GONGUL PENDULEI...

Se spune ca intr-o manastire, calugarii aveau in trapeza  (sala de masa), o pendula cu gong. De cate ori limba cea mare ajungea la cifra 12, batea o data. Unul dintre parinti, se inchina de cate ori auzea gongul pendulei batand. Un ucenic al parintelui, l-a intrebat intr-o zi: Parinte, de ce va inchinati de cate ori bate gongul pendulei, ca doar nu bate clopotul Sfintei Biserici? Iar parintele i-a spus: Ma inchin pentru ca de cate ori bate, ma apropii cu inca o ora de judecata care ma asteapta. Pentru fiecare dintre noi exista o "borna de hotar" pe cararea vietii noastre. Am putea sa spunem ca in lume domneste peste oameni pofta de A AVEA, insa peste cei care s-a pogorat Duhul Sfant, acestia 

POFTESC A FI IN VESNICIA LUI DUMNEZEU. 

   Luand aminte la ce gandea parintele de cate ori batea gongul pendulei, sa ne ostenim pentru mantuirea sufletelor noastre. Vom trece prin ceea ce a trecut si Iisus: Mai intai Rastignirea si apoi Invierea. Mai intai crucea si doar apoi cununa. Mai intai suferinta si doar dupa aceea slava. Nu suntem izbaviti de aceasta lume, ci PRIN LUME. Nu suntem izbaviti de suferinta ci PRIN SUFERINTĂ. Nu suntem izbaviti de cruce, ci, PRIN CRUCE.
Iar daca suntem ispititi de "dracul nepasarii", să nu ne pierdem nădejdea de îndreptare și de mântuire, fiindca, noi pacatosii il avem chezas si indeamnator pe talharul cel dea dreapta lui Iisus Hristos. Fiindca, iată, Sfinti mari ai lui Dumnezeu, precum NOE, AVRAAM, DANIEL, MOISE, IMPARATUL DAVID si multi altii zaceau in iad (fara a se chinui), iar talharul a intrat inaintea lor in Rai. Asadar, CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE! 

                                                                     Amin și Aliluia
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

Femeia care-şi spovedea bărbatul!

Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea întelegea cu sotul ei si din această cauză în casa lor era tot timpul neliniste si război. Ea se credea foarte credincioasă si mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele sotului său si de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârsite erau din cauza lui.
Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedeste. Dar si de data aceasta Maria se îndreptătea si găsea explicatii păcatelor sale în purtarea sotului ei.
După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse asa:
- „Maria! Pentru toate păcatele săvârsite vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineată si de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire si…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia mintii, bunătate, blândete cu aproapele…. si câte 300 de metanii în zi!„
Maria stăta si asculta si consternată de faptul că i-a dat preotul un canon asa aspru l-a întrebat intrigată:
- „Părinte! Dar de ce să fac eu asa de multe, de ce să-mi dati un canon asa de greu, când eu toate le fac din cauza sotului? El se cade să-l facă, nu eu!„
Si părintele cu blândete i-a răspuns:
- „Maria! Se cuvenea ca tie să-ti dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedesti pe tine l-ai spovedit pe el. Asa că acest canon ţi se cuvine tie. El când va veni la spovedanie îi voi da si lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel si chip si deci se cade acum ca tu să-i faci canonul…”.

Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată si vremea de afară, si autobuzul care nu vine la timp, si şoferii din trafic, si ploaia si soarele si soacra si cătelul si purcelul, până si luna de pe cer greseste fată de noi si noi, smeritii, fată de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Îndreptătirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam si Eva, în rai, s-au îndreptătit si au pierdut totul. Aşadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, şi să dăm vina numai pe noi, nu (şi) pe alţii.

                                                                           Preot Ioan Danci

Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 

- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 

Atunci, credinciosul "îi zise: 

- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 

- "Unu-doi-trei?"

- ?Nu, nu aşa." 

- "Dar cum?" 

- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 

- "Nu, se poate." 

Credinciosul îi spuse atunci: 

- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." —