Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Nu mă pot ruga...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." 


Doamne ajută!‐- Părinte, zice un tânăr către duhovnicul său, oricum aș da-o, orice mi-ai zice, dimineața nu mă pot ruga.
– Te cred și te-nțeleg. M-am luptat și eu cu trebușoara asta multă vreme.
Uite, îți dau un sfat pe care l-am auzit la părinte cu suflet curat. Înainte de culcare, să-ți pui ceva jos la picioare sau sub pat, de exemplu telefonul, pentru ca atunci când te trezești dimineața, să fii nevoit să te apleci său să te așezi în genunchi pentru a-l căuta. Și dacă tot te afli în genunchi, murmură acolo în sinea ta: „Bună dimineața, Doamne! Fii cu mine până la apusul soarelui și în toată vremea vieții mele.” Sau orice vrei tu. Rugăciunea „Tatăl nostru” ar fi cea mai indicată, îți ia 16 secunde. Pe ceas! E prea mult? Nu știu dacă o să funcționeze acest gest, dar măcar poți încerca. Dăruiește Domnului primul gând bun la răsăritul soarelui, așa, cu ochii grei și mintea încețoșată, și vei simți, încet-încet, că El ți-e cel mai bun prieten.
Și te întreb: Oare nu merită 16 secunde din dimineața ta Cel care n-a închis un ochi toată noaptea, pentru ca inima ta să bată în zori mai frumos decât cântecul mierlei?
Preot Ioan Bădiliță

Adevărata valoare

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai multă avere , mașini și mulți bani, era trist că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea.
Se plimba posomorât pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie.
Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva.
Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fară picioare, fără vedere care încerca să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă , târându-se. Tânărul nostru l-a ajutat conducând-ul.
Văzând cât sunt unii oameni de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru:
Cât de bogat este el și care este adevărata valoare a vietii.
Unii vor pantofi noi, iar alții doresc o pereche de pantofi , însă nu mai au picioare să-i încalțe.
Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea cea mai mare bogăție din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea , putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde.
Alţii au rămas orbi. El putea să vadă însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.
Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste.
Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor , cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte.
Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic.
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine.
Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
„Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri."


Sfintii Zilei

Arhivă blog