PROFESOARA ATEE

O tanara profesoara cu vadite principii liberale, le spune la micutii sai elevi faptul ca ea este atee... apoi ii intreaba daca si ei sunt atei, iar care sunt sa ridice mana! Copii nestiind ce inseamna cuvantul ateu si ca sa o maguleasca pe profesoara, toti ridicara mainile sus... cu exceptia unei fetite. Profesoara o intreba:
- Tu nu esti atee?
 - Nu! raspunse fetita
 - Dar ce esti?
 - Eu sunt crestin ortodoxa, mama e crestin-ortodoxa, tata e crestin ortodox, la fel si bunicii si strabunicii nostri.

 - SI DACA MAMA SI TATAL TAU ERAU IDIOTI, TU CE ERAI? intreaba iritata profesoara - ERAM ATEE, ii raspunse zambind fetita.

PILDA AMERICANULUI

 Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.

- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari it i poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia.
Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angelessi, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi ?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat ? ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara.- Pai asta fac si acuma!

PEDEAPSA CELOR CARE HULESC SFINTELE ICOANE

In vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuti - Suceava s-a dus la soacra ei, o crestina foarte evlavioasa, bolnava. Nora, vazand pe perete o icoana mare, frumoasa a Maicii Domnului, la care se ruga batrana ziua si noaptea cu lacrimi, i-a zis cu manie: "Mamă, nu te mai inchina la icoane, caci icoanele sunt idoli!". Apoi, pornindu-se cu furie, a luat icoana de pe perete si a aruncat-o in soba, fiind jeratic mult, si a ars sfanta icoana. Atunci, batrana a plans si cu lacrimi i-a zis din patul suferintei: "Eu sunt bolnava si neputincioasa, si nu pot sa-ti fac nimic, dar o sa te arda Maica Domnului. Tu vei vedea!".
Aceasta s-a intamplat intr-o sambata. Dupa o saptamana, nora sectanta dacea mancare la o nunta, ca bucatareasa. Cum aseza mancarea la foc si cocea paine in cuptor, deodata o limba de foc a iesit din gura cuptorului, i-a aprins hainele si in cateva clipe a ars toata in flacari, in strigate cumplite de durere. Pana au venit oamenii s-o salveze, era deja moarta. Numai o parte din oase au mai putut aduna. De aceasta grea pedeapsa s-au cutremurat toate satele din jur. Iata cum pedepseste Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preotii, Sfanta Cruce si Sfintele Icoane. Acea femeie, nu numai ca hulea cele sfinte, ci a cautat sa le profaneze si sa le distruga. Aceeasi soarta vor avea toti cei ce hulesc credinta ortodoxa apostolica si toate cele sfinte. "Asa sa fie!"
Istorioare duhovnicesti - Arhimandrit Ioanichie Balan

Un om fericit

Cu mulţi ani în urmă, pe vremea faraonilor, într-o pădure veşnic înverzită, trăia un bătrân înţelept ce îşi făcuse o căsuţă din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor.

El era cunoscut în tot Egiptul, drept un om ce deţinea secretul fericirii veşnice şi pentru acest lucru mulţi oameni îl invidiau.

Într-o zi plimbându-se prin pădure, un copilaş ajunge la casa lui. Bătrânul când îl zări, tare îl îndrăgi şi îl invită în casa lui. Copilul foarte curios, ştiind ce se spune despre bătrânelul simpatic pe la toate colţurile străzilor, îl întrebă:

– Domnule, dacă te-aş ruga frumos, m-ai învăţa şi pe mine secretul fericirii? Înţeleptul nu a putut rezista inocenţei copilului şi i-a zis:

– Te voi învă?a tot ce ?tiu cu condi?ia ca tu la rândul tău, când vei fi mare, să spui copiilor tăi!

– Aşa voi face, îţi promit! îi răspunse încântat copilul.

– Pentru a fi fericit toată via?a, secretul este să ?i cont de următoarele:

– Dumnezeu există, te iubeşte şi va fi tot timpul alături de tine! Pentru a-i simţi prezenţa, nu trebuie să laşi loc în mintea şi în inima ta, invidiei pentru alte persoane, nu trebuie să faci rău nimănui şi nu trebuie să iei niciodată ce nu este al tău!

– Iubeşte-te pe tine însuţi! În fiecare dimineaţă şi seara înainte de culcare, spune: “sunt sănătos, sunt fericit, sunt deştept, sunt iubitor, sunt frumos şi am parte de tot ce îmi doresc“!

– Trezeşte-te în fiecare dimineaţă zâmbind şi încearcă să aduci o bucurie celor din jurul tău – o vorbă frumoasă, o mângâiere, o floare – fără să ceri ceva în schimb!

– Gândeşte-te numai la lucruri frumoase, pentru că ele se vor îndeplini!

După ce înţeleptul îi prezintă în ce constă secretul fericirii, copilul merse către casă hotărât ca din acel moment să facă şi el întocmai cum îl învăţă bătrânul!

Vulturul și cocoșul

Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii și gândea în sinea lui: "Trec în zbor peste depărtări întinse peste văi și munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii.
 Da cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace. Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii." Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țanțoș și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui și s-a gândit: "Înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc."
Și vulturul a-nceput să-i vorbească cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul la ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic
. Văzând că nu înțelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și-i era greu să asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.
 Așa se întâmplă atunci când un om învățat vorbește cu unul neînvățat și, încă și mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbește cu unul neduhovnicesc.
Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoșului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua și noaptea la legea Domnului (PS 1, 2) și se înalță prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol și împrăștiat.

 Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreaga, chiar dacă sa-r ruga în întunericul nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută desfătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se întâlnește cu un unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor și anevoios.

(Cuviosul Siluan Athonitul,“Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”)

Inteleptul si cele trei porti Ortodoxia.ro

 mai multe găsiti aici :    Ortodoxia.ro

                                                  - Pilda care iti poate schimba viata

Nu multe sunt pildele care ne pot impresiona pana la lacrimi prin profunzimea mesajelor lor. Cu toate acestea, uneori dam peste o asemenea poveste plina de intelepciune care ne poate schimba complet viata.

Aceasta este pilda numita “Inteleptul si cele trei porti”:

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

ECOUL VIETII

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: “Te urăsc !” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: “Te urăsc, te urăsc, te urăsc …!”. Era ecoul.
Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:
– Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte ?
– Da!
– Ia spune-i că-l iubeşti!
– Te iubesc ! – a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: “Te iubesc, te iubesc, te iubesc ! …”
– Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!

Cum au ajuns boul şi măgarul la iesle

Când Iosif şi Maria erau în drum spre Betleem, un înger a chemat în ascuns toate animalele laolaltă, pentru a alege câteva dintre ele, care să vină în ajutorul Sfintei familii.
          Primul, după cum era de aşteptat, se prezentă leul. "Numai un rege este vrednic să-i slujească Domnului lumii, mugi el. Îi voi sfârteca pe toţi cei care se vor apropia prea mult de prunc". "Tu eşti prea furios", îi spuse îngerul.
După aceea se furişă în faţă vulpea. Cu o faţă nevinovată spuse: "O voi aproviziona bine. Pentru copilul lui Dumnezeu voi procura mierea cea mai dulce şi în fiecare dimineaţă voi pune pe masă o găină". "Tu eşti prea vicleană", îi spuse îngerul.
Imediat veni păunul. Zgomotos se împăună şi-şi etală strălucirea penajului său. "Vreau să împodobesc staulul de oi mai frumos decât a împodobit Solomon templul său", spuse acesta. "Tu eşti prea cochet", îi spuse îngerul.
Rând pe rând, multe animale şi-au lăudat talentele şi calităţile lor. Dar degeaba. În cele din urmă, îngerul aruncă privirea încă o dată, afară, pe câmp, şi observă cum un bou şi un măgar trăgeau din greu la plugul unui ţăran. Îngerul i-a chemat şi pe aceştia aproape şi le-a spus: "Ce puteţi oferi voi pruncului?". "Nimic, spuse măgarul, lăsând trist urechile în jos. Noi, în afară de umilinţă şi răbdare, n-am învăţat nimic, căci toate celelalte ne-au adus întotdeauna numai bătaie". Boul, puţin cam timid, obiectă: "Totuşi, poate cândva am putea fi şi noi de folos. Cel puţin să alungăm cu cozile noastre muştele din grajd". Îngerul le spuse: "Voi sunteţi aceia de care am nevoie".

PENTRU CEI CE GĂSESC COMORI

      Intr-un sat cu origine veche, era un om care ara cu tractorul pe moşia unui boier, în timpul nopţii. Deodată, a văzut înaintea tractorului la mică distanţă o lumină mare ce se ridica din pământ în sus. Ajunge cu tractorul aproape şi sta uitându-se la acea lumină până ce a dispărut. Apoi se duce şi pune un semn unde fusese acea flacără minunată şi continuă mai departe să are cu tractorul. În zori de zi s-a dus la semnul pe care l-a pus şi a luat hârleţul şi a început să sape în locul acela. Şi, săpând, a dat de bolta unui beci. Lăsă lucrul, ca să nu fie văzut de oamenii boierului şi porni mai departe cu aratul. A stat la arat până seara. Ca să are şi pe timp de noapte, a adus un alt mecanic pe tractor şi el cu un frate mai mic, s-au dat la săpat. Au reuşit să spargă bolta beciului şi s-au uitat cu o lumină oarbă de lanternă înăuntru. Dar, mirosul greu ce venea din beci era cu neputinţă de suportat. Au aşteptat să se mai aerisească, apoi iar au încercat, şi au văzut un beci lung, cu intrarea acoperită de pământ. Au intrat înăuntru cu multă băgare de seamă, să nu fie ceva vieţuitoare rele de pământ, care să-i muşte. Au găsit un butoi ale cărui doage au fost stricate de vreme şi se ţineau în sus, de lăsau să se vadă vinul înăuntrul butoiului, care era ca gelatina. Altceva nimic. S-au uitat să vadă unde era ascunsă comoara. Cum săpătura era la partea beciului din fund şi-au dat cu părerea că trebuie să fie îngropată în peretele acela. Şi-au intrat mai bine şi-au văzut că zidul într-un loc nu avea aceeaşi tărie ca peste tot. Au spart acolo şi au dat de o încăpere cu un butoiaş. Luând butoiaşul, au găsit bani în el plin până sus. Au luat banii într-un sac şi pe celelalte le-au lăsat acolo şi au ieşit şi s-au dus acasă. Acasă au chemat pe un evreu, care le era prieten. Evreul, văzând atâţia bani, a spus că nu sunt din cei buni, ci dintr-un metal rău – alamă –, dar el îi poate schimba şi le dă preţul întreg, cât va putea lua. Evreul îi aduse ceva bani, cu care-şi cumpără o batoză de treierat trifoi şi altceva nimic. Iar evreul a cumpărat case, deschise depozite şi altele. Dar nu după multă vreme se află de acel lucru, prin nişte oameni ce lucraseră pe moşie.
Venind control de la Stat, au luat acel vin din beci ca medicament, şi s-au început cercetările. Amândoi fraţii tăgăduiră, iar evreul şi mai mult. Neavând probe, s-au închis orice fel de cercetări.
Nu a trecut multă vreme şi acel om a căzut la o boală grea, pe care o contactat-o de la lucrul. Iar boala i-a fost atât de grea încât a început să vândă lucrurile din gospodărie pe care le făcuse cu munca lui, până ce a văzut că doctorii n-au ce-i face şi atunci şi-a pus capăt zilelor.
Şi-ndată după moarte, soţiei i s-a arătat o femeie ce i-a cerut o cană de cafea cu lapte, pentru soţul ei, ca să scape de năduşeli de la nişte fâşii ce le avea pe trupul lui, de pe umeri şi piept în jos, pe care fâşii era ceva scris, ce nu se putea citi. Şi, în timp ce el bea acea cafea, femeia a pus mâna să tragă fâşiile fără să vadă el, dar atunci el ţipă şi o mare flacără îi ieşi din gură, flacără ce l-a învăluit şi l-a acoperit peste tot. Aşa l-a văzut şi de atunci nu l-a mai văzut.
*
Tâlcuire: fâşiile sunt blestemele ce au fost puse pe acea comoară şi el în loc să facă ceva spre izbăvirea lui, el a cheltuit banii, iar acele blesteme îl ţin în flăcările iadului.
Nu este bine să căutăm comori şi dacă din întîmplare găsim, să nu luăm nimic pentru noi ci să facem milostenie ajutănd pe cei săraci, pe cei în lipsuri, în suferinţe, în necazuri şi să dăm la biserici sărace.

__________________________
[Pr.Ilarion Argatu "PILDE si intimplari adevarate", 2011,pag.179]

Cei doi ologi

Erau doi ologi care cerşeau la drum. În vremea aceea, s-a pornit un alai bisericesc cu o icoană făcătoare de minuni. Un credincios, văzând pe cei doi ologi, le-a zis: - Ca să vă tămăduiţi de neputinţa voastră, staţi în calea acestui alai sfânt şi icoana făcătoare de minuni are să se milostivească şi de voi. Auzind acestea, unul din ologi a zis celuilalt:

 - Ce zici? Dacă ne tămăduim, cine ne mai dă bani? N-ar fi mai bine s-o ştergem şi să rămânem tot ologi? Şi plecară de acolo. Aşa se întâmplă cu mulţi din creştinii noştri. Mulţi se feresc din calea vindecării sufletului lor, rămânând în „ologeala" lor de mai inainte.

Mulţi fug de biserica. şi de cele ale sufletului, stând într-o viaţă de nepăsare şi de păcat

SĂ NU LUĂM NUMELE DOMNULUI IN DESERT

SA NU LUAM NUMELE DOMNULUI IN DESERT (adica, sa nu-L chemam decat cand simtim ca numai putem izbandi fara ajutorul Lui).
"Un bijutier statea in pravalia lui si in timp ce lucra, lua mereu numele Domnului in desert, fie injurand, fie invocandu-L la orice pas. Iar un hagiu ce trecea pe strada s-a tulburat auzindu-l, asa ca l-a strigat sa vina afara. Cand bijutierul a iesit in fata usii, hagiul s-a ascuns. Bijutierul s-a intors in pravalie si si-a reluat lucrul. Hagiul iar l-a strigat si cand bijutierul a raspuns chemarii, hagiul iar s-a ascuns, repetand figura. Atunci bijutierul s-a intors furios la treaba. Si inca o data, la fel. Bijutierul, nebun de furie, s-a rastit la el: - Ce ma tot strigi, hagiule, si ce tot faci glume cu mine, cand eu nu-mi vad capul de treaba? La care hagiul i-a raspuns linistit: - Pai nici Dumnezeu nu-Si vede capul de treaba, dar tu il tot strigi mereu degeaba la toate nimicurile. Cine ar trebui sa se supere mai tare, Dumnezeu sau tu? Iar bijutierul, intelegand, s-a rusinat si s-a retras in pravalia lui, fara sa mai ia numele Domnului in desert". (Sfantul Nicolae Velimirovici).

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan.

Creştinul şi ciobanul

 Un creştin povesteşte vizita pe care i-a făcut-o unui cioban. Ciobanul l-a întâmpinat curtenitor la gară, însă pe drumul lung până la fermă, s-a arătat ciudat de tăcut. Ca şi cum inima i-ar fi fost apăsată de o grea povară. Întrebat de pricina tăcerii sale, bătrânul cioban a plâns de parcă ar fi rămas fără copiii: Astă-noapte am pierdut 65 din mieii cei mai buni. Au dat iama lupii Creştinul şi-a exprimat regretul pentru pierderea suferită. Şi oi câte au ucis?, l-a întrebat. Ciobanul l-a privit surprins: Nu ştiţi că lupul nu ia niciodată o oaie bătrână atâta timp cât are miei la îndemână?

 În aceste zile, mieii (adică copiii) sunt prădaţi cu cruzime de vrăjmaşul sufletelor. Cine va lucra să aducă mieii şi oiţele la adăpostul pe care numai Hristos îl poate oferi?

1. Cel ce iubeşte pe fiul său îl bate, ca mai pe urmă să se bucure de el

2. Cel care ceartă pe fiul său va avea mulţumire şi între cei cunoscuţi se va lăuda cu el.

3. Cel care învaţă pe fiul său întărâtă pe vrăjmaşi (diavoli) şi înaintea prietenilor se va bucura pentru el.

4.  Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut.

5. Dacă eşti drăgăstos cu fiul tău, te va înfricoşa; joacă-te cu el şi te va întrista.

6. Nu râde cu el, ca să nu te doară împreună cu el şi mai pe  urmă să ţi se sterpezească dinţii.

7. Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile  lui.

8. Pleacă grumazul lui la tinereţe şi bate-l până este prunc, ca nu cumva încăpăţânându-se să nu te asculte.

9. Ceartă fiul tău şi fă-l să lucreze, ca nu se poticnească întruruşine.

10  Calul   neinblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copilul lăsat în voia lui ajunge rău-crescut.

 Înţelepciunea lui Sirah cap. 30

Veniţi de luaţi bucurie

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.
Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai odată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”.
Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.
Acelora care nu merg la biserică eu de fapt le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică? Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos. Şi la urmă zic: uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că de fapt toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.
Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămână, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.
Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvenţa la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică. Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să ştiţi că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba”. Şi cum o asculţi, trântit pe pat, pe fotoliu? „Stau în genunchi şi în picioare, părinte”. Nu te uiţi la slujbă ca şi când te-ai uita la meci, poate la meci te uiţi cu mai mult interes. Aşa că oamenii aceştia sunt superficiali.
Mi-a spus unul când am întrebat: „Ce faci tu când ar trebui să mergi la biserică şi nu mergi la biserică? Ce faci acasă?”. Şi a răspuns: „Mă uit la televizor”. Eu nu-s împotriva televizorului, dar sunt împotriva acelora care nu-şi împlinesc datoriile şi-şi fac vreme totuşi să se uite la televizor. Şi atunci am zis către el: „Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu în spate şi televizorul în faţă. Du-te de acuma încolo şi schimbă-le. Pune pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate”.
Să ştiţi că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi. La păgâni îi număr! Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu-i închipui pe Heruvimi cântând întreit sfântă cântare în biserică? Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot?
Extras din “Veniţi de luaţi bucurie” – Părintele Teofil Părăian

Despre sminteală

”Of, Adame, de ce ai gresit?”

Într-un sat, un tăran si femeia sa aveau grijă de mica lor grădină. Omul se tot plângea si zicea:

– Of, Adame, de ce ai gresit, că de nu ai fi gresit tu, n-ar mai fi trebuit ca astăzi noi să ne câstigăm pâinea în sudoarea frun?ii!
Într-o zi, trecând pe lângă casa lui un boier îi aude plânsul, vine către el si-i zice:– De ce te plângi, omule?

Iar omul nostru îi spune plânsul său.

Boierul, atunci, îi face omului nostru o invitatie la masa sa. Vine omul nostru împreună cu sotia la masa boierului – o masă deosebit de îmbelsugată, cu tot felul de bunătăti.

Zice boierul:

– Din toate aceste bunătăti puteti mânca, dar pe acest vas din mijlocul mesei să nu-l deschideti!

Si boierul plecă.

Plini de curiozitate, cei doi se gândeau numai la vasul cu pricina.

– Ce-o fi în vasul acesta? zice femeia. Hai să vedem!

– Cum să vedem, măi femeie? Ai auzit ce-a zis boierul, că nu avem voie.

Nu trecu mult timp, că iarăsi zise femeia:

– Hai, bărbate, să ne uităm, dacă nu vrei înseamnă că nu mă iubesti.

– Bine, femeie, zise omul.

Nu ridică femeia bine capacul de la vasul de pe masă, că din el a si iesit un soricel.

Procese de constiintă pentru cei doi, că vai ce-i vor spune boierului când acesta se va întoarce.

Se întoarce boierul, vede vasul desfăcut si zice:

-Tot felul de bunătăti v-am pus înainte si o singură poruncă v-am dat, dar n-ati îndeplinit-o. Asadar, nu mai dati vina pe Adam, pentru că oricare dintre noi ar fi făcut la fel.

http://altarulcredintei.md/of-adame-de-ce-ai-gresit/

PILDA VASULUI CRĂPAT

"O femeie batrană avea doua vase mari pe care le agăta de cele două capete ale unui bat (cobilită) si le căra pe după gat. Un vas era crăpat, iar celălalt era bun si tinea toată cantitatea de apa. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pană acasă, vasul crăpat ajungea doar cu jumătate din cantitatea de apă. Timp de doi ani femeia, de fiecare dată, aducea doar un vas jumătate de apă. Bineinteles VASUL CEL BUN ERA MANDRU DE REALIZARILE SALE. Dar bietul vas crapat, ii era atat de rusine cu imperfectiunea sa si se simtea atat de rău că nu putea să-si facă treaba decat pe jumătate din cat trebuia. După doi ani de asa zisa nereusită, vasul crăpat, se hotari să-i vorbească femeii langă izvor: - Mă simt atat de rusinat ca aceasta crapatură face să se scurgă jumătate din apa pana ajung acasă! Bătrana ii spuse zambind: - Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, iar pe cealaltă nu? Asta pentru că am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe aceasta parte a potecii si de fiecare dată, cand ne intoarcem acasă, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa nu as mai fi avut cu ce să-mi infrumusetez casa".

 Iubiti credinciosi, din aceasta minunată istorioară se intelege că in fiecare om oricat ar fi el de simplu, de sărac, de umil, Dumnezeu a pus cel putin cate un talant (adică fiecare om are ceva minunat in suflet): unul este foarte milos, altul este foarte intelept, altul este foarte bland, un altul este indelung rabdator, unul este postitor si rugător... Asadar, dărurile Duhului Sfant sunt impărtite si FIECARE OM ESTE FOARTE IMPORTANT IN OPERA  DE MÂNTUIRE A LUI DUMNEZEU!
                                                                                                                                                     Preot Ioan.

TOLBA CU POVESTI :

Doua fete au fost duse de tatal lor in casa unui intelept. Acesta dorea ca ele sa aiba parte de o educatie aleasa. Intr-o zi, una din ele s-a hotarat sa-l insele pe intelept. A prins un fluture si i-a spus surorii sale:
- O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
A mers in fata inteleptului si i-a spus:
- Am aici un fluture. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort?
Inteleptul a suras si a spus:
- Depinde de tine, fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge bine. Noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.?

Credinciosul şi frizerul necredincios

Se spune că un creştin a fost odată la un frizer pentru un „tuns şi ras”. Cum se întâmplă de obicei, cei doi au început un dialog şi au discutat despre o mulţime de lucruri. În general, cei doi au fost cam de aceiaşi părere, dar când au ajuns la subiectul credinţei, frizerul s-a grăbit să spună categoric: „Eu nu cred că Dumnezeu există!“ „De ce spui asta?“, l-a întrebat omul nostru. „Pentru că este suficient să ieşi înstradă ca să vezi lucrul acesta. Dacă Dumnezeu există cum se face că sunt aşa de mulţi oameni nenorociţi şi bolnavi? Ce părinte atotputernic ar îngădui aşa ceva? Care tată şi-ar lăsa fiii de izbelişte? Dacă ar exista Dumnezeu n-ar trebui să fie în lume nici durere şi nici suferinţă. Nu-mi pot imagina cum ar putea un Dumnezeu bun să îngăduie toate aceste lucruri“.

Clientul s-a gândit puţin şi s-a hotărât să nu spună nimic, ca să nu stârnească o ceartă. A tăcut până la sfârşit, a plătit şi a ieşit afară din frizerie. Ca din „întâmplare” însă, primul om cu care s-a întâlnit a fost un cerşetor beţiv cu o claie de păr răvăşită şi cu barba neîngrijită. Era murdar şi avea o privire pierdută. Ca străfulgerat de un gând, creştinul a intrat înapoi în frizerie şi a spus: „Dacă ai dreptate şi Dumnezeu chiar nu există, atunci nici frizerii nu există!“ „Ce vrei să spui?“ i-a răspuns mirat frizerul. „Eu sunt unul dintre ei şi stau în faţa dumneavoastră. Nu te-am tuns eu?” „Nu“, a continuat cu un zâmbet creştinul, „frizerii nu există, că dacă ar exista, n-ar mai exista oameni netunşi şi neraşi ca cerşetorul acesta de pe stradă“. „

Ah! Asta era problema?! FRIZERII EXISTĂ! Netunşi sunt numai aceia care nu vin la mine ca să-i tund şi să-i rad cum se cuvine“. „Exact!“ continuă creştinul. „Tot aşa este însă şi cu Dumnezeu! EL EXISTĂ, dar lumea arată aşa cum arată pentru că oamenii nu vin la El ca să fie ajutaţi şi ca să-i facă El aşa cum ar trebui să fie. De aceea este aşa de multă răutate şi suferinţă în lume“.

Un vis cu tâlc

Un conducător de ţară  a visat, odată, că un fost rege se desfăta vieţuind în Rai, iar un slujitor al lui Dumnezeu se chinuia în focurile iadului. Mirat de un aşa vis, conducătorul ţării a chemat la palatul său pe un bătrân înţelept, ca să-l lămurească în privinţa cestui vis. După ce s-a gândit puţin, bătrânul i-a spus acestea: ,,Nu ştim cu adevărat judecăţile lui Dumnezeu, dar pentru că eu i-am cunoscut pe aceşti doi oameni, pe care i-ai visat, presupun că regele se afla în Rai, fiindcă niciodată nu a i-a vorbit de rău pe slujitorii lui Dumnezeu şi i-a respectat întotdeauna. Iar slujitorul lui Dumnezeu se afla în iad, fiindcă i-a vorbit de rău, mai mereu, pe regi şi a făcut cu ei compromisuri.
sursa
http://popasduhovnicesc.ro/

Timpul si Iubirea

A fost odata ca niciodata o insula unde locuiau sentimentele: Fericirea, Tristetea, Vanitatea, Cunoasterea si toate celalalte, inclusiv Iubirea ...

Intr-o zi au fost anuntate ca insula se va scufunda, asa ca toate si-au reparat barcile si au plecat. Iubirea a fost singura care a ramas. Ea a vrut sa persevereze pana in ultimul moment.

Cand insula era aproape inundata in intregime, iubirea s-a decis sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca mare, eleganta.

Iubirea i-a spus:

- Poti sa ma iei si pe mine ?

Bogatia a raspuns:

- Nu, nu pot. Am barca plina de aur si argint. Nu mai este loc si pentru tine aici.

Iubirea s-a decis sa o intrebe si pe Vanitate, care trecea intr-o barca frumoasa.

- Vanitate, te rog ajuta-ma!

- Nu pot sa te ajut Iubire. Esti uda fleasca si asta ar putea sa imi strice barca! ,a raspuns Vanitatea.

Tristetea era pin apropiere, asa ca Iubirea i-a cerut ajutorul.

- Tristete, lasa-ma sa vin si eu cu tine!

- Oh, Iubire ... sunt asa de trista ca am nevoie sa fiu singura!

Fericirea a trecut si ea pe langa iubire, dar era asa de fericita incat nici macar nu a auzit ca a chemat-o Iubirea.

Deodata, s-a auzit o voce:

-Vino Iubire, te voi lua cu mine, spuse un batranel.

Iubirea s-a simtit atat de binecuvantata si bucuroasa incat a uitat sa intrebe ce nume avea batranelul.

Cand au ajuns pe uscat, batranelul si-a vazut de drum.

Iubirea realizand cat de mult ii datoreaza acestuia, a intrebat-o pe Cunoastere.

- Cine m-a ajutat ?

- A fost Timpul, a raspuns Cunoasterea.

Cunoasterea a zambit si cu o adanca intelepciune i-a raspuns:

- Deoarece numai Timpul este in stare sa inteleaga cat de minunata este Iubirea!

Morala ? Nu lasati ca Iubirea sa se stinga, doar cu timpul veti intelege cat era de valoroasa!~¦

Puterea Rugăciunii

Intr-un parc, pe o bancă, şedea un bătrânel, singur-singurel. Alături de el se aşezară pen­tru a se odihni niţel o tânără doamnă cu fetiţa ei. Bătrânelul o servi pe fetiță cu o bomboană, iar aceasta, înţeleaptă, îi spuse imediat:

- Mulţumesc!

Bătrânelul o întrebă:

- Ce cuvânt mi-ai spus?

Fetiţa se gândi în sinea ei că bătrânelul, fiind în vârstă, n-o auzise bine şi repetă:

- Multumesc!

Însă bătrânelul o întrebă iarăşi:

- Ştii tu, oare, ce înseamnă acest cuvânt?

Micuţa ridică din umeri:

- Pe mine m-au învăţat astfel mămica şi tăticul.

- Foarte bine, draga mea. Dar înţelegi tu, oare, ce ai spus acum?

Urmărind dialogul lor, mama fetiţei interveni:

- Fiica mea v-a mulţumit pentru bomboana primită. Aşa fac toţi copiii educaţi.

- Da, da, desigur. Însă acest cuvânt este deo­sebit. Nu este doar o simplă mulţumire. Când­va, acest cuvânt era o rugăciune, care în întregime suna astfel: „Dumnezeu să te miluiască!" sau „Dumnezeu să te mântuiască!”. Tu îmi faci mie un bine, iar eu Îl rog pe Dumnezeu ca El să pri­mească sufletul tău în împărăţia Sa veşnică. Mai apoi, cu timpul, oamenii au uitat din ce în ce mai mult de Dumnezeu.

Şi, oftând, bătrânelul continuă:

- Oamenii din lume uită foarte des de Dum­nezeu... Vieţuiesc cum îi duce pe ei mintea, iar astfel este foarte uşor să-ţi pierzi cu desăvârşire şi sufletul. Însă cei care Îl poartă pe Dumne­zeu în inima lor se şi roagă unii pentru alţii, prin: „Dumnezeu să te miluiască!” sau „Dumnezeu să te mântuiască!”. Dar când sufletul nostru spune cuvintele rugăciunii fără a le pătrunde cu min­tea şi fără a le trece prin inima sa, acea rugăciune din păcate nu mai poate fi numită rugăciune, ci altceva. Nu-i aşa?

Bătrânelul se aplecă spre mamă şi adăugă smerit şi gânditor:

- Iertaţi-mă, vă rog! Am început să vă destăi­nui prea multe din cugetul meu. Însă mi-aş dori tare mult ca un asemenea sufleţel luminat, precum este fetiţa dumneavoastră, să se roage pen­tru mine.

Şi, sculându-se cu greu de pe scăunel, bătrâ­nelul le salută din nou din picioare şi, sprijinindu-se într-un baston, se îndepărtă agale pe aleea largă şi pustie.

- Dumnezeu să vă miluiască!, şopti fetiţa în urma lui.

(Puterea rugăciunii copiilor, Editura Sophia, București, 2012, p. 27)

Fericirea

Cineva îmi povesti astfel:
Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă, venită de la oameni.
Şi iată că pe uşa casei mele, se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea.
Îmi zise:
-De ce eşti trist ?
Îi spusei de ce.
El, surâzând, îmi zise:
-Hai să cumpărăm puţină fericire.
M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă:
-Ia ceva bani cu tine... - îmi spuse - şi plecarăm. Şi prietenul m-a dus de-am căutat nişte săraci, cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea pierea din duhul meu, iar când ne-am întors acasă, amândoi eram cu sufletul plin de pace şi de îmbucurare.
-Vezi - îmi zise prietenul - cum se poate cumpăra fericirea ?
Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine.

Botosaneanul Ortodox: SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL

Un baieţel împreună cu părinţii săi au plecat într-un alt oraş, unde sperau să ducă o viaţă mai uşoară. Dar tatăl nu găsi de muncă mult timp, iar mama se imbolnăvi. Au ajuns într-o mare sărăcie.Băieţelul vedea acest lucru şi suferea foarte mult, însă îşi aminti ceva: auzise de la un coleg de şcoală că Domnul Iisus poate ajuta pe oricine, aşa că luă un stilou şi scrise următoarele: ''-Scumpul meu Iisus, m-am mutat cu părinţii mei în acest oraş ,dar mama e bolnavă. Nu vrei să-i trimiţi Tu ceva care s-o vindece ? Trimite,te rog frumos şi ceva tatălui meu de lucru, ca să îmi ia haine şi ceva de mâncare.Şi dacă vrei, fă aceste lucruri repede, căci mi-e frig şi foame! Noi locuim pe strada 135. Micul Tău amic.'' Citi apoi scrisoarea şi scrise pe plic :'' PENTRU IISUS DIN CER ''.


Funcţionara, care sorta plicurile, rămase mirată când o găsi...era ciudată.O deschise şi o citi. Ochii i se umplu de lacrimi şi-şi zise zise:'' Credinţa acestui copilas nu va fi dezamăgită !'' Aşa că puse într-un pachet haine pentru toţi, alimente şi o ofertă de muncă pentru tatăl copilului împreună cu o scrisoare în care îi trasmitea băieţelului că plicul lui a ajuns în mâinile slujitorilor lui Iisus şi că aceştia îi ţrimteau din partea Stăpânului lor acele daruri.

Păcatul impărtit la trei

      La sfatul unui apropiat o femeie care avea un pacat greu, cumpara pentru o bisericuta care era inca in constructie, covoare de pus pe jos care valorau o avere. Bucuroasa de aceasta fapta pe care ea o considera suficienta pentru a i se sterge pacatul se duse la o manastire cu gand sa se impartaseasca. Un preot din manastire care a spovedit-o inainte de a primi Sfanta Impartasanie, nu numai ca a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar o si certa, fiindca a indraznit sa creada ca poate cumpara harul lui Dumnezeu cu cateva covoare.

Femeia s-a dus dupa aceea la poarta manastirii si acolo incepu sa planga, caci nu voia sa plece la casa ei fara sa se impartaseasca. Pe la poarta trecu un alt preot si o intreba de ce plange. Femeia ii povesti, preotului, care era chiar staretul acelei manastiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chema in biserica si acolo ii dadu Sfanta Impartasanie.

Apoi femeia mirata ca acest preot nu a certat-o si a primit-o cu atata caldura si blandete parinteasca intreba:

- Dar cum se face ca sfintia voastra mi-ati dat voie sa ma impartasesc, iar celalalt preot nu?

- Dupa faptele si lucrarile spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednica de impartasit, dar lacrima te-a izbavit, caci pocainta cu lacrimi se face! Si mai e un lucru! Preotul acela este inca tanar, iar arta de a conduce omul, adica preotia, nu se invata peste noapte. Cand un pacat este prea mare, sa lasam taina vindecarii lui o treime in seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului si o treime pe seama celui care si-a spus pacatul. Nu-l ingreuna pe om peste masura, dar nici nu-l usura prea mult; asa trebuie sa se poarte preotul cu fiii sai duhovnicesti.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Regele

      Un rege, împreună cu soţia şi fiica a plecat într-o călătorie pe mare. Nava lor a fost prinsă într-o furtună şi fiind lovită de valurile puternice, s-a scufundat. S-a pierdut în valurile mării întreg echipajul, dar Dumnezeu a salvat viaţa regelui şi a familiei sale. Ei au fost aruncaţi la ţărm, şi acolo, îmbrăcaţi în zdrenţe, ca nişte cerşetori, au purces în căutarea unui adăpost. Nici unul dintre ei nu a îndrăznit să aducă aminte, că este de viţă nobilă. Dar şi cine ar fi crezut în cuvintele a trei cerşetori? Ar fi părut ridicol, dar poate chiar ar au putut fi şi bătuţi. La urma urmei, nu toată lumea îi iubeşte pe cei săraci, iar cerşetorii aroganţi nu sunt suportaţi de nimeni.
Aşa s-a întâmplat ca unul din locuitorii acestei ţări i-a adăpostit pe aceşti nefericiţi, şi le-a propus să-ţi câştige existenţa, păscând turma sa de oi. Regele, a devenit un păstor, iar regina şi prinţesa - soţia şi fiica unui păstor. Ei nu s-au plâns pe soarta lor, doar uneori, seara, stând lângă foc, îşi aminteau de viaţa lor în palat şi îşi ştergeau lăcrimile apărute.
Între timp, regele ţării, unde au ajuns eroii noştri, a început să caute o fată, care-i va fi soţie fiului său. Câteva zeci de perechi de mesageri au fost trimişi în diferite părţi ale regatului, pentru căutarea celei mai frumoase, celei mai inteligente şi mai pioase fete. Ei au primit un ordin din partea regelui, să nu fie neglijată nici fiica ultimului sărac. Doar să îmbraci, să înveţi bunele maniere o poţi face mai nu pe orişicare, dar să dai omului o judecată frumoasă, purtare cuviincioasă este mult mai dificil, dacă nu chiar imposibil.
Deci, mesagerii nu ignorau nici o fată, discutau cu ele, le cereau să-i servească cu bucatele pregătite. Tot ceea ce observau, era înregistrat în cărţile lor de drum, care apoi erau studiate de cei mai înţelepţi oameni de la curte, ca să se poată face cea mai bună alegere.
Au văzut mesagerii şi fiica bietului cioban, care începuse şi să uite de coroana sa regală. Fiica sa era adorabilă. Şi într-o rochie modestă, era la fel de atrăgătoare, ca şi în cele mai luxoase de altă dată. Soarele i-a întunecat pielea, iar vânturile puţin i-au uscat-o, dar aceasta numai i-a adăugat un farmec suplimentar. Iar în ceea ce priveşte conversaţia, excalamaţiile ambasadorilor reagali erau de nedescris. O aşa judecată şi inteligenţă nu întâlneai nici la palat. Trebuia înştiinţat prinţul. El auzind, despre superba fată din popor, fără a mai aştepta o clipă, a pornit la drum, şi, în curând, armăsarul său era în pragul colibei ciobanului. Au fost necesare câteva minute ca prinţul să fie adânc rânit, iar să vindece această rană, putea doar cea, privirea căreea a şi provocat această dulce suferinţă.
Şi de parcă părea că totul este hotărât, dar dintr-o dată tatăl fetei s-a comportat foarte ciudat. Acest cioban, care în somn, încă se mai vedea rege, i-a cerut prinţului cunoaşterea unui meşteşug. "Trebuie să poţi face ceva, cu propriile mâni " - i-a spus el prinţului - . Nu importă ce.". "Dar eu, – i-a răspuns prinţul, ştiu cum să conduc afacerile de stat, să mânuiesc o sabie, să primesc ambasadori şi să semnez decrete"- “Da. Este corect. Dar eu vreau să cunoşti meseria unui dulgher, sau aurar, sau croitor, sau oricare alta. În caz contrar, fiica mea nu va fi soţia ta ".
Dumnezeu ştie ce efort a depus prinţul, pentru a nu-l înjunghia pe loc pe păstorul obraznic. Dar prinţul s-a reţinut. Şi în aceeaşi zi, el se plimba prin piaţă, căutând ce ar putea învăţa. Fierari, gravori, bucătari, vânători de păsări, cizmari. Cât de mulţi sunt ei, şi cât de grea le este munca. Să înveţi deprinderile oricăruia dintre ei va dura mult, dar oricine care cunoaşte starea îndrăgostiţilor, va fi de acord că aşteptarea pentru ei - e cea mai grea povară.
Şi prinţul a ales un om, care împletea covoraşe din nuiele. Două zile a învăţat şi spre sfârşitul celei de a treia a făcut de rău de bine şi prinţul trei asemănătoare.
Şi iată cu munca mâinilor sale se prezintă prinţul în faţa tatălui alesei inimii sale. Ciobanul le-a luat în mână şi a privit atent munca viitorului ginere.
– Cu cât pot fi vândute? – a întrebat el.
– Cu două monede fiecare.
– Şi cât timp ai muncit la ele?
– Două zile.
– Două zile, trei covoraşe, şase monede, – a spus tatăl şi a adăugat, –Ia-o pe fata mea de soţie!
Prinţul doar că nu sărise de bucurie. Apoi l-a îmbrăţişat pe tată. S-a apropiat de fată, a îngenunchiat şi i-a sărutat mâna. Dar apoi s-a întors către viitorul său socru şi a întrebat pe un ton nu de mire, dar de viitor rege: "Vă rog, să-mi explicaţi comportamentul dumneavoastră!"
"Ştii, fiule", –i-a răspuns ciobanul, – "am fost şi rege. Conduceam armata în luptă, semnam decrete şi ascultam dările de seamă, prezentate de miniştri. Nimeni nici nu putea să presupună că-mi voi sfârşi viaţa ca cioban. Dar când Dumnezeu mi-a schimbat destinul, cel mai mult sufeream, că nu puteam face nimic pe lângă casă. Dacă aş fi ştiut să împletesc măcar aceste covoraşe, atunci şase monede la două zile ar fi ajutat foarte mult familia mea".

sursa facebooc

CUVÂNT DESPRE SMERENIE

"Odată,  plimbandu-mă cu tatăl meu cand, la o cotitură, după o clipă de tăcere, el m-a intrebat: - In afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva? Mi-am ascutit auzul si, după cateva secunde, i-am răspuns: - Aud zgomotul unei căruţe. - Aşa este, - a spus tatăl meu - este o carută goală. L-am intrebat: - Cum de stii ca este o carută goală, dacă incă nu o putem vedea? Iar el mi-a spus: - E foarte usor, să stii cand o carută este goală, fiindcă cu cat este mai goală, cu atat face mai mult zgomot. Astăzi, adult fiind, cand văd o persoană care vorbeste prea mult, intrerupand conversatia celorlalti, dovedindu-se inoportună, laudandu-se cu ceea ce posedă, simtindu-se atotputernică si dispretuindu-i pe cei din jurul ei, incă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunand: "Cu cat este mai goală căruta, cu atat mai mult zgomot face". Smerenia constă in a trece sub tăcere virtutile noastre si de a le permite altora să le descopere. Nu uitati că există oameni atat de "săraci", incat nu au nimic altceva decat BANI și MÂNDRIE. Nimeni nu este mai gol la suflet, decat cel care este plin de sine insusi". Smerenia este temelia Sfinteniei. Smerenia ii alungă pe draci. Smerenia fără nici-o osteneală a mantuit pe Fiul risipitor, pe Vames, pe Talharul cel de-a dreapta, care putine cuvinte au grait catre Dumnezeu si s-au mantuit.
Preot Ioan.

Rugăciunea din suflet

Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.
Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.
De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

Pilda cerșetorului orb

Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!…
Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească?
Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.

Părintele Iosif Trifa,
din „Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an”
sursa
http://ortodox.md/pilda-cersetorului-orb/