Eu nu am păcat

          Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el n-are nevoie de Dumnezeu din moment ce sufletul lui e ca o coală albă de hârtie; deci îşi poate trăi viaţa cinstit şi frumos fără Hristos.
Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugar vestit prin inţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic.
Ajuns în chilia călugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise călugărului:
- Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul meu sunt ca o coală albă de hârtie!
Călugărul dădu din cap şi-i spuse zâmbind:
- Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagă bine de seamă să nu-şi scrie diavolul numele lui pe ea!
Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilie rămase pe gânduri şi mergând pe drum se întreba:
“Oare este chiar aşa de albă cum zic?” şi gândindu-se mai adânc la faptele sale îsi văzu multele păcate!
Atunci, venindu-şi în fire, văzu păcatele pe care le săvârşise şi simţi mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu!

Diavolul, vanatorul de suflete

Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimitea prin sate să spună că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşază pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului.