Cui acordăm mai multă atenţie

Oare cât timp din zi acordăm noi trupului şi cât sufletului?
Dacă suntem sinceri cu noi, vom recunoaşte că acordăm mai mult timp trupului decât sufletului.
Un grup de europeni a pornit într-o expediţie  prin Tibet  ghidaţi de un şerpaş. Oamenii îşi făcuseră un plan: cât au de mers pe zi, cât să se odihnească, şi se străduiau să-l respecte.
După mai multe zile de ritm alert, ghidul tibetan al europenilor se opri dintr-o dată, se aşeză pe o piatră şi rămase aşa cu ochii închişi mai mult de o oră.
Membrii expediţiei cerură explicaţii. Şerpaşul stătea nemişcat ca şi cum nu auzea nimic. Europenii trecură la ameninţări, că n-or să-l mai plătească. Tibetanul nu era afectat.
După o vreme, se ridică şi porni mai departe fără să spună nimic . Se puseră toţi în mişcare, dar după câţiva paşi, unul dintre europeni îl întrebă: "De ce te-ai oprit şi ce te-a făcut să reiei urcuşul?"
Şerpaşul răspunse: "Trupurile noastre au mers prea repede. Aveam nevoie să ne oprim ca să ne ajungă din urmă şi sufletele. Altfel, călătoria noastră riscă să nu aibă sorţi de izbândă."

Adevărul e că toţi avem nevoie să ne oprim din când în când din zbaterea pentru cele materiale, ca să nu pierdem pe drum sufletul.

Patimile şi chiparoşii

Un bătrân pustnic, fiind întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, i-a dus într-o plantaţie de chiparoşi. Acolo el a poruncit unuia dintre ucenicii săi să scoată un chiparos tânăr pe care i l-a şi arătat. Iar ucenicul l-a scos îndată, fără de nicio greutate, cu o singură mână.
Bătrânul i-a arătat un altul, puţin mai mare. Şi pe acesta ucenicul l-a scos, însă cu un efort mai mare fiind nevoit să se folosească de ambele mâini.
Pentru a-l scoate şi pe cel de-al treilea, care era şi mai marem ucenicul a trebuit să ceară ajutorul altuia să-l ajute şi împreună, cu multă strădanie, au reuşit.
În sfârşit, bătrânul pustnic le mai arătă un altul, care era înalt şi foarte gros, pe care nici toţi ucenicii săi nu au reuşit nicidecum să îl mişte. Atunci bătrânul pustnic, luând aceasta drept pildă pentru ucenicii săi le-a spus:
- Iată scumpii mei fii, cum sunt patimile noastre… La început, cât încă nu s-au înrădăcinat, îţi este uşor a le scoate. Dar când printr-o îndelungată nepăsare au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta, îţi este greu să le mai stăpâneşti. Stăruiţi, deci, din vreme, ca să dezrădăcinaţi toate înclinaţiile cele rele care mai târziu v-ar putea da de lucru, aducând cu ele şi pierderea voastră.
Adesea, şi noi ne învoim cu gândul că avem de făcut schimbări în viaţa noastră, însă le tot amânăm, socotind că avem suficient timp pentru a ne îndrepta. Dar vremea, care se scurge până să ne apucăm noi de treabă, nu face decât să ne adune alte şi alte neajunsuri.