Inteleptul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                      

Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: „De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?“
„Ţipăm deoarece ne pierdem calmul“, zise unul dintre ei.
„Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?“, întrebă din nou înţeleptul.
„Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude“, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou: „Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?“
Dar nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri: „Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? 

Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc au inimile apropiate.“

În final, înţeleptul concluzionă, zicând: „Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.“
                                                                                                               Augustin Păunoiu

Tăcerea Cuvintelor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

"Un creștin, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze acasă, așa că a plecat în căutarea lui...
L-a găsit pe om acasă în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic. După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi se lăsă pe spate în scaun incă tăcut.
Gazda a urmărit toate acestea curios să afle continuarea, însă după ce intensitatea flăcării din jarul singuratic s-a diminuat, a existat o strălucire de moment și apoi focul nu mai era.
Nici un cuvânt nu au rostit de la salutul initial, ci doar au urmărit amândoi întreaga scenă.
Când preotul se pregătea să plece, a luat jarul mort și după ce l-a pus din nou în mijlocul focului, acesta din urmă a început să strălucească din nou cu lumină și căldură de la cărbunii aprinși.
Când preotul a ajuns la ușă să plece, gazda lui a spus doar atât: "Vă mulțumesc mult pentru vizita dumneavoastră, dar mai ales pentru predică. Voi fi din nou în biserică săptămâna viitoare."
Păstrează strălucirea din viața ta!
                                                                                                        Du-te la biserică cât de des poți !!!