Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

POVESTEA MEA, POVESTEA TA..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru

Un om era atât de trist fiindcă păcătuise,
Încât în inimă simtea că viu fiind, murise.
Se închisese-'n sinea sa ca într-o închisoare
Si nimeni nu-i întelegea amara întristare..

În prima zi l-a stăpânit un fel de împietrire,
Apoi sărmanul a-'nceput să plângă în nestire..
El nu plânsese-asa nici când îi mai mureau din rude
Si iată-acum nu contenea podeaua să o ude..

Într-un târziu se întări si merse-'ntr-o cămară
În care candela ardea din zori si până-'n seară.
Era un fel de mic altar, un colt de rugăciune,
În care el obisnuia să piardă ceasuri bune.

Atâtea binecuvântări acolo mai primise,
Dar astăzi, cum v-am spus deja, în inimă murise..
Se duse mai întâi smerit 'naintea Maicii Sfinte
Si zguduit de suspinări, i se rugă fierbinte:

"Măicuta mea si-a tuturor, Măicuta mea Preasfântă,
Alină-mă ca pe-un rănit, căci inima mi-e frântă,
Îmbracă-mă ca pe-un orfan ce-'n viată pribegeste,
Primeste-mă ca pe-un străin ce casă nu-si găseste..

Întoarce-te spre Fiul tău si roagă-L pentru mine,
Căci tu în Cana l-ai scăpat pe mire de rusine..
Eu stiu că am păcătuit si-astept ca să mă certe,
Dar sufletul de har lipsit, te roagă să mi-l ierte..

Să nu mă lepede de tot de la Preasfânta-I fată,
Căci fără El, cum voi putea să trec prin astă viată"?..
Icoana Domnului Hristos îl astepta tăcută,
Asa că omul amărât cu lacrimi o sărută,

Apoi vorbindu-i, simte că Stăpânul îl ascultă,
Iar întristarea care-'ntâi era atât de multă,
Se risipeste ca un fum, ca negura dispare,
Iar locul ei îl ia acum o blândă alinare..

Privindu-L pe Hristos în ochi, el vede că-i privit;
Iubindu-L pe Hristos cu foc, el simte că-i iubit!
Din nou, ca doi prieteni vechi, ei îsi vorbesc acum:
Samarineanul l-a salvat pe cel căzut pe drum,

Căci El nicicând nu îl întreabă pe omul cel rănit
De ce-a căzut între tâlhari, de ce s-a rătăcit,
Ci ca un Doctor bun si blând, cu untdelemn si vin,
Alină rana de pe trup si-al sufletului chin..

Povestea mea, povestea ta, povestea tuturor,
A celor care au pierdut, apoi au plâns de dor,
Povestea Celui Care e mereu cu noi aici,
Căci îi iubeste-atât de mult pe fratii Săi mai mici..
amin

vineri, 26 noiembrie 2021

Iartă-ne ...Iisuse..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Încet...seara se coboară..
Și e liniște...deplină..
Multumesc..Iisuse Doamne..
Ai fost si astăzi cu mine..

Te-am văzut în cel flămând..
În cel ce trecea...plângând..
În cel gol și necăjit..
Peste tot te-am intalnit...

Erai lângă cei sărmani ..
Lângă copiii orfani...
Ii priveai pe cei ce trec...
Si spre dânșii nu privesc..

Lacrimi iti curgeau...mereu..
Doamne..Dumnezeul meu..
Erai trist...îngîndurat.. .
Te durea... multul păcat...

Nepăsarea celor care...
Au trecut astăzi pe cale...
Si nu te-au văzut. ..flămând..
De frig și foame...tremurând..

Iarta-ne ...Iisuse...iartă. .
Multa nepăsare...
Ne mai iartă încă o dată...
Cerescule... Tată...

Maria Pintican


Bogaţii şi săracii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




http://babylenutautilepentrusanatate.blogspot.com/

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor ... Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele 1-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:
- Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci 1-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!

"Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)

„Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă." (Sfânta Scriptură )


Duhul desfranarii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Un frate era tare bantuit de duhul desfranarii. Si atunci, s-a dus la un parinte si i-a zis:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca ma lupta patimile, ma lupta duhul desfranarii! Ce sa fac? Roaga-te pentru mine!
Parintele s-a apucat si s-a rugat. Dupa o saptamana, fratele se duce din nou la el si ii zice:
- Parinte, roaga-te pentru mine, ca nu ma slabeste deloc pornirea aceasta, rautatea aceasta; sunt asuprit de duhul desfranarii!
Parintele s-a rugat din nou si atunci a aparut diavolul si a zis:
- Eu m-am indepartat de el de cand te-ai rugat intai, dar el are dracii lui: lacomia pantecelui si somnul cel mult.
Deci acestea favorizau patima lui

Sfânta Cruce

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Se povesteşte că Sfânta Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel e, a poruncit să fie făcute săpături pe Muntele Golgota, unde s-au descoperit trei cruci. Pentru a afla care este Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost adusă o femeie bolnavă şi i s-a spus să atingă pe rând crucile. Aceasta a atins prima cruce, apoi pe a doua, iar, când s-a atins şi de a treia cruce s-a vindecat pe loc de boala ce o chinuia de multă vreme, în felul acesta, Sfânta Elena a ştiut care este Craca Mântuitorului şi care sunt cele două cruci pe care au fost răstigniţi tâlharii. Crucea Sfântă se mai păstrează şi astăzi într-o biserică din Ierusalim, săvârşind fără încetare minuni în trupurile şi în sufletele celor ce vin şi se închină în faţa ei cu sinceritate şi cu credinţă.
"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne. " (Sfântul Atanasie cel Mare)

Taina Sfintei Spovedanii-pilda

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi mi cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se "murdăreşte" de păcate şi răutate şi cum 1-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?!
"Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )



MAI POŢI SĂ CREZI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/

Mai poţi să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am să-ajung vreodată să pot să-mi ispăşesc
şi plânsul pocăinţei să simt că mi-e de-ajuns?

Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei
cum mă priveai 'nainte cu-ncredere şi dor?
Sau totdeauna ochii Ţi-i vei întoarce grei
să nu mă mai zdrobească văzând durerea lor?

Mai poţi să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit?
Sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?

... O, dragoste divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să mai pot fi iertat
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?

O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o simţesc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt

Traian Dorz

marți, 16 noiembrie 2021

Smerenia corăbierului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Se spune că, odată, călătorea pe mare un om cu o corabie. Dar nu a pornit el bine corabia, că s-a şi pornit o furtună năprasnică.
Speriat, omul a început a se ruga aşa lui Dumnezeu: ,,Doamne, ştii că datorită păcatelor mele s-a pornit furtuna aceasta, dar Te rog să o opreşti pentru că soţia mea este rău bolnavă, copiii sunt încă mici şi nu are cine să le poarte de grijă!”, iar Domnul, ascultându-i rugăciunea, a oprit furtuna.

Peste cinci ani de zile, acelaşi om călătorea pe mare, tot cu o corabie, şi iar s-a pornit furtuna, insă una şi mai mare ca cea de cu cinci ani în urmă.

Omul înspăimântat iar s-a rugat lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne ştiu că şi furtuna aceasta s-a pornit tot pentru păcatele mele, dar Te rog să o opreşti fiindcă cei care sunt pe corabie cu mine, sunt nevinovaţi!”, iar Dumnezeu din cer atunci i-a răspuns: ,,O, dacă ai ştii câte perechi de opinci am rupt ca să vă adun pe toţi la un loc!...”.

Aşadar, lucru plăcut a fost lui Dumnezeu smerenia corăbierului, socotindu-se pe el vinovat şi pe ceilalţi nevinovaţi.

Am mai putea spune şi aşa: ,,O, dacă am ştii noi câte perechi de opinci nu rupe Dumnezeu ca să ne adune în fiecare Duminică în Sfânta Sa Biserică, la Sfânta Liturghie, la Spovedanie şi Împărtăşanie, la rugăciune şi celelalte fapte bune, I-am mulţumi şi L-am slăvi neîncetat.

NU UITA DE MIERE!*

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!*


            Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi, dar şi emoţionaţi.La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara, tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical.
„Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre, simple, la două întrebări:

1. Cine este Dumnezeu?;

2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?.

În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea.

Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări, erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”; ...Dar a treizecea? E lucrarea lui Ernestino. Un pici blond mărunțel. „Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei”.Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Invăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând:

„Dumnezeu este ca şi mierea pe care mama o pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd mierea în ceaşcă, dar dacă mama nu o pune, simt imediat că lipseşte! Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem, dacă El nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust”.

Sala a explodat în aplauze.Profesoara i-a mulţumit lui Ernestino şi a completat:

„Vedeţi copii, ceea ce face din noi înţelepţi nu e să cunoşti multe lucruri. Ci să fim simpli dar să ştim că Dumnezeu face parte din viaţa noastră”.

Filosofii se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte şi-L aştern colorat pe pânze. Preotii îl scot din suflet şi-L clădesc în cuvinte... Iar noi muritorii, tot nu înţelegem…
Dumnezeu nu e un concept greoi. E simplu ca şi cămaşa lui Hristos. E respirabil ca şi aerul proaspăt de ianuarie. E dulce ca şi mierea!

Numai că nu poţi să ştii toate astea decât dacă l-ai gustat mai întîi!

Vrei să trăieşti frumos, să trăieşti înţelept?
 
NU UITA SĂ PUI "MIERE" ÎN VIAŢA TA!


MINCIUNA si FATARNICIA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută! 


Bucuria mea, in Filocalia nr. 9, gasim aceasta invatatura a Sfantului Parinte, Ioan Scararul: “Focul se naste din piatra si fier. Minciuna se naste din vorba multa si din gluma prosteasca. Minciuna inseamna pieirea dragostei, iar juramantul mincinos, tagaduirea Lui Dumnezeu. Nimeni dintre cei sanatosi la minte, sa nu-si inchipuie ca pacatul minciunii este unul mic. Duhul Sfant a rostit o judecata infricosatoare impotriva ei.

 Daca Proorocul David zice catre Dumnezeu: “Vei pierde pe toti cei ce graiesc minciuna” (Psalm 5:6), ce vor patimi cei ce intaresc minciuna cu juraminte? Am vazut pe unii falindu-se cu minciuna si tesand prin glume si vorbe desarte, pricini de ras. Maica si pricina minciunii este, de multe ori, fatarnicia. Fiindca unii spun ca fatarnicia nu este altceva decat planuirea si nascocirea de minciuni, avand impreunat si impletit cu ea juramantul. Cel ce are frica Domnului, este strain de minciuna, avandu-si constiinta ca judecator nemitarnic. Precum in toate patimile cunoastem deosebire de vatamari, tot asa si in minciuna, fiindca, alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei și alta a celui ce minte neamenintat de vre-o primejdie. Unul a mintit pentru desfatari, altul pentru pofta de placeri, altul ca sa dea celor de fata prilej de ras, altul ca sa intinda o cursa fratelui si sa-i faca rau. Minciuna din frica de chinurile stapanitorilor se sterge daca este desfiintata, cu totul, de multimea lacrimilor. Mincinosul care intinde curse, socoteste adeseori chiar pierderea sufletului ca dreptate”. .

Asadar: “Sa nu minti si sa fii curat cu inima! 

                                                                                                                            Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

duminică, 14 noiembrie 2021

"Odată, un bătrân a fost întrebat:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


-Părinte, învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul. Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe şi postul şi aș vrea să am inima liniștită. Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
-Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri. Și s-au rugat, fiecare cât a putut mai bine. Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare. S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic. Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu. Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el. Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
-De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu? Celălalt a răspuns:
-Dumnezeu mi-a dat tot ce I-am cerut, pentru că în toată această vreme I-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine! Cea mai puternică rugăciune în post este iubirea aproapelui. Fii bun şi vei avea pe Dumnezeu in inimă!"

marți, 9 noiembrie 2021

Bucură-te, Marie! " ????

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Un călugăr  nestiutor  de carte, dar care  o iubea  nespus  pe  Maica Domnului , nu putea să învete pe de rost  nici o rugăciune  pentru  Stăpâna  inimii lui.
Atunci  Staretul  i-a  spus  să  spună  doar  atât :
 " Bucură-te  Marie "
Si călugărul   a început din acel moment să rostească    scurta  rugăciune  zilnic  de o mie de ori.
Diavolul  i-a apărut  în fată  într-o zi  spunându-i :
  -   "Nu  mai  spune  această  rugăciune,  pentru  că  nu mai  pot  să mă apropii  de tine."
După ce  bătrânul călugăr a  plecat la Domnul  si a fost  îngropat în curtea  Mănăstirii , pe mormântul lui  a inflorit  un crin.
Curiosi , ceilalti călugări  au  deschis  marmantul  si au văzut  că  rădăcina crinului  era  în inima  călugărului  mort, care era  încă întreagă , iar  cu  litere  de  Aur  erau  scrise  cuvintele  :   " Bucură-te  Marie"
Acest  călugăr  nestiutor  de carte  dar  cu mare dragoste  si evlavie  fată  de  Maica  Domnului,  a rămas  în istorie  ca :     " Bucură-te  Marie".
Maica  Domnului  nu părăseste  niciodată pe  cei care o iubesc  si  ii cer ajutorul.
Maica  Domnului  este  " rana  diavolilor" si  ajutătoarea  noastră în fata  tuturor  greutătilor, necazurilor, ispitelor  si a bolilor  de tot felul.
De aceea  să-i  spunem  si noi, din toată  inima
"   Bucură-te , Marie... " 

Sfantul Nectarie...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                    

Intr-o parohie ortodoxă dintr-un oraș din America, într-o duminică enoriașii îl așteptau pe preotul lor să vină la biserică, însă părintele nu mai apărea... Peste puțin timp, oamenii au văzut că vine un alt părinte, cu părul alb, care le-a spus:
‒ Bună dimineața, copiii mei, ce faceți? Părintele vostru paroh s-a îmbolnăvit, de aceea am venit eu să vă slujesc Sfânta Liturghie.
După terminarea slujbei, un credincios s-a oferit să-l găzduiască pe părintele nou în casa sa. Acela însă i-a spus:
‒ Îți mulțumesc, dar trebuie să plec, pentru că am treabă.
‒ Dar de unde sunteți, părinte?
‒ Sunt din Grecia.
‒ Și acolo unde locuiți?
‒ Locuiesc în Eghina și mă numesc Părintele Nectarie. Dacă vreunul dintre voi va veni în Grecia, să treacă prin Eghina și acolo mă va găsi.
Astfel s-au despărțit.
S-a descoperit mai apoi că părintele acela fusese nimeni altul decât Sfântul Nectarie, care s-a grăbit să înlocuiască preotul bolnav, pentru a nu rămâne credincioșii fără Sfânta Liturghie.
(Această minune este relatată de către Gheronda Emanuil
Grigoriatul)
Minuni din timpul vieții !
Când Sfântul Nectarie a pășit pentru prima dată pe Insula Eghina, un copil de cincisprezece ani demonizat i-a ieșit în cale și striga: Vine Presfințitul, mergeți să-l întâmpinați! Dumnezeu și-a făcut milă de acest loc! Vine sfântul care va salva insula! Văzându-l pe copil și făcându-i-se milă de starea lui, Sfântul Nectarie și-a ridicat ochii către cer, și a rostit o scurtă rugăciune, apoi a atins gura băiatului cu capătul toiagului său arhieresc zicând: Duh pitonicesc, viclean și necurat, îți poruncesc în numele lui Hristos cel Răstignit și Înviat să ieși din acest copil! Și spre uimirea și frica celor prezenți, s-a vindecat copilul în acel moment. De atunci, toți îi ieșeau în cale și cereau binecuvântare. O femeie bolnavă de muli ani, după ce s-a atins de hainele Sfântului și le-a sărutat cu evlavie, s-a tămăduit de boala de care suferea. Altă dată, au venit mulți reprezentați ai bisericii la el pentru a-l ruga să facă rugăciuni la Dumnezeu pentru ploaie, deoarece era acolo o secetă cumplită de trei ani și jumătate. Duminică, Sfântul Nectarie a slujit Sfânta Liturghie în oraș și a citit înainte a sute de credincioși rugăciunile speciale pentru vreme de secetă. Câteva ore mai târziu sfântul s-a îmbarcat pe vaporul cu care se întorcea la Atena. Nori negri de ploaie s-au adunat atunci la orizont, și a început să plouă, trei zile în continuu, astfel încât locuitorii s-au temut de inundații și au trimis o grupă de credincioși să-i spună părintelui să facă rugăciuni pentru oprirea ploii. El însă le-a zis că Dumnezeu a dat atâta ploaie cât să se umple bazinele golite de secetă ale pământului, și să nu se teamă. Într-una din zile, pe când urca muntele, pe cărarea i-a ieșit înainte un șarpe înfricoșător. Fără să se piardă cu firea, Sfântul Nectarie i-a zis: Stai nemișcat acolo unde te găsești. Iisus Hristos biruiește. Șarpele s-a mai mișcat un pic, apoi a încremenit, astfel încât și atunci când au coborât muntele seara, șarpele era în aceeași poziție, nemișcat.
Cei care erau sporiți duhovnicește puteau vedea lucrurile minunate care se petreceau în sfântul altar, când Sfântul Nectarie slujea Sfânta Liturghie. O dată, o maică a văzut un tânăr strălucitor, îmbrăcat în haine de militar. Acesta era Sfântul Mina, care avea o bisericuță în apropriere cu hramul lui. Altă dată, Însăși Maica Domnului era în altar, cu pruncul în brațe, pe care i l-a întins Sfântului Nectarie.


În viață ce dai aia primeşti.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





"Un fiu, după moartea tatălui, a dus-o pe mama sa într-un azil de bătrâni şi îi face vizită din când în când. Într-o zi primeşte un telefon de la asistența azilului şi este rugat să se prezinte acolo deoarece mama lui e pe moarte. Fiul ajunge acolo şi o întreabă pe mama sa:- Ce vrei să fac pentru tine?
-Seamăna iubire,,,, pune ventilatoare în azil pentru că nu sunt şi căldura e insuportabilă. Cumpăra si frigidere deoarece nu sunt şi mancarea se strica, au fost nopți în care mă culcam flămânda.
Fiul şocat:
-De ce îmi ceri asta acum,de ce nu mi-ai spus mai devreme asta?
-Eu sunt obişnuita cu căldura şi cu foamea, mi-e frică pentru tine, pentru că tu nu vei putea suporta asta când la bătrânețe copii tăi te vor trimite aici.
Morala: În viață ce dai aia primeşti.


SA AVEM NADEJDE IN DUMNEZEU, dar, atentie, EL LUCREAZA PRIN OAMENI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/

“O femeie, care obisnuia sa mearga la Biserica si se credea tare credincioasa, era stapanita de mandrie, isi dispretuia semenii si se indreptatea prin cuvintele: „Dumnezeu singur imi ajunge, iar eu nu am nevoie de ajutorul oamenilor!” Insa, Dumnezeu a vrut s-o tamaduiasca si i-a trimis o „doctorie” destul de amara. Astfel, intr-o buna zi, pe cand se intorcea femeia de la Sfanta Liturghie, trecand peste o punte, a cazut in apa. Femeia a inceput sa strige dupa ajutor. Un vecin a ajuns imediat acolo, insa, vazand cine este in apa, a zis: – De buna seama ca nu de ajutorul meu ai nevoie, fiindca, mereu spui ca „Dumnezeu singur iti ajunge si nu ai nevoie de ajutorul nimanui” – si a plecat omul mai departe.
A ajuns la punte si barbatul ei. Cand a vazut-o pe femeia lui in apa, i-a zis cu mahnire: – Cred ca nu dupa ajutorul meu, al unui pacatos, strigi tu, femeie. Tu de buna seama astepti vreun inger trimis de Dumnezeu ca sa te scoata. Si pentru ca mereu zici ca n-ai nevoie de ajutor omenesc, ma duc sa imi vad de treburi. Si a plecat si el.
La putin timp, batran fiind si mergand anevoie, a venit la punte si tatal ei. Acesta a ajutat-o cum a putut el mai bine si cu greu a scoas-o afara din apa. Apoi, a intrebat-o: – Oare nu au trecut pe aici si alti oameni, ba chiar si barbatul tau? – Au trecut, tata, dar pe buna dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispretuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; ci singur Dumnezeu imi este de ajuns”.
Bucuria mea, intelepciunea poporului spune foarte clar: Se intalneste DEAL CU DEAL, dar OM CU OM. Iar La Fontaine spune: “Sa nu spui unei fantani ca n-ai sa bei din apa ei!” Si este foarte adevarat si verificat. Asadar, toate le lucreaza lucreaza Dumnezeu, dar, prin oameni, chiar daca, omul nu are de fiecare data ochi sa vada purtarea de grija a lui Dumnezeu. Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan .


Sfintii Zilei

Arhivă blog