Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu 

Puterea credinţei

Un ascet numit Pahomie era fără şcoală. Ştia să spună doar „Hristos a înviat!”. Muncea într-o chilie împlinindu-şi datoria ascultării lui şi, din când în când, cineva îi aducea de mâncare. Mulţi şerpi veneau la locul lui de muncă şi-i făceau viaţa foarte grea. Trebuia să-i ia în mână şi să-i arunce.

Odată, un şarpe mare i-a făcut o aşa problemă, că la apucat şi l-a legat în jurul mijlocului, ca şi o curea, el însă şi-a continuat lucrul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

În scurt timp, intrând în chilia lui călugărul care îi aducea mâncare şi văzându-l cu şarpele legat în jurul mijlocului, s-a speriat foarte tare şi i-a spus să-l arunce afară ca să nu fie rănit de el. 

Atunci bătrânul a repetat cuvintele Mântuitorului Hristos: "Vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi toată puterea vrăjmaşului nu vă va face nimic ca să vă rănească"(Luca 10, 19), şi "Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor lua, nu-i va vătăma" (Marcu 16, 18). 

                                                                         Sursa: Patericul atonit, Arhim. Ioanikios