Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol.
In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat.
Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".
       In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui.
Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie.
Cand s-au trezit a doua zi, ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp.
Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru?
"Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el.
"A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara".
"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran.

"Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca.
Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca.

"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".

     Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui.Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) ...

        Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede... Unii ne devin prieteni si stau aproape de noi...lasandu- si minunatele amprente asupra inimii noastre... si noi nu mai suntem aceiasi pentru ca ne-am facut un prieten bun!!!

Ieri a trecut. Maine este un mister. Astazi este un dar. De aceea se cheama prezent (de la present = dar)! Cred ca viata aceasta este deosebita... traieste si savureza fiecare moment...
Sa va fie sarbatorile pline de Iubire si Lumina , si de tot ceea ce aveti voi nevoie.

O PILDA FRUMOASA

Un tânăr era foarte. supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar cum mergea el așa s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braț. Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani ptr. tot ce și-ar fi dorit dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăște din ea. Putere de muncă, bucurie și voie bună. Acum îți dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente, dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni, care, din păcate, sunt orbi și ologi sufletește, ptr că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Cel rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un păhar cu apă sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți? Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar ptr sine. Până și un copac obișnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne da cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
Morala: CEL BUN VEDE BUNĂTATEA PESTE TOT, CEL RĂU, NICĂIERI

Şi ursul şi şarpele postesc

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... de duhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

Postitorul

     Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată  nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

Postul

 Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi  stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să  faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri,  aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte  şi  nimic nu-ţi lipseşte ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu să-ţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.

SOLDATUL...

Un soldat, în sfârşit, se întorcea acasă, după ce luptase într-un război foarte lung și în care mulți din camarazii săi muriseră. Înainte să ajungă acasă îşi sună părinţii dintr-un oraș invecinat: 

- Mamă, Tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine. 

- Sigur, au răspuns părinții. Ne-ar încânta să-l cunoaştem. 

- Dar ar trebui să ştiţi ceva dinainte. Prietenul meu a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină şi a pierdut un braţ şi un picior. Şi în afară de asta nu are nici un loc unde să locuiască.

 -Ce suferinţă!!! Regretăm mult să auzim asta. Poate putem să-l ajutăm să găsească vreun loc unde să locuiască. 

-Nu mamă, aș dori, dacă se poate, ca el să poată locui la noi acasă! Ce să facă el acum și cine să aibă grijă de el. Părinții săi au murit și nu are pe nimeni!

 - Dar fiule, nu ştii ce ne ceri? O persoană cu astfel de probleme ar fi o povară prea grea pentru noi. Nu ne putem permite sa îngrijim o persoană invalidă care are permanent nevoie de îngrijire. Hai repede acasă şi uită acest subiect, o să găsească el o soluție , dealtfel credem că nici el nu ar dori să devină o povară pentru noi! Fiul, profund dezamăgit de răspunsul părinților, închise telefonul şi niciodată nu au mai auzit de el. Câteva luni mai târziu, părinţii au primit un telefon de la poliţie prin care erau informați că fiul lor murise căzând de pe un pod și că nu pot închide dosarul pentru că nu era clar dacă a fost sinucidere sau crimă. Părinţii, îngroziţi, au mers in cea mai mare grabă la morgă pentru identificarea victimei. Ei l-au recunoscut şi spre groaza lor, au descoperit un lucru pe care nu îl cunoşteau: “FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAŢ ŞI NUMAI UN PICIOR”. Prietenul fiului lor era, de fapt, ... el însuși. 

Părinţii din această poveste sunt ca și noi, găsim că e mai uşor să iubim pe aceia care sunt perfecţi, frumoşi, sănătoşi, simpatici. Nu ne plac însă persoanele cu handicapuri fizice sau psihice care ne incomodează şi ne fac să ne simţim rău. Să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta pe cei din jurul nostru aşa cum sunt ei, chiar dacă sunt diferiți față de de noi. Când cerem lui Dumnezeu, să ne dea răbdare, Dumnezeu ne răspunde punându-ne în diferite situații ale vieții! Răbdarea se dobândește prin rugăciunea izvorâtă din frământările sufletești; ea nu se poate da, ci trebuie să fie învăţată, ea se cultivă până ce devine mod de viață Dumnezeu ne dă Harul, dar fericirea depinde de noi. Trebuie să înțelegem că suferinţa ne apropie de semenii noștri şi, mai mult, ne apropie de Dumnezeu. Ce s-ar face bogatul fără cel sărac? Ce s-ar face cel sănătos fără cel bolnav? Ce s-ar face înțeleptul fără cei neștiutori? Așa a făcut Dumnezeu lumea ca oamenii să se completeze unii pe alții, să aibă nevoie unii de alții intrând astfel in ARMONIA creată de Dumnezeu!

 Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne iubim unii pe alții, aşa cum EL ne iubeşte pe noi. 

Atunci Dumnezeu ne va spune: În sfârşit, ai înţeles, OMULE, ce vreau de la tine! În iubire, pentru lume poţi fi o persoană, dar pentru orice persoană tu poţi fi lumea.

 O zi cu cer senin și multă sănătate

PELERINII ...

   “Doi pelerini mergeau pe drum. A izbucnit furtuna. Vantul le biciuia fetele cu gheata si le suiera lugubru pe la urechi. Inaintau foarte greu, aplecati in fata, ca sa nu-i darame vantul puternic, abia miscandu-si picioarele. Daca nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau inghetati.

Cu inima cat un purice si orbiti de viscol, pelerinii ajung langa o rapa si aud, cu greu, strigatele unui om, care cazuse acolo. Cineva cerea ajutor.

– Acel om este sortit mortii! Sa ne grabim ca sa nu sfarsim ca el! a spus primul pelerin, continuandu-i grabit drumul. Al doilea pelerin, plin de mila pentru sarmanul acela, a coborat in rapa si l-a luat in spate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat pana la drum.

 Efortul foarte mare, l-a facut sa se incalzeasca si chiar sa transpire. Din cauza greutatii si a efortului nu mai simtea frigul. La cativa pasi de adapost s-a impiedicat de ceva. Era tovarasul de drum, care inghetase. Frigul il ucisese”.

   Asadar bucuria mea, FII BUN PANA LA MOARTE, PE CAT ITI STA-N PUTERE! 

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!
 
                                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                                      Preot Ioan .