Un bătrân pustnic, fiind întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, i-a dus într-o plantaţie de chiparoşi. Acolo el a poruncit unuia dintre ucenicii săi să scoată un chiparos tânăr pe care i l-a şi arătat. Iar ucenicul l-a scos îndată, fără de nicio greutate, cu o singură mână.
Bătrânul i-a arătat un altul, puţin mai mare. Şi pe acesta ucenicul l-a scos, însă cu un efort mai mare fiind nevoit să se folosească de ambele mâini.
Pentru a-l scoate şi pe cel de-al treilea, care era şi mai marem ucenicul a trebuit să ceară ajutorul altuia să-l ajute şi împreună, cu multă strădanie, au reuşit.În sfârşit, bătrânul pustnic le mai arătă un altul, care era înalt şi foarte gros, pe care nici toţi ucenicii săi nu au reuşit nicidecum să îl mişte. Atunci bătrânul pustnic, luând aceasta drept pildă pentru ucenicii săi le-a spus:
- Iată scumpii mei fii, cum sunt patimile noastre… La început, cât încă nu s-au înrădăcinat, îţi este uşor a le scoate. Dar când printr-o îndelungată nepăsare au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta, îţi este greu să le mai stăpâneşti. Stăruiţi, deci, din vreme, ca să dezrădăcinaţi toate înclinaţiile cele rele care mai târziu v-ar putea da de lucru, aducând cu ele şi pierderea voastră.
Adesea, şi noi ne învoim cu gândul că avem de făcut schimbări în viaţa noastră, însă le tot amânăm, socotind că avem suficient timp pentru a ne îndrepta. Dar vremea, care se scurge până să ne apucăm noi de treabă, nu face decât să ne adune alte şi alte neajunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.