Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

luni, 21 februarie 2022

IUBIREA și IERTAREA..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Iubirea și iertarea..
Si azi să vă însoțească..
Să împărțiți în jur..
....Dragoste frățească...

Să dăruiți din suflet..
O pâine..o vorbă bună..
Pe cel din întuneric..
Să-l scoateți la lumină..

Să ii vorbiti frumos..
Despre ...Iisus Hristos ..
De jertfa de pe cruce..
Care iertare aduce..

Intinde-ti mâna celui..
Ce-n întuneric zace..
Vorbiti-i de iubire..
De dragoste...de pace..

Apostoli ...fiți în lume..
Si mereu...împărțiți..
Iubire si iertare..
Celor...întâlniți ..

Maria Pintican....

Din folclorul japonez

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Cu mult timp în urmă, într-un sătuc, se găsea un loc cunoscut drept "Casa celor 1000 de oglinzi". Un căţeluş mititel, vesel din fire, aflînd de acest loc, s-a hotărît să-l viziteze. Cînd a ajuns, sărea fericit pe scări şi a intrat în casă. S-a uitat pe hol cu urechiusele ridicate şi dînd din coadă. Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alţi 1000 de căţeluşi fericiţi, care dădeau din coadă ca şi el. A zîmbit, şi a primit înapoi 1000 de zîmbete, la fel de calde şi prietenoase. Cînd a plecat, s-a gîndit: "Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez!"

În acelaşi sat, alt cîine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărît şi el să viziteze casa. A urcat cu greu scările, cu coada între picioare, şi capul lăsat. Cînd a văzut 1000 de cîini neprietenoşi uitîndu-se la el, s-a speriat şi s-a zbîrlit pe spate, mîrîind. Cînd ceilati 1000 de cîini au început şi ei să mîrîie, a fugit speriat. O dată ieşit afară, s-a gîndit: "E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată".

CONCLUZIE :

poarta-te cu ceilalti in modul in Care vrei ca ei sa se poarte cu tine!

duminică, 20 februarie 2022

Calugărul și tâlharul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


A fost un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit Lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Şi pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva din vreo pricină pe care nu o cunosc nu-i place Lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că din această pricină nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină.”

Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu stăruinţă, zicând Lui Dumnezeu: "Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică. Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:

– Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine. De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:
– La bună vreme te-am întâlnit, avva, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui.
– Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.
Noi, tâlharii, avem următorul obicei, lege şi credinţă: Cel care va putea face o sută de ucideri, va merge în Rai. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut 99 de ucideri şi lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de Rai.
Spunând acestea tâlharul, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ce l-a ajuns. Atunci, ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
– Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta-o mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei mele pe care le-am făcut? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă; şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş. Unele ca acestea spunând cu durere bătrânul, a însetat. Apoi a spus tâlharului:
– Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt, şi iată, se împlineşte dorinţa ta, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, iar apoi taie-mi capul.

De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând din sân un vas mic, a mers la râu, care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, pentru care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea, mai bine să nu fug, ci să merg la râu să văd ce face.”
A mers, aşadar, bătrânul la râu cuprins de aceste gânduri şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:
– Doamne, Iubitorule de oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta! Astfel rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:
– Vezi, avva, pe cel care stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năpraznică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat sabia ucigaşă în teacă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să-ţi potolească flacăra setei tale, au potolit urgia Lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar măturisirea celor 99 de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta bucurându-te şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui. Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.

(Din Patericul în manuscris al Sf. M. Filoteu). Traducere: Ierom. Ștefan N. – Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

vineri, 18 februarie 2022

Povestea cea frumoasa!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                                                    Poveste minunata de acum un an ,

O femeie săracă dintr-o familie mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu.
În timp ce angajații de la radio au compătimit femeia credincioasă, unul dintre ascultători a fost însă foarte furios. Acest ascultător era un ateu convins și a decis să-și satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă.
Barbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară și a instruit-o să cumpere multe daruri și produse alimentare
Astfel, secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri.
Imaginează-ți uimirea ei atunci când șeful i-a dat următorul ordin:
,,livrează produsele la această adresa, iar în cazul în care femeia întreabă cine a trimis alimentele să-i spui că diavolul.”
Când secretara i-a dat femeii pachetul cu produse alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nici o clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar când și-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie:
– Nu vreți să aflați cine a trimis aceste produse?
Femeia a răspuns:
– Nu. Nu are absolut nici o importanță, pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul, chiar si diavolul se supune.

PLÂNGEA CÂNDVA CU LACRIMI GRELE..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru
 
Plângea cândva cu lacrimi grele
În sinea lui un păcătos..
"Mai poți ierta, Hristoase Doamne?"
"Mai pot!" îi răspundea Hristos.

"Dar cum, când Ți-am promis atâta
Să nu mai cad.. și am căzut.."
"Dar pentru cei ca tine, dragă,
Eu Om ca tine M-am făcut!"

"O, Doamne, bunule Iisuse,
Mă pun puțin în pielea Ta:
De mi-ar greși atâta alții,
Nu cred că i-aș putea ierta.."

"Când vei primi a Mea lumină
Și când vei bea din harul Meu,
Vei înțelege ce-i iertarea
Și cât iubește Dumnezeu..

Nu știi cât suferim în ceruri
Eu, Tatăl Meu și Duhul Sfânt
Pentru păcatele pe care
Le face lumea pe pământ!

Ne întristăm de mila voastră,
Căci de muriți nepocăiți,
Din cauza întinăciunii
Cu Noi nu veți putea să fiți,

Dar dacă este pocăință,
Trimitem harul peste voi
Și curățindu-vă cu isop
Vă vom lua în cer, cu Noi!"

Aceste taine le primește
În suflet omul păcătos
Și-n pacea care îl cuprinde
El simte mila lui Hristos

Și varsă lacrimi și mai multe,
De-atâta dragoste uimit,
Apoi în sinea sa el zice:
"Nu, nu voi mai greși, promit!"

marți, 15 februarie 2022

Bunica-închide-uşa...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau „Bunica-închide-uşa”.

Porecla aceasta şi-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoţii ei plecau în oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:

– Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine.

Iar dacă vreunul o întreba „Ce uşi, bunico?”, ea îi spunea:

– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei.

Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor.

Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele”.

Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecăţii.

Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu.

Sursa: Facebook – Ortodoxia sufletului.

duminică, 13 februarie 2022

Tangalachi...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!"




La începutul vremurilor s-a adunat tangalachi ( așa îl numea Sfântul Paisie Aghioritul pe diavol), împreună cu slujitorii săi și s-au gândit să facă oamenilor o farsă.
Unul dintre ei a spus:
- Ce-ați spune dacă ne-am distra puțin cu oamenii furându-le ceva?
- Și ce putem să le furăm?
După multă gândire, cel mai mic a spus:
- Să le furăm fericirea. Problema este însă unde să le-o ascundem, ca să nu o găsească.
- Să o ascundem pe vârful celui mai înalt munte, propuse unul .
-Nu, spuse altul. Oamenii au putere uriașă și cineva ar putea să o găsească și toți vor ști unde să o caute.
- Atunci să o ascundem în adâncul mării, propuse alt demon.
- Nu, au submarine ultramoderne și o vor găsi foarte repede, spuse primul .
- Să o ascundem pe o planetă îndepărtată, au spus alții.
- Navele spațiale vin și pleacă mereu. O vor găsi.
Un demon stătea tăcut auzind atent fiecare propunere.
- Cred că există un loc unde oamenii niciodată nu vor căuta.
Toți au tresărit și uitându-se unul la altul , au întrebat:
- Unde nu vor căuta?
- În adâncul sufletului lor. Acolo vom ascunde fericirea. Oamenii vor fi atât de ocupați cu căutarea ei în afară , încât niciodată nu o vor găsi.
Toți demonii au fost de acord.
De atunci omul își cheltuiește viața sa, căutând fericirea, fără să știe că ea se află doar înlăuntrul său.
" Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este". ( Luca 17, 21)


joi, 10 februarie 2022

MOARTEA VA VENI LA TOȚI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru
 
Vreau să fii atent, creștine:
Moartea va veni la toți;
Și la oameni buni ca tine,
Și la criminali și hoți

Și la oameni de cultură,
Și la cei înapoiați
Și la sărăntoci ca mine,
Și la regi și împărați

Și la cei de prin spitale,
Și la oameni sănătoși,
Și la sfinții din pustie
Și la marii păcătoși

Și la tinerii puternici,
Și la cei trecuți de-acum;
Și la cei ce-n astă viață
Sunt la început de drum.

Moartea este nemiloasă,
Nu se-nclină nimănui.
Vai și-amar de om când Moartea
A bătut la ușa lui!

Dar la urma urmei Moartea
Este dreaptă într-un fel..
O trimite Creatorul,
Deci e dreaptă ca și El.

Zice-se că e arhanghel,
Parcă Sfântul Mihail.
Personal nu mi se pare
C-ar avea același stil.

Nimeni nu o mituiește,
Moartea-și râde de comori.
Dacă ești trecut pe listă,
N-am ce-ți face, frate: mori!

Din moment ce ea primește
Ordin de la Dumnezeu,
Nu e loc să ne ascundem,
Tot ne va găsi mereu.

O să zici că mare brânză,
Parcă ce-am descoperit?..
Vreau să-ți amintesc de Moarte,
Dacă încă n-ai murit

Fiindcă parcă lumea asta
E nebună de legat.
Toți se zbat să-i scape Morții,
Însă cine a scăpat?..

Cel ce Moartea o acceptă
E un mare înțelept
Fiindcă-n viața pământească
Va trăi curat și drept.

Se va pregăti de moarte,
Netemându-se de ea,
Ci de Dreapta Judecată
Și răspunsul ce-o să-l dea.

Dacă omul toată viața
Ține seama de Hristos,
Împlinindu-I Legea Sfântă,
Se va comporta frumos

Și atunci jupâna Moarte,
Poa' să vină dacă vrea
Și la tine, și la mine..
Nu ne temem noi de ea!


NU DESCHIDE SUFLETUL LA TOȚI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


La usa unui batran intelept a batut o femeie. Cu ochii in lacrimi, i-a spus:
– Nu stiu cum sa traiesc mai departe. Mereu am fost buna cu cei din jur, asa cum as fi cu mine. I-am ajutat neconditionat. In schimb, am primit doar ura de la acesti oameni. Ce sa fac?
Batranul intelept a ascultat-o pe femeie cu atentie, apoi i-a raspuns:
– Dezbraca-te de haine si mergi asa pe strazile orasului.
Femeia l-a privit uimita:
– Sunteti nebun. De ce sa fac asta? Toti isi vor bate joc de mine.
Batranul a tacut. A luat o oglinda, i-a pus-o in fata si i-a spus:
– Iti este rusine sa iesi in strada goala. Atunci de ce nu-ti este rusine sa-ti dezgolesti sufletul in fata tuturor?
Permiti oricui sa intre in sufletul tau. Dar sufletul este oglinda ta. Sufletul acelor oameni este plin de rautate, deci doar rau vor vedea si in sufletul tau.
-Atunci ce sa fac? Cum pot sa schimb asta? – a intrebat femeia.
Batranul doar a luat-o de mana si a dus-o in gradina lui, unde i-a spus:
– Uite, aceasta este gradina mea. Multi ani am avut grija de ea, dar niciodata nu am reusit sa vad cum se desfac mugurii florilor. Draga mea, invata de la natura. Fa si tu ca aceste flori, deschide-ti sufletul cu atentie.
Deschide-ti sufletul doar oamenilor buni. Fugi de langa cei care-ti smulg petalele florilor, ei sunt plini cu spini si tepi.

ŞI TOTUŞI... SÂNGELE APĂ NU SE FACE...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



"Nu avea el nicio vină că s-a născut cu o inteligenţă peste medie. Unii profesori ar spune, în ziua de astăzi, că ar fi fost un copil supradotat. Dar între anii ‘60-‘70 nu ştiu dacă se folosea acest termen. Cert este că unii profesori s-au sesizat. În special cel de matematică.
– Trebuie făcut ceva cu acest copil. Ar fi mare păcat să se piardă o astfel de capacitate.
– Ce putem face noi? Salariul nostru e vai de capul lui. Să facem o colectă pentru el? Lumea e săracă. Apoi când va auzi din ce familie provine... nu, nu asta ar fi soluţia cea mai bună!
Cam astfel de discuţii mai aveau loc prin cancelarie mai ales când vreun profesor rămânea uimit de răspunsurile copilului Macovei.
Mai toţi ştiau că se trage dintr-o familie extrem de săracă, cu vreo şapte copii. Bruma de bani, pe care o mai scoteau pe ici pe colo, părinţii o aruncau pe băutură, rachiu de drojdie, că era mai ieftin, mai mult şi se îmbătau repede. Banii, în general, veneau din alocaţia copiilor, statul român, pe atunci, oferind o sumă destul de bună pentru sporirea natalităţii. Ba chiar şi titlul de mamă eroină, pentru acelea care năşteau mai mulţi copii!
Casa era într-o rână, gata să se prăbuşească în orice moment peste copiii care dormeau toţi într-un pat, de-a transversalul. Acoperişul, de mai mare mila, cred că şi vântului îi era milă, altfel putea de mult să-l zboare cât colo. Jumătate era cu şindrilă, restul acoperit cu paie şi stuf. Numai bună de muzeu!
Directorul şcolii era profesor de muzică. Îi plăcea să cânte la vioară, deci era un om sensibil şi cu urechea dezvoltată, adică avea timpanul subţire, fîn. A auzit discuţiile profesorilor şi a vrut să se implice. A vorbit cu cine trebuia, adicătelea cu... popa. Era cel mai înstărit din sat. Nevastă-să, coana preuteasă, era şi ea cadru didactic, învăţătoare. Nu aveau copii. Multă lume venea la preot şi-i mai cerea bani cu împrumut sau câte un ajutor când era la ananghie. Acum trebuia să facă mai mult, să-l susţină pe elevul Macovei să meargă la un liceu, mai târziu poate şi la o facultate. Dumnezeu a avut grijă, le-a orânduit aşa cum s-a priceput mai bine. A absolvit băiatul liceul, cu medie mare, şi a plecat la facultate în Bucureşti. Voia să devină profesor de matematică. După facultate a obţinut şi titlul de doctor în matematici. Era un tânăr modest, frumuşel, dar sclipitor, sclipitor tare! A cunoscut o fată cumsecade, cu educaţie aleasă, frumoasă şi desebit de sensibilă, aşa cum sunt unele profesoare de limba romană. Tânărul profesor-doctor în matematică a devenit coleg cu tatăl fetei, numai că acesta era decanul facultăţii. Macovei i-a cerut mâna fiicei. S-au căsătorit. Bineînţeles că la nuntă n-au putut să vină şi părinţii băiatului. Făceau parte din altă lume, aproape de lumea celor care nu cuvântă. Nici din fraţi nu a avut pe cine să invite, mulţi erau prin puşcării sau tolăniţi la umbră, pe prispa casei, mahmuri de băutură. Atât socru cât şi fata au înţeles foarte bine situaţia, până la urmă important era ginerele şi, desigur, mirele.
După câţiva ani, George Aaron – graficianul – s-a întâlnit cu profesorul Macovei la Londra. Era acum doctor în biologie. Lucra într-unul din marile laboratoare de biologie ale lumii. Au trecut ani şi ani din viaţa noastră. Familia Macovei, împreună cu tatăl-socru, se afla într-un concediu în Moldova, vizitând mănăstirile şi celelalte obiective turistice ale zonei. Localitatea natală a lui Macovei - Podoleni - era la doi paşi de drumul naţional care ducea spre pitorescul oraş Piatra Neamţ.
– Ce-ar fi, ginerică, să trecem pe la părinţii tăi? Să-mi cunosc şi eu cuscrii... se adresă tatăl fetei, aşa, într-o doară.
– Ştiu şi eu, tată socru, ce ar fi? Cred că ar fi o minune să avem cu cine vorbi... hai să vedem!
O maşină de lux opreşte în faţa unei case care aproape că nici gard nu mai are. Doar câteva bârne legate, pe ici-colo, cu sârmă. Din maşină coboară doi bărbaţi, amândoi cu barbă, unul o avea albă, celălat încă neagră. O doamnă frumoasă coboară ca o prinţesă. Nu putea să facă parte din acest peisaj, în niciun caz. Bărbaţii au intrat, printre ulucii de lemn, în curtea pustie. Ajunseră în faţa casei. Doi bătrânei, un moşuleţ şi o babă, stăteau întinşi pe prispă, ameţiţi de băutură. Duhneau a tutun şi a rachiu ieftin.
– Sărut mâna mamă! Sărut mâna tată!
Bătrâneii abia au putut să deschidă ochii.
– Ai greşit poarta, domnule dragă! Oricum, rachiul l-am gătat, nu am cu ce să vă servesc, răspunse bătrânul cu vocea hodorogită de mahorcă, ridicând pălăria găurită de molii de pe ochii înceţosaţi.
– Sunt eu, băiatul tău, am plecat de acasă acum 20 de ani. M-am însurat, uite soţia, tata-socru ...
– Să fiţi sănătosi! Zici că eşti băiatul meu?
– Da, m-ai uitat?
– Am uitat. Aveam mulţi băieţi, acum nu mai ştiu câţi am. Dar, dacă zici că eşti feciorul meu... dai şi tu, lu' tat-tu, un rachiu?
– Dau tată, uite aici banii, fă ce vrei cu ei... oricum, tot rachiu o să cumperi.
Au plecat. Toţi cu inima strânsă. Părinţii biologici parcă s-au trezit de-a binelea. Le făceau cu mâna, abia ţinându-se pe picioare.
În maşină domnea o linişte asurzitoare. Macovei se uita în urmă, prin luneta maşinii. Câteva lacrimi s-au împiedicat în barba care se forţa să nu tremure. Soţia l-a prins de mâna dreaptă aflată pe schimbătorul de viteză. Bărbatul s-a uitat în ochii ei; un zâmbet dulce, înecat în lacrimi, îi împdobea chipul...
– Şi totuşi... sângele apă nu se face... rosti, după un adânc oftat, pasagerul aflat pe bancheta din spatele maşinii."
Autorul articolului: George Safir
preluare de pe Confluente Romanesti


Postul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. 
Slănina o ascundem în cămară şi postim.

- Eşti de acord să ţii post?”.

- „Da”, a răspuns nora.

Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post.

Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi!

O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”

A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat.

Supărată, a venit acasă:

– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.

În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic.
Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă.

Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea şi somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!

Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!

A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător.

În depărtare se auzeau gemete omeneşti.
El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.

– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….

– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.

Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.

ganduridinierusalim.com

luni, 7 februarie 2022

PILDĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



"Într-o zi, un catâr fericit și singur păștea iarba pe o câmpie.
Un bărbat a venit și i-a vorbit:
- Catârule, dar ce cauți aici, singur, nu știi că au fost văzuți haite de lupi răpitori în nord?
- Mănânc. Nu ştiu nimic despre asta, răspunse catârul.
- Dar e adevărat! Ești în pericol. De ce nu vii cu mine? Am o casă mare, iar afară sunt garduri de lemn care pot opri orice lup. Iarna am și căsuțe calde, pline de paie. Sunt și alți catâri, ca tine. Am iesle pline iarbă, unde nici macar nu ar trebui sa te apleci, pentru că sunt la înălțimea gurii tale. O fac pentru binele tău.
Catârul s-a lăsat convins și l-a urmat pe bărbat.
Odată ce au ajuns în acel tărâm al făgaduinței, care nu era altceva decât o fermă, animalul a fost lăsat să intre. Totul era adevărat, nu putea intra niciun lup, ieslele erau pline și erau și alții ca el.
Catârul a început să se uite în jur și a văzut că ceilalți catâri aveau bucăți ciudate de fier, sub copite.
- Sunt folosite pentru a te împiedica să aluneci și pentru a-ți proteja copitele, a spus un catâr, văzându-l intrigat.
- Interesant, acel om este foarte bun. Dar ce sunt acele obiecte ciudate, în jurul gâtului vostru?
- Ele servesc pentru a ne face să ne simțim mai bine în timp ce facem exerciții fizice, care ne mențin sănătoși.
- Ah, atunci omul ăla chiar trebuie să fie cu adevărat bun!
În timp ce spunea acestea, un alt catâr, foarte bătrân, acoperit de noroi, l-a strigat:
- Tinere, vino aici, trebuie să vorbesc cu tine!
- Ce este, cătâr bătrân?
- Nu-i asculta, nu mai văd realitatea. Sunt convinși că totul servește să-i protejeze și să-i facă să se simtă bine.
- Și nu-i așa?
- Nu! Toți am fost liberi odată. Omul acela ne-a convins că există o amenințare, ne-a propus o soluție și ni s-a părut buna și corectă.
- Dar gardul chiar ne protejează de lupi!
- Gardul este acolo pentru a ne ține înăuntru. Suntem prizonieri!
- Dar mâncare este din belșug, omul ăla ne dă fără să ceară nimic!
- Ne dă mâncare pentru că fără ea nu am putea lucra pentru el!
- Să muncim pentru el?
- Da, chiar cu acele obiecte în jurul gâtului, la care te-ai uitat mai devreme!
- Articolele de antrenament?
- Sunt ,,juguri", mușcăm de căpăstru. Și nu sunt pentru antrenament, ci să ne facă să lucrăm pământul și să cărăm lemne în spate!
- Doamne, acesta este iadul! Dar de ce nu reacționează nimeni?
- Pentru că fiecare dintre acei catâri nu au crezut ce ți-am spus eu. Nici eu nu am crezut, cu ani în urmă. Nu era niciun lup prin preajmă, omul acela a vrut doar să ne înrobească. S-au obișnuit. Cu efortul, cu hamul, cu toate limitarile.
- Dar ceilalți catâri care nu te cred nu văd că ai dreptate în fapte? Nu văd că sunt prizonieri, că sunt sclavi?
- Nu, ei mai cred că există lupi, că gardurile îi protejează, că proprietarul este un filantrop care îi hrănește și îi face sănătoși și puternici cu ,,exercițiul fizic".
- Cum este posibil?
- Se numesc credințe, tinere catâr. Dacă crezi cu fermitate în ceva ce ți-a fost ,,servit" treptat ca adevăr, nu te vei răzgândi în privința lui fără ca mintea ta să nu facă un efort și fără să poți recunoaște că ai greșit. Mințile acelor catâri trebuie să fie în concordanță cu ceea ce ei consideră a fi adevăr. Recunoașterea unei greșeli necesită smerenie și deschidere, dar ei au mintea închisă și mândră, au prea multe temeri. Și astfel rămân fericiți sclavi, gândindu-se că într-o zi lupii vor dispărea și vor fi liberi să plece.
- O să-i conving că nu este așa.
- Îți vei pierde timpul. Subminează securitatea unei minți închise și singurul lucru pe care îl vei obține va fi condamnarea ei. Te vor considera nebun, chiar periculos. Mai bine gândește-te cum să părăsești această incintă, înainte ca frâiele să-ți frangă gura și greutățile să-ți îndoaie spatele. Când găsești o soluție, ia-mă și pe mine.
- Vrei să faci asta?
- Vezi și alți catâri bătrâni aici? „Filantropul” ăla scapă de toți catârii care nu-l mai pot sluji. După o viață de sacrificiu, aceasta este răsplata.
După acele cuvinte, catârul sălbatic a început să lăcrimeze de disperare.
- Este inutil să plângi pentru ei, nu mai poți face nimic. Ceea ce este util este să scapi din sclavia asta mascată, terifiantă pe care ei o numesc ,,siguranță". Și amintește-ți mereu, când ești în libertate, că cele mai periculoase cuvinte pentru cei liberi sunt: ​​O fac pentru binele tău!!! "

sursa
Ion Lostun


duminică, 6 februarie 2022

Timpul schimbării

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a-i cere sfat:
-Părinte, sunt un om destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te și mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.
-Acum scoate-ți bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare și bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea niciodată să-l smulgem, chiar de-am fi și 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Și apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv și fără mare importanță, dar, cu timpul, prinde rădăcini în ființa omului, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în viață mai târziu va fi mult mai greu.
"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor crește din nou."
(Sfântul Grigorie Dialogul)

ȘTERGE, DOAMNE, PLÂNSUL!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa

Șterge, Doamne, plânsul neamului meu frânt
Sub piciorul celor care vor pământ!
Hoților de țară care ne-au trădat,
Dă-le, Doamne Sfinte, pământ de-ngropat!

Şterge, Doamne, plânsul mamelor bătrâne!
Ce-au rămas uitate într-un colț de lume,
Doar cu doru-n suflet și cu ochii-n zare
C-or veni copiii de vreo sărbătoare!

Şterge, Doamne, plânsul celor fără glie!
Și adu-i acasă de prin bejenie,
Fiindcă-i cheamă glasul sângelui de frate,
Și din veșnicie mamele-ngropate!

Şterge, Doamne, ochii neamului meu orb!
Ca să-și rupă lanțul care-l ține rob,
Sclav în libertate, cea mai grea robie,
Biet popor sărac, biată Românie!

Sărutul Crucii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Sărutul e o pecete a ființei și a iubirii tale peste cel pe care îl iubești. Gura e o ușă a Tainelor, poarta Euharistiei, trâmbița Logosului, cuibul cuvintelor, casa Evangheliei din noi. De aceea sărutăm icoane, ne hrănim cu Dumnezeu în Euharistie și sărutăm curat pe cei pe care îi iubim.
Într-o zi, a venit la mine o familie îndurerată. Aveau un copil autist mai măricel și o fetiță mică de doi ani.
Copilul nu putea ( ăsta e cuvântul) să stea în Biserică, se zbătea îngrozitor, lovea pe ceilalți și aerul din jur, zbiera, dădea cu picioarele.
Cu chiu cu vai l-au adus purtat în brațe de mama lui, deși avea cam șapte ani. Îl ținea strâns, iar copilul resimțea asta ca pe o agresiune îngrozitoare. Am pus patrafirul pe capul copilului, dar el l-a aruncat cât colo. I-a tras mamei niște palme de-am crezut că-i mută gura. Femeia, martiră, sărmana de ea, îl ținea în brațe plângând.
Printre urlete și zbateri, am început rugăciunea. Nu suporta să îl ating. Se uita cu o ură sălbatică la mine.
Să ne înțelegem. Copilașul era un înger. Dar ura era a celui viclean care îl ținea în ghearele suferinței.
La un moment dat, copilul a încetat să se mai zbată. Dintr-un gest, copilul s-a întors și m-a zgâriat pe față cu unghiile.

miercuri, 2 februarie 2022

Socrate și mantaua murdară

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au impiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-o zi, cineva l-a insultat grav pe Socrate în public, strigând în piață:
- Ești un bătrân, un ticălos, irelevant și băutor!
Socrate nu răspunse, doar zâmbise, clătinând din cap.
Un aristocrat bogat cunoscut lui Socrate, văzând această scenă, l-a întrebat pe Socrate:
- Cum poți tolera astfel de insulte? Nu te simți aiurea?
Socrate a zâmbit din nou și a spus: „Vino cu mine”.
Cunoscutul său l-a urmat într-un depozit vechi și prăfuit. Socrate a aprins o torță și a început să caute în jur, până a găsit o manta inutilă, zdrențuită și perforată. El i-a dat-o bărbatului și a spus: „Poartă-o, ți se potrivește.”
Omul s-a uitat la mantaua zdrențuită și a spus indignat:
- Ești bine, Socrate? Voi purta această cârpă?!Și a aruncat mantia înapoi spre el.
„Vezi”, i-a spus Socrate, „bineînțeles că nu ai fost de acord să porți o mata murdară. În același mod, nu m-au atins cuvintele prostești și murdare pe care le-a spus acel om.
„Când cineva îți dă ceva ce nu îți dorești și tu nu-l accepți, cui aparține darul respins?”
A fi afectat și supărat pe cel care îți adresează insultele, înseamnă a accepta să porți zdrențele aruncate asupra ta de alții.

marți, 1 februarie 2022

Statuia fără cap

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-un orăşel din sudul Franţei se află o statuie fără cap. La întrebarea care este istoricul acestei statui şi de ce nu are cap, ghidul răspunde: Este vorba de un preot care a dovedit că secretul spovedaniei nu poate fi divulgat sub nici o formă.
Şi iată cum:
Acest preot a fost acuzat într-o zi că a ucis un om. Poliţia a dovedit că la locui crimei nu s-a aflat decât el. A fost judecat şi cu toate că era nevinovat, a fost decapitat în faţa conducătorilor săi.

După o perioadă de timp, în faţa judecătorului s-a prezentat o femeie, care i-a zis: „Eu am ucis pe omul acela pentru care l-aţi decapitat pe preot. Mă mustră conştiinţa şi nu mai pot rezista. De aceea am venit să vă spun adevărul. Şi încă acesta nu este totul. Cu o seară înainte de a fi decapitat, am mers la preot şi i-am spus, la spovedanie, că eu l-am omorât pe acel om. În ziua procesului putea să mă pârască, dar a preferat să moară fără să divulge ceea ce-i spusesem eu la spovedanie.

În amintirea preotului martirizat fără de voie locuitorii orasului au ridicat o statuie care îl înfățișează pe preot fără de cap.

Greu cuvânt și mare taină aici. Mântuitorul Însuși ne-a spus: „Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide și veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.”
Evanghelia după Matei X, 21-22

Cu atât mai mare jertfa celui care va acoperi păcatul fratelui spre mântuirea lui. Și aici nu mă refer la păcate asemenea celui din pildă, ci la păcate mici, care adesea sunt judecate și osândite,de noi.

crestinortodox.ro

Baiatul preotului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Băiețelul s-a îmbrăcat pentru că afara era foarte frig și apoi i-a spus tatălui său...
,,Gata tată, eu sunt pregătit!"
Tatăl său, preotul, a spus...
,,Pregătit pentru ce fiule?"
Tată, e timpul să ieșim afară și să facem vizitele noastre la enoriașii nevoiași."
Tata a răspuns...
,,Fiule, afară e foarte frig și plouă."
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și a spus...
,,Dar tată, oamenii trebuie să știe că Dumnezeu are grijă de ei chiar și în zilele ploioase."
Părintele a răspuns...
,,Fiule, nu ies afară pe vremea asta."
Cu disperare, copilul a zis...
,,Tată, pot să mă duc singur?
Te rog, te rog!"
Tatăl său a așteptat o clipă și apoi a spus...
,,Fiule, poți să pleci. Iată și pachetele... însă, ai grijă."
,,Mulțumesc, tată!"
Și cu asta, fiul a ieșit în ploaie. Tânărul de 11 ani a mers pe toate străzile parohiei la credincioși, împărțind pachetele făcute din donațiile enoriașilor.
După 2 ore de mers pe ploaie și prin frig și cu ultimul pachet în mână, s-a oprit într-un colț să vadă dacă găsește pe cineva căruia să dea și acest ultim pachet. Însă, străzile erau total pustii. Apoi s-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, a mers până la ușa din față, a atins soneria de mai multe ori și a așteptat, dar... pentru că nimeni nu răspundea, s-a întors să plece... ceva însă, l-a oprit. Băiatul s-a întors spre ușă și a început să atingă insistent soneria și să bată puternic ușa cu încheieturile. El a continuat să aștepte. În sfârșit ușa a fost deschisă ușor...
O doamnă a ieșit cu o privire foarte tristă și a întrebat...
,,Ce pot face pentru tine, copile?"
Cu ochi strălucitori și un zâmbet frumos copilul a spus...
,,Doamnă, îmi pare rău dacă v-am deranjat, dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și am venit să vă dăruiesc ultimul meu pachet.
Băiatul i-a dat apoi, pachetul și a dat să plece...
Doamna i-a spus...
,,Mulțumesc, fiule, Dumnezeu să te binecuvânteze!"
Ei bine, a doua zi, duminică la biserică, preotul după predică înainte de miruire a spus...
,,Este cineva aici care are de făcut o mărturie pe vrea să ne-o împărtășească! "
După ultimul rând din spatele bisericii, o doamnă mai în vârstă s-a apropiat încet, încet și a început să vorbească. În ochii ei a apărut o privire limpede cu o ușoară urmă de mulțumire...
,,Nimeni din această biserică nu mă cunoaște. Nu am fost niciodată aici și spre regretul meu nu am fost o bună creștină. Soțul meu a murit cu ceva timp în urmă lăsându-mă complet singură pe lumea asta. Sâmbăta trecută a fost o zi deosebit de friguroasă și ploioasă afară și în inima mea... Și în acea zi am ajuns la capătul drumului, nu mai aveam nici o speranță și nu mai voiam să trăiesc. Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat în podul casei mele. Am legat un capăt al frânghiei de căpriorii acoperișului; apoi m-am urcat pe scaun și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului. M-am așezat apoi pe scaun, atât eram de singură și cu inima frântă, încât eram pe cale să mă arunc de pe scaun, când deodată am auzit zgomotul puternic al unor bătăi în ușă. Așa că m-am gândit... Oricine ar fi, voi merge să văd ce e... Am ascultat, am mai așteptat puțin, dar în ușă cineva bătea din ce în ce mai tare. Au devenit atât de puternice bătăile încât nu le-am mai putut ignora. Așa că m-am întrebat, cine ar putea fi? Nimeni nu se apropie de ușa mea sau nu vine să mă viziteze!
Am eliberat frânghia de la gât și m-am dus la ușă, în timp ce încă suna soneria și în ușă încă se bătea. Când am deschis ușa, nu mi-a venit să cred ce au văzut ochii mei, în fața ușii mele era cel mai radiant și angelic copil pe care l-am văzut vreodată.
Zâmbetul lui, ohhh, nu-l pot descrie niciodată! Cuvintele care i-au ieșit din gură mi-au făcut inima moartă cu atâta timp în urmă, să revină la viață, când a spus cu glasul lui blajin..."
,,Doamnă, vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat!"
,,Când îngerașul a dispărut între frig și ploaie, mi-am închis ușa, am desfăcut pachetul și am citit rugăciunea... ,,Doamne fii cu noi și ne miluiește!" tipărită pe micuța iconița cu chipul lui Iisus Hristos. Sufletul mi s-a încălzit, mi-am făcut semnul Crucii și liniștită m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia.
Nu mai aveam nevoie de ele... După cum vezi, acum sunt o fiică fericită a lui Dumnezeu.
Cum direcția băiatului, când a plecat, a fost către această biserică, am venit personal să mulțumesc acelui îngeraș al lui Dumnezeu care a venit la timp, să-mi salveze viața dintr-o eternitate în iad și să mi-o înlocuiască cu o veșnicie în prezența lui Dumnezeu.
Toată lumea a plâns în biserică.
Părintele a mers spre primul rând din față, unde stătea îngerașul... ș-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.
Amintiți-vă, că binele făcut din iubire față de Dumnezeu poate aduce o mângâiere în viața cuiva. De aceea să nu vă sfiiți niciodată să fiți buni... Pur și simplu, nu știm, a cui viață o putem schimba prin faptele/cuvintele noastre.

sursa 
Doina Popa:

Sfintii Zilei

Arhivă blog