Pilde Crestin - Ortodoxe: mai 2021

joi, 27 mai 2021

Bătrânul călugăr

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Au întrebat un bătrân călugăr :
- "Cum poți să locuiești singur în aceast loc atât de izolat?"
El a răspuns :
- "Nu sunt singur. Întotdeauna am un interlocutor - DUMNEZEU.
Când vreau ca El să-mi vorbească citesc Sfânta Scriptură.
Cănd eu vreau să-i vorbesc mă rog Lui !"
Niciodată nu suntem singuri și nu ne rugăm în zadar.
Dumnezeu ne vede și ne aude pe fiecare dintre noi.

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin.
Candela Sufletului

miercuri, 26 mai 2021

SĂ AJUTĂM PE CEI MICI

Un soricel tragea cu ochiul printr-o crapatura a zidului si a vazut taranul si nevasta deschizand un pachet. "Interesant de vazut ce mancare este in pachet" s-a gandit soricelul in sinea lui si s-a cutremurat vazand perechea scotand o capcana de soareci. A iesit soricelul in curte si a inceput sa strige : "Este o capcana de soareci in casa, este o capcana de soareci!!"
Gaina a cotcodacit, si-a ridicat capul si i-a zis: "stimate soricel, eu stiu ca-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are nici o importanta" Soricelul s-a indreptat catre purcelul din curte, care i-a aratat simpatie si i-a spus: "imi pare asa de rau domnule soricel, dar nu este nimic de facut decat sa ma rog pentru tine". Soricelul s-a indreptat spre vaca, dar ea l-a privit cu dispret: "Poti sa crezi ca sunt in pericol, aa..."
Trist si speriat s-a intors soricelul acasa sa se descurce singur cu capcana de soareci. Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci cand se inchide o capcana de soareci. Nevasta taranului a sarit din pat sa vada ce s-a prins in capcana. In intuneric nu a vazut ca era coada unui sarpe otravitor ce s-a prins in aparat.
Sarpele a muscat-o si ea a fost transportata la spital. A fost tratata si a revenit acasa cu temperatura mare. Toti stim ca cel mai bun tratament in caz de temperatura mare e o supa proaspata de gaina. A luat taranul gaina si a taiat-o ca sa gateasca supa. Vecinii si prietenii au venit sa viziteze bolnava si stateau cu ea cu schimbul. Ca sa-i hraneasca s-a vazut nevoit taranul sa taie porcul. Femeia era pe moarte si nu dupa mult timp a murit. Multi cunoscuti au venit si pentru masa de dupa inmormantare a trebuit taranul sa taie vaca.

MORALA

Data viitoare cand veti auzi ca cineva are o problema si vi se va parea ca ea nu va atinge, amintiti-va ca atunci cand cel mai slab e amenintat, toti suntem in pericol!

RUGĂCIUNEA CREŞTINILOR ORTODOCŞI PENTRU VREMURILE DE ACUM

Izbăveşte-mă, Doamne, de ademenirea mîrşavului şi vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, şi mă adăposteşte de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie şi bărbăţie neclintită să mărturisesc numele Tău cel sfînt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mîntuitorul şi Răscumpărătorul meu, de Sfînta Ta Biserică!
Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi fii milostiv în ceasul Straşnicei Tale Judecăţi! Amin.

- Ieroschimonahul Anatolie de la Optina -

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El...

Un om statea in coliba lui aplecat la rugaciune...dintr-odata coliba s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu. Domnul i-a cerut sa faca pentru el o munca.
I-a spus ca va trebui sa impinga stanca mare din fata colibei zilnic, cu toate puterile sale. Multi ani s-a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingand din toate puterile, dar stanca era de neclinitit. Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.

Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “cel rau” a aparut in gandurile acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit. De ce te distrugi
singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine...
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.

- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”

Domnul i-a raspuns intelegator:

- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti, ti-am spus ca sarcina ta era sa
impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut...
Niciodata nu am spus ca ma astept ca tu sa o misti...
Sarcina ta era doar sa impingi...Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat...

Dar chiar asta e realitatea?

Priveste la tine…bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta. Sanatatea iti este nestirbita.
Adevarat, nu ai miscat stanca.

Dar sarcina ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare
credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut.
Si fiindca asta ti-ai dorit atata timp prietene, acum voi muta Eu stanca...

“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”

– Parintele Arsenie Boca

Lupta

Drumul creştinului este plin de piedici, care devin din ce în ce mai dese. Aşadar, trebuie să luptăm cu bărbăţie, mergând pe urmele Sfântului Apostol Pavel. Cel care se luptă cu patimile sale, împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi se curăţă sufleteşte, iar de cel cu sufletul curat Se apropie Domnul, Care a făgăduit: vom veni la el, şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23).

Ar fi un lucru foarte bun dacă, îngrijindu-ne de cele de zi cu zi, totodată, nu vom abandona nici lupta duhovnicească.

Noi trebuie să ne luptăm, şi Domnul, văzând râvna noastră ne va veni neîntârziat în ajutor să biruim toate ispitele trimise de diavol. Sfântul Antonie cel Mare spunea: ,,mâinile la lucru, iar gândul la cer!” Astfel a procedat el însuşi, şi aşa i-a învăţat şi pe alţii să facă.

(Sfântul Teofan )

Invataturi si pilde

Trăia odată într-un sat, împreună cu fiul său, un bătrân foarte sărac, dar cu frică de Dumnezeu. Şi la bucurie, şi la necaz, totdeauna spunea: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Nici la necaz nu se întrista, nici la bucurie nu juca, ci pe toate le considera fireşti şi le primea ca din mâna lui Dumnezeu. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât domnitorul ţării voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?" Dar, într-una din zile, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au zis: "Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lui vodă. Vezi dacă nu ai ascultat;
E clar că oamenii lui ţi l-au l-a furat! Ce mare ghinion!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", zise bătrânul. Toţi au râs de el. După două săptămâni însă calul s-a întors acasă. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai. Acesta, după ce scăpase din grajd, a întâlnit pe câmp o turmă de cai sălbatici, iar când s-a întors, restul cailor s-au luat după el. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. "Ce ghinion!" îi ziseră prietenii bătrânului. "Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o stie.
După câteva zile de la accidentul băiatului, soldaţii lui vodă trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară vecinii. "Toţi copiii noştri au fost duşi la război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi." Bătrânul le răspunse: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Şi aşa şi-a petrecut bătrânul toată viaţa, liniştit în ispite, smerit în reuşite şi netulburat de gura lumii.

Ghetele...

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:

- Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.

- Măi băiete, i-a răspuns omul, de pildă, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.

Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:

- Uite, măi băiete - văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.

N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:

- Gata tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii ?

- Nu! - a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!

A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate ... Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.

- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii ?

- Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine ? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înţeles ?

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el de bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai înainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.

† “Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!” (Sfânta Scriptură) de Cristian Stavriu

IERTAREA...

Un satean i-a spus intr-o zi vecinului sau:

- In zadar incerc sa dobandesc pacea, iertand pe cei care mi-au facut rau.

Vecinul i-a raspuns:

- Daca nu primesti pacea iertand, inseamna ca nu ai iertat.

- Ba da - eu am iertat mereu, dar n-am fost partas pacii, a grait sateanul.

- Vecine, repet: iertarea astfel data, fara indoiala ca n-a fost buna.

- Ce-i lipseste?, a zis sateanul.

- Adeseori, iarna, soarele bate in plin. Lumina lui e stralucitoare, dar el nu poate incalzi. Ii lipseste caldura. Stai sub stralucirea lui si ingheti. Tot asemenea, iubite vecine, este si cu iertarea. Ca ea sa aduca in suflet pacea pe care o doresti, ii trebuie caldura uitarii. Daca iertam fara sa uitam, aceasta iertare nu este iertare. Este o simpla vorba. .... Numai uitand, iertam cu adevarat, a marturisit vecinul.

Părinte, care este cel mai mare păcat?

O dată, un călugăr a fost întrebat:

- Părinte, care este cel mai mare păcat?

- Sinuciderea este, fără îndoială, cel mai groaznic păcat. Nimeni nu are dreptul să îşi ia viaţa pe care Dumnezeu, din bunătate, i-a dat-o. Chiar dacă, în viaţă, ne încearcă mari greutăţi sau deznădejdi, Dumnezeu ne-a dat şi puterea de a trece peste ele, iar prin rugăciune şi căinţă, toate vor părea mai uşoare.

Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus şi de învăţătura Sa. Treptat, inima lui s- a îndepărtat de Dumnezeu şi locul dragostei şi al voinţei a fost luat de nechibzuinţă. încrederea dată de credinţă a dispărut. Mai întâi, Iuda nu a fost de acord cu Iisus, apoi L-a trădat, pentru ca, în final, să îşi ia viaţa, ca semn al ruperii totale de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorât din deznădejde, ci din ură. Şi, de aceea, sinuciderea este cel mai mare păcat.

Inima ta trebuie să trăiască în speranţa îndreptării, a mântuirii, nu să fie omorâtă. Chiar şi cel mai păcătos om nu trebuie să cadă pradă deznădejdii, ci să aibă încredere în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu scapă de necazuri, ci se condamnă singur la neputinţă, nemeritându-şi astfel mântuirea. A-ţi lua viaţa nu este eroism, ci laşitate.

Voi 1-aţi lăuda pe căpitanul care, de teama furtunii, ar vrea să-şi scufunde singur corabia, înecând tot ce este pe ea? Furtuni de păcate ne încearcă şi pe noi. Să renunţăm la luptă? Să renunţăm la viaţă? Să înecăm singuri tot ce e mai bun în noi: speranţa, iubirea, dorinţa de viaţă? în nici un caz. Cu atât mai mare este meritul celui ce reuşeşte în viaţă, trecând peste obstacole şi greutăţi!

"Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune. Credinţa în înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască. "
(Sfântul Ioan Gură de Aur

Fericirea omului!

O povestioară spune că, mai demult, oamenii erau buni şi fericiţi. Dar au profitat atât de mult de puterea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, încât Acesta a decis să le ia starea de fericire şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită.

A fost convocat consiliul îngerilor pentru a se găsi soluţia. Îngerii au sugerat:
- De ce să nu îngropăm fericirea omului în pământ?
La care, Dumnezeu a spus:
- Nu, nu vom face asta pentru că omul va săpa adânc şi o va găsi…
Atunci, îngerii au spus:
- În acest caz, să le trimitem fericirea pe cel mai adânc loc al oceanului!
Dar Dumnezeu a răspuns din nou:
- Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului şi, cu siguranţă, o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă…
Atunci îngerii s-au arătat învinşi:
- Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde fericirea să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.
Stăpânul a exclamat dintr-o dată:
- Iată ce vom face cu fericirea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui, pentru că este singurul loc unde nu o vor căuta. Ei vor fi atât de ocupaţi să o caute în afara lor, încât nu vor mai privi înăuntrul lor...

Şi povestea spune că de atunci încoace omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând… ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.

Fericirea e în mâinile noastre şi poate fi în inimile noastre dacă Îi vom permite lui Iisus Hristos să se nască din nou în noi.

Mare este Dumnezeu

Spun bătrânii că pe vremuri, în ce ţară nu mai ştiu,
Ar fi locuit odată, un creştin giuvaergiu,
Care-n orişice-ntâmplare, şi la bine şi la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste ţara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creştin c-aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Şi-ntr-o zi-l chemă la sine şi cu gânduri de mişel
Din împărătescu-i deget scoase un frumos inel,
Şi-arătându-l cu-ngânfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureţi şi-n trei zile să-l aduci!”

„Am să-l curăţ, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mişelul

Şi scoţându-i piatra scumpă, ce orbea jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra şi-a zvârlit-o, jos în mare.
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preţ greu
Şi i-a zis: „O să se vadă cât de mare-i Dumnezeu!”

Omul a luat cutia şi ajuns la el acasă
A lăsat cutia-nchisă şi s-a aşezat la masă.
Apoi şi-a văzut de treabă cum ştia să-şi vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.

Dar a treia zi luându-l ca să-l şteargă
Văzu că piatra lipseşte şi-l cuprinse jale largă.
Plânse mult. Pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”

În aceeaşi clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, „Tăind peştele pe vatră
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”

„Ah!”, a suspinat bătrânul, „nu degeaba tot spun eu
La tot pasul şi-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n peşte, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la-mpărat”.

Curăţând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Şi s-a dus la împăratul, glăsuindu-i cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curăţat oglindă: Mare este Dumnezeu!”

„Cum putuşi a-i găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă şi pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:

„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui şi-n veci Amin!”
Şi-auzind aceasta, împăratul ce păgân s-a făcut şi el creştin.

PILDĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am indreptat." Doamne ajută!

"Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte unde a întălnit o pustnică care medita în tăcere și a întrebat-o:
- Ce faci aici în pustietate singură?
La care ea a răspuns:
- Muncesc. Am mult de muncă.
- Cum poți avea atât de muncă? Văd că nu faci nimic pe aici ...
Femeia îl privi și îi răspunse:
-Trebuie să antrenez doi șoimi și doi vulturi, să liniștesc doi iepuri, să disciplinez un șarpe, să motivez un măgar și să îmblânzesc un leu.
- Și unde sunt toate animalele de care îmi vorbești căci nu le văd?
-Sunt înăuntrul meu, a răspuns femeia.
Șoimii se aruncă peste tot ce mi se arată, bine sau rău, trebuie să-i antrenez să vadă numai lucruri bune. Ei sunt ochii mei.
Cei doi vulturi cu ghearele lor rănesc și distrug tot ce ating, trebuie să îi învăț să nu rănească. Ei sunt mâinile mele.
Iepurii vor să meargă unde își doresc și nu vor să se confrunte cu situații dificile, trebuie să îi învăț să fie liniștiți, chiar dacă există suferință sau poticnire. Sunt picioarele mele.
Măgarul este întotdeauna obosit, încăpățânat, nu vrea să-și poarte sarcina de multe ori. Este corpul meu.
Cel mai dificil de îmblânzit este șarpele. Deși este închis într-o cușcă, este întotdeauna gata să muște și să otrăvească pe oricine din apropiere. Trebuie să îl disciplinez cel mai mult. Este limba mea.
Am și un leu. Oh...cât de mândru, degeaba crede că este regele. Trebuie să-l îmblânzesc. Este Ego-ul meu.

- Cum vezi, prietene, am mult de lucru !"

Jertfa dragostei

Un tâmplar necredincios avea un ucenic tânăr, dar binecredincios şi cu râvnă pentru cele sfinte.

În fiecare dimineaţă se scula cu un ceas mai înainte de începerea lucrului, îşi făcea rugăciune şi citea din Sfânta Scriptură.

Prinzându-l stăpânul într-o zi, îi zise, împins de îndemnul diavolului:

- De astăzi înainte te vei scula cu un ceas mai devreme şi vei începe lucrul de îndată...

Ucenicul nu zise nimic, dar a doua zi se sculă cu două ceasuri mai de vreme ca de obicei şi, petrecând un ceas în rugăciune şi citirea Sfintei Scripturi, începu lucrul aşa cum voia stăpânul.

Dar prinzându-l din nou, stăpânul, sfătuit de împotrivitorul diavol, îi ceru să se scoale cu două ceasuri mai devreme.

Ucenicul tăcu, dar avu grijă să se scoale cu trei ceasuri mai devreme, din care unul îl petrecu în rugăciune şi citirea cărţii sfinte.

Stăpânul văzând atâta credinţă la ucenicul său, avu o mare părere de rău în suflet şi, învins de credinţa ucenicului, începu a se apropia încet de cele sfinte, de biserică, de citirea cărţilor moral-religioase, devenind şi el un credincios.

Şi aşa, datorită smereniei, dragostei şi credinţei ucenicului, diavolul a fost înşelat în aşteptarea lui.

Aşa ar trebui să procedăm şi noi, când se trece la ora oficială de vară sau când din alte motive trebuie să începem lucrul mai devreme: să decalăm şi ora de rugăciune, ca să începem ziua cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi să nu uităm că rugăciunea nu este o chestiune de timp sau de loc, ci… de dragoste.

--

marți, 18 mai 2021

Lucrează Dumnezeu pentru noi

Oare cel ce a lucrat Duminica sau în zi de sărbătoare, se află la sfârşitul anului mai îmbelşugat decât cel care în acea zi a fost la Biserică şi s-a rugat? Oare casa lui e mai bine îngrijită, copii mai bine hrăniţi? Nimic din toate acestea. Ba dimpotrivă!

Cel ce a fost Duminica la Biserică a respectat porunca lui Dumnezeu, de a-I cinsti Ziua, iar a doua zi începe lucrul cu temei şi voie bună, având sufletul împăcat, al datoriei împlinite.
Un sătean îl întrebă pe altul într-o zi:
- Cum faci dumneata, bădiţă Ioane, de isprăveşti toate treburile atât de repede şi bine, cu toate că în zi de Duminică toţi ai casei nu lucraţi, ci sunteţi cu toţii la Biserică?
- Foarte bine. Dumnezeu lucrează că ne dă soare sau ploaie, vreme bună pentru arat, semănat, cules roadele, ne dă hrană sufletelor noastre prin Sfânta Sa Evanghelie, pe care o auzim la Sfânta Biserică, ne învaţă numai lucruri bune pentru viaţă, ne dă odihna, învăţătura, hrana şi bucuria zilelor de Duminică şi sărbătoare. Pe scurt El ne dă putere şi sănătate pentru trup şi în zile de sărbătoare, ne hrăneşte şi ne întăreşte sufletul cu hrana lui mântuitoare.
Săteanul care-l asculta şi era şi el un bun gospodar, dar un gospodar creştin mai mult cu numele, se hotărî din acel ceas să respecte Duminica -ziua de odihnă - când va lucra Dumnezeu pentru el în casa lui.
O familie de credinciosi nu se ducea la culcare fara sa-I multumeasca Domnului. Intr-o seara, unul din copii a fost biruit de somn si a adormit inainte de a-si face rugaciunea. Ceilalti copii i-au zis tatalui: - Vezi tata, fratele nostru doarme, iar noi ne rugam. Tatal le-a raspuns: - Dragii mei, mai bine dormiti decat sa va mandriti cu rugaciunea.

joi, 13 mai 2021

... MANDRIA si SMERENIA ... fata in fata

Intr-o zi, un boier instarit mergea calare pe un cal frumos la margine de sat si vazu un pietrar lucrand. Se opri si-i spuse in batjocura:

- Ce faci acolo cu acel tarnacop, batran sarac si neputincios?

- Buna ziua boierule, multumesc Lui Dumnezeu, lucrez, ii raspunse smerit batranul.

- Spune-mi, ma cunosti?

- Nu, sa ma iertati, dar nu va cunosc.

- Vezi tu in stanga ta aceste pajisti?

Ale mele sunt, iar dealurile acestea din dreapta ta, tot mie imi apartin si pamantul din fata ta si din spatele tau, tot, al meu este, aproape tot tinutul asta, al meu este. Nu este cineva mai bogat decat mine prin aceste tinuturi, iar tu mosnege, zici ca nu ma cunosti, n-ai auzit de mine?

Boierul bogat il privi cu mandrie si cu dispret asteptand raspuns. Taranul, ofta usor si ridica tarnacopul in sus si-i spuse:

- Dar cerul, cerul este tot al tau?

Boierul nu se astepta la acest raspuns si fiind rusinat, facu cale intoarsa. In acea noapte, boierul avu un vis: o voce de inger il instiinta ca, cel mai bogat om al acelui sat a trecut la Domnul. A doua zi de dimineata, voia sa se convinga cine-i acel om, mai bogat decat el care a murit. In zadar cauta omul cel mai bogat care murise, fiindca, in acea zi murise un singur om, batranul pietrar cel "sarac".

Acum constiinta ii repeta permanent ca in fata lui Dumnezeu, omul smerit este cel mai bogat”.

Mandria este primul din cele sapte pacate capitale, dupa cum smerenia este cea mai mare virtute. Despre mandrie, Sfantul Parinte, Isaac Sirul spunea ca este „mama viciilor”, din pricina careia ingerul luminii s-a facut diavol.

Avva Evagrie Ponticul zice ca:

“Mandria este „primul pui al diavolului” si totodata singura patima care il aseamana cel mai mult pe om cu vrajmasul lui cel nevazut”.

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze si sa-ti dea blandete si smerenie.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🛎.

Câţi copii putem creşte ?

Un om evlavios avea puţine bunuri pământeşti, însă avea mulţi copii. Întrebându-l cineva dacă prea mulţi copii nu-i căuzează greutăţi materiale, el a răspuns:

- Nu mă îngrijorez de aceasta, căci tatăl meu este multimilionar şi las copiii mei în grija Lui.

Atunci a fost întrebat cine este tatăl său şi unde locuieşte. Omul a răspuns:

- Tatăl meu locuieşte în ceruri; este bunul Dumnezeu. Acela îngrijeşte de copiii Săi şi de ai mei.

Ajută-mă, Iisuse drag, să nu mai greşesc; când vorbesc dă-mi înţelepciune,

ca să nu împlinesc voia celui rău, făcând pe cineva să sufere din cauza mea,

din cauza neştiinţei mele. Doamne Iisuse, binecuvântează-i pe toţi cei ce mă

vorbesc de rău şi mă nedreptăţesc şi luminează-i, ca să nu păţească ceva din

cauza mea. În toţi oamenii văd pe copiii Tăi, Doamne, şi trebuie să-i iubesc,

căci şi Tu îi iubeşti. Dar pentru aceasta ajută-mă să-i iubesc prin fapte - nu cu

vorbe, căci tot ce fac ştiu că pentru Tine şi prin Tine fac, ca să Te măresc şi să

Te slăvesc pe Tine, Dumnezeul nostru! Doresc să fiu pururea cu Tine prin

rugăciune curată şi mintea mea să fie departe de orice păcat şi gura mea să

se deschidă spre bine şi spre lauda Ta în veci.

CUM SMERESTE DUMNEZEU UN RAZVRATIT IMPOTRIVA PREOTILOR CRESTINI ORTODOCSI

Oare sa-i spunem ironia sortii? Nu, cu siguranta nu! Ii spunem randuiala lui Dumnezeu! In noaptea de Pasti daca va aduceti aminte, am pus o poza imbracat in vesminte, cu lumanarea aprinsa intr-o mana si cu Crucea in cealalta! Spre dimineata, printre altele mesaje de felicitare, primesc si unul de la un domn, cu tot felul de injuraturi si jigniri. Ca sunt imbracat in aur (unii tot ce vad galben pe vesmintele unui preot, spun ca-i aur)

Nu m-am tulburat nici un pic, nici nu era cum, mesaje din astea sunt dese! Am vazut la profil scria ca aceasta persoana locuieste la Pitesti! A trecut sarbatorile cu bine! Ieri seara m-am intors de undeva si la urcare dupa barajul Vidraru, era o masina pe avarii. Era imediat dupa ora zece seara! A facut cu mana! Am oprit. Era un domn si o doamna cu doi copii. M-a intrebat daca nu am o cheie de roti. Aveam cheie dar nu se potrivea! Le-am spus ca se rezolva pentru ca locuiesc foarte aproape! Am rezolvat problema. Nu ne vedeam bine caci era noapte si doar cu laterna telefonului si in faruri ne zaream! Intre timp domnul tot punea intrebari.

Unde locuiesc, ce Biserica, etc. La un moment dat il intreb de ce atatea intrebari, situatia s-a rezolvat si gata! Mi-a zis: Parinte, nu credeam ca vreodata ma voi lasa ajutat de un preot, fiindca, in noaptea de Pasti l-am injurat pe un preot ca la usa cortului si acum, uitati ca un alt preot ma ajuta! Il intreb pe ce preot a injurat, unde, cum, de ce? Dupa ce mi-a explicat, am vazut ca despre mine era vorba. I-am zis: Eu sunt acel preot! Doamne, ce privire, ce exclamatie la dansul! Se vedea de la lanterna ca ochii ii straluceau in lacrimi. Eu m-am intors cu spatele la lumina, fiindca, si ai mei erau umezi, de cat de minunat este Dumnezeu! Hristos a Inviat!

(preot Ioan Danci)

🙏 SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🛎.

marți, 4 mai 2021

CINE M-A IUBIT CA TINE?

       de Eliana Popa

Mulțumesc, Iisuse Doamne, Tu Lumină din Lumină,
Că m-ai tras din întuneric și din hăul meu de tină!
Cine m-a iubit ca Tine, Dumnezeul meu cel dulce? 
Cine altul, pentru mine, s-ar mai fi jertfit pe Cruce? 
Numai Tu, Lumina Lumii, Tu, Iubire pururi vie, 
Cel ce ești Izvorul Vieții care curge-n Veșnicie! 

Mulțumesc, Iisuse Doamne, că ne-ai tras din glodul humii, 
Când Te-au răstignit cu ură, fariseii și nebunii! 
Tu-mi dai toate, cu iubire, fără să îmi ceri vreo plată, 
Mi-ai fost mamă la durere, la necazuri mi-ai fost tată! 
Când am fost căzută-n boală, mi-ai fost doctor și-alinare 
Când am fost făr' de prieteni, mi-ai fost fratele mai mare! 
Când prădată am fost pe cale, de vrăjmașul cel viclean, 
M-ai luat pe ai tăi umeri, mi-ai fost Bun Samarinean. 

Mi-ai dat daruri, să mă bucur, din cămara ta divină, 
Şi-n umila-mi poezie ai pus bobul de lumină. 
Mi-ai făcut din suflet harpă, mi-ai pus miere-n vers și-n cânt,
Toate ale mele, Tată, ale Tale, toate sunt! 
Fruntea mea și fruntea lumii, le mângâi cu Sfânta-ți mână, 
Care poate într-o clipă să ne-ngroape în țărână! 
Mulțumesc, Mărite Doamne, pentru tot și pentru toate, 
Slavă și Mărire Ție, ca ne-ai ridicat din moarte!

duminică, 2 mai 2021

Dă-Mi un minut din viaţa ta

"Dă-Mi un minut din viaţa ta,
Eu îţi voi da o Veşnicie..
Fă doar un pas în calea Mea,
Eu am să fac spre tine-o mie..

Şi un cuvânt de Mi-ai şopti,
O rugă calda,'nlăcrimată,
Căzut, cum eşti, te voi găsi
Si iţi voi lua povara toată..

Numai un petic de pământ
De ţi-ar fi loc de rugăciune,
Te voi purta prin Cerul Sfânt,
Schimbându-ţi lacrima-n minune..

Priveşte-Mă numai puţin
Cum zac pe Crucea de suspine
Ca să-nţelegi ce Preţ Divin
Am plătit singur pentru tine..

Căci te iubesc cum n-Am iubit
Nicicând, pe nimeni, niciodată..
Odorul Meu cel mult dorit,
Cântarea Mea cea necântată!.."

Traian Dorz

Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox