu am intrat pe acea usa, inghetata de frig si moarta de foame?”

Politistul: “Doamna, cum asa?”… nu ii venea sa creada ca o femeie de succes ar fi avut vreodata o astfel de problema.

Femeia a inceput sa povesteasca: “Eram tanara, aveam 20 de ani. Am venit la oras pentru a imi gasi un loc de munca, insa nimeni nu a vrut sa ma angajeze.

Nu aveam cu ce sa imi platesc chiria, asa ca proprietarul m-a dat afara din apartament. M-am plimbat pe strazi zile intregi. Era februarie, eram inghetata si aproape moarta de foame. Am vazut acest loc si am intrat in speranta ca voi primi macar o supa calda.”

Batranelul a zambit si a spus: “Acum imi amintesc… eram in spatele tejghelei de servire. Ai venit si m-ai intrebat daca poti lucra cateva ore la noi pentru ceva de mancare. Ti-am spus ca este impotriva regulilor restaurantului.”

Femeia a continuat: “Stiu… atunci mi-ai facut cel mai mare sandwich cu friptura de vita pe care l-am vazut in viata mea, mi-ai oferit un ceai cald si mi-ai spus sa ma asez la masa pentru a ma bucura de ele. Mi-era teama ca vei avea probleme.”
Batranelul: “Si, cum ai reusit sa ajungi asa sus?”

Femeia: “In acea zi am fost angajata. Am muncit foarte mult pentru a ajunge sus. In cele din urma, mi-am deschis propria afacere care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a prosperat.”

Cand a terminat, ea a scos o carte de vizita din poseta: “Dupa ce terminati de mancare, veniti la birou si il cautati pe omul asta. El este directorul de personal al companiei mele.

Ma duc sa vorbesc cu el acum, sunt sigura ca iti va gasi un loc de munca. Cred ca iti poate da si un avans pentru a iti cumpara cateva haine si sa iti inchiriezi o camaruta pe undeva. Si, daca ai nevoie vreodata de ceva, usa casei mele este intotdeauna deschisa pentru tine.”

In ochii batranului au aparut imediat lacrimile: “Cum voi putea sa iti multumesc vreodata pentru toate astea?”

Femeia: “Nu imi multumi mie. Multumeste-i lui Dumnezeu, el m-a adus astazi in fata ta.”

FRATE, NU MANCA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

!http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

 In vara anului 1974 armatele turcești au intrat în Cipru, raspandind groaza si moartea. In orașul Morfos, turcii au luat ostatici 15 ciprioti greci, printre care si un învățător. I-au dus să-i execute la casa învățătorului, care avea o curte cu vita de vie, pe care de-abia o stropise cu un ierbicid, otrava curata. 

I-au așezat la perete, sub bolta de vie, asteptand comandantul turc să vină și să dea ordinul, insa acesta intrand în curte, a poftit să mănânce un strugure, dar invatatorul i-a strigat cu glas tare:

 - Frate, nu mânca!

 Ieri i-am stropit si riști să te otravesti! 

Comandantul a rămas mut de uimire.

 -"Nu vezi că în câteva clipe voi da ordin sa va împuște? 

Si tu, în loc să te răzbuni, imi salvezi viata? 

De ce m-ai rugat să nu mânanc?" 

Invățătorul i-a explicat: "Iisus Hristos, in Care credem, ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmașii noștri și să le facem bine. Daca n-as fi făcut aceasta, as fi disprețuit porunca Lui. Nu vreau sa plec din lumea aceasa purtand în suflet meu un păcat asa mare!" 

Comandantul le-a spus soldaților: "Daca aș fi aflat un asemenea turc, mi-as fi dat și viața pentru el!" 

Strângeți-va armele și lăsați-i liberi pe toți

! Si toți au scăpat de la moarte sigură. 

Ganditi-va: oare, ce-ar fi câștigat învățătorul dacă, stapanit de mânie, l-ar fi lăsat pe turc să mănânce din struguri?

A fost un OM…

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă.
Era singură și părăsită.
Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea DOMNULUI.

Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână.
O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă.
Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o.

Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi.
Pe cap avea un fular colorat.
S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic.

A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate.
S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului.
Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului. Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el.
Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus:

– Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie.
Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului.

Un băiețel a arătat-o pe bătrână:

– Uite, mamă, această bătrână este desculță.

Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână.

– Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei!
Nu este politicos să arăți cu degetul!

– Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană.
Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa.

Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei.

– Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături.

– Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați.

– Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb.
Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci.

– Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi.

Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă.
Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i:

– Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte!

Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie.

O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate.
Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”.

La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr.
Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile.
Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica.
A mers și s-a așezat vizavi de bătrână.
Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul.
A înghețat.
Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui.
Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe.
De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său.
Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele.
Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus:

– Bunică, văd că nu ai încălțăminte.
Eu am și altele.

Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată.

În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație.
Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă.
Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa.

– Cine este?, a întrebat unul.

– Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva.

– Cred că este un Înger, a spus altul.

– Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul.

– Este HRISTOS, a spus doamna evlavioasă.

Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus:

– Nu, mamă!
Eu l-am văzut foarte bine.
A fost un OM…"

Alex Andru

Pilda Serii!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                      


Într-un sat îndepărtat, trăia un bătrân înțelept. Într-o zi, doi tineri au venit la el, cerând sfat pentru noul an. Bătrânul le-a oferit fiecăruia câte o sămânță.
– Luați aceste semințe, le-a spus el. Una simbolizează speranța, iar cealaltă simbolizează frica. Plantați-le pe amândouă în grădinile voastre și îngrijiți-le timp de un an. La final, veniți la mine să-mi povestiți ce ați învățat.
Tinerii au plecat și au făcut întocmai.
Primul tânăr a îngrijit sămânța speranței cu mare grijă, udând-o zilnic și oferindu-i lumină. Sămânța a crescut într-un copac viguros care i-a umplut grădina cu flori și roade. În schimb, sămânța fricii a fost neglijată și nu a reușit să încolțească.
Al doilea tânăr, însă, a fost atât de preocupat de sămânța fricii, încât a uitat să mai aibă grijă de sămânța speranței. Frica a crescut într-un tufiș spinos, sufocând toată grădina.
După un an, cei doi s-au întors la bătrân.
– Ce ați învățat? i-a întrebat el.
Primul tânăr a spus:
– Am învățat că atunci când îngrijim speranța, ea înflorește și aduce lumină în viața noastră.
Al doilea tânăr a răspuns trist:
– Am învățat că frica poate acapara totul dacă îi permitem.
Bătrânul zâmbi și le spuse:
– Fiecare an este o grădină. Alegerea voastră va fi întotdeauna ce semințe vreți să cultivați.
La început de an, să alegem să semănăm speranță, bunătate și iubire!

Povestea fetei oarbe și a vulturului.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Vântul șopti printre pinii de munte, aducând cu el ecourile unei lumi îndepărtate.

 
Sofia, o fetiță de opt ani, oarbă dar aceasta nu era singura povară pe care o purta: fusese abandonată de cei care ar fi trebuit să o protejeze.

 
Învelită într-o pătură uzată, trupul ei mic tremura la fiecare rafală de vânt înghețat. Muntele, aparent indiferent, nu era însă pustiu.

Deasupra vârfurilor acoperite de zăpadă, un vultur pleşuv scruta priveliştea.
Majestuos și puternic, văzuse asprimea vieții, dar acea siluetă minusculă, așezată pe marginea unei stânci, i-a atras atenția.

 
Numit de localnici Hawk pentru mărimea și claritatea sa, vulturul a coborât încet. Cu o uşoară bătaie din aripi, a aterizat la câţiva metri de Sofia.
Simțind vântul mișcându-și din aripi, fetița a întors capul și a întrebat fără teamă.
— "Cine e acolo?", a murmurat cu o voce abia auzită.
Falco, desigur, nu a putut să răspundă, dar ceva l-a împins să se apropie.
O întâlnire neașteptată
Vulturul făcu câțiva pași spre Sofia, privind-o fix de parcă ar putea înțelege fragilitatea ei.
Fetița își întinse cu grijă mâna în aer și, în mod surprinzător,Falco nu tresări.
Cu un gest care a sfidat natura însăși, Sofía a reușit să-și atingă penele moi.

— "Ești un înger?", întrebă el cu un strop de speranță în glas.Pentru ea, căldura emanată de vultur a fost un răspuns.

S-a lăsat noaptea, iar frigul a devenit mai amar. Într-un gest aproape instinctiv, Hawk a întins o aripă și a înfășurat-o ușor.

 
Nimeni nu ar fi crezut vreodată posibilă acea scenă: un vultur care protejează o fetiță oarbă. Sofia, pentru prima dată după zile, a adormit simțindu-se în siguranță, în timp ce Falco o veghea de parcă ar fi fost puiul lui.

În zori, cântecul păsărilor a trezit-o pe Sofia. Deși nu putea vedea, simțea că lumea din jurul ei este vie.
Falco, neliniştit, se îndreptă spre o potecă. Fetița, simțindu-i intențiile, s-a ridicat și l-a urmat, cercetând cu grijă pământul.

Calea era grea, plina de pietre si crengi.Sofía se împiedica deseori, dar de fiecare dată Falco se opri răbdător, scoțând un sunet blând, de parcă ar fi vrut să o încurajeze să continue.
Când ajunseră într-o poiană, Falco scoase un strigăt ascuțit. De sus, au răspuns alți vulturi. Părea de parcă ar fi cerut ajutor.La scurt timp după aceea, o turmă a început să zboare deasupra zonei, conducând Sofia spre fundul văii.

Călătoria a durat ore întregi, dar după-amiaza Sofía a auzit ceva care a făcut-o să-și accelereze pasul: murmurul unui râu și voci omenești în depărtare.

Când Sofia a ajuns în sat, locuitorii au rămas fără cuvinte: o fetiță oarbă, condusă de un vultur și urmată de un stol de păsări.Era o imagine aproape supranaturală.
Un bărbat, Andrés, în vârstă de 42 de ani, a fugit spre ea.
-„Ești bine?” a întrebat-o, îngenunchind.

Sofia a zâmbit pentru prima dată în câteva zile.

-„Sunt bine, mulțumesc lui Falco”, a răspuns ea arătând spre vultur, cocoțat acum pe o stâncă din apropiere.

Andrés se uită la vultur, vizibil impresionat. Parcă animalul înțelegea tot ce se întâmplă. Sătenii, mișcați de povestea Sofiei, au decis să aibă grijă de ea.
A fost primită de Clara, o femeie de 50 de ani care își pierduse fiica cu ani în urmă.Clara a dus-o acasă, iar din acel moment Sofía a găsit nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și o familie care o iubea.
Pe măsură ce lunile au trecut, povestea Sofiei și a lui Falco a devenit legendă. Vulturul a continuat s-o viziteze, cocoțandu-se pe copacul din fața ferestrei ei, parcă pentru a se asigura că este bine.
Sofia a învățat să se adapteze orbirii sale. Andrés, care era muzician, a învățat-o să cânte la chitară.Clara i-a citit cărți și i-a spus despre lume prin cuvinte.
Într-o zi, în timp ce cânta o melodie în fața satului, Hawk a reapărut și a scos un strigăt care a răsunat printre munți.Pentru Sofía, acel sunet nu a fost doar o chemare, ci o promisiune: nu va fi niciodată singură.

Copilul abandonat găsise căldura unui protector improbabil în munții reci și, într-un sat mic, o iubire care îi vindecase toate rănile.

Latif

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Latif era cel mai sărac hoț din district, în fiecare noapte dormea în spatele unei case diferite. Cu toate acestea, Latif a fost considerat cel mai înțelept om din popor.
Într-o dimineață regele a apărut în piață, până când a dat peste Latif și supușii săi i-au spus despre el.
Regele, amuzant, s-a apropiat de cerșetor și i-a spus:
-Dacă îmi răspunzi la o întrebare îți dau această monedă de aur.

- Care este întrebarea ta?

Și regele s-a simțit provocat, apoi s-a confruntat cu o întrebare care l-a tulburat zile întregi și nu a putut rezolva.
Răspunsul lui Latif a fost corect și creativ.
Regele a rămas surprins și a lăsat moneda la picioarele cerșetorului.
A doua zi regele s-a întors și i-a pus o altă întrebare, iar Latif i-a răspuns rapid și înțelept.
- Latif, am nevoie de tine - a spus regele. - Te rog să vii la palat și să-mi fii consilier. Îți promit că nu vei dori nimic. - Regele a jurat.
Lafit a acceptat propunerea, iar în săptămânile următoare consultările regelui au devenit rutină.
Evident, asta a declanșat gelozia tuturor curtezanelor.
Într-o zi, toți ceilalți consilieri i-au cerut regelui o audiență și i-au spus:
Prietenul tău Latif, cum îi spui tu, complotează să te răstoarne.
- Nici gând, nu cred. - Spuse regele.
- O poți confirma cu ochii tăi.
Regele s-a simțit înșelat și rănit.

A trebuit să confirm acele versiuni. În acea după-amiază la ora cinci, așteptam ascuns în vârful unei scări.

De acolo, a văzut cum, într-adevăr, Latif a venit la ușă, s-a uitat în jur și cu cheia atârnată de gât, a deschis ușa de lemn și s-a strecurat în cameră.
- L-ai văzut? - au strigat curtezanele.
Urmat de garda personală monarhul a trântit ușa.
- Cine este ea? - a spus Latif din interior.
- Sunt eu, regele. - Spuse Suveranul... - Deschide-mă.

Latif a deschis uşa.

Nimeni nu a fost acolo, cu excepția lui Latif. Nicio ușă, sau fereastră, nicio ușă secretă, nicio piesă de mobilier care ar permite cuiva să fie ascuns.
Pe podea era doar o placă de lemn uzată, într-un colț un baston iar în centrul camerei o tunică ruptă atârnând de un cârlig pe tavan.

- Complotezi împotriva mea, Latif?

- Ce părere aveți, Maiestate? - Latif i-a răspuns. - Nici gând, de ce ar face asta?

- Deci vii aici în fiecare după-amiază în secret. Ce cauți dacă nu vezi pe nimeni?. De ce te furișezi la acest cuțit?
Latif a zâmbit și s-a apropiat de tunica ruptă care atârna de tavan. El a mângâiat-o și i-a spus regelui: „Acum șase luni când am ajuns la castelul tău, tot ce aveam era tunica asta, această farfurie și acest băț de lemn” – a spus Latif.
-Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, atât de confortabil în patul în care dorm, atât de măgulitor respectul pe care mi-l oferi și atât de fascinant puterea care îmi dăruiește locul lângă tine... că vin în fiecare zi să fiu sigur de un lucru... Nu uita niciodată: "CINE SUNT ȘI DE UNDE AM VENIT".

Tehnica lui' Socrate î

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

~ Tehnica lu' Socrate înaintea idioților s-au cei care fac pe idioții.

Socrate avea o tehnică de a face față oamenilor enervanți?

V-ați certat vreodată, si cealaltă persoană țipă să dovedească că are dreptate? Nu există nimic mai insuportabil, asa-i?

Într-o zi, Socrate a fost atacat de un bărbat. Era un om nepoliticos și necivilizat, care chiar l-a pălmuit cu o ceartă urâtă. Și azi sunt mulți oameni de genul ăsta.. cand nu stiu sa-si expuna ideile, devin agresivi.

Dar cum a reacționat Socrate?

El nu a făcut nimic! Nu a țipat, nu a răspuns cu violență, nimic. Unul dintre discipolii săi a întrebat despre comportamentul lui Socrate, iar marele filosof a răspuns: „Dacă m-ar fi lovit un măgar, l-aș fi dat în judecată?

"Ce ne învață Socrate?

Că o persoană inteligentă nu ar trebui să se coboare niciodată la nivelul unui idiot. Uneori, tăcerea este cel mai elegant răspuns. Nu e o coincidență că cuvântul "eleganță" vine din latinescul "electro", care înseamnă lumină. Ce vrea să însemne asta? Înseamnă că o persoană elegantă nu este cea care poartă haine de firmă sau deține obiecte scumpe, ci cea care știe să se comporte, când să vorbească și când să tacă...

Fii ca Socrate!

CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.com

Bucuria mea, se spune ca era un om putin credincios, care avea o sotie foarte evlavioasa. De cate ori facea ceva, sau voia sa faca ceva, sotia lui zicea: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!” Sotul i-a reprosat de multe ori: M-ai innebunit cu aceste cuvinte: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!”.

Intr-o dimineata, sotul i-a spus sotiei: “Eu ma duc sa sap via”.

 
Sotia a zis: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!”. Iar el, foarte nervos, s-a rastit la ea: “Cu ajutorul sau fara ajutorul lui Dumnezeu, eu ma duc sa sap via!” “

Bine, omule, du-te!” Dupa ce a plecat, la numai cateva ore, s-a pornit un potop de ploaie si omul s-a intors acasa, ud pana la piele si a batut in usa incuiata: 

“Nevasta, deschide sa intru!” 

Ea l-a intrebat: “Cine esti?” “Sunt sotul tau!”.


Nu-ti dau drumul, nu te cunosc, cred ca esti vre-un raufacator, fiindca, sotul meu este la vie sa o sape!” Atunci, omul i-a spus: “Cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt sotul tau!”. “Aaaaa, acum te recunosc!”, si l-a primit in casa.

Sfantul Apostol Pavel, zice: „Mai mult decat toti m-am ostenit (apostolii); insa nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este cu mine” (1 Corinteni 15:10). Asadar, te indemn de cate ori vrei sa faci ceva sa spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!”, fiindca, Dumnezeu ne-a spus: “Fara Mine nu puteti face nimic!” (Ioan 15:5).


De cate ori spunem: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!", inseamna ca ne punem nadejdea in El, si ne trimite un inger pazitor ca si lui Tobie. Daca nu spunem din tot sufletul: “Cu ajutorul lui Dumnezeu!”, atunci diavolul ne va impiedica sa ne implinim ceea ce dorim sa facem.




Prin RUGACIUNE si “CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU!”, se poate orice in lumea aceasta.


                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                              Preot Ioan .

Interviul ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                              

Un tânăr a mers la un interviu de angajare într-o companie mare. El a trecut de primul interviu și a trebuit să se întâlnească cu directorul pentru etapa finală.
Directorul a văzut CV-ul sau excelent și l-a intrebat:
– Ați primit vreodată bursă de la școală ? Tânărul a raspuns „nu”.
– Tatăl tău ți-a plătit pregătirea ?
– Da, a spus el.
– Ce lucrează tatăl tău ?
– Tatăl meu este fierar.
Apoi directorul i-a spus: „Arată-mi mâinile tale "
Tânărul îi întinde mâinile moi și perfecte.
– Dar tu nu l-ai ajutat pe tatăl tău la muncă ?
– Nu, el a vrut mereu numai să studiez și să citesc multe cărți. În plus, își face treaba mult mai bine decât mine.
Apoi directorul i-a spus:
– Am o rugăminte: Odată ce vei ajunge acasă astăzi, du-te și spăla-i mâinile tatălui tău și apoi vino înapoi mâine dimineață.
Tânărul apoi a simțit cat de mare este șansa de a obține locul de muncă dorit.
Când s-a întors acasă, tânărul l-a întrebat pe tatăl lui dacă îi va permite să îl spele pe mâini.
Tatăl l-a privit surprins și jenat i-a arătat mâinile lui. Tânărul l-a spălat încet. A fost prima dată când a observat că mâinile tatălui său sunt încrețite și are atât de multe cicatrici.
Vânătăile de pe mâini au fost prețul pe care l-a plătit pentru educația fiului său. După ce l-a spălat pe mâini, tânărul a stat liniștit și gânditor. În acea noapte, ambii au vorbit mult timp.
De dimineață, tânărul s-a dus la biroul directorului care a observat lacrimi în ochii lui și l-a întrebat:
– Poți să-mi spui ce ai făcut ieri ?
Apoi el a răspuns:
I-am curățat mâinile tatălui meu ieri. Acum știu ce este de apreciat și trebuie să recunosc că fără părinții mei, nu aș fi ceea ce sunt astăzi. Acum îmi dau seama cât de greu luptă un om pentru pâine. Acum vreau să-mi ajut familia.
Directorul a spus:
– Asta este ceea ce caut la oamenii mei. Vreau să angajez pe cineva care să știe să aprecieze ajutorul altora. Cineva care cunoaște suferințele altora și că banii nu sunt totul în viață. Ești angajat !
Nu contează cât de bogat sau de sărac ești, într-o zi părul devine alb, cum este părul tatălui acestui tânăr. Cel mai important lucru este ca copilul să învețe să aprecieze eforturile și dificultățile și să respecte munca altora pentru a ajunge ceva în viață.
Sursa : internet.