Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Ţinta alergării

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.