Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă? - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm. Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate. „Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!” (Sfântul Ioanichie).

Impăratul

Se povesteşte într-o carte veche, că un împărat foarte credincios şi temător de Dumnezeu, avea pe lângă el o mulţime de miniştri plini de mândrie, îngâmfaţi şi fără frică de Dumnezeu. Nu ştia împăratul cum să-i facă să înţeleagă că purtarea lor este o grosolănie nebunească şi o mare netrebnicie omenească. Ce credeţi că a făcut împăratul? A vorbit cu un cerşetor pe care l-a chemat şi l-a învăţat să vină în ziua următoare la ora mesei şi când va fi el la masă împreună cu toţi miniştrii lui, să vină şi el şi să se aşeze la masă cu pălăria pe cap. Să nu zică nimic, să mănânce, apoi să se scoale şi să plece, fără să spună nici măcar bună ziua.
Aşa a făcut cerşetorul, căci a doua zi pe când împăratul era la masă cu toţi miniştri lui îngâmfaţi, a venit şi el şi fără să spună un cuvânt, se aşeză la masă, mănâncă şi bea cu lăcomie cât îi place şi cu pălăria pe cap. Toţi miniştri se uitau îngroziţi şi aşteptau să vadă ce zice împăratul. Mare le-a fost mirarea şi nu ştiau ce să creadă văzând că împăratul nu zice nimic. Cerşetorul se sculă de la masă fără să-i pese de cineva, mâncat şi băut bine, şi, ieşind pe uşă, se pierdu prin mulţime.
Mesenii, indignaţi de comportarea acestui om, ziseră împăratului: Împărate, cum ai putut să suferi fără să spui nimic acestui om care a mâncat şi a băut în faţa măriei-tale, cu pălăria pe cap şi fără să-ţi mulţumească?!” Împăratul i-a lăsat să se frământe, apoi luând cuvântul, zise: „Aşa faceţi şi voi în faţa Împăratului ceresc, Dumnezeu, căci tot astfel mâncaţi şi voi din masa lui cea bogată, pe care ne-o întinde cu atâta dărnicie, cu atâtea bunătăţi şi frumuseţi de tot felul, iar voi drept mulţumire staţi înţepeniţi în mândria voastră ca şi când aţi mânca şi aţi bea din cele ce faceţi voi. Voi nu voiţi să vă supuneţi Creatorului şi să-I daţi slavă şi cinste pentru câte ni le dă aici pe pământ”.
Auzind ei acestea au plecat smeriţi capetele, au înţeles lecţia şi s-au hotărât cu toţii să-şi schimbe viaţa, recunoscând puterea, mila şi dragostea lui Dumnezeu şi îndelunga lui răbdare ce o are pentru toţi păcătoşii. Oare nu facem şi noi aşa ca cerşetorul din istorioară, faţă de bunul Dumnezeu? La fel facem atunci când nu recunoaştem de unde ne vin toate bunătăţile pe care le avem, când nu facem rugăciune la masă şi nu-I mulţumim Lui, când nu recunoaştem că sănătatea şi toate bunurile primite sunt de la El.