Pilde Crestin - Ortodoxe: Pilde pentru suflet

Se afișează postările cu eticheta Pilde pentru suflet. Afișați toate postările

luni, 21 decembrie 2020

PÂNZA DE PAIANJEN.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că odată o femeie a fost urmărită prin pădure de niște infractori care voiau să o jefuiască. Femeia a intrat într-o peșteră, pe care a găsit-o în calea ei, cu speranța de a se ascunde și a nu fi găsită.

Infractorii o căutau prin preajma peșterii iar ea le auzea vocile și pașii. Era extrem de îngrijorată pentru viața ei. Cu putinele forțe pe care le mai avea și cu multă disperare, începu să se roage către Divinitate.

„Dumnezeule atotputernic, pune-i pe îngerii tăi să coboare și să acopere intrarea, ca să nu mă găsească și să mă omoare”.

În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu-se de peștera în care se afla și văzu apariția unui păianjen mic.

Micul păianjen a început să țese o pânză la intrare.

Femeia privea cu respirația tăiată și începu o altă rugăciune, de data aceasta mai îngrijorată:

- „Doamne, ți-am cerut îngeri, nu un păianjen”.

Și a continuat: „Doamne, te rog, cu mâna ta puternică pune un zid puternic la intrare, astfel încât oamenii să nu poată intra și să mă omoare”.

Deschise ochii, așteptându-se să vadă un perete de piatră blocând intrarea, dar tot ce putu vedea era micul păianjen care se învârtea pe pânză.

Infractorii ajunseseră atât de aproape de gura peșterii, iar femeia, se simțea deja pierdută, și își aștepta moartea.

Când răufăcătorii se aflau în fața peșterii, păianjenul acoperise deja întreaga intrare. Apoi, ea ghemuită într-un colț cu capul acoperit de brațe auzi conversația:

- Să verificăm și în această peșteră.

-Nu. Inutil, răspunse unul dintre ei.

-Uite, există o pânză de păianjen! Este imposibil să fi intrat în această peșteră fără să o rupă. Să continuăm și să mergem mai departe.

REFLECŢIE:

Cerem lucruri care din perspectiva noastră umană sunt ceea ce avem nevoie, dar Dumnezeu ne dă acele lucruri mărunte care pot deveni mari, și pot face diferența.

Uneori cerem ca zidurile să fie în siguranță, dar Dumnezeu ne cere în schimb să avem încredere în El, să lăsăm puterea Lui să se manifeste și să facă, ca o pânză de păianjen să ne ofere aceeași protecție ca un zid.

Dacă ați cerut un zid și tot ce vedeți este o pânză de păianjen, amintiți-vă că Dumnezeu știe de ce avem nevoie cu adevărat.

Divinitatea niciodată nu greșește, El știe de ce avem nevoie și ce este mai bine pentru noi ... El permite să se facă Voia Sa și nu a noastră.

Ai încredere în planul Său, și nu te teme de nimic Om minunat, care ești parte din Creația Lui.

joi, 17 decembrie 2020

CUM SA-I SPUN EU PACATELE MELE PREOTULUI???

Bucuria mea, in totala nestiinta de cauza, zic unii crestini ortodocsi: Cum sa ma duc eu sa-i spun pacatele mele preotului? Ei nu stiu ca fara preot duhovnic nimeni nu se mantuieste! PRIN preot suntem BOTEZATI, PRIN preot suntem MIRUNSI, PRIN PREOT suntem CUNUNATI RELIGIOS, PRIN preot suntem SPOVEDITI (ni se iarta pacatele), PRIN preot ni se da IMPARTASANIA (Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos).

Iata de ce a zis Iisus Hristos: “Duceti-va si va aratati preotilor!” (Luca 17:14). Viata preotului duhovnic, este o nesfarsita mucenicie. Taina povatuirii duhovnicesti, este o scoala aparte care duce la adevarata cunoastere de Dumnezeu. Ucenicul trebuie sa simta fata de parintele sau duhovnicesc, incredere si dragoste.

De ce? Pentru ca el are cheile Imparatiei Cerurilor (Matei 16:18), mana aceea de preot, indiferent de vrednicia sau nevrednicia lui, iti poate da: DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (viata ta vesnica), lucruri pe care tu nu poti sa le iei de nicaieri!

Iertarea pacatelor o da Iisus Hristos, prin preotul duhovnic in Duhul Sfant. Si pentru ca aproape toti oamenii au telefon celular, am putea spune ca el seamana cu telefonul. Cand vorbesti cu cineva, nu te adresezi telefonului, ci, aceluia cu care vorbesti prin intermediul lui. La fel este cu spovedania: Pacatele nu le spui preotului ci lui Dumnezeu prin intermediul lui, si nu ti le iarta preotul, ci, Iisus Hristos prin intermediul lui.

Daca un om vrea sa fie INTEGRU, trebuie sa aiba neaparat PARINTI TRUPESTI si PARINTE DUHOVNIC (Sfintitorul sufletelor noastre, sau altfel spus, calauza duhovniceasca in drumul nostru catre Hristos).

Cine are minte sa ia aminte la aceste sfinte cuvinte cine nu sa rataceasca si sa se razvrateasca inainte!

Amin si Alilui!

Preot Ioan 🛎.

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Un cal era legat de un stâlp

Un cal era legat de un stâlp, dar diavolul a venit și l-a dezlegat.
Calul s-a apropiat de câmpul țăranului și a început să strice recolta.
Țăranul s-a enervat, a luat o pușcă și a ucis calul.
Apoi, proprietarul calului s-a enervat și el, a luat o pușcă și s-a răzbunat pe țăran.
Soția a văzut acest lucru și l-a ucis pe proprietarul calului.
Apoi fiul proprietarului de cai s-a enervat și a ucis-o pe soția țăranului.
Vecinii l-au ucis pe acest tip și i-au ars casa ...
Oamenii l-au întrebat pe diavol: de ce ai făcut toate acestea?
Diavolul a răspuns: Nu fac nimic greșit, doar am dat drumul calului.

MORALA.
Diavolul face doar niște lucruri simple și inocente, iar restul le facem noi înșine. El știe că răul este blocat în inimile noastre. De aceea, trebuie să ne gîndim cu atenție înainte de a acționa.
Amintiți-vă: cuvântul are putere, gândiți-vă înainte de a acționa și gândiți-vă înainte de a vorbi.

sâmbătă, 19 septembrie 2020

CRUCEA

Taina

Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.
Şi cu toate acestea, el o biruia.
De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă şi încet, îşi băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.
De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea - şi el, zâmbind, dojenea părinteşte pe cel care-l supărase.
Pentru aceasta, era foarte iubit şi cinstit de toţi ofiţerii şi soldaţii.
Unul din tinerii ofiţeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mişcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mişcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce nişte hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.
Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliţă de abanos. Atunci ofiţerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.

joi, 13 august 2020

"POVESTEA BĂRCII ROȘII,

Un bărbat a fost rugat să vopsească o barcă.
Și-a adus vopseaua și pensulele și a început să vopsească barca de un roșu aprins, așa cum a cerut proprietarul.
În timp ce vopsea, a observat că barca are o gaură și a reparat-o cu calm.
Când a terminat, și-a primit banii și a plecat.

A doua zi, proprietarul bărcii s-a dus la cel care îi vopsise barca și i-a prezentat un cec , mult mai mare decât plata pentru munca depusă.

Pictorul a fost surprins și i-a spus:
„Mi-ați plătit deja pentru pictarea bărcii, domnule !!!”.
"Dar acest lucru nu este pentru vopsea. Acesta este pentru repararea găurii din barcă."
"Ah! Dar a fost un serviciu atât de mic ... cu siguranță nu merită să-mi plătiți o sumă atât de mare pentru ceva atât de nesemnificativ"
"Dragul meu prieten, nu înțelegi. Lasă-mă să-ți spun ce s-a întâmplat: Când te-am rugat să pictezi nava, am uitat să menționez gaura.
Când barca s-a uscat, copiii mei au luat barca și au plecat la pescuit. Ei nu știau că există o gaură. În acel timp , eu nu eram acasă. Când m-am întors și am observat că au luat barca, am fost disperată pentru că mi-am amintit că barca avea o gaură, și mi-am făcut griji pentru ei.
Imaginați-vă ușurarea și bucuria mea când i-am văzut întorcându-se de la pescuit. Așadar, am examinat barca și am constatat că ați reparat gaura. Vezi, acum, ce ai făcut? Mi-ai salvat viața copiilor! Nu am destui bani ca să plătesc pentru mica ta faptă bună ".

Întotdeauna puneți un strop de iubire și atenție în toate lucrurile pe care le faceți, acea milă în plus poate pe care o arăți celorlalți poate salva viața cuiva...
Indiferent cine, când sau cum, continuați să susțineți, să sprijiniți, să ștergeți lacrimile, să ascultați cu atenție și să reparați cu atenție toate „spărturile” pe care le găsiți în barca vecinului.
Nimeni nu știe când cineva are nevoie de noi. Pe parcurs, este posibil să fi reparat numeroase „găuri pentru bărci” pentru diverse persoane fără să-ți dai seama câte vieți ai salvat.

marți, 28 iulie 2020

Preotul si lingurita

O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“

„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“

„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“

„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.

Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.

Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“

Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.

marți, 7 iulie 2020

ZAVISTIA - CEA MAI GREA FORMĂ DE MÂNIE

"Zavistia-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos (zavistie)? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte".

Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia,si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana."

(Părintele Cleopa)

miercuri, 6 mai 2020

INVATATURI SI....FLORI GRĂDINA SUFLETULUI

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud ...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?!
Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpăt omenia ...

Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

Ce trebuie să facem pentru toate acestea?

Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?! E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta. Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

sâmbătă, 2 mai 2020

Bogatul...

Era un om bogat care toată viaţa lui, făcea bine, ajutând pe cei nevoiaşi.
Într-o zi, merse la dânsul un prieten şi, stând la sfat, omul bogat îi spuse că banca la care avea depuşi nişte bani, dăduse faliment, şi aşa pierduse acei bani.
Omul cel bun zise prietenului său:
- "Vezi: tocmai banii pe cari nu i-am dat, i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia la săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?"
Şi de atunci, toată lumea spunea acestui om: "Bogătaşul cel fără bani.?
Când a murit, prietenii au scris pe mormântul lui, aceste vorbe: "Ce-am dat, am câştigat. Ce n-am dat, am pierdut." —

joi, 23 aprilie 2020

Aici nu locuieste Dumnezeu?

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică,mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.

- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă.

Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă multmai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat,unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi cavai de ea…

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vommuta?

Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţelescă, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în sufletdrumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.

"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fiecercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”

„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

marți, 7 aprilie 2020

Viata e un pumn de pietricele colorate

Un om a gasit o punga mare cu pietricele colorate pe tarmul unei ape. A luat-o si mergand spre casa incepu sa arunce pietricelele in apa, tinti pasarile care treceau pe deasupra, se amuza aruncandu-le aiurea. In momentul in care mai avea in punga doar doua, trei pietricele, pe care se pregatea sa le arunce si pe astea fara rost, s-a intalnit cu un vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, dupa care zise: “- De unde ai pietricelele acestea, fiindca sunt foarte pretioase!”. Afland asta, omul nostra pleca disperat sa caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu sa mai recupereze ceva.

Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare zi a omului, fiecare saptamana, fiecare luna, fiecare an sunt comori pe care le aruncam fara nici o precautie, cand le-am pierdut e imposibil sa le mai recuperam.

Parintele Iustin Parvu

vineri, 3 aprilie 2020

Pacea este lumină

„Pacea este un dar dumnezeiesc, care se dă cu îmbelşugare celor care se împacă cu Dumnezeu şi împlinesc dumnezeieştile Sale porunci.
Pacea este lumină şi de aceea fuge de păcat, care este întuneric. Un păcătos nu are pace niciodată.
Nevoiţi‑vă împotriva păcatului şi nu vă tulburaţi când se stârnesc patimile înlăuntrul vostru, căci atunci când în lupta împotriva lor biruiţi, ridicarea patimilor vi se face pricină de pace şi de bucurie.
„Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”(Evrei 12,14).
Pacea şi sfinţenia sunt două condiţii necesare pentru cel ce însetează să vadă faţa lui Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijină sfinţenia.
Sfinţenia nu rămâne într‑o inimă tulburată şi mânioasă. Mânia, când rămâne mult timp în suflet, duce la duşmănie şi ură împotriva aproapelui. Din această pricină trebuie să ne împăcăm îndată cu fratele nostru, ca să nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinţeşte inima.
Cel ce este în pace cu sine însuşi este în pace şi cu aproapele său şi cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfinţit, pentru că Însuşi Dumnezeu locuieşte înlăuntrul său.” Sfântul Nectarie

luni, 30 martie 2020

ADEVARATA SMERENIE LA UN OM SFANT??

A existat odată un om atât de sfânt încât până şi îngerii se bucurau văzându-l.Cu toate acestea,el nu avea nici cea mai mică idee de faptul că este un sfânt.Îşi vedea liniştit de treburile zilnice,impărţind în jur bunătatea la fel de inconştient,cum îşi răspândesc florile parfumul lor şi becurile de pe stradă lumina lor.Sfinţenia lui consta în faptul că el uita instantaneu trecutul persoanei pe care o avea în faţă,privind-o ca şi cum ar fi văzut-o pentru prima oară.De aceea,el vedea dincolo de aparenţele exterioare,în însăşi esenţa fiinţei,acolo unde oamenii erau inocenţi şi nevinovaţi,şi mult prea ignoranţi pentru a şti că greşesc.De aceea,el îi ierta şi îi iubea pe toţi deopotrivă,fără să i se pară însă nimic ieşit din comun în atitudinea lui,căci ea nu era rezultatul unei decizii,ci al felului în care îi privea el pe oameni.Intr-o zi,un înger i-a spus:"Dumnezeu m-a trimis la tine.Poţi să îmi ceri orice vei dori,şi dorinţa îţi va fi îndeplinită.

Vrei să primeşti darul vindecării?",

"Nu"a răspuns omul.

Aş prefera să-L las pe Dumnezeu să vindece el însuşi","Vrei să ai puterea de a-i aduce pe păcătoşi înapoi,pe drumul cel drept?"Nu"a spus el"Nu am eu dreptul să ating inima omului.

Acest drept divin le este rezervat numai îngerilor","Vrei să fii un model de virtute,pentru ca oamenii să fie atraşi de tine şi să te imite?",Nu"a răspuns sfântul,"Căci în acest fel,aş deveni centrul atenţiei","Atunci,ce doreşti?"a insistat îngerul."Graţia lui Dumnezeu"a răspuns omul"Dacă voi dispune de această graţie,voi avea tot ceea ce mi-am dorit vreodată.

"Nu,trebuie să-mi ceri ceva miraculos!"i-a spus îngerul."In caz contrar,o asemenea însuşire îţi va fi distribuită în mod obligatoriu","Bine,în acest caz,iată ce doresc:lasă binele să se facă prin mine,fără ca eu să devin conştient de acest lucru!".

De aceea,Dumnezeu i-a dăruit următoarea calitate:umbra sa căpăta puteri vindecătoare,dar numai atunci când cădea în spatele lui.În acest fel,bolnavii care cădeau sub incidenţa umbrei sfântului,dar numai dacă acesta era cu spatele la ei,erau vindecaţi pe loc,pământul devenea fertil,izvoarele ţâşneau,iar feţele celor doborâţi de greutăţile vieţii se colorau din nou.

Sfântul nu ştia însă nimic din toate acestea,căci atenţia celor din jur era atât de centrată asupra umbrei,încât ei au uitat de omul care o răspândea.In acest fel,dorinţa lui de a face bine fără să ştie nimic de acest lucru,s-a împlinit cu prisosinţă.

sâmbătă, 7 martie 2020

Lenes si mandru

Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.

Parintele cumpani un pic si zise:

- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!
Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.

vineri, 24 ianuarie 2020

PENTRU CEI CE GĂSESC COMORI

Intr-un sat cu origine veche, era un om care ara cu tractorul pe moşia unui boier, în timpul nopţii. Deodată, a văzut înaintea tractorului la mică distanţă o lumină mare ce se ridica din pământ în sus. Ajunge cu tractorul aproape şi sta uitându-se la acea lumină până ce a dispărut. Apoi se duce şi pune un semn unde fusese acea flacără minunată şi continuă mai departe să are cu tractorul. În zori de zi s-a dus la semnul pe care l-a pus şi a luat hârleţul şi a început să sape în locul acela. Şi, săpând, a dat de bolta unui beci. Lăsă lucrul, ca să nu fie văzut de oamenii boierului şi porni mai departe cu aratul. A stat la arat până seara. Ca să are şi pe timp de noapte, a adus un alt mecanic pe tractor şi el cu un frate mai mic, s-au dat la săpat. Au reuşit să spargă bolta beciului şi s-au uitat cu o lumină oarbă de lanternă înăuntru. Dar, mirosul greu ce venea din beci era cu neputinţă de suportat. Au aşteptat să se mai aerisească, apoi iar au încercat, şi au văzut un beci lung, cu intrarea acoperită de pământ. Au intrat înăuntru cu multă băgare de seamă, să nu fie ceva vieţuitoare rele de pământ, care să-i muşte. Au găsit un butoi ale cărui doage au fost stricate de vreme şi se ţineau în sus, de lăsau să se vadă vinul înăuntrul butoiului, care era ca gelatina. Altceva nimic. S-au uitat să vadă unde era ascunsă comoara. Cum săpătura era la partea beciului din fund şi-au dat cu părerea că trebuie să fie îngropată în peretele acela. Şi-au intrat mai bine şi-au văzut că zidul într-un loc nu avea aceeaşi tărie ca peste tot. Au spart acolo şi au dat de o încăpere cu un butoiaş. Luând butoiaşul, au găsit bani în el plin până sus. Au luat banii într-un sac şi pe celelalte le-au lăsat acolo şi au ieşit şi s-au dus acasă. Acasă au chemat pe un evreu, care le era prieten. Evreul, văzând atâţia bani, a spus că nu sunt din cei buni, ci dintr-un metal rău – alamă –, dar el îi poate schimba şi le dă preţul întreg, cât va putea lua. Evreul îi aduse ceva bani, cu care-şi cumpără o batoză de treierat trifoi şi altceva nimic. Iar evreul a cumpărat case, deschise depozite şi altele. Dar nu după multă vreme se află de acel lucru, prin nişte oameni ce lucraseră pe moşie.
Venind control de la Stat, au luat acel vin din beci ca medicament, şi s-au început cercetările. Amândoi fraţii tăgăduiră, iar evreul şi mai mult. Neavând probe, s-au închis orice fel de cercetări.
Nu a trecut multă vreme şi acel om a căzut la o boală grea, pe care o contactat-o de la lucrul. Iar boala i-a fost atât de grea încât a început să vândă lucrurile din gospodărie pe care le făcuse cu munca lui, până ce a văzut că doctorii n-au ce-i face şi atunci şi-a pus capăt zilelor.
Şi-ndată după moarte, soţiei i s-a arătat o femeie ce i-a cerut o cană de cafea cu lapte, pentru soţul ei, ca să scape de năduşeli de la nişte fâşii ce le avea pe trupul lui, de pe umeri şi piept în jos, pe care fâşii era ceva scris, ce nu se putea citi. Şi, în timp ce el bea acea cafea, femeia a pus mâna să tragă fâşiile fără să vadă el, dar atunci el ţipă şi o mare flacără îi ieşi din gură, flacără ce l-a învăluit şi l-a acoperit peste tot. Aşa l-a văzut şi de atunci nu l-a mai văzut.
*
Tâlcuire: fâşiile sunt blestemele ce au fost puse pe acea comoară şi el în loc să facă ceva spre izbăvirea lui, el a cheltuit banii, iar acele blesteme îl ţin în flăcările iadului.
Nu este bine să căutăm comori şi dacă din întîmplare găsim, să nu luăm nimic pentru noi ci să facem milostenie ajutănd pe cei săraci, pe cei în lipsuri, în suferinţe, în necazuri şi să dăm la biserici sărace.
__________________________
[Pr.Ilarion Argatu "PILDE si intimplari adevarate", 2011,pag.179]

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Valoarea sufletului

Prin anul 1956, într-o zi călătoream cu trenul de la Pașcani spre Buzău. Eram într-un compartiment de clasa I și deodată au urcat mai mulți ofițeri: maiori, colonei, fel de fel, și un plutonier cu soția. Eu stăteam liniștit; nu-i cunoșteam și nu le știam nici gradele. Când am făcut armata nu erau stele pe umăr, ci trese.

Unul dintre ei, ca să nu tacă, a făcut o glumă:
– Uite, măi, popa! O să ne meargă bine! Nu ar fi bine să ne spună povestea cu Dumnezeu?
Vine spre mine și-mi zice:
– Știi ce zic popii: că deșerturile și constelațiile și munții și apele le-a făcut un moșneguț pe care Îl cheamă Dumnezeu.
IA SĂ NE SPUI ȘI NOUĂ CUM E POVESTEA AIA CU DUMNEZEU.
– Domnilor, eu nu vă cunosc, dar vă rog să-mi spuneți: De ce nu credeți în Dumnezeu?
– Cum, nu este o absurditate să crezi în ce nu vezi?
– Ține minte ce ai spus!
– Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?
– Fraților, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun:
DACĂ ÎNCEP POVESTEA CU DUMNEZEU, TRENUL ACESTA TREBUIE SĂ ÎNCONJOARE LUMEA DE TREI ORI ȘI NU O TERMIN!…
– Ia auzi ce spune popa?!
– Ați auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede. Dacă e vorba că trebuie să discutăm, vă cer ceva, un cuvânt de onoare: Nu vă supărați?
– Să fie nebun cel ce se supără!
Nu tot ce nu se vede, nu există – Argumente și demonstrație
– Ei, să începem povestea cu Dumnezeu. Întâi și întâi, vă spun asta: Dumneavoastră toți sunteți nebuni! Dar să vă explic de ce vă fac nebuni! În primul rând, la noi în Scripturi scrie așa: „Zis-a cel nebun în inima sa. Nu este Dumnezeu” (Psalmul 13, 1; 52, 1). În al doilea rând: Nu-i o nebunie să cred că voi aveți minte? Dacă n-am văzut-o!? Arătați-mi mintea, cum este: galbenă, roșie, verde? Ce formă are: hexagonală, triunghiulară, dreptunghiulară?… Cum să cred că aveți minte, dacă nu mi-o arătați? Parcă voi spuneați că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi!…
– Măi prostule, nu ai pus bine problema, a zis unul dintre ei către cel care m-a întrebat.
– De acum, eu pot să zic că dumneavoastră toți sunteți morți! Dacă nu văd viața care este în voi? Nu-i o nebunie să cred că aveți viață?
– Dar viața se manifestă. Din manifestarea ei se crede că avem!
– Da, așa-i și cu Dumnezeu! Dumneavoastră aveți imaginație, mânie, simțire, poftă, gândire! Ați văzut cum creșteți? Nouă ne spune Sfânta Scriptură că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar nu după această formă trupească, ci după însușirile sufletului.
MÂHNIREA, ÎNTRISTAREA, BUCURIA, CUVÂNTUL ȘI CELE ASEMENEA, TOATE SUNT ÎNSUȘIRI ALE SUFLETULUI.
Dar sufletul, l-ați văzut vreodată? Toate acestea se cred fără să se vadă, nu?
– Auzi, mă, la popa, ne face nebuni!…
Părintele Cleopa – Sufletul și durerea există, deși nu se văd, așadar…
Se ridică un maior-doctor și-mi zice:
– Eu operez, tai omul peste tot, dar încă nu am dat de suflet. Și cum să cred că există, dacă nu am dat niciodată cu bisturiul peste el?
– Dar ce credeți, există durere în lume?
– Există!
– Eu nu cred; e o nebunie să cred asta, dacă nu am văzut-o, nu? Parcă așa spuneați dumneavoastră „că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi”.
– Măi, am dat de dracu! Da, e frumos! Mai spune, popă!
Nu este timp să vă povestesc toată discuția care a durat vreo două ore, dar voi mai aminti încă ceva. Un ofițer îmi zice:
– Măi popă, știința a încălecat religia. Uite, Uniunea Sovietică a lansat un satelit care a înconjurat pământul și a venit înapoi, jos. Ce știe religia?
–Dacă o albină a ieșit din stup și l-a înconjurat de trei ori, a făcut mare lucru? Astronomia spune că „osia” de la Carul Mare are o distanță de 1300 ani-lumină. Dar ați ajuns voi la Alfa Centauri? Calculați acum ce a făcut Iuri Gagarin!…

DUMNEZEU NU-ȘI ARATĂ PUTEREA NUMAI ÎN LUCRURILE CELE MARI, CI ȘI ÎN CELE MICI.
Se zice că într-un vârf de ac se găsesc 8 sextalioane de atomi care au viață în ei, se mișcă. Ei bine, cum a putut Dumnezeu să pună atâția atomi într-un loc așa mic?
Nici nu am știut ce repede au trecut aceste discuții și numai ce suntem anunțați că se apropie Bacăul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nu am timp să termin povestea cu Dumnezeu, pentru că trebuie să cobor. Acum nu mai eram popă, ci părinte.
Unul dintre ei îmi zice:
– Ne pare rău că nu mergi cu noi până la București! Ce am auzit în aceste două ore, nu am auzit de când ne-a făcut mama! Să ne spui și nouă cu cine am stat de vorbă.
– Abia ați stat de vorbă cu ciobanul de la oile Mănăstirii Sihăstria! Dacă ați sta de vorbă cu un stareț sau cu un episcop să vă spună ei ce știu… Dacă vreți să vedeți studiile mele, veniți să vedeți unde le-am făcut: La „Poiana Cireșului”, „Râpa lui Coroi”, „Movila lui Dubău”…
Au scos cireșe, bomboane; nu puteam scăpa de ei; unul m-a și sărutat pe obraz. La despărțire le-am zis:
– Mergeți sănătoși, să ajungeți generali, și mă iertați, că abia am început povestea cu Dumnezeu!”
Sursă povestire: Părintele Cleopa Ilie – „Valoarea sufletului”, Editura Bunavestire

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Bătrânul sărac...

Într-o noapte rece, un miliardar a întâlnit un biet bătrân, afară. L-a întrebat: "nu simți că este frig afară și nu porți niciun palton"?

Bătrânul a răspuns: "Nu am, dar m-am obișnuit cu asta".

Miliardarul i-a răspuns: "Așteaptă-mă. Am să intru acum în casa mea și am să-ți aduc unul." Bietul bătrân a fost atât de fericit și a spus că îl va aștepta. Miliardarul a intrat în casă și l-a uitat pe bătrân.

Dimineața, și-a amintit de acel biet bătrân și a ieșit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului, dar a lăsat o NOTĂ: "Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obișnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am atașat de promisiunea ta și asta mi-a luat puterea de a rezista."

MORALA: Nu promite nimic, dacă nu-ți poți păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva!

luni, 18 noiembrie 2019

Dumnezeu raspunde omului credincios

Se povesteste ca o femeie era foarte bolnava si avea nevoie urgenta de un medicament. Era departe de orice farmacie si era iarna. Farmacia era in satul vecin. Avea o fetita de varsta scolara si nu avea altceva de facut decat s-o trimita pe fetita sa mearga pana la farmacie sa ceara picaturile de cate avea nevoie. Fetita se incumeta sa plece.
Ajunse la farmacist si acesta, care stia boala femeii, ii dadu fetitei o slicluta cu picaturi. Fetita pleca in fuga.

Dupa cateva clipe, farmacistul, batran si cu vederea slaba, controla mai atent locul de unde luase sticluta. Constata ca in loc sa-i dea medicamentul pentru boala de inima a femeii, ii daduse o sticluta cu otrava. Pe fetita n-o mai putea ajunge. Cazu in genunchi si se ruga. Ceru doar un singur lucru: "Doamne, fa o minune! Sa nu ajunga fetita acasa!" Cererea lui era dreapta si fu puternica. Inca aflandu-se in rugaciune, auzi usa deschizandu-se si o vazu pe fetita intrand in farmacie: "Domnule, alergand am cazul ti-am sport sticluta, iertati-ma, dar dati-mi alta sticluta. Altfel, mama va muri! Fetita plangea, zdrobita de parere de rau. Farmacistul incepu sa planga de bucurie si emotie. Ii multumi lui Dumnezeu. Era in afara de orice indoiala ca i se raspunsese la rugaciunea lui.

luni, 30 septembrie 2019

CE INSEAMNA ..A DARUI..

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

joi, 8 august 2019

Trandafirul

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele.
Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru.
Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele.
Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori .

Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox