Tăietorul de lemne si slefuirea sufletului

Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne.
Copacii erau mari, puternici si vânjosi.
Cei doi taietori de lemne îsi foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite:
Primul lovea trunchiul cu o constanta de neînchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca decât câteva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea.
Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora.
La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus.
Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase!
Începusera în acelasi timp si cei doi copaci erau la fel!
Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor!
- Nu mai înteleg nimic! Cum ai reusit sa termini când te opreai la fiecare ora?
Celalalt zâmbi:
- Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si pentru a-mi ascuti securea.

SUFLETUL TAU E ASEMENEA SECURII. NU-L LASA SA SE RUGINEASCA. ASCUTE-L CÂTE PUTIN ÎN FIECARE ZI:

Oprește-te din când în când din împăștierea cotidiană și cugetă la Dumnezeu!
Gândește-te meru la îngerul tău păzitor și la sfântul tău protector!

Gândește-te o clipă și la toți cei dragi ai tăi și înalță o rugăciune pentru ei dar și pentru toată lumea!
Îmbratiseaza în fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: “Te iubesc!”

Fii dragut cu toti! Si cu cei din casa ta! Zâmbeste! Roaga-te!

Ajuta pe cineva care are nevoie de tine! Uita-te la cer si priveste spre înalt!

Puterea canonului

O femeie cu frică de Dumnezeu şi credinţă în mila şi iertarea Lui, a fost la preotul duhovnic din satul ei pentru a se spovedi şi a se împărtăşi. Din cauza unor greşeli din tinereţea ei, preotul, după Sfânta Taină a Spovedaniei, i-a dat doar Aghiasmă Mare, amânând pentru un timp împărtăşania. Femeia s-a tulburat în sufletul şi-n inima ei, dar s-a rugat în continuare cu credinţă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului.
Peste câteva zile, a murit. Ajungând sufletul ei în faţa porţii raiului, un înger a întrebat-o:
 - Te-ai spovedit, te-ai împărtăşit?
Aici nu poţi intra fără Sfânta Spovedanie şi fără Sfânta Împărtăşanie. Atunci femeia credincioasă a zis:
 - Da, m-am spovedit în frica lui Dumnezeu, dar am fost oprită de la Sfânta Împărtăşanie şi mă găsesc sub canonul preotului duhovnic.
 - Bine, atunci intră în rai, deoarece tot cel ce moare sub canonul lui Dumnezeu dat prin preot, moare în ascultare faţă de El şi este mântuit.

CERERE si MULTUMIRE

"Doi ingeri stateau in cer si unul din ei se odihnea mereu, foarte rar parasea locul care le era hotarat, iar celalalt calatorea constant intre Dumnezeu si oameni. Ingerul care statea tot timpul l-a intrebat pe celalalt:
 – De ce zbori tot timpul intre oameni si Dumnezeu si nu stai deloc sa te odihnesti? – Eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, acele mesaje care incep cu: “DOAMNE, DUMNEZEULE, AJUTA-MA TE ROG!…
” Dar de ce tu te odihnesti atat de mult?
 – Si eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, dar acele mesaje care incep cu…
”ITI MULTUMESC, DOAMNE DUMNEZEUL MEU!...”
Asadar, dragii mei, sa nu uitati sa multumiti lui Dumnezeu pentru tot si pentru toate: Bune si Rele, Stiute si Nestiute, Boala si Sanatate. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau.
                                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                     Preot Ioan.

Rugăciunea superficială

         Gheorghe l-a intrebat intr-o zi pe vecinul sau daca Il iubeste pe Dumnezeu. Vecinul a raspuns afirmativ. Gheorghe a continuat: - Te rogi din toata inima Lui? - Sigur, de fiecare data cand ma rog, sunt cu gandul numai la El, a marturisit vecinul. Atunci Gheorghe a spus: - Vecine, daca vei reusi sa rostesti "Tatal nostru“ fara sa te gandesti si la altceva, iti daruiesc calul meu. Pe la jumatatea rugaciunii, vecinul a grait: - Imi daruiesti si saua? - Nici calul, nici saua, pentru ca in loc sa fii cu luare aminte la rugaciune, te-ai gandit la cal

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte.
Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul.

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise:
- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"
Căzând în genunchi, ucigaşul zise:
- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!?

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie.
Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.

SFANTA TREIME

   Un om ce calatorea in tovarasia unui preot, l-a intrebat asa: Parinte, nu inteleg cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Trei Persoane, unite, nedespartite, dar, fara a se amesteca una cu cealalta, adica, UNUL IN FIINTA, INTREIT IN PERSOANE. Bucuria mea, i-a raspuns preotul, sunt si lucruri mai presus de mintea noastra, insa, pentru a intelege, sa privim de exemplu soarele. Sa zicem ca DISCUL este Tatal, LUMINA care ne vine de la soare este Fiul, IISUS HRISTOS, ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi CALDURA, sa zicem este DUHUL SFANT, care cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate si ne curateste pe noi de toata intinaciunea. Vezi tu bucuria mea, discul soarelui, lumina si caldura lui, nu sunt unul si acelasi lucru si cu toate acestea cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare. La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sunt unul si acelasi Dumnezeu, caruia noi credinciosii ne inchinam. Omul ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Lui Dumnezeu, insa oamenii mandrii pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate mai devreme sau mai tarziu le sunt accesibile. Omul credincios stie insa ca nu mintea, nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
   Bucuria mea sa tii minte ca:

                            CINE NU CREDE IN SFANTA TREIME, NU CREDE IN NIMIC!

                                                                                                                                    Preot Ioan 🛎.

Tăranul sugubăt

Un ţăran sărac, şugubeţ din fire, pe nume Vasile, neavând bani, s-a hotărât să-şi vândă capra la târgul din apropiere. Atât avea şi el, o capră dolofană, dar cam râioasă. Ce şi-a zis: o vând pe asta, îmi iau una mai mică şi îmi rămân şi bani.
În drum spre târg, când să plece de acasă, se întâlneşte cu Ion, vecinul lui, mai sărac decât Vasile, care mergea tot într-acolo. Erau bucuroşi că au acelaşi traseu, fiindcă, ziceau ei, o să treacă timpul mai uşor.
Pe cale, Vasile, glumeţ, cum spuneam, ca să râdă de Ion, ce-i zice acestuia:
- Măi Ioane, dacă tu iei în spate capra mea şi o duci până la târg, ţi-o dau ţie…
Ion, care demult şi-ar fi dorit o capră ca a lui Vasile, l-a crezut şi n-a stat mult pe gânduri. A înşfăcat capra, cât era ea de grea, şi a pus-o după umeri. Vasile nu se aştepta la aşa ceva, fiind convins că Ion nu o poate duce.
Bietului animal însă nu prea îi convenea să stea în cârca lui Ion; s-a tot zbătut, l-a rănit cu copitele, l-a murdărit şi l-a umplut de râie. Pe la jumătatea drumului, Ion, transpirat, simţind că nu mai poate duce povara, îi zice lui Vasile:
- Măi Vasilică, uite ce m-am gândit, dacă iei tu în spinare capra şi o duci până la târg, jumătatea asta de cale care a rămas, nu ţi-o mai iau; rămâne a ta.
Auzind Vasile că-şi recuperează capra, ce şi-a zis în gând: e bine aşa, că dacă mă voi întoarce acasă şi fără capră, şi fără bani, mă omoară nevasta…
Şi iute luă capra din spinarea lui Ion şi o urcă la sine în cârcă.
Capra, tot neastâmpărata; l-a lovit, l-a rănit, l-a obosit, l-a umplut de râie şi l-a murdărit şi pe Vasile, la fel ca şi pe Ion.
După ce au ajuns în iarmaroc, amândoi epuizaţi, murdari, scărpinându-se după ceafă, ce-i zice Ion lui Vasile:
- Mă Vasile, pentru ce am cărat noi capra asta în spate şi ne-am murdărit, şi ne-am ostenit? căci suntem acum la fel cum am plecat de acasă, fiecare cu sărăcia lui…

Aşa se întâmplă şi la oameni, la creştini, când pleacă în călătoria vieţii: goi pleacă şi goi ajung la „iarmarocul cel de obşte”, numai că, pe parcurs, se ostenesc, se murdăresc, se rănesc, se umplu de „râie” şi îşi dau seama la capăt că sunt tot ca la început şi n-au avut nici un folos din toată osteneala.
Aşa că, fraţilor, să nu facem nici ca Vasile, adică să râdem, să-l batjocorim pe aproapele nostru, punându-i în spate poveri inutile, dar nici ca Ion, adică să râvnim la capra vecinului, ca să nu păţim ca ei…

Peri si Ingerul

Am gasit aceasta povestioara spusa de Sfantul Teofan , fiicei lui duhovnicesti, in cartea "Cum sa dobandim o viata duhovniceasca".

M-a impresionat.

Sa fie spre folosul celor, care nu stiu cat de important este sa-si planga pacatele.

"Peri era un duh care a fost inselat si a cazut de la Dumnezeu, dar care si-a revenit si s-a intors in Cer. Dar cand a ajuns la portile Cerului, le-a gasit inchise. Ingerul care le pazea i-a spus :" Sa nadajduim ca vei putea intra,dar adu un dar scump."

Peri zbura pe pamant.

El a vazut un razboi. Un soldat viteaz era pe moarte, si in lacrimile mortii el se ruga lui Dumnezeu pentru tara sa.

Peri a luat o lacrima si a dus-o la Cer. Totusi, portile nu s-au deschis. Ingerul i-a spus: "Este un dar frumos, dar nu-ti poate deschide portile Cerului."

Asta inseamna ca toate virtutile de obste sunt bune, dar ele singure nu pot duce la Cer.

Peri zbura inapoi spre pamant. El a vazut o molima mare. Un barbat frumos murea. Logodnica lui il ingrijea cu daruire, dar ea insasi se molipsi. Abia inchisese ochii logodnicului si cazu si ea moarta pe pieptul lui. In ochi avea lacrimi. Peri a luat una si a adus-o, dar portile Cerului au ramas tot inchise.

Ingerul i-a spus atunci: Este un dar frumos, dar nici asta inca nu-ti poate deschide portile Cerului!

Asta inseamn ca numai virtutile care se manifesta in familie nu-l pot duce pe om la Cer.

" Mai cauta ! Inca este nadejde".

Peri s-a intors din nou pe pamant si gasit pe cineva care se pocaia.

El a luat o lacrima si a adus-o.

Pe cand se apropia de Cer, portile ii erau deja deschise.

Astfel ada, daca vrei, asemenea lacrimi lui Dumnezeu.

Se face bucurie in cer pentru ca omul varsa lacrimi si se pocaieste, simtindu-si pacatosenia.

Aceasta este pentru noi calea cea mai demna de incredere.

Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ( Marcu 1,15 ).

Dumnezeu sa te binecuvinteze!"

Milostenia

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, o tânără femeie îmbrăcată cu nişte haine zdrenţăroase străbătea uliţele unui sătuc, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Însă nimeni nu îi dădea nimic. Mulţi îi adresau vorbe urâte, alţii asmuţeau câinii asupra ei. Unii îi aruncară doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi.

Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.

- Şezi un pic şi te încălzeşte, spuse moşul, în vreme ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine.

În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu vorbe bune şi înţelepte.

În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru nemaipomenit. Un slujbaş regesc aduse pentru familiile din fiecare casă câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură tot satul, iar a doua zi, toate familiile, îmbrăcate în straie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o impunătoare sală de ospeţe şi fiecăruia i se dădu un loc anume.

Când toţi se aşezară, servitorii începură să servească mâncarea. Îndată se ridică un murmur de dezaprobare şi mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. Ce se întâmplase? Servitorii puseseră pe farfurii coji de cartofi, pietre şi coji de pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu bucurie feluri de mâncare proaspete şi delicioase.

Pe neaşteptate, în sală intră tânăra femeie cu veşmintele zdrenţuite. Toţi amuţiră.

- Aţi găsit astăzi exact ce mi-aţi dat mie ieri, spuse ea.

Apoi îşi scoase hainele cu care era înveşmântată. Pe sub zdrenţe avea nişte straie aurite, presărate cu nestemate. Era însăşi regina.

„De ce zâmbești, dacă ești sărac lipit?” .

Intr-o zi, un om bogat trecea pe strada cand, dintr-o data a vazut un batranel sarac, care statea pe treptele unei cladiri. Hainele ii erau murdare, incaltari nu avea in picioare, insa pe fata lui era un zambet incredibil…

A vrut sa il intrebe ceva, insa s-a razgandit si a mers mai departe. A doua zi, omul bogat l-a vazut din nou pe omul sarac… acesta era la fel de senin si pe fata lui se asternea un zambet fericit… Omul bogat nu reusea sa inteleaga motivul pentru care acest om, care nu avea nimic, este fericit… Asa ca a mers la el si l-a intrebat?:

„Cum poti sa zambesti cand esti asa? Pari foarte fericit.”

Batranelul sarac: „Chiar sunt, om bun.”

Omul bogat: „Si de ce esti fericit? Ai bani?”

Batranelul sarac: „Nu am nimic, om bun. Poate in timpul zilei primesc putina mancare de la trecatori.”

Omul bogat: „Ai casa? Ai familie?”

Batranelul sarac: „Nu am nici casa si nici familie. Sunt liber ca pasarea cerului.”

Omul bogat: „Atunci sigur esti complet sanatos.”

Batranelul sarac: „Nici vorba, om bun. Frigul noptii nu imi poate aduce sanatate… si aproape toti dintii mi-au cazut.”

Omul bogat: „Atunci nu inteleg… de ce esti fericit? Poate ca reteta fericirii este utila si pentru mine. Eu am totul, dar sunt nefericit.”

Batranelul sarac: „Dumnezeu nu ofera niciodata unei persoane mai multe provocari decat poate duce. Eu accept ceea ce sunt, unde sunt si ce se intampla cu viata mea. Sunt recunoscator pentru ca traiesc si, daca este necesar, infrunt fiecare problema cu rezistenta, rabdare si zambete. Inteleg ca Dumnezeu vrea sa ma puna la incercare. Nu am nimic, dar sunt fericit pentru ca viata nu este despre a avea ceva. Viata inseamna sa te trezesti dimineata si sa mergi mai departe orice ar fi.”

sursa: ganduridinierusalim.com

Bogăția.

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:
– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
– O, nu se poate așa ceva, domnule…
Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai, după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
– Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
– Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a stigat iritat:
– Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
– Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
– 10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…
– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine Îl ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!
Omul care-l primește pe FIUL obține TOT!…

” Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viață; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viață.”
1 Ioan 5:11-12

Răspunde răului cu bine - pildă

Un preot îi iubea nespus de mult pe săraci. Într-o zi merse într-un salon de oaspeţi pentru a cerşi bani pentru cei nevoiaşi. Ajunse şi la un bărbat care ura tot ceea ce avea legătură cu Biserica. El i se adresă preotului, spunându-i: `Cum de ai curajul să-mi ceri bani?`. Şi-l scuipă pe preot. Acesta îşi scoase batista din buzunar cu calm, se şterse pe faţă, apoi spuse cu modestie: `Asta a fost pentru mine. Acum însă daţi-mi ceva, vă rog, şi pentru cei nevoiaşi`. Şi-i întinse pălăria. Fiind impresionat de gestul preotului, bărbatul îi dărui toţi banii pe care îi avea la el.

Indiferenta

S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat, preotul din partea locului si un taran din parohia sa. Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat:

- Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ?

- Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi, indiferent de ce-as face eu.

- Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! - i-a raspuns cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa in spinare ?

- Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit, sper din tot sulfetul ca Dumnezeu sa-mi dea o recolta buna.

- Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ? Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te mai ostenesti ? Ti se pare firesc ?

- Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am de-ale gurii ?

- Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si, chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar la Judecata vei fi mantuit.

Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita, tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa ai parte de toate acestea.

Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de care noi toti trebuie sa avem grija.

SURSA www.crestinortodox.ro

Povestea micului Anastasie, viitorul mare Sfant Nectarie:

"Fiecare sfânt are un trecut şi fiecare păcătos are un viitor" 
„Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle, un om blând cu suflet mare, se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasie că se apropie pe trotuarul celălalt.
- Unde te duci, Anastasie? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Baieţelule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
- Mă duc la poştă să duc nişte scrisori. - Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară. - Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul, dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era... „CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER“. S-a oprit locului şi a început să zâmbească.
- Săracul băieţel! Ia să văd ce cere... A deschis scrisoarea şi a citit:
„Hristoase al meu, Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie!
Robul Tău, Anastasie“
- Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă - flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui - şi s-a dus apoi la poştă.
Peste două zile, l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob...
Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel. Omului nici nu i-a trecut prin cap că sufletul pe care-l ajutase va ajunge cândva Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni..."

Doctorul si tatăl furios...

.Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”
Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”
“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.
Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”
“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.
Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţii vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”
“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”
NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec.

Harnicul şi…ispitele

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

„Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”

sursa - cu Daniel Bush.

Stii foarte puţin şi…zici că te-ai convertit!

Un om care mult timp mersese rau,s-a hotărât să se lepede de pacate..
Prietenii de pahar îl luau mereu în râs.
Unul odata îi zise
-Deci, ai luat calea bisericii?Trebuie să ştii multe despre Hristos.
Spune-mi, în ce ţară s-a născut?
-Nu ştiu.
-Câţi ani avea Maria,când a fost răstignit Iisus?
-Nu ştiu.
-Câte predici a ţinut?
-Nu ştiu.
-Stii foarte puţin şi…zici că te-ai convertit!
-Asa e.Stiu puţine despre El.
Dar uite ce ştiu sigur!
Până acu 3 ani eram un beţiv, aveam datorii mari, familia îmi era ameninţată de dezbinare,soţia şi copiii se îngrozeau când mă întorceam seara acasă.
Acum am terminat cu beţia, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită.
Toate acestea le-a făcut Hristos pentru mine…

Celalalt a plecat ingandurat cugetatnd la situatia lui ,nu prea buna !

CÂȚI BANI COSTĂ O MINUNE?

O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.

- Ce vrei?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?

Atunci fetița i-a spus:

- Vreau să-ți vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.

- Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.

- Știți, a spus fetița, fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.

- Nu știu, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.

La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:

- Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.

- Ce coincidență, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.

A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:

- Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele și pe părinții tăi și să facem minunea…

Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operația a mers foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.

- Operația a fost o adevărată minune, a șoptit mama. Oare cât să fi costat?

Fetița zâmbea. Știa forte bine cât costă o minune: Un dolar și 11 cenți, și credința unui copil mic…

Pasarea din Gradina Raiului

Un călugăr simplu, evlavios, care trăia într-o mănăstire departe în munţi, păzind orânduielile creştineşti cu mare frică de Dumnezeu, nu putea înţelege cuvintele proorocului David, din Psaltire, unde zice că: „O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut!”. Fiindcă acea mănăstire nu avea pe cineva iscusit pe care să-l întrebe, a făcut rugăciuni către Domnul ca să-i descopere ce înseamnă aceste cuvinte, şi aşa, rugându-se de multe ori, l-a ascultat Domnul.

Într-o zi, după ce s-a terminat slujba din biserică şi s-au dus toţi fraţii la chiliile lor, el a rămas mai mult în biserică rugându-se, şi iată că deodată aude un fâlfâit de aripi, şi când se uită, văzu o pasăre mare nespus de frumoasă zburând prin biserică. Apropiindu-se de ea, el s-a veselit mult de aşa frumuseţe şi a început să alerge după pasăre să o prindă, iar pasărea a ieşit afară din biserică şi câte puţin se lăsa în jos la o distanţă mică; el alerga s-o prindă, dar pasărea zbura mai departe, şi aşa s-a dus după ea, până departe în vârful munţilor, într-o pădure mare. Acolo, în acea pădure, a fost atras de frumuseţea ei nespusă, iar pasărea s-a aşezat pe o creangă a unui copac şi a început să cânte o cântare ce nu s-a auzit vreodată pe faţa pământului, nemaipomenit de frumoasă. Această frumoasă pasăre nu era o pasăre obişnuită; ea cânta cu glasul ei cel ceresc, din grădina raiului, un heruvic ceresc, sfânt, căci era un heruvim din rai, şi prin cântare l-a împuternicit cu trupul atât de mult că n-a mai simţit frigul, foamea, şi nici o nevoie a trupului şi ca şi cum ar fi fost în rai, aşa s-a simţit lângă pasăre, la cântarea ei. A ascultat acolo în pădure, trei sute de ani; după aceea s-a înălţat pasărea la cer, iar călugărul simplu s-a întors înapoi la mănăstire, crezând că el a lipsit numai o oră, atât i s-a părut.

Când a ajuns la mănăstire, portarul l-a întrebat de unde este. Mare i-a fost mirarea, când n-a mai cunoscut călugărul pe nimeni. A început să spună că a fost cu un ceas mai înainte, că el este veşmântarul acelei mănăstiri. Toţi s-au umplut de spaimă şi-şi schimbau feţele văzând cu câtă încredere vorbeşte şi cu câtă siguranţă. Stareţul acelei mănăstiri, cercetând dosarele cele vechi, l-a găsit scris pe călugărul cel simplu, că fusese acolo cu trei sute de ani în urmă. L-au rugat cu toţii să le spună şi lor întâmplarea şi ce fapte bune a făcut, de a fost învrednicit cu asemenea dar, să trăiască atât de mult.

După ce a început să le spună toată întâmplarea cu pasărea, cum s-a dus, cu a auzit, au înţeles ce taină mare a lucrat Dumnezeu prin el şi plângând de bucurie, l-au sărutat cu toţii şi-l priveau ca pe un înger din cer, iar el după ce a slăvit pe Dumnezeu, a plâns mult şi a cerut să se împărtăşească cu Sfintele Taine. După ce s-a împărtăşit cu multă credinţă, a zis rugăciunea care se spune după împărtăşanie: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace…”, şi îndată şi-a dat sufletul în măinile lui Dumnezeu, zburând şi el spre pasărea cea minunată din grădina raiului.

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Binecuvantarea lui Dumnezeu