Si ploaie si soare

Cu mulţi ani în urmă, istoria spune că ţăranii din Germania erau necăjiţi din cauza recoltelor sărace. Aşa că unii dintre agricultori s-au rugat lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Doamne, măcar timp de un an făgăduieşte-ne să ne dai întocmai ceea ce Îţi cerem, şi ploaie, şi soare, atunci când dorim noi“.

Oamenii au primit semn din cer cum că Dumnezeu le-a ascultat ruga şi s-au înapoiat bucuroşi la casele lor. Când sătenii cereau ploaie, Dumnezeu, milostiv, le-o dădea. Când cereau soare, primeau soare. Se făcuse vară, şi grâu mai des ca în anul acela nu se pomenise. Şi porumbul crescuse înalt şi promitea o recoltă bogată.

Dar când timpul secerişului s-a apropiat, bucuria oamenilor s-a schimbat în tristeţe. Au văzut, spre mirarea şi necazul lor, că porumbul nu avea nici un ştiulete, iar grâul, des şi galben la pai, era sec în spic. Nici pomii nu aveau roade şi erau plini doar de frunziş. „O, Doamne! au strigat ei, neînţelegând. Ne-ai părăsit“. Dumnezeu le-a răspuns: „Nu e adevărat, fiii mei. V-am dat tot ce mi-aţi cerut“. „Atunci de ce, Doamne, au spus ei, de ce nu avem grâne şi fructe?“

„Pentru că nu aţi cerut şi vântul aspru din nord“, răspunse Dumnezeu. Fără vânt, desigur, polenizarea nu avusese loc.

Există o poezie care spune printre altele: „Spinilor vieţii le datorez mai mult decât dulcilor trandafiri; Ei nu mă vor lăsa să lenevesc când am sarcini de împlinit. Ei mă îndeamnă la fapte mai înalte, nu îmi îngăduie liniştea uşoară, ci îmi tot îmboldesc conştiinţa şi adeseori mă aduc în genunchi.“

Din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Editura Sophia, 2010

CASA NEÎNCUIATĂ

O femeie s-a dus în pelerinaj la o mănăstire şi abia la sfârşitul zilei şi-a amintit că lăsase uşa casei descuiată. Casa era la capătul oraşului Kirov şi, în afară de ea, nu mai locuia nimeni acolo. Ce să facă? Toţi o sfătuiau să se întoarcă. Însă ea le-a spus:
– Nu, nu mă voi întoarce, facă-se voia Domnului.
Şi, rugându-se Sfântului Nicolae, şi-a continuat drumul. Peste o săptămână, s-a întors acasă. Uşa era larg deschisă. A înţeles că înăuntru era cineva. S-a oprit speriată în prag. Intrând în casă, a venit înaintea ei un bărbat tânăr, care s-a aruncat la picioarele ei.
– Lasă-mă să plec, striga el, în numele lui Dumnezeu, lasă-mă să plec! Îţi întorc tot ce-am luat, numai lasă-mă să plec!
– Uşa este deschisă, pleacă!
– Nu pot! Bătrânul nu mă lasă.
– Care bătrân?
– Unul… aşa mic de statură. Eu am intrat în casa ta, am golit frigiderul, am mai luat câte ceva, uite, nici nu le-am atins şi am dat să ies, dar în uşă stătea el. Nu scotea un cuvânt. Mi s-a făcut frică! Am încercat să ies noaptea – el tot acolo stătea. Dacă vrei, poţi să mă duci la miliţie!
– Ia uite ce-ţi mai trece prin cap! Pleacă! Nu ai dat foc casei şi îţi mulţumesc pentru asta!
– Mi-e frică de bătrân.
Femeia s-a rugat Sfântului Nicolae şi apoi l-a slobozit pe hoţ. Dacă femeia l-a iertat, l-a iertat şi Sfântul Nicolae.

O credincioasă din oraşul Suzdal, Rusia