GREUTATEA PACATELOR

Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus
: – Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă ? Ai avut vreun necaz, pot să te ajut cu ceva ?
 – Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi …
– Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii în biserică, să aprinzi o lumânare şi să spui o rugăciune …!
 Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Său, cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă ? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă. Dacă îţi faci păcate, însă, mai meriţi tu ajutorul Său ?
 – Dar, părinte, ce păcate am eu ?  – zise omul cu nedumerire.
Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave ?
 – Fiule – i-a mai spus preotul – orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar … ia adu-ţi aminte, ieri a plouat ?
 – Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.
 – Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casă ?
 – E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a uscat repede.
– Păi, vezi, fiule ?
Anul trecut ţii minte când au fost inundaţiile ? A plouat trei zile în şir. Am mai putut noi să ieşim atunci din case ?
Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică, ai impresia că nici nu-ţi poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar linişte sufletului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună şi curg unele după altele, când mii şi mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă , atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale şi devenim tot mai răi şi mai egoişti. Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te în faţa icoanelor şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

 “Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului.” ( Avva Isaia )

Vorbire multă (cleveteală)

Un preot căruia o femeie i-a spus la spovedanie că, printre altele,

mai vorbeşte de rău pe alţii, i-a dat un canon care femeii i s-a părut

foarte uşor: „Să mergi la târg joia viitoare şi să cumperi o găină. O

tai pe loc şi în drum spre casă, smulgi pană după pană în aşa fel

încât, când vei ajunge acasă, să fie gata curăţată“.

Aşa a făcut, dar nu înţelegea rostul canonului. Se duse la preotul

care o aştepta şi îl întrebă, ce trebuie să înţeleagă din ceea ce a făcut.

„Vei vedea îndată“, îi zise preotul. „Fă acum drumul înapoi şi

adună  toate   penele   pe   care   le-ai   smuls   şi   le-ai             aruncat“.

„Imposibil“, răspunse femeia. „Bătea vântul şi le-a risipit în toate

părţile. Le-am aruncat la întâmplare“.

"Cred că aşa este“, i-a spus preotul. „Tot aşa s-a întâmplat şi

cu cuvintele rele, cu calomniile pe care le-ai împrăştiat tu despre

alţii. Au plecat în toate direcţiile, preluate de către unii şi de alţii.

Încearcă acum să le aduni, dacă mai poţi!  Fac rău peste tot pe

unde ajung şi tu nu mai ai putere să le opreşti.

Nu era mai bine să nu le fi spus? Cum îţi  vei suporta acum

părerea de rău? “