SMERENIE...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O săracă văduvă, cerșind din casă în casă,a bătut odată la ușa unui om foarte bogat.
Omul bogat a deschis ușa la ciocănitul de afara iar văduva i-a zis:
- Mă scuzați, sunt văduvă și mi-e greu, am și eu doi copii.
Dacă judeci că poți, te rog să mă ajuți...!
Omul bogat a încercat să-i dea ceva, dar nu a putut găsi nimic în jurul său….
-Iartă-mă – i-a spus el, – dar nu țin nimic acasă.
Văduva lui i-a mulțumit și s-a dus la următoarea casă, dar el a oprit-o:
- Așteaptă!
S-a dus la biroul său, a luat un cec și l-a completat l-a înmânat , spunându-i :
- Mergi la orice bancă cu acest cec, pentru ca tu să ridici suma.
Văduva era analfabetă (nu văzuse niciodată un cec),a luat cecul și și-a spus:
-Își bate joc de mine, îmi dă hârtie simplă…..
Zilele au trecut, iar ea nu s-a dus la Banca pentru ca i-a fost rușine și teamă că hârtia pe care omul bogat i-a dat-o este ceva fals.
Într-o zi a îndrăznit și i-a arătat unui prieten cec-ul
El i-a spus:
Această bucată de hârtie pe care o ții este un cec bancar.Du-te și verifică.
Apoi văduva s-a ridicat și s-a dus la Bancă.
După ce a fost direcționată, a ajuns la checkout pentru a fi servită.
Casierul a văzut cecul și i-a spus femeii: că ar trebui să ia 50 de lire de aur!
Ea, a fost atât de surprinsă de suma mare, că a rămas fără suflare.
Omul a greșit clar, ea s-a gândit,și de aceea a cerut să i se returneze CEC-ul fără să-l încaseze!
A luat cecul și s-a dus direct la casa omului bogat, și ea i-a spus:
- Iartă, dar banii pe care i-ai scris pe cec, sunt prea mulți. Nu merit atâția bani!
Și eu care credeam că ai greșit cu ceva..
Când bogătașul a auzit asta, i-a zis:
- Chiar m-am înșelat!
A luat cecul și a adăugat un zero după 50, și de la 50 de lire de aur au devenit 500!
El i le-a dat și i-a spus:
- Întoarce-te la bancă și să știi că de data asta nu am greșit!
Acestea sunt rezultatele umilinței!
Dacă cineva se comportă astfel cu umilul său vecin,
Gândește-te cum i-ar trata Dumnezeu pe cei umili.

Inteleptul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un înţelept avea în camera sa un uriaş ceas cu pendulă care suna la fiecare oră solemn, dar cu destul de mare zgomot. Nu vă deranjează? l-a întrebat un învăţăcel. „Nu, a răspuns înţeleptul. Şi asta pentru că pendula mă face să mă întreb din oră în oră ce am făcut cu timpul care tocmai s-a scurs.
Noi ce am făcut oare cu timpul care tocmai s-a scurs?»
Suntem la ceasul bilanţului. Toţi trebuie să ne întoarcem cu mintea înapoi cu un an şi să evaluăm ce am realizat în decursul acestuia. De ce aceasta? Interogarea asupra a ceea ce am realizat nu ne este de folos. Printr-o evaluare corectă, ştii unde te situezi de fapt. Ai înaintat, ai progresat în ceea ce ţi-ai propus sau dimpotrivă, ai bătut pasul pe loc, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze. Fiecare neîmplinire trebuie să ne facă conştienţi de faptul că poate nu am muncit îndeajuns pentru a izbândi în privinţa acelui lucru. Iar pentru orice obiectiv atins, e nevoie să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a fost alături.

PILDA SERII !Bună seara, fiul meu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un om trecea în fiecare dimineaţă pe o stradă unde se afla o biserică închinată Maicii Domnului. Şi de fiecare dacă când era în faţa lăcaşului, privind către mozaicul de la intrare, îi adresa Fecioarei Maria, un salut scurt: „Bună dimineaţa, mamă!“
Într-o seară, după câţiva ani, a auzit un glas venind dinspre mozaic: „Bună seara, fiul meu!“
Fiecare zi e asemenea unei trepte de scară. În comparaţie cu atâtea lucruri ce-ţi sunt date an de an, o zi este o nimica toată. Şi totuşi, ziua pe care o trăim aici şi acum este treapta pe care poţi să te înalţi pentru a aprinde stelele cerului tău. Ea poartă numele de rugăciune. Dacă nu primim răspuns la rugăciunile noastre făcute, este pentru că de multe ori nu aşteptăm acest răspuns şi ne grăbim în a-l primi.

Colindul din închisoare

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O pildă de seară

" Într-o celulă vecină erau trei deţinuţi. Nici unul nu ştia alfabetul morse si încercările de a intra în legătura cu ei au rămas fără rezultat. Auzeam când raportau dimineaţa şi seara:
“Să trăiţi domn’ şef de secţie, camera…, cu trei deţinuţi, e gata de raport”.
Trecuse aproape un an de zile şi într-o zi e chemat miliţianul prin bătăi în uşă: unu' murise. Ordonanţele cu targa ridicară mortul, apoi s-a făcut linişte.
Misterul a fost dezlegat când cei doi rămaşi au fost mutaţi în alte celule. Atunci s-a aflat că fuseseră un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Doctorul, mărunt de statură, rezista regimului de privaţiune alimentară dar era irascibil şi taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slăbit si orb din cauza diabetului netratat. Ţăranul, şi el slăbit, era calm şi se ruga toată ziua. Ştia Acatistul Maicii Domnului şi mulţi psalmi pe de rost. Fusese rănit pe frontul de Rasărit şi rămăsese acasă. Apoi pentru că se împotrivise colectivizării, a fost judecat într un proces cu legionarii şi trimis la Aiud. Ingrijea de muncitor şi se întreţinea cu el în discuții; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior.

Muncitorului îi era din ce în ce mai rău şi nu se mai putea mişca. Ţăranul îl ajuta şi-i dădea să mănânce. Ţăranul a raportat, rugând miliţianul să-l ducă la spital pe muncitor. Dar miliţianul i-a trântit uşa în nas. După câteva zile mâncarea a devenit mai gustoasă. Se vedeau bucăţele mici de carne, maţe şi zgârciuri.
Era ceva neobişnuit şi speranţa că moartea va fi cel puţin amânată, renăştea cugetele muribunzilor. Doctorul a observat că țăranul, înainte de a-i da muncitorului porţia, pescuia carnea din propria gamelă şi o punea în gamela orbului, apoi îl îndemna să mănânce:

- Ia, frate, că şi-a adus aminte Dumnezeu şi Maica Domnului de noi şi ne-a mai îndulcit suferinţa…
Muncitorul însă se epuiza pe zi ce trecea; după câtva timp a devenit inconştient. Atunci doctorul i-a reproşat ţăranului:

- Ce faci, domnule? In loc să mănânci dumneata şi porţia lui, că vezi bine că moare, dumneata îi dai şi partea cea mai bună din porţia dumitale.

- Da, domnule doctor, văd şi eu că moare, dar n-aş vrea să constate pe lumea cealaltă că aici nimeni nu l-a iubit…

Şi s-a aşezat în genunchi la capul muribundului, rugându-se. Ceva s-a petrecut în sufletul doctorului în momentul acela, s-a întors cu faţa la perete şi a început să plângă în hohote. Ţăranul încerca să-l liniştească.

- Domnule doctor, liniştiţi-vă! Poate de aceea a vrut Dumnezeu să fim aici, ca să ne regăsim sufletul. Dumneavoastră, ca medic, aţi văzut mulţi oameni murind; eu, pe front, asemenea. Dar nici unul nu aveam timp să înţelegem că omul nu moare, ci se mută.

După ce mortul a fost scos, doctorul n-a vorbit câteva zile. După aceea l-a rugat pe ţăran să-l înveţe Acatistul şi psalmii pe care-i ştia şi petreceau tot timpul în rugăciune. Învăţa doctorul de la ţăran adevăratele cunoştinţe despre om. Când aranjamentul i-a despărţit, doctorul a povestit întâmplarea, făcând din faptul acesta un act de penitenţă înaintea tuturor."

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim - 2002, pp. 385-386)

Seară cu colind de flori de măr !
Seară cu gând la Eroii Libertății noastre din ' '89 !

Orbul cu un felinar: Poveste cu tâlc ....

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cândva, într-un orășel, trăia un om căruia îi era imposibil să vadă. Era orb din naștere dar, cu toate astea, purta întotdeauna un felinar aprins ori de câte ori avea de mers undeva noaptea.
Odată, după lăsarea întunericului, pe când se întorcea acasă de la o cină din oraș, și-a încrucișat pașii cu un grup de tineri călători. Ei au remarcat imediat că era nevăzator, însă ținea într-o mână un felinar ce-i lumina calea, așa că au început să-l ia în râs, să-și bată joc de el, "Hei, omule, ești orb ca un liliac, nu poți zări nimic! De ce mai ai nevoie de acest felinar?"

Omul le-a răspuns, "Da, din păcate sunt orb, nu-mi stă în putință să văd vreo ceva, dar felinarul aprins pe care-l port este pentru inși ca voi, care pot vedea."

"Este posibil să nu observați un orb care vă apare în cale în întunecime, unul ca mine, și să dați peste el, să-l puneți la pământ. De aceea am acest felinar!"

Desigur, călătorii s-au simțit rușinați și și-au cerut iertare pentru purtarea lor. 

MORALA: Uneori, noi cei ce avem ochi si vedem, suntem mai orbi ca si un orb sau trecem in viata pe langa N sanse si ,,nu le vedem" de intinaciunea mintii noastre...

Dorința unui copilaș...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Afară parcă-i toamnă ...mamă..
Si eu te-astept in poartă..
Aș da orice pe lumea asta..
Să te întorci...acasă..

Curând măicuță e ..Crăciunul ..
Si-as vrea să fi acasă...
Să împodobim măicuță ...bradul..
Să stăm cu toti la masă..

Și să frământi măicuță dragă ..
Pâine și cozonaci...
O...ce n-as da...măicuță..
Să nu-mi mai curgă lacrimi pe obraji..

Curând are să ningă...mamă..
În haina albă pământul se îmbracă..
O ...ce n-as da măicuță dragă..
Zăpada să te-aduca ...acasă...

Să nu mai pleci de lângă mine...
Chiar dacă-om flămânzi ...
Am fi măicuță...împreună...
Străinătatea..nu ne-ar mai despărți..

Maria Pintecan...

Oare câți copiii vor avea lacrimi pe obraji de sfintele sărbători..?
Oare câți isi pun această dorință?
Indura-te Doamne de ei...
Off...câtă suferință..câtă durere.. câte lacrimi ..câte inimioare frânte.

O ALTĂ LEGENDA DESPRE MOȘ CRĂCIUN ..."

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

..."Se spune ca dupa un drum lung şi obositor Sfânta Fecioară Maria împreuna cu Sfântul Iosif au ajuns la Betleem, un oraşel situat mai jos de Ierusalim.
Simţind ca i-a venit vremea sa nasca, Sfânta Maria la rugat pe Sfântul Iosif sa gaseasca un salaş unde sa se adaposteasca.
Au batut din poarta în poarta, dar nimeni nu i-a primit.
Ajunşi la casa lui Moş Ajun acesta i-a îndreptat la fratele sau Moş Craciun, deoarece el era sarac şi nu avea loc nici pentru copiii lui.
Pe la miezul nopţii au ajuns la Moş Craciun, om bogat care avea case mari, grajduri pline cu vite şi o mulţime de oi. Cu toate acestea Moş Craciun nu le-a dat adapost în casa, i-a trimis în staulul vitelor.
Ziurel de ziua Sfânta Fecioara în ieslea cea saraca a nascut pe Domnul Sfant.
Dupa ce Iisus a venit pe lume, grajdul s-a umplut de o lumina lucitoare ca lumina soarelui. În iesle s-au aprins zeci de faclii, iar paiele scanteiau ca nişte luminiţe.
Dimineaţa Moş Craciun s-a dus sa dea mancare vitelor. A ramas mirat vazand grajdul înconjurat de o lumina neobişnuita, iar în iesle un prunc la care pastorii îngenuncheaţi se rugau. Îngerii din cer cantau din trambiţe cu flori de mar în mana.
Moş Craciun şi-a adus aminte de cele spuse de prooroci:
“Dumnezeu va trimite pe pamant pe fiul sau sa mantuiasca lumea. El se va naşte din Fecioara”.
A îngenuncheat alaturi de pastori şi cu lacrimi în ochi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta sa.
Pentru a-şi îndrepta greşeala, Moş Craciun a hotarat sa împarta averea copiilor. De atunci, în fiecare an, cu traista plina urca în sanie trasa de cai albi şi colinda pamantul în lung şi-n lat pentru a împarţi daruri copiilor.
Dupa ce a murit, Moşul cel bun a ajuns sus în ceruri de unde priveşte pe pamant sa vada ce fac copiii.
În noaptea de Craciun coboara pe o raza de luna cu tolba plina de daruri pana la pamant.
Pe Moşul cel adevarat de mult nu la vazut nimeni: deoarece Dumnezeu i-a dat harul de a se face nevazut.
În amintirea acestui Moş bun, ziua în care se sarbatoreşte Naşterea Domnului se numeşte Craciun."

REȚETA DE MÂNTUIRE A SFÂNTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viața este scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.
– Și care sunt nevoile sufletului, părinte?
– Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

LA O MANASTIRE, DIN ARDEAL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             “Lui Todor i s-o parut, ca cel mai bun lucru in viata, este sa se calugareasca. A mers la cea mai apropiata manastire, unde era in vigoare juramantul tacerii. Cand o ajuns Todor, staretul i-o spus:
- Poti ramane cat vrei aici la manastire, cu o conditie: nu vorbesti nimic, decat daca te intreb eu. Trece un an si staretul ii zice lui Todor:
- Acum poti sa spui doua cuvinte.
- Patu' tare, zice Todor.
- A, bine, voi pune sa ti-l schimbe.
Dupa inca un an:
- Acum, poti sa mai zici doua cuvinte.
-Mancare rece, zice Todor disperat.
- A, bine, o sa se rezolve.
Mai trece un an:
- Ai din nou dreptul la doua cuvinte.
- Marg acasa.
- Asta-i cel mai bun lucru. De trei ani de cand esti aici, n-ai facut altceva decat sa te tat plangi...”

Asadar, daca vrem sa fim bine placuti lui Dumnezeu, toate sa le facem “fara de carteala si fara de indoiala” (Filipeni 2:14). Amin!

 Har, mila si pace, de la Dumnezeu! Amin si Aliluia!

                                                                                                            Preot Ioan .

Preotul evlavios

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii, tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multe lacrimi și multă durere.

Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii de fiica sa, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin multe milostenii făcute în ascuns.

Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, acesta era foarte reticent față de Biserică și cele sfinte, aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau diverse. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

– Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem noi acum ?!?

Preotul încerca iarăși cu blândețe să-l ajute să lepede necredința, pentru că știa că în profunzime sufletul lui suferea, si avea o inimă bună și o boabă de credință adaânc ascunsă însă în străfundurile ființei sale aparent reci. Însă acela nu arăta că ar fi fost influențatîn vreun fel de cuvintele preotului.

Într-o noapte, preotul o vede pe fiica sa în vis. Era tare frumoasă, plină de lumină, îmbrăcată în alb, veselă și i-a spus:

– Tată, îți mulțumesc din suflet pentru toate !
Pentru dragostea ta, pentru rugăciunile tale și pentru milosteniile ce le faci pentru sufletul meu ! Simt multă mângâiere și fols din tot! Te rog, mai spune-i și unchiului meu (căpitanului) că-i mulțumesc și lui pentru peștele pe care mi l-a trimis.

Acestea le-a spus și, zâmbind îngerește, fata a dispărut, iar visul s-a stins.

Dimineața, când s-a sculat, preotul a simțit multă bucurie și emoție deopotrivă. Seara, când s-au adunat iarăși prietenii căpitanului la casa preotului, preotul le-a povestit tuturor visul pe care-l avusese. Toți au fost profund mișcați, numai căpitanul îl privea cu neîncredere pe fratele său din nou. Când însă i-a spus că nepoata sa îi mulțumește și lui pentru peștele pe care i l-a trimis, căpitanul a tresărit și a sărit ca ars în picioare. Ochii i se umpluseră de lacrimi și mâinile începuseră să-i tremure, iar din gură i-a țâșnit credința aceea adâncă, dar atât de bine ascunsă a inimii sale:

– Dumnezeul meu, Doamne ! a șoptit el privind năucit când la unul, când la altul..

Atunci toți au început să-l întrebe ce i s-a întâmplat. De ce e atâta tulburare ? De ce atâta nedumerire ? După ce și-a revenit puțin, căpitanul s-a așezat pe scaunul său și fără ca lacrimile care-i curgeau pe fața sa arsă de soare să-l împiedice, a spus cu glas smerit:

– Da, este adevărat ! Abia acum am înțeles și eu ! Sufletele trăiesc veșnic și ne văd. În ziua înmormântării nepoatei mele mă pregăteam să cobor la biserică. Aveam multă durere în sufletul meu. Știi, Părinte, cât de mult o iubeam pe această fiică a ta. Totdeauna era bună, sfioasă și cuminte ca un înger. În acea clipă însă a venit un prieten de-al meu, pescar. Îi spusesem să-mi prindă un pește bun și eu i-l voi plăti. Dar fix în acea clipă m-a enervat enorm prezența lui și i-am spus: „Nu vreau pește astăzi. Nu vreau nimic, căci astăzi o îngrop pe nepoata mea”. Acela când m-a auzit, a înghețat și mă privea mut de uimire. Mi s-a făcut milă de el și i-am spus: „Totuși, stai să ți-l plătesc, iar tu dă-l pomană vreunui sărac pentru sufletul nepoatei mele!”. Acela a luat banii, mi-a transmis condoleanțe și a plecat. Această împrejurare nu am spus-o niciodată nimănui și după o vreme am uitat-o chiar și eu. Însă suflețelul ei iată că nu a uitat-o și mi-a trimis mulțumiri..

Și zicând acestea, și-a șters cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Apoi a zâmbit. Iar în acest zâmbet atât de dulce, preotul a distins zorile credinței sale renăscute. Noaptea necredinței plecase…

– Slăvit să fie Numele Tău, Preamilostive Doamne ! i-a șoptit preotul și l-a îmbrățișat cu privirea sa..

Extras din: "Mesaje din Cer”, Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului, Varnakova

Lacrimile Liturghiei

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă încât nu mai putea să slujească.
Cazu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav , ca are ceva , un necaz.
Iar un consilier al Bisericii spuse:
-Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus
-Nu vezi ca e bolnav psihic.
-Da, spuse, o doamnă să mergem la Episcopue să ne dea un preot cu har , bun și care sa nu mai fie smiorcait ca ăsta.
Zis și făcut
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
Parinte ce se întâmplă de plângi așa mult ?
-Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat.
După ce are loc prefacerea euharistică spun "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns.
Ma gândesc la mama mea care a murit de cancer.
-Dar cum te gândești , de nu mai poți sluji ?
-Asa cum ma rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință , apoi îmi vine sa plâng...
-Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este asa o durere ??
- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața !
I am spus ca nu pot sa ma rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des
"Cât de mult o iubesc".
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan !
Tatăl a murit în mină!
Ea a murit de cancer.
-Da. Greau.
Atunci , Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le ca fără lacrimi nu au ei har în viață !
Anul acela consilierul a învățat sa plângă deoarece a i- a murit soția.
Cel care a spus ca e bolnav psihic preotul s- a internat la psihiatrie.
Doamna care l- a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea.
Slujea cu lacrimi Liturghia , iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slavei pe Milostivul Dumnezeu.
Cum voi numi biserica ta, Născatoare de Dumnezeu :
liman duhovnicesc, raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai. Roagă - te, dar, totdeauna lui Hristos, să se mântuiască sufletele noastre!

Ai adus bani, ai alungat bucuria”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!„



Îmi aduc aminte de o povestire populară, cu multe învăţăminte: era un om foarte bogat, iar la marginea domeniului său locuia un familist sărac, care făcea eforturi să supravieţuiască. Acesta muncea cu ziua şi avea mulţi copii, însă bucuria împărăţea în mijlocul acestei case. La un moment dat, bogatul s’a hotărât să-l ajute pe sărac. A luat un săculeţ plini cu bani de aur şi i l-a dus. De obicei, în fiecare seară, în casa săracului, după masă, copiii cântau, râdeau şi se jucau. În seara aceea se aşternuse o tăcere adâncă. Casa săracului ajunsese asemenea unui mormânt tăcut. Bogatul, obişnuit să audă strigătele copiilor, râsetele şi cântecele lor, era derutat că nu se mai auzea nimic. Şi-a ascuţit urechile, aştepta, aştepta… dar degeaba.
După puţin timp, în loc să audă cântece, a auzit ţipete, certuri. Începuseră să se facă auzite tot felul de proteste, bombăneli. Tatăl spunea: „Cu banii ăştia o să cumpărăm o casă mare, mai încăpătoare, pentru noi.” Mama spunea: „Să-i păstrăm pentru când se vor mărita fetele.” Cel mai mare dintre copii, care avea o barcă de pescuit, spunea: „Renunţaţi la toate acestea, ca să-mi pot lua o barcă mai bună, cu care să prind peşte mai mult!” Celălalt frate îşi dorea altceva. Şi aşa, în puţină vreme, au ajuns să se bată, cărându-şi unul altuia pumni cu nemiluita, moment în care tatăl a strigat: „Opriţi-vă o clipă! Să ne liniştim.” A apucat săculeţul, s’a dus la bogat şi i-a spus: „Ia-l înapoi, fratele meu. Mi-ai adus bani şi ai alungat bucuria din familia mea.” Şi săracul s’a reîntors la casa sa. În seara următoare, s’au auzit din nou glasurile voioase şi cântecele copiilor.

De multe ori, bogăţia şi grijile aduse de ea răpesc bucuria vieţii pe care bogaţii cred că o au.

Zis-a cel nebun în inima sa....Nu este Dumnezeu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul spre preot.

Unii au început să râdă, alţii se indignau de asemenea faptă. Preotul se sculă de la locul lui, se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise:

- Dragă domnule, ceea ce spui dumneata nu este ceva nou, pentru că lucrul acesta se află scris chiar în Sfânta Scriptură...

- Cum aşa? întrebă acela mirat. Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot.

- Dacă nu crezi, am să-ţi arăt, continuă preotul, scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi, şi citi versetul întâi din psalmul XIII:

- ,,Zis-a cel nebun în inima sa: <<Nu este Dumnezeu>>”.

Vezi, adăugă preotul, asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David, dar erau mai modeşti, pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor, în inima lor, nu strigau în gura mare, cum faci dumneata…