Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 17 septembrie 2019

ȘTIȚI CÂT DE GREA ESTE POVARA OMULUI CARE DRACUIE...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

...ȘI CÂT DE LIPSIT DE MINTE ESTE OMUL ACEASTA ...

...Se spune că a venit odată la cuviosul Irodion 
o femeie care i-a adus nişte lapte. 
Femeia i-a dăruit vasul cu laptele muls de la capra ei părintelui. Însă cuviosul a refuzat-o categoric, zicându-i:

- Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

- Ba da, părinte, iertaţi-mă, de la capra mea este!

- Nu este de la capra ta!

- Ba, părinte, este de la capra mea, este proaspăt; acum l-am muls.

- Nu mai este de la capra ta. Ieri ai dat-o dia­volului. De aceea nu mai pot să primesc laptele, de vreme ce nu mai este capra ta, pentru că tu ai dăruit-o singură diavolului.

Deci vădită fiind, femeia şi-a mărturisit păcatul, cerând iertare și, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

" Parintele Arsenie Papacioc, vorbind despre unii ca acestia, spune:
"De ce zice omul "drace, drace"?
De ce nu zice mai bine "Doamne, Doamne"?"

duminică, 8 septembrie 2019

„Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Într-un orăşel, un copilaş alerga pe stradă şi repeta mereu în sine: „Zahăr de zece şi sare de cinci…; zahăr de zece şi sare de cinci…”.
Îl trimisese tatăl său să cumpere zahăr şi sare de la prăvălie, iar copilul repeta mereu însărcinarea, ca să n-o uite. Copilul parcă nu mai vedea pe nimeni şi nu mai auzea nimic. Tot gândul lui era strâns asupra misiunii ce i-o dăduse tatăl său.
Ce bine ar fi dacă şi noi, copiii lui Dumnezeu, am face aşa! Dacă tot gândul nostru şi tot cugetul nostru ar fi strâns asupra chemării cu care Tatăl Ceresc ne-a trimis în lume! Ce bine ar fi dacă am trece prin această lume, repetând mereu, spre pildă, cuvintele Mântuitorului: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16; 26)

Sfintii Zilei

Arhivă blog