TAINA FERICIRII

Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oameni. Baiatul a umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

Insa in loc sa intalneasca un sfant, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vanzoleala extraordinara: era un dute-vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.

- Dar pana atunci, vreau sa te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn sfintit. Cat mergi, poarta aceasta lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

- Vasazica, incepu Inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului Gradinar zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

- Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observand toate operele de arta care atarnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

- Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat ? a intrebat Inteleptul.

Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

- Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.

(Alchimistul - Paolo Coehlo)

Milostenia

Într-o zi, cu multă vreme în urmă, o tânără femeie îmbrăcată cu nişte haine zdrenţăroase străbătea uliţele unui sătuc, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Însă nimeni nu îi dădea nimic. Mulţi îi adresau vorbe urâte, alţii asmuţeau câinii asupra ei. Unii îi aruncară doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi.

Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.

- Şezi un pic şi te încălzeşte, spuse moşul, în vreme ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine.

În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu vorbe bune şi înţelepte.

În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru nemaipomenit. Un slujbaş regesc aduse pentru familiile din fiecare casă câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură tot satul, iar a doua zi, toate familiile, îmbrăcate în straie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o impunătoare sală de ospeţe şi fiecăruia i se dădu un loc anume.

Când toţi se aşezară, servitorii începură să servească mâncarea. Îndată se ridică un murmur de dezaprobare şi mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. Ce se întâmplase? Servitorii puseseră pe farfurii coji de cartofi, pietre şi coji de pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu bucurie feluri de mâncare proaspete şi delicioase.

Pe neaşteptate, în sală intră tânăra femeie cu veşmintele zdrenţuite. Toţi amuţiră.

- Aţi găsit astăzi exact ce mi-aţi dat mie ieri, spuse ea.

Apoi îşi scoase hainele cu care era înveşmântată. Pe sub zdrenţe avea nişte straie aurite, presărate cu nestemate. Era însăşi regina.