Pilde Crestin - Ortodoxe: 2022

joi, 29 decembrie 2022

SMERENIE...

O săracă văduvă, cerșind din casă în casă,a bătut odată la ușa unui om foarte bogat.
Omul bogat a deschis ușa la ciocănitul de afara iar văduva i-a zis:
- Mă scuzați, sunt văduvă și mi-e greu, am și eu doi copii.
Dacă judeci că poți, te rog să mă ajuți...!
Omul bogat a încercat să-i dea ceva, dar nu a putut găsi nimic în jurul său….
-Iartă-mă – i-a spus el, – dar nu țin nimic acasă.
Văduva lui i-a mulțumit și s-a dus la următoarea casă, dar el a oprit-o:
- Așteaptă!
S-a dus la biroul său, a luat un cec și l-a completat l-a înmânat , spunându-i :
- Mergi la orice bancă cu acest cec, pentru ca tu să ridici suma.
Văduva era analfabetă (nu văzuse niciodată un cec),a luat cecul și și-a spus:
-Își bate joc de mine, îmi dă hârtie simplă…..
Zilele au trecut, iar ea nu s-a dus la Banca pentru ca i-a fost rușine și teamă că hârtia pe care omul bogat i-a dat-o este ceva fals.
Într-o zi a îndrăznit și i-a arătat unui prieten cec-ul
El i-a spus:
Această bucată de hârtie pe care o ții este un cec bancar.Du-te și verifică.
Apoi văduva s-a ridicat și s-a dus la Bancă.
După ce a fost direcționată, a ajuns la checkout pentru a fi servită.
Casierul a văzut cecul și i-a spus femeii: că ar trebui să ia 50 de lire de aur!
Ea, a fost atât de surprinsă de suma mare, că a rămas fără suflare.
Omul a greșit clar, ea s-a gândit,și de aceea a cerut să i se returneze CEC-ul fără să-l încaseze!
A luat cecul și s-a dus direct la casa omului bogat, și ea i-a spus:
- Iartă, dar banii pe care i-ai scris pe cec, sunt prea mulți. Nu merit atâția bani!
Și eu care credeam că ai greșit cu ceva..
Când bogătașul a auzit asta, i-a zis:
- Chiar m-am înșelat!
A luat cecul și a adăugat un zero după 50, și de la 50 de lire de aur au devenit 500!
El i le-a dat și i-a spus:
- Întoarce-te la bancă și să știi că de data asta nu am greșit!
Acestea sunt rezultatele umilinței!
Dacă cineva se comportă astfel cu umilul său vecin,
Gândește-te cum i-ar trata Dumnezeu pe cei umili.

Inteleptul...

Un înţelept avea în camera sa un uriaş ceas cu pendulă care suna la fiecare oră solemn, dar cu destul de mare zgomot. Nu vă deranjează? l-a întrebat un învăţăcel. „Nu, a răspuns înţeleptul. Şi asta pentru că pendula mă face să mă întreb din oră în oră ce am făcut cu timpul care tocmai s-a scurs.
Noi ce am făcut oare cu timpul care tocmai s-a scurs?»
Suntem la ceasul bilanţului. Toţi trebuie să ne întoarcem cu mintea înapoi cu un an şi să evaluăm ce am realizat în decursul acestuia. De ce aceasta? Interogarea asupra a ceea ce am realizat nu ne este de folos. Printr-o evaluare corectă, ştii unde te situezi de fapt. Ai înaintat, ai progresat în ceea ce ţi-ai propus sau dimpotrivă, ai bătut pasul pe loc, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze. Fiecare neîmplinire trebuie să ne facă conştienţi de faptul că poate nu am muncit îndeajuns pentru a izbândi în privinţa acelui lucru. Iar pentru orice obiectiv atins, e nevoie să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a fost alături.

PILDA SERII !Bună seara, fiul meu...

Un om trecea în fiecare dimineaţă pe o stradă unde se afla o biserică închinată Maicii Domnului. Şi de fiecare dacă când era în faţa lăcaşului, privind către mozaicul de la intrare, îi adresa Fecioarei Maria, un salut scurt: „Bună dimineaţa, mamă!“
Într-o seară, după câţiva ani, a auzit un glas venind dinspre mozaic: „Bună seara, fiul meu!“
Fiecare zi e asemenea unei trepte de scară. În comparaţie cu atâtea lucruri ce-ţi sunt date an de an, o zi este o nimica toată. Şi totuşi, ziua pe care o trăim aici şi acum este treapta pe care poţi să te înalţi pentru a aprinde stelele cerului tău. Ea poartă numele de rugăciune. Dacă nu primim răspuns la rugăciunile noastre făcute, este pentru că de multe ori nu aşteptăm acest răspuns şi ne grăbim în a-l primi.

miercuri, 28 decembrie 2022

Colindul din închisoare

O pildă de seară

" Într-o celulă vecină erau trei deţinuţi. Nici unul nu ştia alfabetul morse si încercările de a intra în legătura cu ei au rămas fără rezultat. Auzeam când raportau dimineaţa şi seara:
“Să trăiţi domn’ şef de secţie, camera…, cu trei deţinuţi, e gata de raport”.
Trecuse aproape un an de zile şi într-o zi e chemat miliţianul prin bătăi în uşă: unu' murise. Ordonanţele cu targa ridicară mortul, apoi s-a făcut linişte.
Misterul a fost dezlegat când cei doi rămaşi au fost mutaţi în alte celule. Atunci s-a aflat că fuseseră un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Doctorul, mărunt de statură, rezista regimului de privaţiune alimentară dar era irascibil şi taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slăbit si orb din cauza diabetului netratat. Ţăranul, şi el slăbit, era calm şi se ruga toată ziua. Ştia Acatistul Maicii Domnului şi mulţi psalmi pe de rost. Fusese rănit pe frontul de Rasărit şi rămăsese acasă. Apoi pentru că se împotrivise colectivizării, a fost judecat într un proces cu legionarii şi trimis la Aiud. Ingrijea de muncitor şi se întreţinea cu el în discuții; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior.

Muncitorului îi era din ce în ce mai rău şi nu se mai putea mişca. Ţăranul îl ajuta şi-i dădea să mănânce. Ţăranul a raportat, rugând miliţianul să-l ducă la spital pe muncitor. Dar miliţianul i-a trântit uşa în nas. După câteva zile mâncarea a devenit mai gustoasă. Se vedeau bucăţele mici de carne, maţe şi zgârciuri.
Era ceva neobişnuit şi speranţa că moartea va fi cel puţin amânată, renăştea cugetele muribunzilor. Doctorul a observat că țăranul, înainte de a-i da muncitorului porţia, pescuia carnea din propria gamelă şi o punea în gamela orbului, apoi îl îndemna să mănânce:

- Ia, frate, că şi-a adus aminte Dumnezeu şi Maica Domnului de noi şi ne-a mai îndulcit suferinţa…
Muncitorul însă se epuiza pe zi ce trecea; după câtva timp a devenit inconştient. Atunci doctorul i-a reproşat ţăranului:

- Ce faci, domnule? In loc să mănânci dumneata şi porţia lui, că vezi bine că moare, dumneata îi dai şi partea cea mai bună din porţia dumitale.

- Da, domnule doctor, văd şi eu că moare, dar n-aş vrea să constate pe lumea cealaltă că aici nimeni nu l-a iubit…

Şi s-a aşezat în genunchi la capul muribundului, rugându-se. Ceva s-a petrecut în sufletul doctorului în momentul acela, s-a întors cu faţa la perete şi a început să plângă în hohote. Ţăranul încerca să-l liniştească.

- Domnule doctor, liniştiţi-vă! Poate de aceea a vrut Dumnezeu să fim aici, ca să ne regăsim sufletul. Dumneavoastră, ca medic, aţi văzut mulţi oameni murind; eu, pe front, asemenea. Dar nici unul nu aveam timp să înţelegem că omul nu moare, ci se mută.

După ce mortul a fost scos, doctorul n-a vorbit câteva zile. După aceea l-a rugat pe ţăran să-l înveţe Acatistul şi psalmii pe care-i ştia şi petreceau tot timpul în rugăciune. Învăţa doctorul de la ţăran adevăratele cunoştinţe despre om. Când aranjamentul i-a despărţit, doctorul a povestit întâmplarea, făcând din faptul acesta un act de penitenţă înaintea tuturor."

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim - 2002, pp. 385-386)

Seară cu colind de flori de măr !
Seară cu gând la Eroii Libertății noastre din ' '89 !

Orbul cu un felinar: Poveste cu tâlc ....

Cândva, într-un orășel, trăia un om căruia îi era imposibil să vadă. Era orb din naștere dar, cu toate astea, purta întotdeauna un felinar aprins ori de câte ori avea de mers undeva noaptea.
Odată, după lăsarea întunericului, pe când se întorcea acasă de la o cină din oraș, și-a încrucișat pașii cu un grup de tineri călători. Ei au remarcat imediat că era nevăzator, însă ținea într-o mână un felinar ce-i lumina calea, așa că au început să-l ia în râs, să-și bată joc de el, "Hei, omule, ești orb ca un liliac, nu poți zări nimic! De ce mai ai nevoie de acest felinar?"

Omul le-a răspuns, "Da, din păcate sunt orb, nu-mi stă în putință să văd vreo ceva, dar felinarul aprins pe care-l port este pentru inși ca voi, care pot vedea."

"Este posibil să nu observați un orb care vă apare în cale în întunecime, unul ca mine, și să dați peste el, să-l puneți la pământ. De aceea am acest felinar!"

Desigur, călătorii s-au simțit rușinați și și-au cerut iertare pentru purtarea lor.

MORALA: Uneori, noi cei ce avem ochi si vedem, suntem mai orbi ca si un orb sau trecem in viata pe langa N sanse si ,,nu le vedem" de intinaciunea mintii noastre...

joi, 22 decembrie 2022

Dorința unui copilaș...

Afară parcă-i toamnă ...mamă..
Si eu te-astept in poartă..
Aș da orice pe lumea asta..
Să te întorci...acasă..

Curând măicuță e ..Crăciunul ..
Si-as vrea să fi acasă...
Să împodobim măicuță ...bradul..
Să stăm cu toti la masă..

Și să frământi măicuță dragă ..
Pâine și cozonaci...
O...ce n-as da...măicuță..
Să nu-mi mai curgă lacrimi pe obraji..

Curând are să ningă...mamă..
În haina albă pământul se îmbracă..
O ...ce n-as da măicuță dragă..
Zăpada să te-aduca ...acasă...

Să nu mai pleci de lângă mine...
Chiar dacă-om flămânzi ...
Am fi măicuță...împreună...
Străinătatea..nu ne-ar mai despărți..

Maria Pintecan...

Oare câți copiii vor avea lacrimi pe obraji de sfintele sărbători..?
Oare câți isi pun această dorință?
Indura-te Doamne de ei...
Off...câtă suferință..câtă durere.. câte lacrimi ..câte inimioare frânte.

miercuri, 21 decembrie 2022

O ALTĂ LEGENDA DESPRE MOȘ CRĂCIUN ..."

..."Se spune ca dupa un drum lung şi obositor Sfânta Fecioară Maria împreuna cu Sfântul Iosif au ajuns la Betleem, un oraşel situat mai jos de Ierusalim.
Simţind ca i-a venit vremea sa nasca, Sfânta Maria la rugat pe Sfântul Iosif sa gaseasca un salaş unde sa se adaposteasca.
Au batut din poarta în poarta, dar nimeni nu i-a primit.
Ajunşi la casa lui Moş Ajun acesta i-a îndreptat la fratele sau Moş Craciun, deoarece el era sarac şi nu avea loc nici pentru copiii lui.
Pe la miezul nopţii au ajuns la Moş Craciun, om bogat care avea case mari, grajduri pline cu vite şi o mulţime de oi. Cu toate acestea Moş Craciun nu le-a dat adapost în casa, i-a trimis în staulul vitelor.
Ziurel de ziua Sfânta Fecioara în ieslea cea saraca a nascut pe Domnul Sfant.
Dupa ce Iisus a venit pe lume, grajdul s-a umplut de o lumina lucitoare ca lumina soarelui. În iesle s-au aprins zeci de faclii, iar paiele scanteiau ca nişte luminiţe.
Dimineaţa Moş Craciun s-a dus sa dea mancare vitelor. A ramas mirat vazand grajdul înconjurat de o lumina neobişnuita, iar în iesle un prunc la care pastorii îngenuncheaţi se rugau. Îngerii din cer cantau din trambiţe cu flori de mar în mana.
Moş Craciun şi-a adus aminte de cele spuse de prooroci:
“Dumnezeu va trimite pe pamant pe fiul sau sa mantuiasca lumea. El se va naşte din Fecioara”.
A îngenuncheat alaturi de pastori şi cu lacrimi în ochi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta sa.
Pentru a-şi îndrepta greşeala, Moş Craciun a hotarat sa împarta averea copiilor. De atunci, în fiecare an, cu traista plina urca în sanie trasa de cai albi şi colinda pamantul în lung şi-n lat pentru a împarţi daruri copiilor.
Dupa ce a murit, Moşul cel bun a ajuns sus în ceruri de unde priveşte pe pamant sa vada ce fac copiii.
În noaptea de Craciun coboara pe o raza de luna cu tolba plina de daruri pana la pamant.
Pe Moşul cel adevarat de mult nu la vazut nimeni: deoarece Dumnezeu i-a dat harul de a se face nevazut.
În amintirea acestui Moş bun, ziua în care se sarbatoreşte Naşterea Domnului se numeşte Craciun."

REȚETA DE MÂNTUIRE A SFÂNTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viața este scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.
– Și care sunt nevoile sufletului, părinte?
– Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

sâmbătă, 17 decembrie 2022

LA O MANASTIRE, DIN ARDEAL

“Lui Todor i s-o parut, ca cel mai bun lucru in viata, este sa se calugareasca. A mers la cea mai apropiata manastire, unde era in vigoare juramantul tacerii. Cand o ajuns Todor, staretul i-o spus:
- Poti ramane cat vrei aici la manastire, cu o conditie: nu vorbesti nimic, decat daca te intreb eu. Trece un an si staretul ii zice lui Todor:
- Acum poti sa spui doua cuvinte.
- Patu' tare, zice Todor.
- A, bine, voi pune sa ti-l schimbe.
Dupa inca un an:
- Acum, poti sa mai zici doua cuvinte.
-Mancare rece, zice Todor disperat.
- A, bine, o sa se rezolve.
Mai trece un an:
- Ai din nou dreptul la doua cuvinte.
- Marg acasa.
- Asta-i cel mai bun lucru. De trei ani de cand esti aici, n-ai facut altceva decat sa te tat plangi...”

Asadar, daca vrem sa fim bine placuti lui Dumnezeu, toate sa le facem “fara de carteala si fara de indoiala” (Filipeni 2:14). Amin!

Har, mila si pace, de la Dumnezeu! Amin si Aliluia!

Preot Ioan

Preotul evlavios

Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii, tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multe lacrimi și multă durere.

Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii de fiica sa, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin multe milostenii făcute în ascuns.

Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, acesta era foarte reticent față de Biserică și cele sfinte, aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau diverse. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

– Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem noi acum ?!?

Preotul încerca iarăși cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea, si avea o inimă bună și o boabă de credință adaânc ascunsă însă în străfundurile ființei sale aparent reci. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențatîn vreun fel de cuvintele preotului.

Într-o noapte, preotul o vede pe fiica sa în vis. Era tare frumoasă, plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:

– Tată, îți mulțumesc din suflet pentru toate !
Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu ! Simt multă mângâiere și fols din tot! Te rog, mai spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc și lui pentru peștele pe care mi l-a trimis.

Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, fata a dispărut, iar visul s-a stins.

Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție deopotrivă. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său din nou. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește și lui pentru peștele pe care i l-a trimis, căpitanul a tresărit și a sărit ca ars în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a țâșnit credința aceea adâncă, dar atât de bine ascunsă a inimii sale:

– Dumnezeul meu, Doamne ! a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul..

Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce e atâta tulburare ? De ce atâta nedumerire ? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:

– Da, este adevărat ! Abia acum am înțeles și eu ! Sufletele trăiesc veșnic și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era bună, sfioasă și cuminte ca un înger. În acea clipă însă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Dar fix în acea clipă m-a enervat enorm prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l pomană vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele!”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o niciodată nimănui și după o vreme am uitat-o chiar și eu. Însă suflețelul ei iată că nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri..

Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…

– Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne ! i-a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa..

Extras din: "Mesaje din Cer”, Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului, Varnakova

joi, 8 decembrie 2022

Lacrimile Liturghiei

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă încât nu mai putea să slujească.
Cazu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav , ca are ceva , un necaz.
Iar un consilier al Bisericii spuse:
-Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus
-Nu vezi ca e bolnav psihic.
-Da, spuse, o doamnă să mergem la Episcopue să ne dea un preot cu har , bun și care sa nu mai fie smiorcait ca ăsta.
Zis și făcut
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
Parinte ce se întâmplă de plângi așa mult ?
-Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat.
După ce are loc prefacerea euharistică spun "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns.
Ma gândesc la mama mea care a murit de cancer.
-Dar cum te gândești , de nu mai poți sluji ?
-Asa cum ma rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință , apoi îmi vine sa plâng...
-Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este asa o durere ??
- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața !
I am spus ca nu pot sa ma rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des
"Cât de mult o iubesc".
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan !
Tatăl a murit în mină!
Ea a murit de cancer.
-Da. Greau.
Atunci , Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le ca fără lacrimi nu au ei har în viață !
Anul acela consilierul a învățat sa plângă deoarece a i- a murit soția.
Cel care a spus ca e bolnav psihic preotul s- a internat la psihiatrie.
Doamna care l- a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea.
Slujea cu lacrimi Liturghia , iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slavei pe Milostivul Dumnezeu.
Cum voi numi biserica ta, Născatoare de Dumnezeu :
liman duhovnicesc, raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai. Roagă - te, dar, totdeauna lui Hristos, să se mântuiască sufletele noastre!

Ai adus bani, ai alungat bucuria”

Îmi aduc aminte de o povestire populară, cu multe învăţăminte: era un om foarte bogat, iar la marginea domeniului său locuia un familist sărac, care făcea eforturi să supravieţuiască. Acesta muncea cu ziua şi avea mulţi copii, însă bucuria împărăţea în mijlocul acestei case. La un moment dat, bogatul s’a hotărât să-l ajute pe sărac. A luat un săculeţ plini cu bani de aur şi i l-a dus. De obicei, în fiecare seară, în casa săracului, după masă, copiii cântau, râdeau şi se jucau. În seara aceea se aşternuse o tăcere adâncă. Casa săracului ajunsese asemenea unui mormânt tăcut. Bogatul, obişnuit să audă strigătele copiilor, râsetele şi cântecele lor, era derutat că nu se mai auzea nimic. Şi-a ascuţit urechile, aştepta, aştepta… dar degeaba.
După puţin timp, în loc să audă cântece, a auzit ţipete, certuri. Începuseră să se facă auzite tot felul de proteste, bombăneli. Tatăl spunea: „Cu banii ăştia o să cumpărăm o casă mare, mai încăpătoare, pentru noi.” Mama spunea: „Să-i păstrăm pentru când se vor mărita fetele.” Cel mai mare dintre copii, care avea o barcă de pescuit, spunea: „Renunţaţi la toate acestea, ca să-mi pot lua o barcă mai bună, cu care să prind peşte mai mult!” Celălalt frate îşi dorea altceva. Şi aşa, în puţină vreme, au ajuns să se bată, cărându-şi unul altuia pumni cu nemiluita, moment în care tatăl a strigat: „Opriţi-vă o clipă! Să ne liniştim.” A apucat săculeţul, s’a dus la bogat şi i-a spus: „Ia-l înapoi, fratele meu. Mi-ai adus bani şi ai alungat bucuria din familia mea.” Şi săracul s’a reîntors la casa sa. În seara următoare, s’au auzit din nou glasurile voioase şi cântecele copiilor.

De multe ori, bogăţia şi grijile aduse de ea răpesc bucuria vieţii pe care bogaţii cred că o au.

Zis-a cel nebun în inima sa....Nu este Dumnezeu...

Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul spre preot.

Unii au început să râdă, alţii se indignau de asemenea faptă. Preotul se sculă de la locul lui, se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise:

- Dragă domnule, ceea ce spui dumneata nu este ceva nou, pentru că lucrul acesta se află scris chiar în Sfânta Scriptură...

- Cum aşa? întrebă acela mirat. Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot.

- Dacă nu crezi, am să-ţi arăt, continuă preotul, scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi, şi citi versetul întâi din psalmul XIII:

- ,,Zis-a cel nebun în inima sa: <<Nu este Dumnezeu>>”.

Vezi, adăugă preotul, asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David, dar erau mai modeşti, pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor, în inima lor, nu strigau în gura mare, cum faci dumneata…

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Nu mă pot ruga...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat."

Doamne ajută!‐- Părinte, zice un tânăr către duhovnicul său, oricum aș da-o, orice mi-ai zice, dimineața nu mă pot ruga.

– Te cred și te-nțeleg. M-am luptat și eu cu trebușoara asta multă vreme.
Uite, îți dau un sfat pe care l-am auzit la părinte cu suflet curat.  Înainte de culcare, să-ți pui ceva jos la picioare sau sub pat, de exemplu telefonul, pentru ca atunci când te trezești dimineața, să fii nevoit să te apleci său să te așezi în genunchi pentru a-l căuta. Și dacă tot te afli în genunchi, murmură acolo în sinea ta: „Bună dimineața, Doamne! Fii cu mine până la apusul soarelui și în toată vremea vieții mele.” Sau orice vrei tu. Rugăciunea „Tatăl nostru” ar fi cea mai indicată, îți ia 16 secunde. Pe ceas! E prea mult? Nu știu dacă o să funcționeze acest gest, dar măcar poți încerca. Dăruiește Domnului primul gând bun la răsăritul soarelui, așa, cu ochii grei și mintea încețoșată, și vei simți, încet-încet, că El ți-e cel mai bun prieten.
Și te întreb: Oare nu merită 16 secunde din dimineața ta Cel care n-a închis un ochi toată noaptea, pentru ca inima ta să bată în zori mai frumos decât cântecul mierlei?

Preot Ioan Bădiliță

Adevărata valoare

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai multă avere , mașini și mulți bani, era trist că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea.
Se plimba posomorât pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie.
Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva.
Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fară picioare, fără vedere care încerca să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă , târându-se. Tânărul nostru l-a ajutat conducând-ul.
Văzând cât sunt unii oameni de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru:
Cât de bogat este el și care este adevărata valoare a vietii.
Unii vor pantofi noi, iar alții doresc o pereche de pantofi , însă nu mai au picioare să-i încalțe.
Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea cea mai mare bogăție din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea , putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde.
Alţii au rămas orbi. El putea să vadă însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.
Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste.
Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor , cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte.
Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic.
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine.
Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
„Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri."

Ingerul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!A fost odată o pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apă cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăposti de arșiță, blestemându-și viața zi și noapte.

Într-o zi un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:
- Unde te duci?
- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi raspunde.
Atunci, pasărea îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei.
- Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul!
Apoi își ia rămas-bun.
La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării.
Îi povestește despre starea jalnică în care se afla și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpândă ființă.
- Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, zice Dumnezeu...
- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot.
Poți sugera, totuși, o soluție pentru asta, întreabă Îngerul?
Dumnezeu îi răspunde:
- Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasa singure: ,,Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Îngerul se întoarce la pasăre și îi transmite mesajul lui Dumnezeu.
O săptămână mai tarziu, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea măiastră și o vede foarte fericită.
Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și 7o plantă crescuse pe mal, iar pasarea canta și dansa veselă din cale-afara.
Îngerul era uimit de ce vedea. Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre.
Și plin de curiozotate, merge în vizită la Dumnezeu.
Îngerul întreabă, Dumnezeu raspunde:
- Da, nu există fericire pentru pasăre. Totul s-a schimbat când în fața oricărei situații, pasărea mulțumea. Orice i se întâmpla, repeta ,,Mulțumesc Doamne, pentru tot!", o ,,rugaciune" sacră în care mintea ei a învățat să creadă. Și dacă așa a crezut, așa a primit.
Când cădea pe nisipul fierbine, spunea ,,Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Când nu putea să zboare, repeta, ,,Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete ,,Mulțumesc Doamne, pentru tot!", iar aceasta a făcut ca mintea ei să creadă, să aibă speranță și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...
Un simplu cuvant, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație ,,pe care o cărăm după noi de-o viață!!!

~ Juliette Moon ~

Te caut Iisuse, Tu știi și mă crezi,

"Te caut Iisuse, Tu știi și mă crezi,

De cand m-a dus nașa la sfântul Botez.

Te caut de atunci, Te caut prin viață,

De cand eram prunc la mama in brațe.

De atunci Te stiu, ca mama-mi cânta,

De Tine Iisuse și așa mă adormea.

Te caut din leagan, Iisuse Tu știi

C-așa mi-a spus și mama cu șapte copii,

Cu ochii albaștri, senini ca cerul,

Să caut în viață, să caut misterul

Vieții și-al morții, și-a tot ce se poate,

Sa aflu seninul si binele în toate.

Te caut Iisuse, de-atunci, de micuț

Când mama de mână în bundă, desculț,

M-a dus pe la slujbe desculță și ea,

Cu rochia pe față, c-așa o purta,

În zile de praznic în rest o-ntorcea,

Ca n-avea sărmana sa-și cumpere alta,

Caci noi eram șapte și dânsa si tata,

Și moșul și buna, cățelul, pisica,

Și până să-mpartă ea n-avea nimica,

Și tot era bine zicea că-i sătulă,

Că are în suflet mâncare destulă.

Și țin minte vorba când mă ținea în poală,

Că omu-i mai bun când rânza-i mai goală.

Te caut Iisuse, flămând și ostenit,

Prin rugă si posturi și-abia Te-am găsit.

Te caut afară și-n casă și-n mine,

Si plâng si mă supăr când nu dau de Tine.

Te caut prin codrii, la deal și la vale,

Și tare mă tulbur când nu-mi ieși în cale.

Te caut prin toate c-așa mi-a zis mama,

Când m-a dus la școală de mână, sărmana.

Căci ești pretutindeni, în munți și câmpii,

Și-n fructe și-n grâne și-n vii,

În oamenii buni, femei și copii,

De aceea Te caut în lungul și-n latu,

În tot ce există în josul și-naltu.

Din fundul de-adâncuri și până la stele,

Te caut pe Tine Iisuse prin ele,

Te caut Iisuse Hristoase prin muncă,

La plug și la sapă, la fânul din luncă,

C-așa mi-a zis mama, țin minte săraca,

Deși n-avea numai o clasă țăranca,

De fața trudită, cu palme umflate,

De mâini bătucite, călcâie crăpate,

Lovite, înțepate și prea-nsâgerate,

De bruști, de-aratură și miriștiti și spini.

Că daca ajung sa trăiesc prin străini.

Să nu uit de două: de muncă și rugă!

Că toate ale lumii sunt puse pe fugă,

Doar Tu ești statornic si netrecător,

De aceea Te caut si nu vreau să mor

C-așa mi-a zis mama slabuță la față,

Să nu mori copile, ascultă și-nvată,

Să cauți întreaga-ți viață.

Te caut Iisuse, de-atunci ne-ncetat,

Uitandu-mă tot pe unde am umblat,

Și-n toate văzându-Ți chipul așezat,

În toate iți văd urma pe unde ai trecut,

Și toate-mi spun, Doamne ca Tu le-ai făcut.

Te caut Iisuse, Om și Dumnezeu,

Făcătorul lumii, făcătorul meu,

Și mi-aduc aminte de ce mi-a zis mama,

Când cu iia ca năframa,

Își ridica, capul din lanul de grâu,

Cu secera-n mână, cu dureri in brâu,

Și-ndrepta încet trupul scăldat în sudoare,

Cu fața brăzdată de vânturi șii soare,

Cu priviri agale și dulce glas,

Îmi zicea: baiete sa nu faci un pas

Fără rugăciuni fără Dumnezeu,

E porunca mamei, ține-o fiul meu!

Azi nu mai am mamă, dorul meu m-apasă,

Și dorul de mama și dorul de casă,

Că din tot ce a fost nimic nu mai este

Și totul îmi pare o simplă poveste.

Sunt bătrân și singur și nu am pe nimeni,

Dă-mi har sfânt Iisuse, dorul să-mi aline,

Ca tu ești în toate și toate în Tine,

Și mama și tata și surori și frați

Și cei ce mai sunt și cei răposați,

Șii mă rog Iisuse bune:că Tu poți

Om și Dumnezeu, mântuie-i pe toți,

Și de toată lumea Te rog ține seama,

Si iartă-i pe toți, c-așa mi-a zis mama!"

Stânca...

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si I-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei.
I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu se clinteste.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec.
Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut.
Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi.
Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea ? Priveste la tine…
Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea.
Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.
Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca

duminică, 20 noiembrie 2022

A FOST ODATA...

O pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apa cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăposti de arșiță; blestemându-și viața zi și noapte.
Într-o zi un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:
- Unde te duci?
- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi răspunde.
Atunci, pasărea îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei.
- Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul!
Apoi își ia rămas-bun.
La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării.
Îi povestește despre starea jalnică în care se află și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpîndă ființă.
- Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, zice Dumnezeu...
- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot.
Poți sugera, totuși, o soluție pentru asta, întreabă Îngerul?
Dumnezeu îi răspunde:
- Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasă singure:
" Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Îngerul se întoarce la pasăre și îi transmite mesajul lui Dumnezeu.
O săptămână mai târziu, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea și o vede foarte fericită.
Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și o plantă crescuse pe mal, iar pasărea cânta și dansa veselă din cale-afară.
Îngerul era uimit de ce vedea.
Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre.
Și plin de curiozotate, merge în vizită la Dumnezeu.
Îngerul întreabă, Dumnezeu răspunde:
- Da, nu există fericire pentru pasăre.
Totul s-a schimbat când în fața oricarei situații, pasărea mulțumea.
Orice i se întâmpla, repeta "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", o "rugăciune" sacră în care mintea ei a învățat să creadă.
Și dacă așa a crezut, așa a primit.
Când cădea pe nisipul fierbine, spunea "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Când nu putea să zboare, repeta, "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", iar aceasta a facut ca mintea ei sa creadă, să aiba speranță și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...
Un simplu cuvânt, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație "nefericită" pe care o cărăm după noi de-o viață!.,,

Juliette Moon

miercuri, 16 noiembrie 2022

„Bună dimineața, Doamne!

‐- Părinte, zice un tânăr către duhovnicul său, oricum aș da-o, orice mi-ai zice, dimineața nu mă pot ruga.
– Te cred și te-nțeleg. M-am luptat și eu cu trebușoara asta multă vreme.
Uite, îți dau un sfat pe care l-am auzit la părinte cu suflet curat. Înainte de culcare, să-ți pui ceva jos la picioare sau sub pat, de exemplu telefonul, pentru ca atunci când te trezești dimineața, să fii nevoit să te apleci său să te așezi în genunchi pentru a-l căuta. Și dacă tot te afli în genunchi, murmură acolo în sinea ta: „Bună dimineața, Doamne! Fii cu mine până la apusul soarelui și în toată vremea vieții mele.” Sau orice vrei tu. Rugăciunea „Tatăl nostru” ar fi cea mai indicată, îți ia 16 secunde. Pe ceas! E prea mult? Nu știu dacă o să funcționeze acest gest, dar măcar poți încerca. Dăruiește Domnului primul gând bun la răsăritul soarelui, așa, cu ochii grei și mintea încețoșată, și vei simți, încet-încet, că El ți-e cel mai bun prieten.
Și te întreb: Oare nu merită 16 secunde din dimineața ta Cel care n-a închis un ochi toată noaptea, pentru ca inima ta să bată în zori mai frumos decât cântecul mierlei?

Preot Ioan Bădiliță

De luat aminte:

Odată, un bătrân a fost întrebat:
- Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul.
Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită.
Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
- Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri.
Și s-au rugat - fiecare cât a putut mai bine.
Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare.
S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc.
Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme.
Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic.
Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu.
Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el.
Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
„De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?”
Celălalt a răspuns:
„Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru:
Să te ajute pe tine !"

Cea mai puternică rugăciune în post este Iubirea aproapelui !

Fii bun și vei avea pe Dumnezeu în inimă !
Post cu folos duhovnicesc tuturor !

marți, 8 noiembrie 2022

PILDA cerbului inghetat!

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului , l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus.

Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina.
Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi "îngheaţă" în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora.

Sufletul lor este "îngheţat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri .

Elisei Ieromonah

duminică, 6 noiembrie 2022

A fost un OM…

O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă. Era singură și părăsită.
Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea Domnului.
Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână.
O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă. Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o.
Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi.
Pe cap avea un fular colorat. S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic.
A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate. S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului. Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului.
Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el. Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus:
– Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie. Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului.
Un băiețel a arătat-o pe bătrână:
– Uite, mamă, această bătrână este desculță.
Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână.
– Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei! Nu este politicos să arăți cu degetul!
– Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană. Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa.
Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei.
– Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături.
– Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați.
– Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb. Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci.
– Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi.
Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă. Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i:
– Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte!
Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie.
O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate. Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”.
La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr.
Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile. Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica. A mers și s-a așezat vizavi de bătrână.
Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul. A înghețat. Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui. Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe. De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său.
Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele. Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus:
– Bunică, văd că nu ai încălțăminte. Eu am și altele.
Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată.
În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație.
Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă. Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa.
– Cine este?, a întrebat unul.
– Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva.
– Cred că este un Înger, a spus altul.
– Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul.
– Este Hristos, a spus doamna evlavioasă.
Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus:
– Nu, mamă! Eu l-am văzut foarte bine. A fost un om…
Pentru un Om cu picioarele goale fericirea este o pereche de pantofi.
Insă ?!
Să luăm aminte !
Dumnezeu care pe toți ne încalță pășeste in creația Sa desculț , iar noi nu putem nici măcar să sărutăm sandalele Sale pentru că nu are...
Smerenia lui Dumnezeu este Viața noastră.
Fii OM !
Fii bun !
Nu mușcați din aproapele vostru...
Iubiți-Vă unii pe alții.

Iarta-ma Doamne ...

Te rog frumos sa nu-mi ei crucea
Las-o s-o port taraganat,
Si te mai rog sa nu-mi ei mintea
Sa simt tristetea-ndurerat.

Si de gresesc, sa-mi bati tu cuiul
Cat mai adanc, tu rani sa-mi faci,
Sa simt precum mantuitorul
Cu spini batut si cu araci.

Cu pietre sa arunci in mine
Si sa nu-mi spui vreo vorba buna,
Pacatele-mi sa le resimt
Precum nori negri in furtuna.

Sa faci din mine tot ce vrei
Ca pe o carpa sa ma lasi in strada,
Si molestat de oameni grei
Vulturilor sa ma lasi prada.

Asa poate ca Dumnezeu
Se va-ndura de mine,
Si raul din sufletul meu
Se va-ndrepta spre bine .

(Tanasa Vasile - Iarta-ma Doamne, 17 noimbrie 2017)

luni, 31 octombrie 2022

Monahul si betivul...

“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:

– Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.

Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:

– Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.

Si indata a auzit glasul staretului:

– Serghei, vino incoace!

Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.

– De unde ma stie el?

Dar staretul a repetat cu glas tare:

– Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.

Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:

– Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.

Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.

La sfarsit, staretul a spus:

– El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.

Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.

(din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei“, Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

Vedenia Măicuței Veronica din ziua de 22 octombrie 1937

(VEDENIA din PĂPUȘOI )
În ziua de 22 octombrie 1937, când eram la cules de porumb cu sora mea Ghiniţa, la ora 10 ziua, am simţit o dogoreală de foc, care mă dogorea la faţă, la mâini şi la picioare. Mă uitam să văd cine face focul şi n-am văzut pe nimeni. Mă întorc către sora mea şi îi spun:
- Ghiniţo, cine o fi făcând focul?
Ea, care nu simţea nimic, îmi zice:
- Trebuie să fii nebună, Lico, (aşa îmi zicea acasă). Cine să facă focul prin ciocani?
Eu îi răspund:
- Văd că fum nu se vede.
Atunci mă cuprinde o frică şi încep să fac sfânta cruce şi zic: ”Maica Domnului, vrei să mă prăpădeşti? ” Dar de ce mă închinam, fierbinţeala dispărea şi nici frică nu mai aveam. Ies la drumul de prin mijlocul bucăţii să mă uit dacă tata vine de acasă. Tata nu venea, dar ce să vezi? Tânărul care-l văzusem în vis cu o săptămână înainte venea spre mine. Când l-am văzut, m-am gândit ce să fie cu acest tânăr. Teamă de el nu aveam, fiindcă această persoană îmi era cunoscută din vis. Se apropie de noi şi-mi dă bună ziua. Eu i-am mulţumit şi mă întreabă:
- Mai aveţi de cules?
Eu i-am răspuns că mai avem.
- Dar singure culegeţi?
- Singure culegem; tata a plecat acasă cu un car de bostani şi noi culegem jos.
- Bine faceţi. Dar pe mine mă cunoşti?
Eu îi răspund că îl cunosc, că diseară săptămână l-am văzut prin vis. El îmi zice:
- Adevărat este, dar ce ţi-am spus m-ai ascultat?
Apoi ridică mâna înspre răsărit şi îmi zice:
- Uite tu aici!
Eu m-am uitat şi văd că venea pe norii cerului o lumină de statura unui om şi lucea ca soarele. Când am văzut această lumină, am zis: ”Ce să fie? ” El îmi zice:
- Ce, nu cunoşti?
- Cum să cunosc la aşa depărtare?
- Mai uită-te încă o dată!
Când mă uit a doua oară, această lumină strălucea mai tare. Eu îi spun:
- Nu e prăpădul lumii?
- Nu e nimica. Mai uită-te o dată!
Atunci mă uit a treia oară; această lumină se apropie de noi şi văd un om în mijlocul ei. Atunci îi spun tânărului:
- Văd un om!
Tânărul îmi zice:
- Este Mântuitorul! Nu te teme!
Pe mine atunci m-a cuprins un cutremur, căci mă gândeam cum am să stau în faţa Mântuitorului, cine ştie cum are să-mi vorbească şi cum n-am să ştiu să-I răspund. Dar tânărul îmi zice:
- Nu te teme de aceasta, să vezi ce blând vorbeşte!
Atunci, sora mea, văzându-mă schimbată la faţă şi auzind că vorbesc, îmi zice:
- Ce este cu tine, Lico? Te-ai schimbat cu totul. Ce vezi şi cu cine vorbeşti? Eu nu văd nimic.
- Acesta este tânărul care mi-a zis să fac Sfânta Cruce!
- Cum tu îl vezi şi eu nu-l văd? N-am şi eu ochi ca ai tăi?
Eu am tăcut din gură, că am văzut că acea persoană ce venea pe norii cerului înconjurată de lumină a venit în dreptul nostru şi cobora în jos în faţa noastră, sus, de la pământ de jumătate de metru. Eu când am văzut această persoană, nu mi-a mai fost frică, căci avea o faţă blândă, ochii albaştri şi lini, barbă blondă, mustăţile la fel, răsucite şi băgate în barbă, părul în două părţi, lăsat pe umeri, făcut inele; îmbrăcat într-o mantie albă, lungă până jos de I se vedeau degetele de la picioare şi largă la mâneci. Unde sta cu picioarele avea ceva alb, iar în jurul Lui o rază de lumină.
Sora LICA
Când L-am văzut aşa de frumos, Îl priveam, nemaiputându-mă sătura de frumuseţea Lui. El îmi dă «Bună ziua ». Eu îi mulţumesc şi El mă întreabă:
- Mai aveţi de cules?
- Mai avem.
- Dar singurele culegeţi?
- Tata a plecat acasă cu un car de bostani şi noi culegem jos.
- Bine faceţi, îmi zice.
Apoi întinde mâna către tânăr şi îmi zice:
- Pe acest tânăr îl cunoşti tu?
Eu îi spun că îl cunosc, că diseară săptămână l-am văzut în vis. El îmi zice:
- Dar ce ţi-a spus l-ai ascultat?
- Da, l-am ascultat.
- Dar la preoţi şi la primărie ai spus?
- Da, le-am spus.
El îmi zice:
- Te-au crezut?
- Atunci am văzut când le-am spus că m-au crezut, dar în urmă nu ştiu ce-or mai fi vorbit.
Eu, ca cel care nu mai văzusem niciodată aşa ceva, mă uitam cu mare atenţie la El.
- Ce te uiţi aşa la mine? Oare nu Mă cunoşti?
Eu spun:
- De unde să Te cunosc? De când sunt, aşa om n-am văzut!
Şi îmi zice atunci:
- Nici n-a fost, dar nici nu este. EU SUNT LUMINA LUMII! Eu sunt MÂNTUITORUL vostru, care mântuie toată lumea!
Am început să mă închin, mirându-mă, şi spuneam:
- Eu până acum nu Te-am mai văzut!
- Nu mă arăt la toţi şi nici totdeauna. Apoi îmi spune:
- Să spui la preoţii din comuna voastră şi la săteni să deschidă Sfânta Biserică, că este păcat când face preotul sfânta slujbă afară, trece lumea pe drum şi râde, nu-şi ia pălăria din cap să respecte Sfânta Biserică. Atunci eu îi spun:
- Lasă că am să le spun (fiindcă biserica noastră fusese în reparaţie şi preoţii făceau slujba în pridvor). Apoi îmi zice:
- Mergi să mă petreci până la capăt?
- De ce să nu merg?
Lepăd sacul de la gât, care era cu porumb, şi-l las jos. Sora mea Ghiniţa când a văzut că am lăsat sacul jos, a început să ţipe. Atunci mă întorc către dânsa şi îi zic:
- De ce ţipi tu, Ghiniţo?
- Cum să nu ţip, o fierbinţeală de foc m-a ajuns şi un bânzar bâzâie să-mi ia auzul. Eu, care nu simţeam nimic, îi spun:
- Fii pe pace şi vino şi tu după mine!
Şi mă întorc iarăşi către Mântuitorul. Când am dat să pornesc, Mântuitorul a trecut în dreapta mea, iar tânărul în partea stângă. Am plecat pe drumul de la mijlocul bucăţii şi mă uitam la Mântuitorul cum mergea prin aer. Am ajuns la grămada de porumb, unde culesesem şi pusesem jos. Acolo aveam şi coşul cu mâncare învelit cu haine. Stă în loc şi îmi zice:
- Ce aveţi voi în coş? Oare mâncaţi azi de dulce?
- Nu mâncăm de dulce, că este sfânta vineri. Mama ne-a pus nouă poamă (struguri).
- Aşa să spui la lume, că sunt trei zile de post pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea.
Eu, care ştiam că sunt numai două zile de post, îi răspund:
- Bine, am să spun. Dar ştiu că lumea n-are să mă creadă, căci ştiu că lunea nu e zi de post.
El atunci îmi zice:
- Lasă, am Eu grijă; cine o crede bine, cine nu, am Eu grijă; tu eşti datoare să spui. Vezi colea, v-am dat păpuşoi să nu muriţi de foame şi tot felul de roade aveţi pe pământ, pe faţa pământului şi lumea este tot rea.
Eu de mult am voit să vă pierd, dar nu M-am îndurat de ruga Maicii Mele, că stă pururea în genunchi şi se roagă: "Iartă-i şi de astă dată! " Şi oamenii O înjură şi o necinstesc şi Ea are răni la genunchi, stând şi rugându-Se pentru voi!
Eu am început să plâng şi am zis:
- Cred că aşa este! Suntem răi.
Şi am dat iarăşi să pornim. Apoi îmi zice:
- Cuvintele care le-ai vorbit cu Mine să le spui la lume şi să nu te ruşinezi!
- Am să le spun; şi de ce să mă ruşinez, dar ştiu că lumea nu are să mă creadă.
- Lasă, că o să creadă, va vedea când va veni focul cel mare şi moartea cea înfricoşată, atunci va fi prea târziu.
Eu îl întreb:
- Matale de ce nu calci pe pământ?
Lăsă privirea în jos şi puţin zâmbind îmi zice:
- Eu nu calc pe pământ, că pământul s-a spurcat.
- Cred că aşa este!
Apoi se întoarce cu faţa către mine, având degetele în forma sfintei cruci şi îmi face semnul sfintei cruci în faţă, zicându-mi:
- Să Mă asculţi!
Eu i-am răspuns:
- Am să Te ascult!
Apoi, se înălţă în sus, către răsărit, până s-a acoperit de nori. Am rămas cu sora mea şi cu tânărul, care îmi zice:
- Ia seama bine, acesta este Mântuitorul Hristos, are să mai vie la tine, să nu-ţi mai fie frică.
- Nu-mi mai este frică de acum, căci Îl cunosc!
Apoi tânărul îmi zice:
- Mergi la cules.
Când întorc capul să văd pe unde se duce, văd că parcă îl luase un vânt şi trupul lui s-a prefăcut ca într-un abur. Atunci am cunoscut puterea lui Dumnezeu.
M-am întors înapoi cu sora mea la cules, i-am povestit şi ei ce văzusem şi auzisem. Ea îmi zice că n-a văzut nimic, doar un zgomot a auzit. Între timp, a venit şi tata, căruia i-am povestit întâmplarea. Răbdare nu am mai avut să lucrez şi am mers în sat la părintele paroh şi la domnul primar, cărora le-am povestit şi lor Vedenia. Părintele paroh a făcut cunoscut la autorităţile bisericeşti, iar domnul primar la popor.

Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox