Monahul si betivul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                  

“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:

– Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.

Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:

– Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.

Si indata a auzit glasul staretului:

– Serghei, vino incoace!

Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.

– De unde ma stie el?

Dar staretul a repetat cu glas tare:

– Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.

Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:

– Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.

Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.

La sfarsit, staretul a spus:

– El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.

Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.

(din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei“, Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

Vedenia Măicuței Veronica din ziua de 22 octombrie 1937

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         â      

(VEDENIA din PĂPUȘOI )
În ziua de 22 octombrie 1937, când eram la cules de porumb cu sora mea Ghiniţa, la ora 10 ziua, am simţit o dogoreală de foc, care mă dogorea la faţă, la mâini şi la picioare. Mă uitam să văd cine face focul şi n-am văzut pe nimeni. Mă întorc către sora mea şi îi spun:
- Ghiniţo, cine o fi făcând focul?
Ea, care nu simţea nimic, îmi zice:
- Trebuie să fii nebună, Lico, (aşa îmi zicea acasă). Cine să facă focul prin ciocani?
Eu îi răspund:
- Văd că fum nu se vede.
Atunci mă cuprinde o frică şi încep să fac sfânta cruce şi zic: ”Maica Domnului, vrei să mă prăpădeşti? ” Dar de ce mă închinam, fierbinţeala dispărea şi nici frică nu mai aveam. Ies la drumul de prin mijlocul bucăţii să mă uit dacă tata vine de acasă. Tata nu venea, dar ce să vezi? Tânărul care-l văzusem în vis cu o săptămână înainte venea spre mine. Când l-am văzut, m-am gândit ce să fie cu acest tânăr. Teamă de el nu aveam, fiindcă această persoană îmi era cunoscută din vis. Se apropie de noi şi-mi dă bună ziua. Eu i-am mulţumit şi mă întreabă:
- Mai aveţi de cules?
Eu i-am răspuns că mai avem.
- Dar singure culegeţi?
- Singure culegem; tata a plecat acasă cu un car de bostani şi noi culegem jos.
- Bine faceţi. Dar pe mine mă cunoşti?
Eu îi răspund că îl cunosc, că diseară săptămână l-am văzut prin vis. El îmi zice:
- Adevărat este, dar ce ţi-am spus m-ai ascultat?
Apoi ridică mâna înspre răsărit şi îmi zice:
- Uite tu aici!
Eu m-am uitat şi văd că venea pe norii cerului o lumină de statura unui om şi lucea ca soarele. Când am văzut această lumină, am zis: ”Ce să fie? ” El îmi zice:
- Ce, nu cunoşti?
- Cum să cunosc la aşa depărtare?
- Mai uită-te încă o dată!
Când mă uit a doua oară, această lumină strălucea mai tare. Eu îi spun:
- Nu e prăpădul lumii?
- Nu e nimica. Mai uită-te o dată!
Atunci mă uit a treia oară; această lumină se apropie de noi şi văd un om în mijlocul ei. Atunci îi spun tânărului:
- Văd un om!
Tânărul îmi zice:
- Este Mântuitorul! Nu te teme!
Pe mine atunci m-a cuprins un cutremur, căci mă gândeam cum am să stau în faţa Mântuitorului, cine ştie cum are să-mi vorbească şi cum n-am să ştiu să-I răspund. Dar tânărul îmi zice:
- Nu te teme de aceasta, să vezi ce blând vorbeşte!
Atunci, sora mea, văzându-mă schimbată la faţă şi auzind că vorbesc, îmi zice:
- Ce este cu tine, Lico? Te-ai schimbat cu totul. Ce vezi şi cu cine vorbeşti? Eu nu văd nimic.
- Acesta este tânărul care mi-a zis să fac Sfânta Cruce!
- Cum tu îl vezi şi eu nu-l văd? N-am şi eu ochi ca ai tăi?
Eu am tăcut din gură, că am văzut că acea persoană ce venea pe norii cerului înconjurată de lumină a venit în dreptul nostru şi cobora în jos în faţa noastră, sus, de la pământ de jumătate de metru. Eu când am văzut această persoană, nu mi-a mai fost frică, căci avea o faţă blândă, ochii albaştri şi lini, barbă blondă, mustăţile la fel, răsucite şi băgate în barbă, părul în două părţi, lăsat pe umeri, făcut inele; îmbrăcat într-o mantie albă, lungă până jos de I se vedeau degetele de la picioare şi largă la mâneci. Unde sta cu picioarele avea ceva alb, iar în jurul Lui o rază de lumină.
Sora LICA
Când L-am văzut aşa de frumos, Îl priveam, nemaiputându-mă sătura de frumuseţea Lui. El îmi dă «Bună ziua ». Eu îi mulţumesc şi El mă întreabă:
- Mai aveţi de cules?
- Mai avem.
- Dar singurele culegeţi?
- Tata a plecat acasă cu un car de bostani şi noi culegem jos.
- Bine faceţi, îmi zice.
Apoi întinde mâna către tânăr şi îmi zice:
- Pe acest tânăr îl cunoşti tu?
Eu îi spun că îl cunosc, că diseară săptămână l-am văzut în vis. El îmi zice:
- Dar ce ţi-a spus l-ai ascultat?
- Da, l-am ascultat.
- Dar la preoţi şi la primărie ai spus?
- Da, le-am spus.
El îmi zice:
- Te-au crezut?
- Atunci am văzut când le-am spus că m-au crezut, dar în urmă nu ştiu ce-or mai fi vorbit.
Eu, ca cel care nu mai văzusem niciodată aşa ceva, mă uitam cu mare atenţie la El.
- Ce te uiţi aşa la mine? Oare nu Mă cunoşti?
Eu spun:
- De unde să Te cunosc? De când sunt, aşa om n-am văzut!
Şi îmi zice atunci:
- Nici n-a fost, dar nici nu este. EU SUNT LUMINA LUMII! Eu sunt MÂNTUITORUL vostru, care mântuie toată lumea!
Am început să mă închin, mirându-mă, şi spuneam:
- Eu până acum nu Te-am mai văzut!
- Nu mă arăt la toţi şi nici totdeauna. Apoi îmi spune:
- Să spui la preoţii din comuna voastră şi la săteni să deschidă Sfânta Biserică, că este păcat când face preotul sfânta slujbă afară, trece lumea pe drum şi râde, nu-şi ia pălăria din cap să respecte Sfânta Biserică. Atunci eu îi spun:
- Lasă că am să le spun (fiindcă biserica noastră fusese în reparaţie şi preoţii făceau slujba în pridvor). Apoi îmi zice:
- Mergi să mă petreci până la capăt?
- De ce să nu merg?
Lepăd sacul de la gât, care era cu porumb, şi-l las jos. Sora mea Ghiniţa când a văzut că am lăsat sacul jos, a început să ţipe. Atunci mă întorc către dânsa şi îi zic:
- De ce ţipi tu, Ghiniţo?
- Cum să nu ţip, o fierbinţeală de foc m-a ajuns şi un bânzar bâzâie să-mi ia auzul. Eu, care nu simţeam nimic, îi spun:
- Fii pe pace şi vino şi tu după mine!
Şi mă întorc iarăşi către Mântuitorul. Când am dat să pornesc, Mântuitorul a trecut în dreapta mea, iar tânărul în partea stângă. Am plecat pe drumul de la mijlocul bucăţii şi mă uitam la Mântuitorul cum mergea prin aer. Am ajuns la grămada de porumb, unde culesesem şi pusesem jos. Acolo aveam şi coşul cu mâncare învelit cu haine. Stă în loc şi îmi zice:
- Ce aveţi voi în coş? Oare mâncaţi azi de dulce?
- Nu mâncăm de dulce, că este sfânta vineri. Mama ne-a pus nouă poamă (struguri).
- Aşa să spui la lume, că sunt trei zile de post pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea.
Eu, care ştiam că sunt numai două zile de post, îi răspund:
- Bine, am să spun. Dar ştiu că lumea n-are să mă creadă, căci ştiu că lunea nu e zi de post.
El atunci îmi zice:
- Lasă, am Eu grijă; cine o crede bine, cine nu, am Eu grijă; tu eşti datoare să spui. Vezi colea, v-am dat păpuşoi să nu muriţi de foame şi tot felul de roade aveţi pe pământ, pe faţa pământului şi lumea este tot rea.
Eu de mult am voit să vă pierd, dar nu M-am îndurat de ruga Maicii Mele, că stă pururea în genunchi şi se roagă: "Iartă-i şi de astă dată! " Şi oamenii O înjură şi o necinstesc şi Ea are răni la genunchi, stând şi rugându-Se pentru voi!
Eu am început să plâng şi am zis:
- Cred că aşa este! Suntem răi.
Şi am dat iarăşi să pornim. Apoi îmi zice:
- Cuvintele care le-ai vorbit cu Mine să le spui la lume şi să nu te ruşinezi!
- Am să le spun; şi de ce să mă ruşinez, dar ştiu că lumea nu are să mă creadă.
- Lasă, că o să creadă, va vedea când va veni focul cel mare şi moartea cea înfricoşată, atunci va fi prea târziu.
Eu îl întreb:
- Matale de ce nu calci pe pământ?
Lăsă privirea în jos şi puţin zâmbind îmi zice:
- Eu nu calc pe pământ, că pământul s-a spurcat.
- Cred că aşa este!
Apoi se întoarce cu faţa către mine, având degetele în forma sfintei cruci şi îmi face semnul sfintei cruci în faţă, zicându-mi:
- Să Mă asculţi!
Eu i-am răspuns:
- Am să Te ascult!
Apoi, se înălţă în sus, către răsărit, până s-a acoperit de nori. Am rămas cu sora mea şi cu tânărul, care îmi zice:
- Ia seama bine, acesta este Mântuitorul Hristos, are să mai vie la tine, să nu-ţi mai fie frică.
- Nu-mi mai este frică de acum, căci Îl cunosc!
Apoi tânărul îmi zice:
- Mergi la cules.
Când întorc capul să văd pe unde se duce, văd că parcă îl luase un vânt şi trupul lui s-a prefăcut ca într-un abur. Atunci am cunoscut puterea lui Dumnezeu.
M-am întors înapoi cu sora mea la cules, i-am povestit şi ei ce văzusem şi auzisem. Ea îmi zice că n-a văzut nimic, doar un zgomot a auzit. Între timp, a venit şi tata, căruia i-am povestit întâmplarea. Răbdare nu am mai avut să lucrez şi am mers în sat la părintele paroh şi la domnul primar, cărora le-am povestit şi lor Vedenia. Părintele paroh a făcut cunoscut la autorităţile bisericeşti, iar domnul primar la popor.

sursa Teodorescu Marius

Călugărul si spovedania...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

      

                                                                     Preot Milasan Lucian

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse: Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea.

Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa? Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus: Vezi acest vlăstar, ştii ce este? Da, părinte, un puiet de brad.
Smulge-l! Tânărul a scos brăduţul imediat.

Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
Acum, scoate-l pe acesta.S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată.

Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus: Smulge-l acum pe acela. Dar e destul de mare, nu pot singur. Du-te şi mai cheamă pe cineva. Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.

Acum scoateţi bradul falnic de acolo.Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.

Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău.

Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.
Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Morala: Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.

Doi fraţi

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, s-au certat. Cearta a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când între cei doi nu a mai fost putință de înțelegere.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a spus străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a răspuns fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard înalt, să nu-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de însetare, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fratele cel mare a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard înalt, cum ceruse el, ci era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om cu adevărat bun, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după toată supărarea ce ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. Tâmplarul era Hristos.

Da-mi canon sa fac milostenie, parinte! ''

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

'' Cu ceva timp in urma traia un boier foarte bogat. Mintea ii era numai la modul cum sa-si inmulteasca averile. Se lipsea pe sine de multe lucruri necesare, ca sa nu-si cheltuiasca banii! Acest om atat de iubitor de arginti, mergea des la biserica, aprindea lumanari, isi facea cruce, ca sa para ca este om al lui Dumnezeu, evlavios. Duhovnicul l-a intrebat la spovedanie daca le da milostenie saracilor, iar el a raspuns negativ. Daca ar da, zicea el, milostenie tuturor acestora, care sunt multi, ar ramane el sarac.

La urma, duhovnicul i-a spus: '' Eu, ca duhovnic, iti dau acest canon: sa dai putina milostenie acolo unde stii ca e nevoie''. Dar cel bogat i-a zis duhovnicului : '' Pune-mi orice alt canon si-l voi primi, fie post, fie metanii, insa sa dau milostenie la saraci nu accept, nu o voi face''. Duhovnicul a ramas uimit gandindu-se la cele zise si i-a spus:'' Iti dau canon sa partici la 40 de inmormantari, adica sa urmezi pe 40 de morti de acasa si pana la biserica si apoi la mormantul in care vor fi ingropati.''

Din ziua aceea, acel om bogat intreba cine a murit - bogat, sarac - si mergea la inmormantare. Omul cel bogat asculta cu atentie cuvintele inmormantarii cantate in biserica, jalea si bocetele rudelor, si-i vedea pe mortii acoperiti cu pamant, care ramaneau singuri si toti plecau de langa ei. Intr-o zi a fost inmormantat un foarte bun bogat prieten de-al lui, care a murit pe neasteptate. Unii il blestemau pentru ca i-a nedreptatit si altii il numeau nemilostiv si neandurator si-l osandeau. '' Sa-i bage in mormant bogatiile pe care le-a adunat '', spuneau.

Vazand toate acestea, omul nostru a inceput sa se pocaiasca. Asa incat s-a dus la duhovnic si, emotionat si plin de lacrimi, i-a spus : '' Parinte! Nimic suntem! Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Vai mie, daca ma afla moartea. Unde ma voi duce eu nefericitul?

Da-mi canon sa fac milostenie, parinte! ''

( Parintele Filothei Zervakos )

Gradina Sufletului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

" O bătrână stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda.
Bătrâna răspunde:
– Cât costă o felie de tort?
Chelnerița răspunde:
– 3 lei.
Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:
– … și cât costă cea mai mică?
Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.
I-a răspuns:
– 2 lei.
– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.
Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite.
Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat încet, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hârtie și a plecat.
Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.
Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu.
Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă.
S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i mulțumi.
Era prea târziu, plecase.
I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin.
Bătrâna avea doar 3 lei și tocmai luase o felie de tort de 2 lei pentru a-i da 1 leu ca dar.
Apropiindu-se tânăra din nou de masă, observă un plic pe care îl deschise și descoperi o poză:
Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.
Apoi citi un bilet:
Maria
Nu mă cunoști...
Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.
Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.
Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut-o în tine pe fica mea. Mare bucurie!
Semeni leit cu ea!
Te iubesc nespus!
Acum am plecat la azilul de unde sunt...
Nu mă căuta...
Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii...
Nu plânge...
Te îmbrățișez cu mult dor și drag,
Bunica Ana.
Tânăra izbucni în lacrimi și săruta atât poza cât și scrisoarea.
Cu 1 leu în mână stătea și privea la Ceruri.
După 2 săptămâni de căutări găsise azilul unde stătea bunica.
Când a ajuns acolo cineva o așteptă pe Maria și îi spuse:
- Vă rog să ne iertați.
Bunica Ana a plecat la Ceruri acum 4 zile.
Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri.
Vedeți casa nouă de alături?
Este construită de ea pentru bătrânii singuri. Ați avut o bunică minunată.
Tânăra se așeză pe un scaun și își cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi...
Era durerea adâncă pentru bunica ei.
Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.
Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui.
Nu lovi !
Nu folosi cuvântul ca o armă pentru că doare!
Vei fi urmărit toată viața de răutatea lor...
Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.
Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști dar îi judeci după aparențe.
Și Hristos a fost purtat pe brațele Maicii Domnului.
Și Hristos a avut o mamă.
Unii copii au fost legănați pe brațele mamelor lor, alții pe brațele bunicilor, sau nu au mai apucat nici o sărutare.
Unii copii dorm nemâncați sau loviți, iar alții în Africa mor de foame.
Mergi și sărută mâinile care te-au crescut și educat.
Dacă nu mai sunt roagă-te pentru ei! "

"M-a păzit Dumnezeu”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

               

Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos. Hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte, dar cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.

Credinciosul îşi zise: "M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă.

După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa: "Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot, am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat şi de atunci regret necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”

Credinciosul a zis nevestei sale:

- Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!

Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate.

Dacă cineva are urechi de auzit, să audă...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



      Sora unei creştine, care a murit dintr-o boală foarte grea, s-a arătat în vis acesteia şi i-a
spus: "Vai, sora mea, spune tu şi la alţii să nu mai facă nimeni ca mine. Ce chinuri grozave
am tras de la demoni, nu atât pentru alte păcate, cât pentru că m-aţi îngropat cu unghiile 7
roşite la mâini şi picioare. Vai, cum trăgeau de ele şi se agăţau, ce ace îmi băgau pe sub ele
şi ce chinuri am suferit?"

Multe femei nu pot să se abţină nici când vin la biserică, aşa de mult a intrat în sânge
acest obicei rău, această învăţătură drăcească, încât şi la moarte au pretenţia unele să fie
vopsite şi pudrate.

Se pretează la acestea chiar şi unii bărbaţi, neştiind cu câtă mâhnire şi silă privesc sfinţii
îngeri când văd aceşti morţi în acest fel mascaţi, cu ţigara în mână sau cu pachetul de ţigări
pe piept în coşciug.

Ce întuneric mare este în lume! Unde e credinţa creştinilor noştri? Cum cred ei că se pot
mântui şi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu în halul acesta? O, ce multă neştiinţă şi necredinţă!
Aşa râde diavolul de lume, aşa îşi bate joc de creştini. Altădată, unde era un creştin fugeau
demonii şi se înspăimântau, iar acum râd diavolii de atâţia creştini şi îşi bat joc de ei, şi când
sunt vii şi când sunt morţi, şi de trupurile şi de sufletele lor. Vai de sufletele lor, acelora care
merg în felul acesta la judecată.

           Dacă cineva are urechi de auzit, să audă, căci va veni o vreme când demonii le vor
scoate şi ochii, căci sprâncenele şi le-au scos mai dinainte. Toate chemările rele le aud, le
înţeleg, le urmează cu multă pasiune, numai glasul Evangheliei şi al poruncilor lui Dumnezeu
nu vor să-l audă.

Orgoliul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.
La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă.
De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie "Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul.
Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara "Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria "Este ora 5. Trezeşte-te !".
Fără… cuvinte.

Câinele, tigrul şi maimuţa

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit, vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte: "Am încurcat-o! Ăsta mă haleşte!" Dar imediat vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă: "Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi şi alţii p`aici?"
Auzind, tigrul se opreşte din salt şi înfricoşat se prelinge pe lângă copaci, luând distanţă: "A fost cât p`aci! Câinele aproape că m-a dat gata!" O maimuţă care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede. Maimuţa îl ajunge pe tigru, şi-i spune pe faţă toată tărăşenia. Tigrul, înecat de furie zice: "Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine!" Acum câinele vede tigrul cu maimuţa în cârcă şi se gândeşte: "Ei, cum o mai scot la capăt de data asta?" Dar în loc să fugă se întoarce cu spatele la atacatori prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi... când aceştia au fost destul de aproape zice: "Unde e maimuţa aia?! De jumătate de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici până acum nu s-a întors!".

Un om a ajuns în iad.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om a ajuns în iad. 

Deși era un păcătos, îl iubea totuși pe Dumnezeu și voia să se roage și să fie cu El. Așa că s-a hotărât ca să-și zidească o bisericuță. 

A început el să măsoare locul, ca să-i pună temelia. 

Văzându-l un drac a venit și l-a intrebat ce face acolo. 

Omul i-a răspuns: "Vreau să zidesc o biserică în care să mă rog lui Dumnezeu".

 Dracul, când l-a auzit, s-a neliniștit: "Cum să zidești o biserică lui Dumnezeu în iad?!" 

A încercat să-l împiedice în fel și chip, dar omul a rămas statornic în hotărârea sa și și-a continuat lucrul. 

Au venit atunci și alți draci. 

Aceștia au încercat și ei să-l convingă de zădărnicia zidirii unei biserici, dar omul nici pe aceștia nu-i băga în seamă. 

În cele din urmă, l-au chemat pe însuși Satana. Acesta a căutat în tot chipul să-l încredințeze pe om că nu are noimă și rost ceea ce face, vorbindu-i când cu amenințări, când cu vorbe murdare.

 În cele din urmă însă, văzând că nu poate face absolut nimic să-l oprească, s-a umplut de amărăciune și, împreună cu ceilalți diavoli, l-au luat pe sus și efectiv l-au dat afară din iad!

Așa și noi, în iadul în care credem că trăim, să ne străduim să clădim constant "bisericuța" lui Hristos prin post și rugăciune și iadul ne va arunca afară, și cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, ne va primi în Rai!

Puterea exemplului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Odată, la Sf. Liturghie a intrat în biserică un tânăr desculţ, cu hainele prea mari pentru el şi pătate cu mâncare. Şi-a căutat un loc să se aşeze, dar nu a găsit, iar credincioşii nu s-au îngrămădit puţin pentru a-i face loc. Tânărul, mergând până în faţă în căutarea unui loc, a ajuns în faţa pupitrului de la care preotul rostea Evanghelia şi s-a aşezat pe podea. Abia atunci s-a îndreptat spre el unul din veteranii consilieri ai bisericii. Era un om în vârstă care mergea cu un aer de demnitate, eleganţă şi de autoritate.

Credincioşii se gândeau: nimeni nu-l poate acuza pe acest bătrân, care e un model de corectitudine, că îl va da afară pe tânărul ireverenţios. Preotul tocmai terminase de citit Evanghelia. S-a făcut linişte. Se auzea doar zgomotul făcut de bastonul bătrânului. Şi când acesta a ajuns la tânăr, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Acel bătrân atât de demn a pus bastonul pe podea şi apoi, cu greutate, s-a aşezat lângă tânăr, pentru ca acesta să nu mai fie singur acolo pe toată durata Sf. Liturghii. Preotul şi-a început predica astfel:

“Ceea ce vă voi spune acum veţi uita, dar ceea ce tocmai aţi văzut sper să nu uitaţi niciodată şi să faceţi la fel!”

sursa

https://www.facebook.com/visan.lenuta

**********************

Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?
- Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de cuvinte frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare, frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc şi sufletul.

Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul cărţilor, caută ce-i folositor în ele şi, de vei ştii să găseşti adevărul în cărţi, vei ştii să-l găseşti şi în viaţă.

Păgânii spun că credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

Atat de aproape de mine..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Intr-o dupa-amiaza, in parc era un copil care voia sa-l cunoasca pe Dumnezeu. El stia ca era o calatorie lunga pana acolo unde traieste Dumnezeu. Atunci si-a pus in valiza micuta niste painici si un pachet cu 6 sucuri si a pornit intr-acolo. Dupa ce a trecut de trei alei, a vazut o batranica. Era asezata pe o banca in parc si privea niste porumbei.
Copilul s-a asezat langa ea si si-a deschis valijoara. Era pe punctul de a-si bea sucul, cand a observat ca batranei ii era foame, atunci i-a dat o painica. Ea, fericita, a acceptat si i-a zambit. Zambetul ei era atat de frumos, incat copilul voia s-o vada din nou zambind si atunci i-a oferit si un suc. Din nou, ea a zambit. Copilul era incantat. Au stat amandoi asa toata dupa-amiaza mancand si zambind, dar nu au schimbat nici un cuvant. Curand a inceput sa se intunece, copilul era obosit si s-a ridicat sa plece. S-a intors, a fugit inapoi pentru a-si lua ramas bun de la batranica. A imbratisat-o cu caldura. Ea i-a daruit din nou un zambet si mai frumos decat cele de pana atunci.

Cand copilul a deschis usa casei, mama a ramas surprinsa de fericirea care stralucea pe fata lui. Ea l-a intrebat: "Ce-ai facut toata ziua de esti asa de fericit?" El i-a zis: "Am mancat cu Dumnezeu. Si stii ceva? Are cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata!"

In timpul acesta, batranica, la fel de fericita, s-a intors incantata acasa. Baiatul ei era nedumerit de pacea pe care i-o citea pe fata si a intrebat-o: "Mama, ce-ai facut azi de esti asa de fericita"? Ea i-a raspuns: "Am mancat painici in parc cu Dumnezeu. Si stii ceva? Este mai tanar decat ma asteptam!"

Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                 

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată ţara. Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân şi binecuvânta pe aceştia şi dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.

Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soţul, soţia şi cei doi copii ai lor. Soţia foarte evlavioasă merse la părinte şi primi binecuvântare împreună cu copii, iar soţul stătea un pic retras fiind necredincios şi chiar împotriva acestor gesturi de evlavie faţă de un om.

Femeia zăbovi puţină vreme alături de bătrânul monah, încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte şi pe soţul ei pe calea credinţei.

La un moment dat soţul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist, merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti şi a-i pune într-o lumină proastă întreaga credinţă. Şi zise monahului:

- Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru, care-L tot propovăduiţi şi cu care prostiţi lumea, ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuşi să nu poată ridica?

Bătrânul zâmbi cu faţa-i senină şi răspunse necredinciosului bărbat:

- Dumnezeul Cel Adevărat, este un Dumnezeu al iubirii, nu creează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Priveşte Universul şi minunează-te de el! Toate se mişcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înţelegerea şi tot binele din lumea aceasta. Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber şi-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru şi iubitor şi am putea spune că e atât de gentil, încât nu intră în sufletul omului cu bocancii.

- Vezi, zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteţi nişte înşelători şi vrăjiţi lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ţi-am pus o întrebare şi tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.

- Frăţia ta nu m-a lăsat să termin! Eu încercam să-ţi explic câteva lucruri despre Dumnezeu, înainte să-ţi dau răspunsul. De aceea ţi-am spus că Dumnezeu nu face lucruri nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispiteşti!

- Gata m-am lămurit, bătrânule, nu eşti capabil să-mi răspunzi şi te-ai făcut de râs şi faţă de copii aceştia care aşteptau şi ei un răspuns concret de la mata. Adunaţi în jurul vostru toţi proştii şi toţi naivii, ca să-i păcăliţi voi! Dacă vine unul mai deştept, aşa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!

Monahul cu faţa senină şi zâmbitoare spuse:

- Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!

- Ha, ha, ha! Auzi un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu poate ridica! Şi ce ar putea face el aşa de greu să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd şi eu cât e de slab!

Atunci bătrânul monah zâmbind răspunse necredinciosului:

- Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ţi-a dat inteligenţă, raţiune, suflet viu, sănătate şi tot ceea ce-ţi trebuie să poţi răzbi în viaţă şi să-L recunoşti ca şi Creator al tău. Vrea să te ridice din prostia în care zaci, şi nu poate pentru că tu nu vrei. El îţi respectă libertatea şi nu te ridică cu forţa. Iar tu eşti atât de prost şi greu la minte, că nu te poate ridica.

Atunci copii au început să râdă, şocaţi fiind de înţelepciunea monahului şi de felul în care l-a ruşinat pe tatăl lor necredincios. Ruşinat omul necredincios zise bătrânului:

- Vreau părinte să stăm de vorbă! Aveţi timp şi pentru mine?!?!?

preluat de aici

https://www.facebook.com/visan.lenuta

Veşnicie fericită.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

  Un om mi-a spus într-o zi: „Eu duc o viaţă virtuoasă, mă

feresc de orice păcat care ar dăuna aproapelui meu. Dar creştinii

susţin că viaţa mea nu-mi asigură o veşnicie fericită dacă nu cred

în Iisus Hristos. Eu nu sunt lămurit în această problemă şi te rog

să mă ajuţi“. Să presupunem că mama dumitale este o femeie dintre

cele mai bune din lume. „Chiar aşa şi este!“, a adăugat el

nedumerit. Că ea te-ar iubi, mai mult decât iubeşte orice mamă

copiii săi. „Chiar aşa şi este!“, a răspuns acela. Dacă mama

dumitale ar fi gata să moară ca să-şi scape viaţa şi dacă iubirea

mamei dumitale este într-adevăr aşa de mare cum susţii, iar

dumneata ţi-ai îndeplini îndatoririle faţă de soţie, de copii, de vecini

şi de toţi oamenii cu care vii în contact, iar pe mama dumitale o laşi

să moară de foame izgonită pe stradă, uitând tot ce-a făcut ea pentru

dumneata, ce zici despre purtarea asta? „Aş spune că sunt un mare

ticălos!“ Ei, află că Iisus Hristos este mai bun decât orice mamă ce a

existat pe pământ vreodată. El te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte

mama copilul. El, nu numai că ar fi gata să moară pentru dumneata,

ci a şi murit, şi chiar în chip îngrozitor, pe cruce. Şi dacă dumneata

îţi îndeplineşti îndatoririle faţă de toată lumea, dar de Iisus nu vrei să

ştii (primind Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie,

Împărtăşanie şi Sfântul Maslu), apoi ce vei spune despre purtarea

aceasta a dumitale? „ACUM, VĂD CĂ SUNT UN MARE

PĂCĂTOS!“

     „Cine crede în Fiul are o viaţă veşnică, dar cine nu crede în

Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“

(Ioan 3:36). A crede în Domnul Iisus înseamnă a-L primi pe El ca

Mântuitor al nostru, care a murit pentru noi şi care ne şterge păcatele

mărturisite în Taina Spovedaniei, înseamnă a-L recunoaşte ca Stăpân

al nostru, Singurul care are dreptul să ne ocârmuiască viaţa. Dacă am

făcut aceasta apoi să fim siguri că am făcut primul pas şi cel mai

important spre a ne câştiga o Veşnicie fericită.

 

Cântarul lumii este fals şi amăgitor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

 

     Bunurile trebuie cumpănite cu cumpăna dumnezeiască, nu cu aceea

a acestei lumi, căci cântarul lumii este fals şi amăgitor. Dacă i-am întreba

pe bogaţii, învăţaţii, conducătorii şi împraţii care au trecut deja la cele

veşnice, ce le-a mai rămas din măreţia şi bogăţia lor, toţi ar răspunde:

„Nimic, nimic!“.

Când a murit Alexandru Macedon, s-au adunat mulţi filosofi,

dintre care unul a zis: „Ieri nu încăpea pe Alexandru lărgimea şi

lăţimea lumii, iar acum numai trei coţi de pământ l-au încăput“.

Altul iarăşi a zis: „Ieri putea împăratul Alexandru să izbăvească

mult popor de la moarte, iar astăzi nu poate să-şi ajute lui“. Şi, în

fine, un altul a zis: „Ieri călca pe pământ cu slavă nepovestită, iar

astăzi îl acoperă pământul ca pe omul cel mai defăimat şi

necinstit“. Şi aşa fiecare filosof a vorbit mai multe cuvinte

vrednice de amintire ca să arate deşertăciunea vieţii celei

vremelnice şi a slavei omeneşti.

           Căci despre oamenii cei mari ai lumii, care mor, abia se mai aude

câtva timp vorbindu-se despre ei, apoi se pierde şi amintirea lor. Dacă au

ajuns nefericiţii în iad, se tânguie amarnic: „Ce ne-a adus nouă bogăţia,

mărirea şi puterea? Toate au trecut ca umbra şi nu ne-a rămas

altceva decât tânguire, chin şi disperarea veşnică“. O, Doamne, de ce

oare cei mai mulţi oameni nu se gândesc la sufletul lor în timpul vieţii iar

în ceasul morţii sunt cuprinşi de spaimă în faţa adevărului, zicându-şi:

„Cât de amarnic am greşit, neglijând sufletul meu cel nemuritor!“

Omule, mai stai să cumpăneşti vremelnicia cu veşnicia?

Aşa zice profetul: „Şi va merge omul la locaşul său de veci“

(Ecclesiast 12:5), spre a arăta, că fiecare merge în casa în care vrea să

meargă; el nu va fi dus, ci va merge acolo după voia sa liberă. Este ştiut

că Dumnzeu voieşte ca noi oamenii, să ne mântuim, toţi să fim fericiţi,

dar El nu vrea să ne silească, nici chiar la fericire. Înaintea omului este

viaţa şi moartea. Ceea ce va alege el i se va da. Dumnzeu ne-a arătat

două căi: una care merge către rai şi alta care merge către iad. Totuşi este

un lucru de mirare că toţi oamenii păcătoşi doresc să fie fericiţi, să

meargă în rai, dar ei se aruncă de bună voie în iad, zicând: „Mai târziu

mă voi gândi la îndreptarea răului şi voi reuşi“. Această socoteală

greşită pe mulţi i-a dus la pierzare. MAI STAI SĂ CUMPĂNEŞTI

VREMELNICIA CU VEŞNICIA? Nu-ţi dai seama omule, cât de mare

este diferenţa dintre una şi cealaltă? Nu te gândeşti că fericirea sau

nefericirea veşnică este problema cea mai importantă a vieţii tale???

Cum poţi să mergi către osândă şi chinuri, când poţi alege fericirea

veşnică? Cei mai multi oameni se gândesc la aceste lucruri în apropierea

ceasului morţii, dar atunci pentru unii este prea târziu. Calea şi-au ales-o

aşa cum au voit. Nu se mai poate îndrepta nimic. Să ne trezim acum, în

această clipă. Să nu mai amânăm, căci mâine poate va fi prea târziu. Să

ne întărim în credinţă zicându-ne în sinea noastră: „Cred în viaţa de veci,

cred că după această viaţă va fi o altă viaţă, ce nu va avea sfârşit“.