Pilde Crestin - Ortodoxe: noiembrie 2019

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Bătrânul sărac...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o noapte rece, un miliardar a întâlnit un biet bătrân, afară. L-a întrebat: "nu simți că este frig afară și nu porți niciun palton"?

Bătrânul a răspuns: "Nu am, dar m-am obișnuit cu asta".

Miliardarul i-a răspuns: "Așteaptă-mă. Am să intru acum în casa mea și am să-ți aduc unul." Bietul bătrân a fost atât de fericit și a spus că îl va aștepta. Miliardarul a intrat în casă și l-a uitat pe bătrân.

Dimineața, și-a amintit de acel biet bătrân și a ieșit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului, dar a lăsat o NOTĂ: "Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obișnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am atașat de promisiunea ta și asta mi-a luat puterea de a rezista."

MORALA: Nu promite nimic, dacă nu-ți poți păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva!

Numele samarineanului (pildă)

Un bogat trecea, din întâmplare, pe o stradă unde locuia o familie nevoiașă, cu o mulțime de copii.
Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți tocmai murise.
Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul mulțimii, puse o sumă însemnată lângă sicriul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.
Oamenii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, l-au întrebat:
- Fii bun și spune-ne cum te cheamă.
- Iertați-mă, zise bogatul, că nu vă pot împlini dorința, dar aș vrea să știu de ce doriți să-mi aflați numele?
- Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.
- Foarte bine, zise bogatul. Eu vă voi spune numele meu după ce, mai întâi, îmi veți spune voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.
Toți cei adunați au rămas muți de uimire și l-au lăsat să plece pe cel care știuse nu numai să ajute familia îndurerată, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă despre modestie.

Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata, întotdeauna, va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El

miercuri, 20 noiembrie 2019

Sfatul duhovnicului...

Într-o zi, un om a mers la duhovnicul său pentru a-i cere sfatul.

– Părinte, eu întotdeauna vă văd calm și bine dispus, învățați-mă și pe mine să fiu așa, să nu mă înfurii și să nu mă supăr pe nimeni.
– Bine, băiete. Fă rost de o pungă și de un cartof.
– Și ce să fac cu ele?
– Atunci când te vei supăra pe cineva, ia un cartof, scrie pe el numele acelei persoane, pune-l în pungă și poart-o cu tine peste tot. Așa vei face de fiecare dată când te vei supăra pe cineva. Trecuse ceva timp. Punga s-a umplut de cartofi, o parte au început să se strice, a devenit foarte grea și urât mirositoare. Omul indignat a mers la duhovnicul său, ca să afle ce să facă mai departe.
– Părinte, punga asta e foarte grea și împuțită, nu mai pot s-o port cu mine. Pot s-o arunc?
– O s-o arunci atunci când vei arunca și supărările tale împuțite din suflet și o să înveți că nu trebuie să le mai aduni, pentru că te strici pe dinăuntru. .

luni, 18 noiembrie 2019

Dumnezeu raspunde omului credincios

Se povesteste ca o femeie era foarte bolnava si avea nevoie urgenta de un medicament. Era departe de orice farmacie si era iarna. Farmacia era in satul vecin. Avea o fetita de varsta scolara si nu avea altceva de facut decat s-o trimita pe fetita sa mearga pana la farmacie sa ceara picaturile de cate avea nevoie. Fetita se incumeta sa plece.
Ajunse la farmacist si acesta, care stia boala femeii, ii dadu fetitei o slicluta cu picaturi. Fetita pleca in fuga.

Dupa cateva clipe, farmacistul, batran si cu vederea slaba, controla mai atent locul de unde luase sticluta. Constata ca in loc sa-i dea medicamentul pentru boala de inima a femeii, ii daduse o sticluta cu otrava. Pe fetita n-o mai putea ajunge. Cazu in genunchi si se ruga. Ceru doar un singur lucru: "Doamne, fa o minune! Sa nu ajunga fetita acasa!" Cererea lui era dreapta si fu puternica. Inca aflandu-se in rugaciune, auzi usa deschizandu-se si o vazu pe fetita intrand in farmacie: "Domnule, alergand am cazul ti-am sport sticluta, iertati-ma, dar dati-mi alta sticluta. Altfel, mama va muri! Fetita plangea, zdrobita de parere de rau. Farmacistul incepu sa planga de bucurie si emotie. Ii multumi lui Dumnezeu. Era in afara de orice indoiala ca i se raspunsese la rugaciunea lui.

Zgomotul argintilor

Un tata batran, care agonisise in viata destul de multa avere, ce s-a gandit !? S-o imparta copiilor sai cat mai traieste, contand bineinteles pe dragostea lor de fii, ca vor avea grija de el pana la moarte. Acestia i-au promis. Dupa ce s-au vazut insa in stapanirea tuturor bunurilor, l-au luat pe batran, l-au inchis in cea mai intunecata, in cea mai proasta, in cea mai mirositoare camera, dandu-i din cand in cand doar cate un blid de mancare.
Ce s-a gandit atunci batranelul?! Si-a confectionat o lada, pe care a bagat-o sub pat. S-a dus la un vechi prieten caruia i-a spus cu durere cum il trateaza copiii dupa ce le-a dat totul, si l-a rugat:
- Imprumuta-mi un sac cu monede de argint si maine ti-l aduc inapoi.
Acela i-a imprumutat banii. Batranul a venit acasa si a inceput sa-si numere argintii cu mare zgomot, asa incat fiii, aflati in aceeasi casa, sa auda. Au privit prin gaura cheii si au vazut ca batranul are foarte multi bani. L-au vazut si cum i-a pus in lada respectiva, cum a incuiat-o si cum a pus-o sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune. Si-au adus aminte ca batranul era tatal lor si au inceput sa se poarte cu el cu cea mai mare grija. Acum, in afara de ceea ce primisera, mai sperau sa primeasca si banii de argint si pentru aceasta trebuiau sa intre in gratiile batranului.
De fapt, batranul a doua zi a dus banii inapoi prietenului sau. Peste cateva luni s-a imprumutat din nou pentru o zi, si iar a facut zgomot cu ei. Copiii au devenit si mai atenti cu el. Intr-o zi batranul tata a murit, dupa ce s-a bucurat de toata atentia copiilor in ultimii ani ai vietii.
S-au hotarat sa amane deschiderea lazii cu comoara pana dupa inmormantare, cand vor ramane singuri si vor fi toti de fata. L-au ingropat cu bucurie dupa care, venind acasa, au cautat cheile, le-au gasit si au descuiat lada. In lada n-au gasit, insa, decat un baston de care era legata o hartie pe care scria:
- Cu un baston ca acesta sa fie batut parintele care isi va da averea fiilor inainte de vreme !

miercuri, 13 noiembrie 2019

CALUGARUL, OUL SI DIAVOLUL

Cică un călugăr, răzbit odată de foame, căuta cum ar putea să mănânce ceva, în afară de timpul rânduit de mănăstire.
„Ştiu ce voi face – îşi zise el după o vreme. Căuta-voi pe unde se ouă găinile mănăstirii şi voi lua câteva ouă!“
Zis şi făcut.
Dar, după ce aduse ouăle în chilie, un alt necaz: cum era să fiarbă aceste ouă? Căci la bucătărie nu cuteza a se duce cu ele.
„Ştiu ce voi face! – îşi zise călugărul, judecând înde-lung. Lua-voi o lumânare, o voi aprinde şi voi «frige» oul, învârtindu-l la flacăra lumânării.“
Zis şi făcut.
Dar, tocmai pe când „frigea“ oul, dădu buzna peste el stareţul mănăstirii.
– Ce te-ai apucat să faci, fiule? Vai de mine! Ai furat ouă şi te-ai apucat să le fierbi cu lumânarea!
– Iartă-mă, preacuvioase stareţe! – suspină călugărul. Diavolul m-a îndemnat să fac aşa ceva.
Dar, în clipa aceea, apăru diavolul, răspunzând indignat:
– Nu-i adevărat, cuvioase stareţe!… Eu nu l-am îndemnat să facă acest lucru… Mie nici prin gând nu mi-a trecut că ar putea cineva fierbe ouă cu lumânarea… Nu aruncaţi toate în cârca mea!
Şi diavolul se făcu nevăzut.
Într-o carte bătrână am citit această istorioară. Iar învăţătura din ea e aceasta: diavolul a lăsat în lume şi în suflete sămânţa răului, dar, în iscodirea păcatului, omul de multe ori e mai drac decât dracul.

marți, 12 noiembrie 2019

RĂSPLATA BUNĂTĂȚII (pildă)

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
- O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.

“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial” (Sfântul Marcu Ascetul)

vineri, 8 noiembrie 2019

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

In centrul vechi din Constanța, la un fast-food din zonă, stătea la coadă un oarecare părinte. Îmbrăcat în reverendă, aștepta să îi vină rândul să comande. Un grup de tineri în spatele dânsului vocifera: "Ia uite, bă, popa mănâncă la fast-food...", "Bă, dar azi nu este zi de post? Păi dacă nici popa nu ține post, noi de ce am ține?" Deși îi auzea, nu le-a spus nimic și, venindu-i rândul să comande, părintele spuse:

"- Fiți amabilă, un kebab cu de toate. Cât mai mare să fie, rogu-vă!", ceru părintele zâmbind.

"- Ce, părinte, ți-e foame rău?", spuse doamna cu obrăznicie. "Îți fac cum fac la toată lumea. Dacă ți-e foame tare, ia-ți două."

"- Cred că unul ar fi suficient pentru acum, dar mai puneți unul la pachet, vă rog!" replică părintele, cu același zâmbet pe față.

Femeia le-a pregatit pe amândouă. Pe unul l-a pus pe tavă și pe al doilea l-a pus în punguță. Părintele a plătit, le-a luat și, într-un colț mai îndepărtat al terasei, la o masă unde aștepta un copil îmbrăcat mai ponosit, părintele așează tava în fața lui, îi oferă punguța și, sărutându-l pe frunte îi urează "Poftă bună!", după care plecă în treaba dumnealui. Atât femeia cât și tinerii care mai devreme vociferau în spatele părintelui, văzând gestul acesta, au amuțit...

Luați aminte: "Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura." (Matei 7:1-2).

File din Pateric

Într-o vineri, în timp ce spovedea ucenicii, asa cum făcea în fiecare săptămână, părintele Ioan a fost chemat de urgentă la un spital, să împărtăsească un bolnav.
O femeie îmbrăcată cu haine foarte elegante l-a întrebat:
- Cam în cât timp veniti, părinte?
- Cam în două ore.
Femeia a iesit din biserică, s-a suit într-o masină scumpă si a plecat. S-a întors cu putin înaintea părintelui si a început să citească.
Când a văzut-o, părintele a întrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mâncat o pizza, si m-am plimbat putin în parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Părintele a început să spovedească din nou. După ce a spovedit-o pe femeie, a venit rândul unei bătrâne:
- Părinte, sunt tare tulburată, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce caută bogatii ăstia la biserică? Ati auzit că a fost la pizza, în timp ce noi vă asteptam aici. Ati văzut ce masină are? Dacă ar vinde-o, ar sătura multi săraci. Si cât de scump se îmbracă
- Nu e bine că ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decât tine.
- Cum asa, părinte?
- Ia spune-mi, de câti ani vii la biserică?
- De zece ani.
- Când erai de vârsta acestei femei, ce făceai?
- Nu aveam treabă cu biserica, trăiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam în Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mâncare putină, haine frumoase cumpăram rar
- După ce te-ai apropiat de biserică, ti-a fost greu să postesti?
- Nu, cum să îmi fie? Am mâncat la fel de bine. Ba chiar mâncarea de post mă îngrasă.
- Asta dacă mănânci fără măsură. Acum, ascultă-mă. Femeia asta e văduva unui ministru. A avut trei masini, a păstrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte două le-a vândut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut să o vândă si pe asta, dar i-am spus să nu se grăbească, ca să nu îi pară rău după aceea. Va veni vremea când se va obisnui să meargă cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate îsi va lua o masină mai ieftină. Să stii că si pe ea o mustră constiinta că săracii mor de foame si ea circulă cu asa o masină.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, până să se apropie de biserică, adică până acum un an, îsi cumpăra lunar haine, încăltăminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumpărat nimic. O parte din haine le-a dat de pomană, si si-a păstrat numai câteva. Si nu pentru că e văduvă de cinci ani. Dacă nu s-ar fi apropiat de biserică, s-ar fi măritat deja din nou cu un mare patron. Se va recăsători cu un om cât se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materială, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei socială i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar să mănânci pizza în zi de post?
- În primul rând ar trebui să stii si tu că există pizza de post. Este adevărat că e bine să căutăm nu numai să mâncăm bucate de post, ci si să mâncăm ceea ce nu ne oferă mari plăceri gastronomice. Înfrânarea nu e numai de la carne, brânză si ouă, ci si de la ceea ce stârneste lăcomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mâncare aleasă. Dar nu e greu să îti dai seama că, la delicatesurile pe care ea le mânca înainte, pizza pe care o mănâncă e semn de mare înfrânare. Nu toti oamenii pot fi judecati după aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mâncare obisnuită, să zicem o portie de salată orientală, pentru un sărac care scotoceste prin gunoaie e o masă de sărbătoare.
Dumnezeu ne judecă pe fiecare în parte după caracteristicile, talantii, slăbiciunile si luptele fiecăruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie să ne judecăm unii pe altii: pentru că niciodată nu putem sti dacă cel pe care îl judecăm după criterii înselătoare nu e mult mai sporit decât noi în viata duhovnicească.
Ca să nu lungim vorba: tu, după ce te-ai apropiat de biserică, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe când ea, chiar dacă pare o fiintă comodă, trece printr-o schimbare foarte profundă: încet-încet, renuntă la tot ce nu îi este de folos. Ea ar fi vrut să o facă într-un ritm si mai rapid, dar nu am lăsat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi să cadă în deznădejde si să jinduiască după cele pe care le-a părăsit. Cu ce te-ai ales că ai judecat-o? Cu nimic. Dacă vrei să te mântuiesti, vezi-ti de viata ta si nu îi mai judeca pe altii.

Tâmplarul..

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, s-au certat. Cearta a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când între cei doi nu a mai fost putință de înțelegere.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a spus străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a răspuns fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard înalt, să nu-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de însetare, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fratele cel mare a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard înalt, cum ceruse el, ci era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om cu adevărat bun, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după toată supărarea ce ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. Tâmplarul era Hristos.

Milostenia

Intr-o manastire, traia un calugar batran. Desi era foarte sarac, el avea totusi harul milosteniei. Intr-o zi, a venit la el un sarac, cerandu-i pomana. Batranul nu avea decat o paine, pe care a dat-o saracului. Saracul insa a zis:

- Nu vreau paine, ci o camasa!

Batranul voind sa-l ajute, l-a luat de mana si l-a dus in chilie. Cand saracul a vazut ca nu gaseste nimic decat camasa ce o purta calugarul, s-a minunat de sufletul plin de virtute al batranului si si-a dezlegat traista de la gat si a desertat in mijlocul chiliei tot ce avea zicand:

- Ia acestea, parinte! Voi mai gasi eu in alta parte cele ce-mi trebuiesc.

marți, 5 noiembrie 2019

RĂZBUNAREA

《 – Părinte, mi-a spus cumnatul că a văzut cum soacra îmi face farmece şi vreau să mă duc la vrăjitoare, să îi fac şi eu ei. Dar îmi e teamă că o să mă opriţi de la împărtăşanie. Aşa că am venit să îmi spuneţi cum să mă răzbun.

- Cum te învaţă Scriptura.
- Dar eu nu am citit Scriptura. Nu ştiu să mă răzbun. Nu ştiu decât că vreau răzbunare.
- Ştii care e cea mai serioasă răzbunare? Să moară soacra.
- Cum aşa.
- Da, să moară soacra, să nu mai rămână această făptură pe faţa pământului. Să ai o altă soacră.
- Vreţi să mă mărit cu altcineva?
- Doamne fereşte. Vreau să se schimbe soacra ta atât de mult încât să nu mai semene cu cea de acum. Vreau să nu mai fie atât de rea. Dacă te vei ruga mult pentru ea, poate că Dumnezeu o va schimba. Şi va fi un alt om. Femeia a făcut cum i-a zis duhovnicul. O dureau genunchii de câte metanii făcea pentru soacra ei. Supărarea îi trecuse, însă soacra nu dădea nici un semn de schimbare.
Dar, după câteva luni, a primit o scrisoare de la ea: „Nora mea, îmi este ruşine să îmi cer iertare faţă către faţă. Mult rău ţi-am făcut până acum, mult am încercat să te despart de fiul meu. Dar am obosit să mă lupt cu tine. Viaţa mea trece, mă apropii de sfârşit, şi nu am parte de liniştea de care ai tu, deşi m-am luptat să te distrug în fel şi chip. Acum îmi cer iertare doar prin scris. Când voi avea putere, o să vin la voi să stăm mai mult de vorbă. Răbdarea ta m-a biruit. Iartă-mă…”》

Un frate, supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie şi i-a zis: „Părinte, un frate m-a necăjit şi mă supără dracul, ca să-i răsplătesc şi eu lui”. Zis-a lui bătrânul: „Ascultă-mă, fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugându-te lui Dumnezeu cu dinadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit, şi degrabă te vei izbăvi de patimă”. Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Şi într-o săptămână a şters Dumnezeu iuţimea de la dânsul, pentru nevoinţa la care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul. (24-385)
(Din Patericul mirenilor)

Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox