Răsplata

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de harnic era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:
– Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.
– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat.
Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:
– Uite, măi băiete, văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.
N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:
– Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
– Nu! – a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!
A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel nu se poate… Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.
– Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?
– Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nicio gheată. Ai înţeles?
Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.

„Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!” (Sfânta Scriptură)

Numărul rugăciunilor

O femeie credincioasă, care se ruga zilnic, s-a gândit într-o zi: ce-ar fi să-şi numere rugăciunile?
Şi pentru a ţine numărul rugăciunilor, a apelat la o metodă simplă. De fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune, punea într-un coş o nucă. Avea o livadă cu nuci, aşa că avea la îndemână multe asemenea fructe cu care să-şi ţină socoteala rugăciunilor.
Cu timpul, femeia a umplut mai multe coşuri în urma rugăciunilor sale. Era foarte mândră când le privea. Erau dovada credinţei ei arzătoare.
Într-o noapte a visat un înger care i-a spus să schimbe metoda. Când avea să spună o rugăciunea, să spargă o nucă din cele adunate, dar să înceapă cu coşul pe care l-a umplut cel mai de demult.
Femeia a luat cuvintele îngerului ca pe sfatul lui Dumnezeu şi a făcut întocmai. Numai că nucile pe care le spărgea erau toate seci.
Atunci şi-a dat seama că timpul lăsase fructele fără miez, şi a înţeles că acelaşi lucru se petrecuse şi cu rugăciunile ei spuse doar pentru a fi contabilizate.
Pericolul acesta îl paşte pe orice om care pune mai mare preţ pe formă decât pe fond.

Taina Sfintei Spovedanii

Discutand despre cele sfinte, un om ii spuse unui calugar:
— Parinte, eu cred În Dumnezeu, Însa nu prea merg la Biserica. Nu am mai fost la slujbe sau la Spovedanie de mult timp şi nu cred ca este neaparat sa mergi. Este suficient sa crezi În Dumnezeu şi atat.
— Fiule, şi spuse atunci calugarul, ai o camasa foarte frumoasa.
Nedumerit, omul nu a mai stiut ce sa zica, Însa calugarul a continuat:
— Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
— Da, raspunse omul.
— Dar doua zile, o porti?
— S-ar putea.
— Dar o saptamana sau o luna, o porti?
— Nu, parinte, bineanteles ca nu.
— De ce? — il mai Întreba calugarul ca şi cand nu ar fi priceput.
— Fiindca se murdareste şi trebuie spalata. Abia dupa aceea o iau iaraşi pe mine, cand este curata şi frumoasa.
— Pai, vezi, fiule! Asa cum se murdareste camasa ta şi trebuie spalata pentru a o purta iaraşi, la fel şi sufletul se “murdareste” de pacate şi rautate şi cum l-ai putea curata daca nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?!

SURSA

Calugarul Alb