VORBA MULTĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         

https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

Eu inteleg ca-i greu sa rabzi,
Sa ierti, sa suferi si sa faci,
Un lucru nu pot sa-nteleg:
E chiar atat de greu sa taci?

Atat de multe mai vorbesti,
Ca uiti si ce vroiai sa spui;
Te obosesti in convorbiri,
Vorbesti orice, oricand, oricui.

Ca sa sporovaiesti de zor,
Orice motiv iti pare bun,
De multe ori si tu intrebi:
"Ma ierti, dar, ce voiam sa spun?"

Incepi si uiti sa mai termini,
Sau uiti de unde-ai inceput;
Iei "vorbele din guri" la multi,
Fiind atat de priceput...

De multe ori esti detectiv,
Agent secret si procuror;
Desi nu te pricepi la legi,
Esti cel mai bun judecator!

Nu-ti cer sa nu vorbesti deloc,
Ci cu atentie sa fii,
Caci orice vorba ce-o "arunci",
Va cantari candva, sa stii.

Nu eu, ci Insusi Dumnezeu,
Ti-a poruncit sa fii prudent,
Caci dupa vorbele ce-ai spus,
Vei fi "ADMIS" sau "REPETENT!"

Nu vei putea sa mai repeti,
Aceasta viata de acum,
Deci cauta sa fii atent,
La CE vorbesti si CAT si CUM..

Amin si Aliluia!
Preot Sorin Croitoru

LUPUL ŞI CÎINELE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Jean de la Fontaine
Un lup numai piele şi os,
se-ntîlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.
-Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.
-Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
-Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpîna,
iar stăpînului, să-i lingi mîna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.
Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
cînd, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gîtul cîinelui, o rosătură.
-Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
-Bah, o nimica toată!
-Nimica-nimica, da’ de unde vine?
-E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
-O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!
-Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
-Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
-Păi, nu prea… Dar ce contează!
-Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!
Zicînd astea, jupînul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

Teodor Casa Domnului

Lupul și cățelul. O fabulă despre libertate și curaj!

Lupul care trăia în pădure, slab și mereu în pericol, se întâlnește cu un cățel bine hrănit, care radia de sănătate și de bună dispoziție. Acesta îl invită la el acasă, unde stăpânul său are grijă să nu îi lipsească nimic. Lupul este gata să accepte, căci cine nu își dorește o viață liniștită și îmbelșugata? Dar apoi vede urma de pe gâtul cățelului. Așa află prețul pe care acesta îl plătește. Libertatea. Urma este de la zgarda. Lupul renunță atunci să vină cu el și preferă să se întoarcă în pădure. Cățelul nu îl înțelege: ce mare lucru să porți o zgarda, și să te bucuri de afecțiunea și protecția stăpânului ?
Dacă ne uităm în jur, vedem din ce în ce mai multe țări în care un stăpân binevoitor își protejează supușii. Nu le cere mare lucru la schimb, doar să renunțe la libertate.

CUVINTE DE PATERIC ATHONIT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Încercări şi ispite

La întrebarea:

,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea:
,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”

 
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi:

 
,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri.

Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.

Povestirea cea frumoasa!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



,,Într-o seară un preot a mers la Biserica sa, deoarece uitase ceva acolo, pe care neapărat trebuia să-l ia. A descuiat ușa și a intrat. Era întuneric.
Prin sfintele Uși - căci uitase să tragă dvera (perdeaua)- a văzut un Înger strălucitor cu o sabie de foc în mână, stând lângă Sfânta Masă. Preotul s-a înfricoșat atât de mult, încât a luat-o la fugă. Când a ajuns în pridvor a auzit un glas spunându-i: ,,Stai!". El s-a oprit înțepenit de frică.

- Nu te teme, i-a spus un glas dulce. Sunt Îngerul păzitor al Bisericii. Când Masa unei Biserici se sfințește și devine Sfântă, Domnul Atotțiitorul, Împăratul împaraților, și Domnul domnilor, pune lângă Sfânta Masă un Înger păzitor neadormit.

Câtă vreme Îngerul spunea acestea preotului, el stătea nemișcat în pridvor, ascultând înfricoșat cu spatele la Sfântul Altar. Apoi Îngerul a continuat.

-Întoarce-te și vino, te rog, să tragi dvera de la Sfintele Uși, pe care ai uitat-o deschisă.

Îngerul i-a spus preotului: ,,te rog". Câți dintre noi spunem semenilor noștri: ,,te rog". Câți?

Atunci preotul s-a întors, pentru că îi dispăruse frica, și înăuntrul lui se înstăpânise pacea, dar nu l-a mai văzut pe Înger. Înainta cu atenție, însă acum fără frică, ci cu evlavie. A apucat încet perdeaua de la Sfintele Uși, și a tras-o până s-a închis.

Înăuntru său a început să se întrebe: ,,Nu cumva a fost o închipuire de a mea? Nu cumva am visat? Nu cumva am avut halucinații?" Și drept răspuns a auzit glasurile a mii de Îngeri care cântau: ,,Axion ești (Cuvine-se cu adevărat)". La auzul acestei dulci psalmodii îngerești, preotul nu a mai putut rezista, ci a căzut jos leșinat. După ce și-a revenit, a mers acasă și nu a spus nimănui nimic. După 15 ani, cu puțin înainte de a muri, preotul a povestit ceea ce i se întamplase atunci.

Astfel, în fiecare Biserică, lângă Sfânta Masă este un Înger, pe care noi nu-l vedem, însă El ne urmărește în tăcere.