O bătrână se duce la doctor, cu ceva dureri. O vede doctorul și-i zice, cu părere de rău:
– Bunică, mai ai vreo două luni și gata. Du-te acasă la mata...!
S-a dus bătrâna acasă, supărată. O vede vecinul și o întreabă:
– Ce ai de ești necăjită?!
– M-am dus la doctor, mi-a spus că-s bolnavă tare... și că nu mai trăiesc mult...
– Știi ce? zise vecinul. Du-te la preotul cela bătrân din pădure, colo, sub munte... (Era un pustnic acolo, retras.) Du-te la el, că el ce spune, se-mplinește. El știe dacă te vindeci sau nu...
Femeia se duce la pustnic.
– Părinte, uite...
Și și-a spus ea necazul acolo.
Îi zice părintele:
– Da, te vei putea vindeca.
– E vindecare pentru mine?!!
– Este, numai să vrei!
– Și ce trebuie să fac? întreabă ea.
– TREI ZILE DE BUNĂTATE!
– Cum adică, părinte?!
– Trei zile faci NUMAI BINE. Dar nu numai să faci, nici să nu vorbești, nici să nu gândești rău. Să fie continuu BINE. Dacă ai gândit cumva ceva rău, trebuie s-o iei de la început. Trei zile continuu de bunatate și se vindecă orice boală!
S-a dus bătrâna acasă și a început a se gândi și a-și zice în mintea ei:
– Ei, asta-i destul de ușor... trei zile trec repede...
Normal că după doar câteva ore și-a amintit că nu știu ce vecină i-a zis odată o vorbă grea, și imediat a gândit şi ea de rău...
– Ah, ia-o de la-nceput! Trebuie să pornesc iar și să nu mai gândesc nimic de rău.
Avea bătrâna o vecină apropiată, care știa toată istoria şi zbuciumul femeii. Și între timp, vecina plecă la fiica ei, în străinătate.
S-a întors după un an. Și o vede pe bătrână dereticând prin curte, pe-acolo, după găini. Și-i zice, mirată:
– Bunică, ai reușit! Ai ținut trei zile de bunătate?!
– N-am reușit, măi maică... Numa' pân' la două zile, dar încă mă lupt... și-acu' mă mai lupt...
– Dar cu boala cum e? Te-ai vindecat?
– Nu știu dacă m-am vindecat, dar știu că toată viața mi s-a schimbat în bine.
Luptând întotdeauna să facă numai BINE, să vorbească numai BINE, să gândească doar de BINE, uitase de boala ei...
– Măi, măi... iar am căzut în păcat, iar o iau de la-nceput, că trebuie să țin trei zile numai de bine...
Și atât de mult s-a concentrat pe asta, încât a ajuns să facă numai binele de atunci, să trăiască și să gândească numai de bine.
Se ruga tot timpul și ajunsese într-o stare de-i strălucea fața și i se schimbase întreaga viață. Era ca o Lumină vie, oriunde mergea, fiindcă, pur și simplu, boala n-o mai interesa...
Așa că, dacă vreți... și care vreți, eu v-am zis și vouă... CU TREI ZILE DE BUNĂTATE se rezolvă orice problemă!"
-luati-o in serios caci pare o poveste dar nu este doar atât ...
Bunătatea este puntea de legătură dintre sufletul tău și Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.