Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 8 iulie 2015

Izvorul Tămăduirii


În vinerea din Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii. Izvorul Tămăduirii aminteşte de o minune. Cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă şi să-l călăuzească pe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desişul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Pe când se întorcea, se precizează în Penticostar, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a făcut întocmai şi îndată orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din izvor, a construit o biserică şi mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni, molime şi alte suferinţe. La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, ea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii prin naşterea Mântuitorului. În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (agheasma mică).

Nu mă pot abţine...

 


Era odată un servitor foarte mânios şi supărăcios. Vorbele grele şi înjurăturile îi ieşeau din gură ca veninul unui şarpe. Stăpânul său a încercat deseori să-l îndrepte zicându-i să nu mai înjure, din respect pentru Dumnezeu. Servitorul însă răspunse: "Oamenii şi animalele îmi cauzează atâta supărare, încât nu mă pot abţine!"

Într-o dimineaţă, ca să-l încerce, stăpânul i-a promis că-i va da o sumă mare de bani, dacă reuşeşte să nu înjure deloc până seara. Servitorul fu încântat de propunerea stăpânului său şi o acceptă cu bucurie. Din acel moment era foarte atent la orice vorbă care îi ieşea din gură. Ceilalţi servitori căutau să-l aţâţe, să-l provoace, însă eforturile lor s-au dovedit a fi zadarnice. Servitorul, aşadar, a avut o comportare cuviincioasă în ziua respectivă.

Seara, stăpânul îi dete suma de bani şi-i zise: "Te-ai putut reţine să nu înjuri, pentru o sumă de bani, dar din respect şi iubire pentru Dumnezeu, de ce nu eşti în stare să faci lucrul acesta?”

Servitorul înţelese şi se îndreptă din momentul acela, regretând purtarea lui de mai înainte.

Despre păcate




Un creştin a venit la avva Teofil şi i-a spus:

- Avva, mă tem foarte tare de pedeapsa lui Dumnezeu, deoarece mă văd plin de tot felul de păcate.

Atunci avva Teofil i-a spus:

- Ia o piatră şi o aruncă în mare.

Creştinul a luat piatra şi a aruncat-o.

- Unde este piatra? O mai vezi? zise avva Teofil.

Creştinul a spus:

- Nu.

Avva Teofil i-a răspuns:

- Piatra reprezintă păcatele omului, marea reprezintă dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu faţă de noi. În momentul în care omul face pocăinţă faţă de păcatele sale, Dumnezeu îl iartă şi-i acoperă păcatele precum marea a acoperit piatra aruncată de tine.

Creştinul adevărat trebuie să trăiască în pocăinţă. Pocăinţa deschide porţile iubirii lui Dumnezeu.


Marea iubirii lui Dumnezeu e atât de încăpătoare încât şi o piatră de moară dacă am arunca în ea şi pe aceasta o poate acoperi. Totul este să aruncăm pietrele păcatelor spre uşurarea sufletelor noastre.

marți, 7 iulie 2015

Sfânta Treime


Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui
preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt
trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una
cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai
presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de
greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de
foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că
lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să
ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot
de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu
dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi
tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi
lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre
fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt
Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de
Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi
înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale
Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că
nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu,
le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea,
ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
„Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire

Ţie!” (Sfântul Ioanichie).

sâmbătă, 4 iulie 2015

Predica izvorului




Trei călători poposiră în drumul lor lângă un izvor. Izvorul avea apa limpede şi curată, iar călătorii şi-au potolit uşor setea. Deasupra izvorului cineva scrisese:
„Faceţi şi voi ceea ce fac eu...“
„Oare ce să însemne aceste cuvinte?“ se întrebară călătorii.
– Eu cred, zise primul călător, că izvorul vrea să ne spună: «Vedeţi, eu alerg mereu şi mă strecor printre pietre şi straturi de pământ şi de aceea sunt limpede şi curat; lucraţi, alergaţi mereu şi voi, căci munca vă ţine curaţi».
– Eu cred, zise al doilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva. El parcă zice: «Vedeţi, eu vă dau apa mea cea limpede în dar, fără plată, deci şi voi să daţi în dar şi fără plată altora bogăţiile şi bunurile voastre cu care v-a învrednicit bunul Dumnezeu».
– Eu cred, zise al treilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva, şi anume: «Vedeţi cât de curată şi de limpede este apa mea acum, dar de îndată ce ea se va tulbura, nu mai sunt bun de nimic, nu mai poate bea nimeni din ea, călătorul fuge de ea...»
Aşa e şi viaţa noastră cea sufletească. De îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai este bună de nimic. Ea devine urâtă şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor...
Trei păreri aveau cei trei călători şi toţi trei aveau dreptate.
Iată ce predică minunată ne poate oferi un izvor cu apa lui limpede şi curată.

GREUTATEA PACATELOR




Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus
: – Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă ? Ai avut vreun necaz, pot să te ajut cu ceva ?
 – Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi …
– Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii în biserică, să aprinzi o lumânare şi să spui o rugăciune …!
 Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Său, cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă ? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă. Dacă îţi faci păcate, însă, mai meriţi tu ajutorul Său ?
 – Dar, părinte, ce păcate am eu ?  – zise omul cu nedumerire.
Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave ?
 – Fiule – i-a mai spus preotul – orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar … ia adu-ţi aminte, ieri a plouat ?
 – Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.
 – Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casă ?
 – E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a uscat repede.
– Păi, vezi, fiule ?
Anul trecut ţii minte când au fost inundaţiile ? A plouat trei zile în şir. Am mai putut noi să ieşim atunci din case ?
Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică, ai impresia că nici nu-ţi poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar linişte sufletului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună şi curg unele după altele, când mii şi mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă , atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale şi devenim tot mai răi şi mai egoişti. Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te în faţa icoanelor şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

 “Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului.” ( Avva Isaia )

vineri, 3 iulie 2015

Vorbire multă (cleveteală)



Un preot căruia o femeie i-a spus la spovedanie că, printre altele,
mai vorbeşte de rău pe alţii, i-a dat un canon care femeii i s-a părut
foarte uşor: Să mergi la târg joia viitoare şi să cumperi o găină. O
tai pe loc şi în drum spre casă, smulgi pană după pană în aşa fel
încât, când vei ajunge acasă, să fie gata curăţată.
Aşa a făcut, dar nu înţelegea rostul canonului. Se duse la preotul
care o aştepta şi îl întrebă, ce trebuie să înţeleagă din ceea ce a făcut.
Vei vedea îndată, îi zise preotul. Fă acum drumul înapoi şi
adună  toate   penele   pe   care   le-ai   smuls   şi   le-ai             aruncat.
Imposibil, răspunse femeia. „Bătea ntul şi le-a risipit în toate
părţile. Le-am aruncat la întâmplare.
"Cred că aşa este, i-a spus preotul. „Tot aşa s-a întâmplat şi
cu cuvintele rele, cu calomniile pe care le-ai împrăştiat tu despre
alţii. Au plecat în toate direcţiile, preluate de către unii şi de alţii.
Încearcă acum să le aduni, dacă mai poţi!  Fac rău peste tot pe
unde ajung şi tu nu maai putere să le opreşti.
Nu era mai bine să nu le fi spus? Cum îţ vei suporta acum
părerea de rău? 

Sfintii Zilei

Arhivă blog