Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 28 noiembrie 2018

HOTUL



Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit.
Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului. 
                                                                        (Părintele Visarion Iugulescu - Despre iad)

luni, 26 noiembrie 2018

Rodul ascultării



        Povestea spune că: e folositor să ne ascultăm învăţătorii, ascultarea este drum şi roadă,voinţa şi munca sunt răsplătite.

Se povesteşte că pe când era tânăr, Sfantul Colov a mers la un mare stareţ, numit Pavel ca să-l slujească şi stând în preajma lui să înveţe.

Mai întâi i-a vorbit despre ascultare şi i-a cerut apoi să făgăduiască ascultare deplină întru toate. Într-o dimineaţă stareţul a luat un băţ uscat, l-a înfipt în pământ si i-a cerut lui Colov să-l ude zilnic şi să-l îngrijească:

–În toate zilele să-l uzi cu apă, până va face rod.

Izvorul era aşa departe, încât pleca după apă dimineaţa şi se întorcea seara. Timp de trei ani sfântul a făcut ceea ce stareţul îi ceruse, fără să întrebe nimic, fără să cârtească, fără să obosească, cu încredere în dascălul său...După trei ani lemnul înverzit s-a făcut pom care a rodit. Stareţul a împărţit fraţilor în biserică poamele spunându-le:

–Luaţi de mâncaţi, acesta este rodul ascultării!

Spunem povestea: celui care lucrează de mântuială ,
elevului care nu găseşte sensul temei primite,
pentru a arăta valoarea muncii făcute cu suflet,
spre a arăta foloasele ascultării,
ca să arătăm puterea credinţei.

Lumânarea se topește luminând…


Un prieten mă cam mustra zilele trecute, spunând că prea îmi las viața să se topească în munca ce o fac.

– O, dragul meu! I-am răspuns. Eu îți dau toată dreptatea, dar mai întâi, te rog să aprinzi lumânarea aceasta!

– Foarte bine, iată, am aprins-o. Și ce vrei să spui cu acest lucru?

– Vreau să te rog să nu lași lumânarea să se topească. Uite, lumânarea se topește și asta-i o pagubă mare.

– Apoi, dragul meu, așa e și cu noi, cei care am fost puși să lucrăm în ogorul Domnului. Lumânarea trebuie pusă în sfeșnic și aprinsă, ca să lumineze tuturor (Matei 5, 15); dar, făcând acest lucru, ea se topește, căci unde s-a mai văzut vreo lumânare aprinsă care ar strânge seu și grăsime? Sau unde s-a mai văzut o sare ce nu se topește după ce s-a băgat în bucate (Matei 5, 13)?

O lumânare poate fi cât de mare și mândră, dacă nu arde și nu luminează, care este folosul ei?
Lumânarea se topește luminând…
Preot Iosif Trifa

Sfantul Nectarie



În pustiita lume, cu doruri prea deşarte, 
A înflorit în taină un iubitor de carte, 
Ce-a vrut ca tot ce-nvaţă, în adevăr să fie, 
Gând transformat în faptă, exemplu cu tărie. 

Dârzenia-i e blândă, el are darul milei, 
Pe oameni îi ajută şi-aşteaptă geana Zilei; 
Trăieşte-n veşnicie, deşi este în lume, 
Cinsteşte-n toate cele al Domnului Sfânt nume. 

Îi străluceşte chipul, îi străluceşte viața, 
În orice loc slujeşte, fapta îi e măreaţă; 
Cuvântul lui alină, ruga - vindecătoare, 
Răbdarea lui sporește în orice-mprejurare! 

Cu ochiul înspre moarte, ca punte înspre viaţă, 
Păşeşte, Sfânt Episcop, fără să se oprească, 
Păşeşte înspre inimi amarnic zăvorâte, 
Pentru a le deschide în sfinte doruri, mute... 

Moaştele-nmiresmate le-mparţi între biserici, 
Dorind s-ajuţi pe oameni pierduţi în întuneric; 
Reverşi minuni nespuse, cu har de la Stăpânul, 
Nealinat nu pleacă, de la tine, niciunul! 

Îţi mulţumim, Părinte, pentru oblăduire, 
Picură har din ceruri, prin a ta mijlocire! 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Credinţa şi faptele credinţei


Se spune că odată un creştin a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust, rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!”.
Dumnezeu i-a răspuns, întrebându-l:
Ai mers la Biserică?
Am mers ori de câte ori am putut, dat promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici.
- Eşti un om bun? Iţi ajuţi semenii?
Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă?
Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?
- Da, Doamne, cred cu toată fiinţa mea, am încredere totală în Tine.
Atunci, dă drumul crengii.
La acest îndemn, creştinul nostru a amuţit. Acum trebuia să-şi arate credinţa lui nemărginită în Dumnezeu pe care o mărturisea cu gura. 
Roza Lia: Acum trebuia să-şi arate prin fapte încrederea totală în pronia lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat mai departe, istorioara nu spune, dar sunt tentat să cred că acel creştin este şi acum suspendat deasupra prăpastiei.

Să medităm adânc la această istorioară şi să ne gândim ce am fi făcut noi dacă eram în aceeaşi situaţie.

vineri, 23 noiembrie 2018

PREOTII sunt "CADRE BISERICESTI"?



            In iarna de acum 3 ani, cand a fost un ger de - 20 de grade, am comandat un taxi sa merg la o inmormantare. Eram in reverenda si l-am intrebat pe taximetrist: "Nu te supara, ce credinta ai dumneata?" "Sunt crestin ortodox!" "Ma bucur mult, dar duminica mergi la Biserica?" "Nu merg la Biserica pentru ca nu sufar cadrele alea bisericesti!" "Pai ce cadre sunt "alea": cadre de bicicleta, cadre didactice?..." "Nu cumva le zice preoti?" "Ba da!" "Si de ce nu-i suferi?" "PENTRU CA SUNT HOTI!" (vorbind la plural m-a facut si pe mine HOT). "Domnule, de unde stii ca sunt hoti?" "Pai, un preot a furat lemne din padure?" "L-ai vazut?" "Nuuu, am auzit!" "Se spune ce ceea ce auzi despre cineva SA NU CREZI si chiar daca vezi, sa crezi pe jumatate..." Am ajuns destinatie si am intrebat cat am de plata. El mi-a spus: "Da si dumneata, 6 lei". "Pai, vreau sa plătesc corect dupa ceas". "N-am pus ceasul". "Aaaaa, ii faci pe preoti hoti, ma facusi si pe mine hot, iar hotul esti chiar dumneata. Eu acum sun la 112 sa vina aici politia" (voiam doar sa-i dau o lectie...). S-a speriat si m-a rugat: "Parinte, va rog nu sunați ca am 2 copii acasa". "Domnule, pai, poate tot 2 copii are si preotul acela, si daca pe gerul acesta - 20 de grade, a luat cateva lemne sa nu inghețe copiii de frig, este o asa mare nenorocire?? Uite, ia 10 lei, ia si indreptarul acesta de spovedanie, mergi la un preot, spovedeste-te si sa nu mai arați cu degetul spre altul. Dumnezeu sa te ierte! Fii binecuvantat. Amin si Aliluia!
                                                                                             Preot Ioan 🛎.

miercuri, 21 noiembrie 2018

Crestinul...



Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.
Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.
De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

duminică, 18 noiembrie 2018

Pildă..



O femeie se duce la doctor, batuta rau. Doctorul "Ce sa intâmplat?" Ea: "Doctore, de fiecare data cand barbatu-meu vine beat, ma bate de ma usuca" D.: "Am o cura foarte buna ptr.asta . Cand vine barbatul acasa, sa ai pregatit un pahar mare cu ceai de menta. Cum apare, tu, incepi sa sorbi incetisor din pahar…pana-l vezi ca s-a dus la culcare!." Doua saptamani mai tarziu, vine ia femeia la doctor, f. fericita. "Doctore, ai avut o idee minunata.
De fiecare data cand vine barbatu-meu acasa beat, eu sorb indelung ceai de menta., Iar el nici nu se atinge de mine. Cum influenteaza ceaiul de menta chestia asta?" D.: "Ceaiul de menta n-are nici o treaba... Doar… iti tine gura-nchisa." Putem face si noi la fel…cand avem conflicte cu altii! Putem chiar inlocui cu apa.. 
Daca aveti pe langa voi , mai ales in familie , oameni viciosi cu diferite patimi care va necajesc ,va recomand sa cititi sfaturile din blogul asta :

Pilda



Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum – adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!

joi, 15 noiembrie 2018

Pildă!


Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Crăciun, ce s-a gândit: “Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Crăciun, să bea oleacă de lapte dulce.” Dar încă era post. Acum bate ea acolo la poartă, la pustnic, şi când a venit acela i-o dat oala cu lapte. Dar i-a spus: “Fă bunătate, toarnă laptele în ceva şi dă-mi oala înapoi”. Pustnicul a intrat în casă, a căutat un ceaun, dar n-a găsit nimic. S-a întors, a băut laptele în faţa femeii şi apoi i-a dat oala înapoi.
Femeia, când a văzut ce face pustnicul, s-a smintit. S-a dus acasă, a spus în dreapta şi-n stânga, ce lacom și fără trăire e pustnicul. S-au scandalizat toţi:
“Auzi tu, în post să bei lapte şi spui că eşti pustnic, călugăr. Noi am crezut că omul ăsta-i sfânt, dar ăsta-i cu desăvârşire zăpăcit. Să-l scoatem afară!”
Acum, când au ajuns la episcop, că toţi s-au dus la el, le-a zis acesta: “Să-i spuneţi să vină la judecată după ce vor trece sărbătorile!” S-au dus şi i-au spus. Acuma, dacă s-au dus şi i-au spus, pustnicul, când a plecat de la peşteră, a prins un leu, s-a suit călare şi a luat şi un şarpe cu el, ca cum ar fi un bici, să-l bată pe leu ca să meargă. A ajuns în oraş si a întrebat: “Unde-i Mitropolia?” Uite aici! S-a dus acolo, l-a legat pe leu de o poartă şi pe şarpe l-a pus de gât, aşa, ca si cum ar fi bici. Oamenii, când l-au văzut toţi au fugit în dreapta si n stânga…
Eh, l-au dus acolo, mitropolitul şi acei care l-o pârât îl aşteptau ca să-l judece, ,,cum a îndrăznit el să spurce sfântul post, să bea lapte?” Acum, l a intrebat cutare, ,,de ce, cum ai îndrăznit?”, au început acolo discursurile lor, el însă a zis, ,,iertaţi-mă, părinţilor, am greșit, sunt un pacatos”… Dar stând acolo, era o femeie cu un prunc în braţe, copil mic, şi pustnicul îl întreabă pe băiat: ,,Măi copilule, cine eşti? Cine-i tatal tău?” El arătând cu degetul spune: Acela este tatal meu!". Când au auzit asta, toată lumea a rămas inmarmurita.
Nu putea să vorbească pruncul, era mic.
Era mic, în faşă, cum se cheamă. ,,Sa ne ierți, am greșit ca te am judecat pe nedrept", strigau toti, căzând în genunchi.
Mergând spre usa, pustnicul a zis: FAPTELE, nu laptele!


Vezi, mulţi dintre sfinţi erau la înălţime, dar făceau câte o neghiobie ca să nu-i socotească lumea sfinţi, că dacă te socoteşte lumea sfânt, de-acuma se instalează în sufletul tău înălţarea minţii şi ai căzut!

,,Smeritu-m-am şi m-am mântuit!"
Post ușor tuturor!

luni, 12 noiembrie 2018

Ce inseamnă a dărui

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

Valiza ...




Un barbat a murit… cand si-a dat seama, l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu a spus:
“Bine, fiule… este timpul sa plecam.”
Surprins, omul a raspuns: “Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…”
Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”
Barbatul: “Ce ai in valiza?”
Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”
Barbatul: “Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica hainele mele, banii mei?”
Dumnezeu: “Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.”
Barbatul: “Atunci amintirile mele?”
Dumnezeu: “Acelea nu ti-au apartinut niciodata. Ele apartin timpului.”
Barbatul: “Este vorba de talentul meu?”
Dumnezeu: “Acesta nu ti-a apartinut niciodata… el a fost in functie de oportunitati.”
Barbatul: “Este vorba despre familia si prietenii mei?”
Dumnezeu: “Imi pare rau… ei nu ti-au apartinut niciodata. Ei au apartinut destinului.”
O lectie de viata. Toti trebuie sa citim asta!
Povestea care ne invata ce inseamna cu adevarat viata
Barbatul: “Este vorba de sotia si fiul meu?”
Dumnezeu: “Ei nu ti-au apartinut tie niciodata… au apartinut inimii tale.”
Barbatul: “Este vorba de corpul meu?”
Dumnezeu: “Corpul tau nu ti-a apartinut niciodata. El a apartinut pamantului.”
Barbatul: “Este sufletul meu?”
Dumnezeu: “Nu, sufletul tau imi apartine mie.”
Foarte speriat, omul a luat valiza din mainile Domnului si a deschis-o. Aceasta era goala.
Lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obraz.
“Niciodata nu am avut nimic???” – a intrebat barbatul.
Dumnezeu a raspuns: “Adevarat… fiecare moment pe care l-ai trait a fost doar al tau. Viata este doar un moment… un moment care iti apartine. Din acest motiv trebuie sa te bucuri de fiecare clipa pe care o ai. Nu lasa ca nimic sa te opreasca din a fi fericit. Traieste ACUM! Traieste-ti VIATA.
Nu uitati sa fiti fericiti… acesta este singurul lucru care conteaza.
Lucrurile materiale si tot ce crezi ca merita… nu merita; sunt lasate in urma. Nu poti lua nimic cu tine in cealalta lume.
Impartasiti aceasta poveste cu toti cei pe care ii iubiti. Bucurati-va de fiecare zi ..

duminică, 11 noiembrie 2018

Pictorul



Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: "Iisus Hristos bătând la uşă".

Toţi cei de faţă îl felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el.

Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Şi zise:

- Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi...

Ceilalţi întrebară:

- Ce greşeală?

Acela zise:

- Clanţa uşii nu are mâner pe dinafară.

Atunci toţi priviră mai atent, ca să vadă greşeala. Şi aşa era.

Atunci pictorul răspunse:

- Nu, nu e o greşeală. Intenţionat n-am vrut să-i pun mâner pe dinafară.

Toţi se mirară şi întrebară de ce.

Pictorul urmă.

- Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide, nu forţează. Aşa că nu e nevoie de mâner decât pe dinăuntru. Fiecare este slobod a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi şi încântaţi de mesajul pictorului.

Poartă întotdeauna binele în gând, ca să-l şi făptuieşti.
Dumnezeu cunoaşte gândul omului. Aşadar gândul tău
să fie curat de orice rău.

vineri, 9 noiembrie 2018

Cat de mare e valoarea ta




Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

O VORBĂ PROASTĂ




Un sătean călătorea într-o zi spre târg; trecând printr-un sat, iată că i se rupse o roată de la căruţă şi începu şi ploaia. Un copil din sat îl întrebă:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necăjit şi prea puţin credincios, îi răspunse:
- Mă duc la dracu!
Copilul, înţelept, nu zise nimic şi se duse la treburile sale.
Omul, după ce îşi drese căruţa, plecă spre târg şi-şi vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum şi iată că în dreptul unei păduri îi ieşi un hoţ în cale. Săteanul întrebă:
- Cine eşti?
Hoţul răspunse:
- Sunt dracu!
Şi cu arma întinsă îi luă toţi banii din buzunar şi dispăru în noapte.
Dând bice cailor, săteanul îşi aduse aminte de vorba ce o spusese şi acum se mustra zicându-şi: “Iată am zis că mă duc la dracu şi la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!
Şi din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-şi în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viaţa.

Cuvintele bătrânilor



Zis-a un bătrân către un frate: diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Însă tu să nu te leneveşti, ci să mături afară tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui Hristos.

Zis-a un bătrân: precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne facă vreun rău, dacă va fi sufletul nostru aproape de Împăratul - Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice: “Apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi!” Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei.

Comorile fiecaruia


Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:

- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

- Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.

"Taranul este omul absolut."

joi, 1 noiembrie 2018

Sfanta Treime


Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:
- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?
- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.
Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nadejdea mea este Tatal,
Scaparea mea este Fiul,
Acoperamantul meu este Duhul Sfant.
Treime Sfanta, marire Tie!”"

Sfintii Zilei

Arhivă blog